Norma didactică în contextul deficitului

Tata, Dumnezeu să-l ierte mi-a zis:
- Ioane, niciodată să nu vorbești despre ceea ce nu știi!
Când îi aud pe unii care vorbesc despre cele 40 de ore petrecute la servici pe săptămână, criticându-i pe profesori care muncesc doar 18 ore pe săptămână, deja mi se urcă sângele-n cap, mă apucă cu amețeala și-mi vine să vomit.
Despre norma didactică eu am dreptul să vorbesc, pentru că am lucrat în învățământul superior 42 de ani și numai eu știu ce înseamnă să ții un curs două ore în fața unui număr de peste 70 de studenți, astfel încât:
- să te încadrezi în cele 110 minute cu problematica,
- să nu te faci de c-c-t spunând aberații sau făcând greșeli de Gâgă,
- să te faci plăcut pentru a nu avea sala goală la următorul curs,
- să primești aprecieri cât de cât pozitive de la studenți.

Pentru a ține o oră de curs, un profesor:

- se documentează vârtos,

- face tot felul de schițe și de calcule,

- construiește un plan,

- verifică tot ceea ce va prezenta,

- elaborează planșe pentru videoproiector,

- face o repetiție cu sine însuși,

- se pregătește asiduu,

- acceptă riscurile din care trebuie să iasă neșifonat,

- gândește la variante de situații neprevăzute.

Niciodată eu nu am comentat nimic în legătură cu ceea ce fac funcționarii în birourile lor, deși am lucrat pentru perioade strict delimitate fie ca analist la Centrul de Calcul al ASE, fie ca muncitor necalificat la o stație de trior, fie ca director într-un minister și știu cât de cât cum stau lucrurile acolo, car eu am decența de a nu-i arăta cu deștiul pe cei care zice-se, lucrează 40 de ore pe săptămână, de acasă sau de la birou, pentru că am bun simț și știu că omul nu este un robot și fiecare muncă are specificul ei și pentru a o face bine, trebuie efort, trebuie gândire, trebuie deprinderi, căci nimic nu se face bătând din palme.

(04 iulie 2025)

Ce lăsăm după noi?

După ce părăsim această lume, fiecare lasă în urma lui ceva, dacă are ce lăsa.

Pictorul lasă în urma lui tablourile pe care le găzduiesc muzeele sau colecțiile particulare.

Sculptorul lasă în urma lui statui prin parcuri sau la intersecția de străzi, precum și basoreliefuri.

Cântărețul lasă în urma lui discuri de vinil sau CD-uri.

Actorul lasă în urma lui fie înregistrări din spectacolele jucate, fie filme dacă a jucat în filme.

Poetul lasă în urma lui poezii publicate, pe care unii le memorează pentru a le recita, iar alții le citesc.

Romancierul lasă în urma lui volumele de proză pe care oamenii le cumpără din librării și le citesc.

Cei mai mulți dintre noi lasă în urma lor amintirea unor oameni cumsecade.

Învățătorul lasă în urma lui mulțumirea generațiilor de elevi pe care i-a învățat să scrie și să citească. 

Sunt și oameni care nu lasă în urma lor nimic, pentru că  au făcut umbră pământului degeaba.


(10 octombrie 2024)

Cine poluează învățământul preuniversitar?

Învățământul preuniversitar este oglinda societății și nimic altceva. 
Nivelul de incompetență din societate este aproximativ egal cu nivelul de incompetență din învățământul preuniversitar.  
Nivelul de corupție din societate este aproximativ egal cu nivelul de corupție din învățământul preuniversitar. 
Nivelul de violență din societate este aproximativ egal cu nivelul de violență din învățământul preuniversitar. 
Nivelul de bullying din societate este aproximativ egal cu nivelul de bullying din învățământul preuniversitar. 

Învățământul preuniversitar s-a transformat dintr-un instrument de educare și de formare a caracterelor, într-o biată oglindă a societății și nu orice fel de oglindă, ci una care deformează caractere și-i transformă pe tineri în inși oarecare, fără obiective îndrăznețe, fără idealuri mărețe, inși care caută să se descurce la minima rezistență, resemnați pentru ceea ce sunt, fără a avea un plan de carieră adevărată.

Învățământul preuniversitar este poluat de părinții elevilor, părinți care se derobează de tot ce înseamnă educația copiilor lor, lăsând în seama școlii tot ce ține de educație, crezând că dacă asigură condiții materiale pentru odraslele lor este suficient și că misiunea lor de părinți s-a încheiat după acest capitol.

Învățământul preuniversitar este poluat de subfinanțarea școlii, căci fără bani, adică fără investiții, școala rămâne doar un teren al sărăciei, cu mobilier vechi, cu construcții care stau să se prăbușească, cu profesori prost îmbrăcați, cu elevi hămesiți, cu materiale didactice improvizate și cu cerințe exagerate din partea tuturora.

Învățământul preuniversitar este poluat de mediul politic, care a transformat școala în agent electoral, căci prezența decidenților de rang înalt se simte la deschiderea anului școlar și în zilele de alegeri, când secțiile de votare se organizează în școli, iar ei, dragii de ei, vin cu televiziunile buluc să fie filmați când introduc buletinele în urne, ca mai apoi să spună oarece banalități.

