Pensionarii și tinerii

Nu vreau să creadă careva că am ceva cu tinerii. Ei sunt așa cum generația maturilor i-a format, i-a educat, i-a școlit și le-a impus reguli. Ar fi excentric dacă aă arăta cu degetul spre generația tânără, căci ea este inocentă, doar prin faptul că este un produs. 
Și eu am fost tânăr ca ei și ar trebui să recunosc că am avut apucături deloc bune față de bătrânii pe care i-am întâlnit, pentru maturii de pe vremea când eram eu tânăr, au avut comportamente deloc măgulitoare pentru ei ca maturi, care se considerau persoane îndreptățite să dea lecții, față de bătrâni.
Maturii de pe vremea tinereții mele erau autorii unor ziceri precum:
- Moartea te caută pe acasă și tu stai și te plimbi cu autobuzul.
- Stai acasă și așteaptă moarte, nu cere să stai pe scaun în autobuz.
- Dă-i dracului de pensionari, că doar consumă, ce le mai trebuie doctorii?

S-a vorbit mult despre conflictul dintre generații. Când un președinte iresponsabil i-a făcut pe pensionari asistați sociali, pentru a primi voturile tinerilor, o fi crezut că el este bântuit de tinerețea veșnică. S-a văzut că ciclurile se derulează și tinerii ajung maturi, maturii ajung bătrâni. Nimeni nu învață nimic în tot ce se întâmplă. Pe mine de pe poziția de pensionar mă amuză când văd răutatea și ura bătrânilor față de tineri, când văd disprețul maturilor față de bătrâni, pentru că lipsa de respect și lipsa de bună creștere sunt boli fără tratament vreodată și societatea românească niciodată nu se va îndrepta spre direcția bună, în care bătrânii să-i respecte pe tineri, în care maturii să contribuie la educația tinerilor și societatea ei să trăiască în armonie.


(07 aprilie 2023)

Pensionarii și statul

Despre stat se zice că este cel mai prost manager. Nu contrazic acest postulat. Cei care intră în contact cu satul sunt pensionarii, care constată că statul este:

- discreționar;

- corupt;

- anchilozat;

- birocratic;

- risipitor;

- intolerant;

- inuman;

- rău;

- distructiv;

- impredictibil;

- disprețuitor;

- ineficient;

- ambiguu;

- dezastruos.

Statul înseamnă multe, dintre care și sistemul de pensii care include pe lângă tot felul de organisme și legislația, făcută în așa fel încât să aducă pe cetățenii care devin pensionari la statutul de sclavi ai mileniului al III-lea. Procedând cu de la sine putere, statul face exact ceea ce vrea cu toate resursele, adoptând politici dintre cele mai bizare care duc inevitabil la corupție endemică și ireversibilă, după principiul hoțul strigă hoții. Toate regulile definite și practicate refelctă o mentalitate medievală, prin care cetățeanul activ nu reprezintă decât o unealtă aducătoare de profit, iar pensionarul nu reprezintă nimic în afara unei guri de hrănit și a unui consumator ineficient și în exces de servicii sanitare. De aceea, pensionarii trebuie să-și calibreze din timpul în care sunt persoane active raporturile viitoare cu statul, în ideia de a realiza astfel de acumulări încât să-l facă pe el, pensionarul, să fie cât mai puțin dependent de atitudinea inumană a statului așa-zis democratic, care de fapt este un stat al dictaturii mediocrilor, corupției, ineficienței și risipei. Mai mult, pensionarii trebuie să conștientizeze că nu sunt altceva decât mase de manevre, care acceptă minciunile cele mai aberante legate de creșterea pensiilor și fac ceea ce statul le cere, inclusiv se pun capră. Ei sunt înșelați de politicienii venali, dar au marele defect că uită prea repede și se lasă păcăliți din nou, făcând jocurile celor care doresc să acceadă la cașcaval, hămesiți fiind. Să nu-l uităm pe T.B. să nu-l uităm pe T.S. și nici pe A. V. care de pe scenă vorbeau ei cum că pensia minimă va ajunge de 800 euro, ca și cum aici pe Dâmbovița în doi ani va apare atletul ce va sări în înălțime direct 4,44 m când recordul național la săritura în înălțime este de  2,40 al lui Sorin MATEI înregistrat  la data de 20 iunie 1990. Trebuie spus că raporturile statului cu pensionarii nu se vor schimba niciodată și statutul pensionarului a fost, este și va fi acela de oropsit, jugnit, umilit și blamat doar din vina că trăiește pur și simplu.

