Cu mulți ani în urmă discutam cu un medic care lucra în USA și îmi povestea despre procedurile foarte elaborate ce preced actele medicale importante. Adică se dau nenumărate semnături și avocații sunt implicați acolo foarte mult. Există proceduri și cine le încalcă are mari probleme.
Când acum 3 ani m-am dat cu parașuta în USA, în Santa Cruz, înainte de orice am semnat de bună voie și nesilit de nimeni vreo 10 pagini într-un singur exemplar, dar am dat vreo 160 de semnături din care compania se obliga să respecte proceduri, dar cu cele 160 de semnături acceptam nenumărate condiții, inclusiv cele legate de situația în care mi s-ar întâmpla ceva, ca nici eu nici o mie de neamuri de după mine să nu ridice pretenții de niciun fel.
Sunt sigur că dacă doctorul Gheorghe BURNEI ar fi avut lângă el un avocat și proceduri de managementul calității actului medical, acum nu ar fi fost pus în nicio situație. Sistemul este de vină, se zice acum și tot acum unul chirurg i se găsesc tot felul de vinovății, care dacă ar fi existat proceduri și dacă era și un avocat foarte bun, nu era creat context ca omul BURNEI să fie pus în atare situații.
Este normal ca atunci când cineva vine la un spital cu o problemă, să fie rezolvat și nu oricum ci:
- în cele mai bune condiții;
- cu maximum de atenție;
- folosind cele mai noi tehnici și metode;
- cu minimizarea riscurilor;
- în condițiile explicațiilor complete;
- prezentându-se toate aspectele financiare.
Pentru toate trebuie să existe:
- documente;
- martori;
- semnături;
- înregistrări;
- lanțul procedurilor;
- dosarul complet;
- numele în clar a persoanelor implicate.
Nimic nu trebuie lăsat la voia întâmplării. Tot ce se petrece acum este legat de faptul că nu există acele înscrisuri care să stabilească respectarea procedurilor și a responsabilităților, dar și contractele stabilite între părți, cu responsabilitățile si acceptările părților.
Absența unui avocat specializat în drepturile doctorului în raport cu pacientul face ca abordările să fie parțiale și problemele care apar după ani și ani să ia turnuri interpretabile din lipsa de fluxuri complete, pe bază de presupuneri, numai și numai în condițiile identificării de verigi slabe.
Acum vreo nenumărați ani, pe când făceam practică la Spitalul Militar din București, pentru o problemă de sănătate a unui soldat s-a întrunit o comisie formată din somități. A fost făcut un dosar voluminos și numai după aceea s-a trecut la aplicarea de proceduri chirurgicale. Tot acolo, vreo 10 ani mai târziu, am vizitat un pacient și la tablia patului avea un dosar foarte gros, tot așa cu niște foi semnate de nenumărați medici. În 1984 tot acolo, știu foarte sigur, că o intervenție chirurgicală a fost decisă într-o comisie, că s-au dat explicatii foarte clare de înțeles și de către nespecialiști, iar semnăturile date de familie stabileau cu rigurozitate tot ce trebuia stabilit. Sunt sigur, că chiar atunci procedurile erau clar construite și fluxurile erau parcurse cu sfințenie, vorbind de regimul militarizat al acelui spiytal, unde medicii erau generali, colonei și rar vedeai acolo un maior.
Este foarte trist ce se întâmplă unui mare chirurg, dar opinia mea este că totul pornește de la nivelul cel mai de sus al deciziilor din do,meniul medical. Și actul medical are un management al calității. Dacă acum în 2016 spre final, nu se face vorbire despre managementul calității în sănătate cu proceduri stricte, înseamnă că ceva este putred în Danemarca... pe Dâmbovița, căci clădirea acelui minister peste la doi pași de gârlă.
