Showing posts with label Sergiu CORA. Show all posts
Showing posts with label Sergiu CORA. Show all posts

Monday, September 15, 2025

Ruginiții de la Antena 3

Pe vremuri era un mare profesor de economie politică și aici îl numesc pe academicianul Nicolae N. CONSTANTINESCU, omul care la o întrunire din Sala de Consiliu a ASE a folosit pentru niște oameni lipsiți de evoluție, împietriți în dogme și șabloane, calificativul de ruginiți. Aseară, pe 15 septembrie la showul lui Mihai GÂDEA, care l-a avut invitat pentru câteva ore pe președintele Nicușor DAN, am avut aceeași senzație, văzându-i pe cei ce-și zic cu obstinație jurnaliști, de oameni care n-au evoluat deloc de la serile când Antena 3 transmitea acele emisiuni electorale de la Sala ROSETTI din parlament. Nu și-au schimbat tonalitățile, nu au umblat la vocabular și nici esența întrebărilor nu a depășit stadiul vorbăriei de dragul de a vorbi. Era un alt decor cu aceiași actori, banali, predictibili, liniari, repetitivi, plictisitori. Să-i vezi, să-i revezi, dar și să-i răs-revezi pe Sergiu CORA, Răzvan DUMITRESCU, Sabina IOSUB, Mihai GÂDEA, Cătălina PORUMBEL, Sabina PREDA, Ana Maria ROMAN, Radu TUDOR, Adrian URSU, Oana ZAMFIR, deja ai o imagine prăfuită a ceea ce se va întâmpla. Este nevoie de un alt nivel de profesionalism, căci suntem în anul 2025 și nu mai merge ideea că tot ce zboară se și mănâncă, iar mediul online a evoluat foarte mult. Vocabularul are acum alte frecvențe de utilizare a cuvintelor și chiar și hainele la modă sunt altele, să nu mai vorbesc de gesturi, grimase, care oricum n-ar mai trebui să dea aerul de oameni de provincie, coborâți din tren pe peronul Gării de Nord cu papornița de rafie, care se uită nedumeriți la forfota din jurul lor.

(16 septembrie 2025)

Tuesday, December 3, 2024

Unde duce ignoranța?

Mă așteptam ca televiziunile și ziarele naționale să aibă niște eminențe cenușii care să vadă rapid din ce parte bate vântul și să le orienteze instantaneu. Dacă pe vremea comunismului știam că televiziunea și presa erau condusă de partid și cum partidul era închistat în dogme, deci capacitatea de orientare era grav afectată de ideologia partidului și de cenzură, acum apare inexplicabilă lipsa de mobilitate a mass-media la a interpreta și a se adapta la ceea ce au adus alegerile prezidențiale și alegerile parlamentare în peisajul nostru politic. Se folosesc instrumente învechite pentru a interpreta realități noi, ceea ce scoate la iveală abordări neinteresante și asemeni hainelor peticite, fracturi de interpretare și de fundamentare.
Aveam o părere foarte bună despre Mihai GÂDEA, Sabina IOSUB, Mircea BADEA, Sabrina PREDA, Sergiu CORA, Cătălina PORUMBEL, Mihaela BÎRZILĂ, Răzvan DUMITRESCU, Oana ZAMFIR, Adrian URSU, Radu TUDOR, dar aceste zile m-au făcut să-mi schimb această părere. Mă așteptam ca de la aceștia să știu exact cum stă treaba cu cei 14 candidați la prezidențiale, punându-mi la dispoziție informații detaliate, din care să desprind cu claritate care sunt calitățile candidaților. Pe mine nu mă interesează defectele oamenilor, căci nu defectele lor îmi vor aduce mie bunăstare și prosperitate. Niciodată nu m-au interesat defectele oamenilor și garantez că procedând în acest fel mi-am făcut o viață exact așa cum mi-am dorit, lipsită de surprize neplăcute. Faptul că eu am aflat numai nasolii despre cei 14 candidați la prezidențiale prin așa-zisele răspunsuri la întrebările capcană, mi-au dovedit că era mult mai profitabil pentru mine să privesc de la fereastra apartamentului ceea ce se întâmplă în mahala, căci era mult mai colorat, mai original și mult mai imprevizibil.