(06 noiembrie 2018)

Pensionarii și...

Pensionarii sunt o categorie formată din persoane:

- ușor manipulabile;

- secătuite de puteri;

- aduse la exasperare,

- ignorate de societate;

- cu stare de sănătate precară;

- mințită de toți;

- folosită în toate direcțiile;

- jignite fără jenă.

Merită o analiză pentru a stabili raporturile dintre pensionari și ceilalți cu care ei interacționează. Concluziile sunt nasoale rău de tot.

(05 noiembrie 2018)

Pensionarii și privații

Când un om lucrează la stat, trebuie să se supună rigorilor, adică la 65 de ani își ia bocceluța și PA. La privați lucrurile stau altfel. Omul lucrează toată viața. Pe vremuri se zicea despre actori că mor pe scenă. Era vorba de actorii care jucau în companii private, gen STURDZA-STORIN-MAXIMILIAN, unde se montau anula peste 20 de piese și actorii colindau țara-n lung și-n lat, nu ca acum când pe salarii mici, vegetează, unii nejucând ani în șir, nici măcar figurație.

Și la privați este tot ca la stat. Cei din jur așteaptă momentul pensionării colegilor care au ajuns la 65 de ani pentru:

- a le ocupa funcția;

- a le ocupa biroul;

- a le prelua din lucrări;

- că s-au săturat de ei;

- a fi fericiți și liberi.

Și în mediul privat există:

- invidii;

- răutăți;

- bârfe;

- insatisfacții;

- frustrări;

- dorințe;

- pofte;

- răzbunări.

De aceea, momentul pensionării unui coleg este;

- o bucurie;

- o eliberare;

- o izbăvire;

- o fericire;

- o speranță.

Cel care pleacă se vede în situația ca și la stat, de a fi omul care și-a rupt toate legăturile cu vechiul loc de muncă. Să nu ceradă nimeni că patronul îi așterne covorul presărat cu petale de trandafiri celui care pleacă, mai ales dacă pensionarul a lucrat foarte bine, căci patronul vede o obligație ca toți să-l slujească pe el în cele mai bune condiții. Am văzut zile de pensionare foarte triste în viața celui care pleacă la pensie, chiar dacă acesta dă o masă și se bea șampanie și se taie tortul.
Pensionarii din mediu  privat nu sunt mai deosebiți de cei de la stat. Există riscul la privați ca să nu li se fi plătit dările, drept care pensionarul chițăie să-și rezolve situația. Pensionarul de la privat are drept să se pensioneze cam când vrea el. Mi se pare rezonabil să nu treacă de 70 sau cel mult 75 de ani ca vârstă fără să se pensioneze. la pictori, scriitori și actori e un pic altfel.

(03 noiembrie 2018)

Pensionarii și nerecunoscătorii

Am văzut foarte mulți oameni supercalificați, puternici și cu caractere nobile, care cât timp au fost în activitate:

- au făcut numai bine;

- i-au sprijinit pe tineri;

- au promovat necondiționat valorile;

- au apărat dreptatea celor din jur;

- au acționat responsabil și corect;

- au fost buni și apreciați.

Am crezut că toți colaboratorii lor se vor comporta exact așa cum trebuie dând măsura binelui pe care l-au primit. La pensionarea binefăcătotilor lor, i-am văzut pe mulți dintre cei care au promit o mână de sprijin, că s-au năpustit asupra celor care plecau în pensie și cu gesturi nejustificate, au procedat exact cum nu trebuiau să procedeze. Am văzut cum peste ani, cei care veneau din urmă, le-au aplicat și lor exact același tratament, fără să le convină deloc.

