Ce înseamnă un ziar 100% independent?

Să ne imaginăm o situație ideală, definită prin:
- o mulțime de cetățeni avizi de informație absolut obiectivă,
- un nene cu conștiință civică desăvârșită și cu ideea de a face ziar 100% obiectiv și independent,
- mai multe tanti și mai mulți nene de moralitate desăvârșită pe post de jurnaliști independenți,
- o bancă dispusă să crediteze pe nenea cu ideea,
- furnicuțele cu moralitate maximă scriu articole și scot ziarul independent,
- cetățenii avizi de informație cumpără exemplarele ziarului,
- este asigurat ciclul de creație și de tipărire,
- și au trăit așa până la adânci bătrâneți.

Ziarul independent, obiectiv, deci imparțial, prezintă realitatea exact așa cum este ea, în urma unei documentări complete, prezentând toate punctele de vedere și trăgând concluziile reale, fără părtinire. O astfel de abordare este extrem de greu de imaginat, pentru că:

- nenea cu ideea de face ziarul este și el om, cu calitățile și defectele lui,

- mulțimea de jurnaliști sunt și ei oameni, cu calitățile și defectele lor,

- funcționarii din bancă sunt și ei oameni cu calitățile și defectele lor,

- cumpărătorii ziarului sunt și ei oameni cu calitățile și defectele lor.

Ziarul independent există într-un mediu unde oamenii au calități și defecte, dar peste toate acestea au interese.

Nenea cu ideea se dorește patron, care dorește profit și nu oricum, ci un profit maxim din vânzarea ziarelor.

Nenea jurnaliștii și tanti jurnalistele, vor și ele salarii și nu orice salarii, ci salarii babane.

Banca vrea și ea dobândă la creditul acordat, iar recuperarea și-o dorește rapidă.

Cetățenii cumpărători de ziare vor și ei știri și nu orice fel de știri, ci știri senzaționale. Cum oamenii sunt impresionați de fapte negative, numai stricarea echilibrului dintre faptele pozitive și cele negative, prezentate în paginile ziarului, determină prăbușirea obiectivității. Cum ziarul nu are 1.000 de pagini pentru a reflecta tot ce se întâmplă într-un spațiu mioritic, numai selectarea faptelor și dimensionarea subiectivă a relatărilor, distruge caractertul independent al ziarului. 

Nu am suflat o vorbă despre transmiterea în paginile ziarului a efectelor generate de defectele  patronului, dar și de defectele jurnaliștilor, inclusiv presiunile mediului înconjurător, toate ducând la pierderea independenței ziarului. Într-o societate unde independența și obiectivitatea sunt deziderate mai mult sau mai puțin iluzorii, obiectivitatea și independența jurnaliștilor devine relativă, până la nivelul minim de acceptabilitate, iar acest minim are un caracter relativ, tinzând spre zero de foarte multe ori.

(11 martie 2025)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Maria lui IORGU

Eu știam de IORGU. Ai mei vorbeau despre IORGU. Ziceau că avea o fată numită Maria și lumea îi spunea fetei Maria lui IORGU. Eu o vedeam pe stradă, dar mai multe nu aveam să leg, pentru că eram prea crud.

Tata era cizmar și mai repara câte ceva acasă sâmbăta și duminica să ne ajungem și noi, că dintr-un salariu nu aveai cum să te întinzi de la o lună  la alta. S-a întâmplat ca într-o duminică să vină pe la noi Maria lui IORGU cu hăndrălăul ei. Aveau de făcut niște mici reparații la pantofii lui, dar și la pantofii ei. Nu erau chestii de lungă durată și de aceea tata le-a zis că face reparația pe loc.

Din vorbă-n vorbă, am aflat că Maria lui IORGU și hăndrălăul ei, lucrau la morga din Pitești de la Spitalul Mare. Discutau cu tata despre munca lor. Eu mă prefăceam că fac temele, dar eram numai ochi și urechi. Maria lui IORGU povestea cu lux de amănunte cum făcea ea în fiecare zi acolo și când a ajuns să răspundă la întrebarea tatei:

- Și de mâncat, mai mâncați?

Maria lui IORGU a început să spună cum curăță ea masa, cum dă cu o cârpă pe tabla zincată, cum mișcă mai încolo ce e de mișcat, cum pune ziarul pe tejgheaua ștearsă și apoi pune mâncarea pe ziar și mănâncă. Tata a insistat.

- Și chiar mâncați?

Atunci Maria lui IORGU a răspuns simplu:

- Da. N-avem încotro.

Eu îmi și imaginam cum e să mânânci pe tejgheaua de tablă zincată, cu un cadavru despicat alături, cu ceva măruntaie împrăștiate mai colo, cu o chiuvetă din care curge apa cu zgomot. 

M-a impresionat la Maria lui IORGU liniștea și calmul cu care vorbea. Pentru ea erau lucruri obișnuite, pe care le făcea zi de zi și care nici n-o mai impresionau și nici n-o mai deranjau, căci era ceva obișnuit să facă ceea ce făcea ea și oricum munca aceea trebuia s-o facă cineva și nu era decât o întâmplare că persoana care o făcea zi de zi la morga Spitalului Mare din Pitești se numea Maria lui IORGU.

(15 aprilie 2023)