(03 decembrie 2024)

Thursday, October 31, 2024

Confruntarea dintre susținătorii candidaților la prezidențialele din 2024

În sala ROSETTI azi 31 noiembrie 2024 are loc confruntarea dintre următorii reprezentanți ai candidaților la prezidențialele din anul 2024:
- Mircea GEOANĂ este reprezentat de Sanda NICOLA și Dumitru BORȚUN, 
- Elena LASCONI este reprezentată de Dominic FRITZ și Ionuț MOȘTEANU,
- Nicolae CIUCĂ  este reprezentat de  Mircea DINESCU și Robert SIGHIARTĂU,
- Marcel CIOLACU  este reprezentat de  Mihai TUDOSE și Lucian ROMAȘCANU.
Jurnalistul Sergiu CORA dicută cu echipa PSD.
Jurnalista Sabina PREDA discută cu echipa PNL. 
Jurnalista Ana ROMAN discută cu echipa USR.
Jurnalista Mădălina MIHALACHE discută cu echipa lui Mircea GEOANĂ.
Fiecare candidat are în sală câte 150 de susținători
Sanda NICOLA îl prezintă pe Mirea GEOANĂ de ce să fie președinte.
Ionuț MOȘTEANU o prezintă pe Elena LASCONI de ce să fie președintă.
Mircea DINESCU îl prezintă pe Nicolae CIUCĂ de ce să fie președinte.
Lucian ROMAȘCANU îl prezintă pe Marcel CIOLACU de ce să fie președinte.
Echipa Mirdea GEOANĂ alege echipa lui Nicolae CIUCĂ să întrebe de ce nu există o lege de integrare a armatei române în NATO. Robert SIGHIARTĂU răspunde că există lege.
Echipa Elena LASCONI adresează întrebare către echipa Mircea GEOANĂ. Răspunde Dumitru BORȚUN și Sanda NICOLA suprapunându-se.
Echipa lui Nicolae CIUCĂ adresează întrebare către echipa lui Marcel CIOLACU. Răspunde Mihai TUDOSE, care răspunde cum se va influența votul.
Echipa lui Marcel CIOLACU adresează întrebări pentru echipa lui Nicolae CIUCĂ. Răspunde Mircea DINESCU despre donațiile de la cartea scrisă de CIUCĂ. SIGHIARTĂU răspunde pe lângă subiect.
Se ia prima întrebare de la jurnarilști.
Radu TUDOR: care este viziunea candidatului dumneavoastră legat de viziunea și controlul serviciilor.
Sanda NICOLA dă un răspuns evaziv. Vorbește despre drone, nu despre ceea ce a fost întrebată.
Ionuț MOȘTEABU vorbește despre despre servicii și despre lupta USR de a aduce serviciile pe făgașul normal. Spune că niciun candidat în afara lui LASCONI nu va face ceea ce trebuie. Dominic FRITZ continuă pentru a aduce serviciile în secolul al XXI-lea.
Mircea DINESCU o ia de la comuna primitivă, de spaima din comunism. în 30 de capitalism nu a auzit de spioni, ci de oligarhi români luați de justiție. Vorbitul în șoaptă era o boală națională.
Lucian ROMAȘCANU vorbește de singurul candidat membru de partid. 20 de ani de președinți arată ce făceau serviciile secrete. Serviciile secrete să fie conduse de putere și de opoziție. Să trăim într-o românie sigură.
Întrebările jurnaliștilor e pentru un candidat.
Mircea BADEA întreabă pentru Mircea GEOANĂ: în ce măsură a inițiat demersul doamnei Ana GEOANĂ. Felul în care Aba GEOANĂ îl vede nepoata pe Donald TRUMP. Răspunde Sanda NICOLA dă un răspuns ridicol, că este o poveste identică a oricărui copil de demnitar. Nu a exagerat cu nimic.
Oana ZAMFIR pentru echipa Elenei LASCONI: nu a răspuns la definirea penalilor.Acum trimiterea în judecată a lui ARMAND nu este penală. Când va zice USR că a renunțat la teza fără penali în funcții publice. A răspuns Dominic FRITZ. Vorbește pe lângă subiect. Românii văd bine diferența între spețe absurde și bani în portbagaj. Ionuț MOȘTEANU vorbește pe de lături.
Ana Maria ROMAN întrebă pentru Marcel CIOLACU. Răspunde Mihai TUDOSE dacă CIOLACU va pierde alegerile că se va face democratic, nu pe scenă acum.
Cătălina PORUMBEL pentru Nicolae CIUCĂ. George SIMION va susține candidatura unui PNL-ist pentru Satu Mare. Robert SIGHIARTĂU dă un răspuns neconvingător.  Nu răspunde la întrebare. Bate câmpii despre chestii ce nu au cum să fie demonstrate.
Adrian URSU roagă să treacă  procentele pe care le va obține fiecare candidat, pentru a avea o dovadă după campanie cine a gândit corect și cine a dat-o-n bară.
PSD 33% prezidențiale 39% parlament completează Mihai TUDOSE
Mircea GEOANĂ primul tur 25%
MOȘTEANU FRITZ 22% turul 2 USR - 19% parlament
Pentru PNL,  DINESCU 30% prezidențiale PNL 25 -27% CIUCĂ 22-23% SIGHIARTĂU.
Sabina PREDA pentru Elena  LASCONI pune o întrebare legată de Traian BĂSESCU. Vorbește FRITZ care spune că BĂSESCU a fost u n președinte bun, care nu-și va trăda propriul electoral.
Ce căuta Mihaela NEAGU într-o bancă în sală când a vorbit Marcel CIOLACU. Nu este foarte aproape de PSD, ci este persoana care a salvat o fabrică de zahăr.
Berta POPESCU spune că CIUCĂ nu vrea colaborare cu PSD. Va rămâne CIUCĂ președinte PNL.. PNL va face alianță cu PSD. Robert SIGHIARTĂU spune că nu va fi o alianță cu PSD și jignește.
Confruntarea continuă, dar a luat o turnură bizară.