Din punctul meu de vedere, este cea mai mare eroare pe care o face o persoană prin a crede că binele pe care l-a făcut cândva, cuiva, se va întoarce în timp, chiar și numai sub forma unei fărâme. Această gândire echivalează cu crearea de așteptări, care nerealizându-se generează mai dezamăgiri. Am văzut oameni dezamăgiți. Uneori și mie mi se întâmplă să-mi fie relatate niște cazuri când foști colaboratori de-ai mei au niște atitudini ciudate, de neacceptat. Numai că eu mi-am fosrmat o astfel de atitudine căci nu am așteptat niciodată nici recunoștință, nici aprecieri, nimic mulțumiri, nici compasiune, nici atenție, nici daruri, nici felicitări, nici vizite, nici vorbe de consolare, adică nimic. Este lucrul cel mai potrivit pentru a nu avea dezamăgiri sau așteptări deșarte. Oamenii trebuie luați exact așa cum sunt, cu caracterele lor exact pe care le au, cu timpul lor, exact de care dispun și nu cum ar trebui să fie pentru a ne satisface nouă niște exigente egoiste, ca să zic mai pe șleau.

Din punctul meu de vedere nu există nerecunoscători decât în măsura în care noi construim imagini deformate despre cei din jur în raport cu obiectivele noastre și judecâm oamenii după cum se încadrează sau nu în tiparele absurde pe care ni le imaginăm doar pentru că credem că lumea este strâmbă și îngustă, după cum ne-o modelăm noi în micimea noastră.

(03 noiembrie 2018)

Pensionarii și pensionabilii

Pensionabilii sunty cei care mai au cel mult un an sau doi până a ieși la pensie. Ei sunt oamenii care au atitudini dintre cele mai neașteptate crezând că:
- universul va sta în loc dacă ei se pensionează;
- prin plecarea lor instituțiile se vor prăbuși;
- fără aportul lor nu se va mai obține calitate;
- sunt de neînlocuit, tot ceea ce făceau ei fiind perfect;
- iubesc locul de muncă și colegii îi iubesc pe ei.
Nimic mai eronat decât o astfel de atitudine.
Cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit.
Viața merge înainte, chiar mai bine  și cu ei și fără ei.
Plecarea oricăruia nu se simte câtuși de puțin.
Nimeni nu face ceea ce este de făcut ca să nască  iubirea veșnică.
Așa, că pensionabilii trebuie să-și reconsidere poziția față de tot ce mișcă în jurul lor și trebuie să accepte că:
- ziua pensionării vine și pentru ei obligatoriu;
- prin pensionare toate firele cu locul de muncă se rup;
- trebuie să plece pur și simplu că lumea s-a săturat de ei;
- a sosit momentul când ei pun punct unei situații.
Este de înțeles cum în USA, la pensionare vezi pe cei ce pleacă având în mână o cutiuță de carton cu strictul necesar, ca simbol al plecării definitive de la locul de muncă pe care l-au slujit mai mult sau mai puțin, unde și-au dat ani buni de viață pentru a face munci de rutină și pentru a câștiga salariul să trăiască și ei mai mult sau mai puțin decent.
Pensionabilii trebuie să-și pregătească ziua pensionării, stabilind cu precizie ce vor face ca pensionari. Amânarea acestei analize va avea efecte dezastruase asupra stării lor de spirit, căci ziua pensionării îi va găsi nepregătiți și vor vea un șoc, căci de a doua zi vor fi nimeni pur și simplu.
Pensionabilii sunt cei care vor deveni pensionari în curând și de aceea trebuie să-și pună ordine în viață pentru a face față zilei în care li se va spune că activitatea lor s-a încheiat, fie într-un mod festiv, fie așa, dintr-o dată, du cispreț și cu ură, exact așa cum stă bine unor oameni needucați, lipsiți de suflet, care musai au găsit prilejul în frustrarea lor să plătească polițe imaginare uneori, reale în cele mai multe situații.