Managementul calității definește proceduri obligatorii pentru toți, adică și pentru medici și pentru personalul medical auxiliar și pentru paznic dar și pentru pacienți și familia acestuia. Se întocmesc documente, care se semnează cu asistență și acelea devin contracte pe care părțile trebuie să le respecte. Nu face nimeni ce vrea. Fiecare are libertatea de a dezvolta activități strict ca specialist și numai atât. Chiar medicii trebuie să militeze pentru a se face acele proceduri. Ei trebuie să le învețe și terbuie să le respecte și atât. Nu este vorba ca ei să devină scribi. Fiecare are rolul său. Nu cade în sarcina unei persoane totul. Primirea o faci o persoană. O alta se ocupă de analize. O alta explica.
O comisie analizează și pune diagnostic.
O comisie indică procedura. Și tot așa. La toate există formulare, se fac completări, se bifează și obligatoriu se scriu numele în clar și se semnează. Toate documentele se fac în așa fel încât să fie probe valabile eventual în instanță. Ele trebuie să-l protejeze atât pe medic, dar și pe pacient și pe familie. Este vorba de un parteneriat, nu de părți care se află în conflict.
Dacă existau proceduri, dacă existau fluxuri, dacă managementul calității actului medical era operațional, dacă toate erau respectat 100%, sunt sigur că nu se ajungea așa de departe, pentru că nimeni nu se face vinovat de ceva dacă respectă integral proceduri validate și acceptate de părțile aflate în parteneriat, nu în conflict, repet. Construirea de proceduri care să stea în picioare în tribunal nu este prioritatea nr. 1, dar nicio clipă nu trebuie ignorată acestă latură. Ori de câte ori am considerat că o problemă este importantă, am consultat un avocat și niciodată nu am considerat că îmi pierd din inteligență dacă fac construcții exact așa cum avocatul îmi disctează. Mai mult, consideră că lucrând tot timpul cu un avocat am dat soluții cu mult mai bune decât dacâle=aș fi scris după capul meu. O demisie scrisă asistat de un avocat este ca text o bijuterie, în comparație cu un text grunjos pe care l-aș fi scris după mintea mea. Consider că pentru fluxurile informaționale legate de orice act medical și cu atât mai muult pentru acelea care se finalizează în plan chirurgical, un avocat foarte bun este o mină de aur, pentru cel care-l acceptă în preajma sa și ține seama de ceea ce avocatulîl sfătuiește să facă, pentru a avea documente valoroase cu trecerea timului.
Când scriu toate acestea, le scriu pentru că am avut ocazia să colaborez cu medici în realizarea unor activități de cercetare, eu venind cu produse software orientate pe analize de date pe volume imense de serii de parametri culeși în condiții foarte dificile. Am văzut dăruire, competență și inovativitate la acei medici, doctori în științe medicale la acea vreme și am văzut grija specială acordată pacienților lor. Am nu un respect, ci un cult pentru munca depusă de aceștia și tocmai de aceea militez ca munca lor să fie potențată prin proceduri și fluxuri clare și prin dezvoltarea de subsisteme colaborative eficiente în sptale și între spitale, managementul calității actului medical fiind pe primul plan. În lipsa unui management al calității actului medical deși suntem în anul 2016, în care pentru orice se întreprinde acolo să fie definite proceduri compelte, corecte și eficiente, consider că doctorul Gheorghe BURNEI nu este un vinovat, ci victima unui sistem medical bântuit de imperfectiune, instabilitate și subfinanțare, așa cum sunt și pacienții dar și părinții constituiți acum în grupul celor care contestă soluțiile pe care doctorul Gheorghe BURNEI le-a dat în cazul fiecăruia dintre ei. De pe poziția pe care am avut-o am cunoscut șefi de clinici cărora le dau fără nicio ezitare zece cu plus.
Înainte de a încheia, vreau să reamintesc celor care nu știu despre ce vorbesc, când vorbesc, că am numărat într-o noapte când făceam de gardă la CUB în cartea de telefoane și la numere de urgență la care se suna dacă era cazul, 98% erau numere de medici și de profesori de la IMF. Acest lucru spune totul, mai ales că încă nu roboții fac operații necomandați de om și zborul București-Viena sau București-Istambul pentru o operație în regim de urgență are o durată care induce riscuri îngrozitoare, ceea ce arată că sistemul medical românesc și așa foarte fragil, nu mai trebuie fragilizat și mai mult.
(14 decembrie 2016)
No comments:
Post a Comment