(31 noiembrie 2024)

Saturday, December 23, 2023

Moderatori obraznici și aroganți

Fiecare televiziune este obedientă în raport de relațiile patronului cu acea parte din sfera puterii care-i ține căpăstrul și de aceea moderatorii nu trebuie să iasă din linia trasată de cei ce conduc postul, pentru a nu-l supăra pe patron, care patron nu trebuie să-și supere stăpânul finanțator.
Moderatorii au o linie.
Întrebările moderatorilor sunt pe acea linie.
Invitații la emisiuni cântă în strună moderatorilor.
Dacă din întâmplare un invitat are o altă opinie, moderatorul devine obraznic și arogant, mergând până la întreruperea dialogului cu acel invitat, mai ales dacă invitatul este în emisiune prin legătură telefonică. Am văzut mai ales la Antena 3 un comportament neadecvat la moderatoarea Sabrina PREDA, care pe o tonalitate de-a dreptul brutală își corecta invitatul, încercând să-l ducă pe linia pe care ea o dorea. Văzând că nu reușește a pus punct, tot abrupt dialogului și a trecut la alt subiect.
Moderatori obraznici și aroganți au comportament de slugi, căci fie un domn, fie o doamnă, de pe poziția de moderatori știu să abordeze orice problemă cu demnitate, cu eleganță, iar neconcordanțele de opinie le tratează cu distincție, fără ca telespectatorul să le observe. Slugile se enervează, își pierd cumpătul și sar din gafă în gafă, fără grație, făcând stropi și bulbuci.


(24 decembrie 2024) 

Thursday, November 17, 2022

Cacofonii la Antena 2 - CNN

Așa zisa jurnalistă, Ana Maria PREDA,  care  prezenta azi 17 noiembrie 2022, un jurnal la ora 18:11 a făcut în vorbire acea cacofonie:
... boală genetică care...
Despre Morel BOREA cea care prezenta News Hour CNN.
S-a crezut că schimbarea unor denumiri este suficientă. Nu este așa. Trebuia lucrat la calitatea personalului, adică la perfecționarea și la selectarea altor jurnaliști mai capabili, cu alte apucături, care să nu ne mai îngrozească prin dezinformare.
Ei râd de alții și dracul de ei...

(17 noiembrie 2022)

Wednesday, September 28, 2022

La Antena 3 s-au schimbat doar sigla și decorul, nimic mai mult

Acum Antena 3 se cheamă Antena 3 CNN. Ei au anunțat că e c eva revoluționar. Nu știam că revoluție se face schimbând o siglă și un decor. Eu știam că revoluțiile le fac oamenii. Pentru aceasta, trebuia că Mihai GÂDEA, Radu TUDOR, Mircea BADEA, Răzvan DUMITRESCU, Andreea SAVA, Ana Maria ROMAN, Adrian URSU, Cătălina PORUMBEL, Oana ZAMFIR, Sabina IOSUB, Ana IORGA, Sabrina PREDA, Sergiu CORA, Mădălina MIHALACHE, Gina VACARIU să fi participat la niște cursuri sau ceva specializări de cel puțin 6 luni așa cum fac toți cei care participă la exportul de revoluții din toată lumea, astfel încât să se vadă un salt calitativ în:
- ritmul emisiunilor,
- vocabular,
- structura discursurilor,
- atitudine,
exact cum este totul la CNN, ori nici măcar gestica celor care sunt la marele CNN nu a fost preluată și moderatorii sunt tot cu acel aer provincial, cu același limbaj lipsit de culoare și predictibil, în care abundă penibilele exclusivități, bombe și știri senzaționale, chestii care nu se practică în niciun caz la amrile televiziuni de peste ocean. Nu trebuie să spui tu că ceva este senzațional, ci acel lucru este senzațional sau exclusiv prin sine însuși, nu că-i pui tu eticheta.
Noi avem un proverb: aceeași Mărie cu altă pălărie.
Ceea ce a fost anunțat ca fiind un eveniment unic în media românească a fost absolut ceva modest, lipsit de culoare căci acel orange folosit prea insistent mi-a aduc aminte de anul 2004, anul revoluției portocalii care revoluție a fost un mare kk cu PETROV în frunte la noi și la ucrainienii care l-au ales pe Viktor IUȘCENKO, dar mai ales la corupția care a explodat acolo.

(28 septembrie 2022)