Pensionarii și ...

Mi-a venit o idee. Anume, să scriu despre situația pensionarilor din țărișoara noastră, pensionari despre care există o mie de păreri împărțite, idei crețe și atitudini bizare, deșănțate și răutăcioase. Merită un studiu mai atent, pentru că societatea trebuie să înțeleagă că nici HITLER nu a reușit să extermine în lagărele de concentrare instanntaneu 5.000.000 de suflete fără ca istoria să-l judece definitiv altfel decât ca un pe un criminal odios. Oricum, societatea nu are cum să-i lichideze instantaneu pe cei 5.000.000 de pensionari, căci dacă ar avea, ar face-o instantaneu, fluierând, zâmbind, aplaudând și bucurându-se nespus că a scăpat de o mare povară. Numai că în fiecare an ar trebui aceeași societate să repete procesul de excluziune cu aceeași viteză, veselie și frenezie, pentru a se păstra tânără, viguroasă și mai ales fără consumuri nejustificate.

În acest context, existența pensionarilor va fi privită:

- ca un rău necesar, pe care societatea trebuie să-l suporte cu stoicism că nu are încotro;

- din punctul de vedere al unei resurse încă utilă în a face pe puțini bani multe alte activități;

- prn prisma consumurilor de doctorii care stimulează obligatoriu industria farmaceutică;

- la scara serviciilor pe care le oferă preoților, mai ales la înmormântări cu ritm accelerat;

- cu speranța că aceștia lasă în urmă o agoniseală pe care ereții tineri o vânează hămesiți.

Această suită de articole sunt scrise destul de detașat de problemă din mai multe puncte de vedere, mai ales că mă laud că am o oarecare independență față de tot și de toate, prin faptul că am avut cu două grame mai mult creier decât media, încât să prognozez corect cum stau lucrurile și să am condițiile de a mă apăra cât de cât de necazurile probabile care vor apare.

Nu scriu aceste articole nici cu răutate, nici cu invidie, nici cu speranță, ci cu detașare, cu obiectivitate și cu optimismul celui care vede lucrurile exact așa cum sunt ele și nu în roz sau în negru, așa cum le-ar vedea un  îmbuibat, respectiv,  un flămând. Aceste articole merită să fie citite de:

- pensionari, căci ei vor înțelege marasmul pe care îl parcurg;

- tineri, căci este bine să știe ce-i așteaptă;

- maturi, care să-și pregătească terenul și forța de a-și suporta destinul.

Viața este mult prea complicată și timpul lucrează în defavoarea oricăruia dintre noi, căci nu am auzit, chiar în cazul celor care traversează complicate tratamente geriatrice să li se oprească timpul în loc sau să întinerească și mai și, devenind frumoși, sprinteni și drăgălași.

(03 noiembrie 2018)

Dinamică în condtiții extrem de restrictive în preuniversitar

Fondul de timp alocat de sistemul educațional pentru procesul de instruire al elevilor trebuie considerat ca fiind o resursă. nu este o resursă oarecare, ci este o resursă extrem de restrictivă.
Pe românește spus, un elev trebuie să aiba pe săptămână un număr fix de ore, reăartizat cât mai uniform. Orele de la disciplinele dificile trebuie să alterneze cu cele de la discipline considerate mai ușoare.
În ipoteza că se învață  5 zile din săptămână și zilnic elevul petrece în clasă căte 5 ore, rezultă că fondul de timp este de 25 de ore. Adică elevul stă în clasă 25 de ore. În ipoteza specificată, cele 25 de ore nu devin nici 24 și nici 26, adică rămân 25 și atât.
Într-o ipoteză decentă, în fiecare zi elevul are 3 discipline grele și 2 discipline ușoare, precum sport, muzică, lucru manual dirigenție și altele asemenea.
Cine gândește în acești termeni trebuie să:
- stabilească fondul de timp pentru învățat;
- timpii de odihnă;
- timpii cu deplasarea;
- timpii cu activități extrașcolare.
Sistemul educațional din țara noastră este bazat pe abordări simpliste, bizare și iraționale. Cum altfel trebuie catalogat un sistem în care cititul unei teze de doctorat are alocate 10 ore și pentru elaborare referat, să nu se mai spună care este fondul pentru o lucrare de licență sau pentru o disertație. Norme aberante sunt și la duratele de examinare de 30 minute și tot așa...
Să revenim la învățământul preuniversitar. La o oră de predare cât trebuie să învețe un elev? În ipoteza fantezistă că raportul este de 1:1 rezultă că obligatoriu elevul trebuie să învețe 3 ore pe zi doar pentru disciplinele dificile.
În ipoteza că elevul are școala în cartier, dusul și întorsul îi consumă să zicem o oră.
Ca să ajungă în clasă la ora 8,00 elevul pleacă de acasă la ora 7,30.
El dacă mănâncă 15 minute, se îmbracă 15 minute și își face toaleta 15 minute, se impune să se scoale la ora 6,45.
Elevul termină orele la 13,00 și ajunge acasă la ora 13,30. dacă servește masa 30 minute, termină la ora 14.
În ipoteza că are nevoie de o oră de odihnă, elevul va începe să studieze pentru școală lalecțiile de a doua zi, pe durata a trei ore, începănd cu ora 15,00 și va termina temele lucrând ca un robot, la ora 18,00.
Cu indulgență, elevului îi rămân două ore pentru activități cu caracter recreativ și încă o jumătate de oră pentru cină. Înseamna da la ora 20,30 el este în pat să se odihnească pentru a începe peste 9-10 ore de somn o nouă zi.
Acum există caiete de teme, există nenumărate sarcini în plus pe care nu le gestionează nimeni.
Elevul are un ghiozdan care cântărește între 4-8kg, iar dacă prin grija profesorilor se mai adaugă și niște bucăți de caldarâm cu siguranță că bietul elev cară zilnic cam 10kg de balast, cu mult peste limitele admisibile.
Se vede treaba că maturii au uitat că au în fața lor niște copii și copiii sunt în creștere, iar suprasolicitarea este dăunătoare grav sănătății, de o mie de ori mai mult decăt fumatul la adulți.
Așa cum scrie pe pachetele de țigări FUMATUL  UCIDE, tot așa ar trebui pe caietele speciale care se vând abuziv elevilor spre umplerea buzunarelor unor nesătui, MEC ar trebui să impună scrierea unui text  de forma SUPRASOLICITAREA ELEVULUI DĂUNEAZĂ GRAV SĂNĂTĂȚII.
Apar o serie de întrebări precum:
- care este timpul acordat de elev cititului unei cărți?
- când desfășoară elevul activități sportive organizate?
- are elevul timp pentru a pune în practică activități creative?
Este obligatoriu ca toată educația să fie centrată pe elev, nu pe normele profesorilor, pe activitățile acestora de a obține profituri materiale în afara salariilor, pe chestii de tip after school.
Dacă cineva are de gând să revoluționeze sistemul de învățământ preuniversitar de la structurarea realistă a bugetului de timp al elevului trebuie să se pornească.
Nu elementele cantitative trebuie să primeze, ci elementele calitative. ca președinte de BAC a întâlnit:
- elevi care nu știau să scrie:
- elevi care nu aveau noțiunea ce înseamnă a învăța:
- elevi care evitau să meargă la școală pentru a munci în gospodărie.
Abordările superficiale au menirea ca educația să se refere la un elev ideal care de fapt nu există.
Întrebare: din 100 de elevi de clasa aXII-a care ar scrie după dictare credem că 85% scriu corect?
Am foarte mari rezerve, din moment ce la Tv o elevă nu știa că Hora unirii era scrisă de Vasile Alecsandri. Mă întreb așa pentru mine dacă era pusă să scrie ar fi scris cu cs sau cu x?