Învățământul preuniversitar este poluat de lipsa criteriilor de selecție a corpului profesoral, căci din moment ce 30% dintre cadrele didactice sunt cu caracter de suplinitori, fluctuațiile se resimt la clasă în pregătirea elevilor, căci un cadru didactic care la examenul de titularizare a obținut note de 3 sau 4, în niciun caz nu are un nivel de pregătire profesională care să-l califice să apară în fața elevilor.

Învățământul preuniversitar este poluat de poziția ingrată pe care o are acest învățământ, care nu produce nici șuruburi, nici șaibe, nici rulmenți, care să se vadă sub forma unor grămezi de piese la sfârșitul fiecărei zile pentru a fi apreciată munca profesorilor sub aspect cantitativ, ci are rolul de a forma caractere, iar efectele se văd indirect peste zeci și zeci de ani și de aceea rolul acestui învățământ este trecut pe planul secund, deplasând atenția spre așa-zisele domenii prioritare ale economiei, agricultura, industria, infrastructura, pierzându-se din vedere că peste tot se lucrează cu oameni, cu caractere, iar atunci când oamenii au carențe, totul se duce de râpă. Unde educație nu e, nimic nu e.


(07 octombrie 2024)

Vocația de învățător

Învățător ești dacă te naști lider. Vocația de învățător nu se învață. Am văzut copii în fața blocului și dintre ei, unul era mai răsărit, avea plăcerea de a-i pune pe ceilalți să facă ceea ce dorea el, adresându-se chiar cu apelativul copii, deși el însuși era un copil și reușea să-i facă pe ceilalți să-l asculte. El era învățătorul lor. Mulți copii când sunt întrebați ce vor să devină spun doctori, ingineri, cântăreți, dansatori, chitariști, dar niciunul nu spune că ar vrea să se facă învățător. Vocația de învățător și-o descoperă copilul după ce a trecut în clasa a V-a și simte diferența între ceea ce-l învăța doamna învățătoare, față de felul în care predau profesorii, unii mai buni, alții mai puțin buni în ale comunicării.
Eu nu am avut învățători buni. Am niște întâmplări cu învățătoarea mea, una C.M. care și acum după 70 de ani mă fac să mi se ridice părul măciucă.

Eu mi-aș fi dorit o învățătoare care:

- să mă învețe să scriu și nu m-a învățat,

- să-mi vorbească frumos și nu mi-a vorbit,

- să nu mă bată și m-a bătut,

- să fie corectă la notare și nu a fost,

- să mă lumineze și nu m-a luminat,

- să fie o icoană și a fost sperietoare.

Cele care mi-au fost învățătoare nu aveau vocația de învățătoare căci erau rele. Nu veneau la clasă cu plăcerea de a ne învăța, ci pentru ele era o corvoadă și un prilej de a identifica vreo vacă de muls, pentru a-și face viața mai ușoară, căci atunci erau vremurile aspre. Nici acum nu cred că s-au schimbat lucrurile prea mult în bine, căci meseria de învățător este la periferia societății, în principal pentru faptul că toți care o exersează prin ceea ce fac, o plasează acolo. Copilul din clasa zero este foarte crud și cu el trebuie lucrat într-un anume fel, iar stilul de lucru practicat în învățământul mioritic este de secolul al XIX-lea, cu clase, cu bănci, cu ora de zeci de minute, cu copii care trebuie să stea smirnă, cu învățătoare obosită de treburile casei ei, cu gândul la salariul de mizerie sau la bărbatul bețiv care o așteaptă să urle la ea.

Faptul că nu există nicio competiție, faptul că toți învățătorii sunt tratați la fel, arată dezinteresul sistemului față de munca de calitate și lucrurile se simt de la un kilometru, prin blazare, prin lipsa de motivație și prin bătutul pasului pe loc din lipsă de interes și de dorință de a evolua.

(31 mai 2023)

Răzbunarea este arma prostului

Nu am zis-o eu, ci este un proverb vechi, foarte vechi, groaznic de vechi. Ceea ce li se întâmplă acum dascălilor miroase urât rău de tot a răzbunare, fie că ei, profesorii le-au dat prea ușor diplome decidenților din ziua de azi, fie că ei profesorii știu câte parale fac ei, decidenții și singura șansă de a se elibera a decidenților este de a-i ignora pe cei care i-au evaluat cândva.

Oricum o dai, oricum o întorci, decidenții sunt niște persoane cu mentalități bolșevice, care dacă nu văd un șurub produs de strungar, dacă nu văd un știulete săpat de agricultor, cred că toți ceilalți sunt trântori, iar profesorii care lucrează între 6 și 18 ore pe săptămână, în mintea lor lipsă căci așa au ajuns decidenți, chiar nu-și merită banii. Un popor needucat este un popor lipsit de viitor și cu 40% analfabeți, drumul spre comuna primitivă nu mai este o idee, ci o realitate zguduitoare.

Acum mulți ani, am discutat cu un doctorand arab și acesta îmi spunea că la ei în sat, elevii și părinții când îl întâlnesc pe învățător îi sărută picioarele. Mă duce gândul la lipsa de respect a elevilor și părinților față de învățători și față de profesori, lipsă de respect cultivată de clasa politică, dornică de tensiuni pe principiul divide et impera.

(29 mai 2023) 

Greva din educație

Cadrele didactice din școala generală, cadrele didactice din licee, cadrele didactice din universități, conducătorii de doctorate merită să fie umiliți în ultimul hal, exact așa cum îi umilește guvernul, cum îi terfelește parlamentul, pentru că dacă au ajuns în halul în care sunt, și-au făcut-o cu mâinile lor, conștienți de ceea ce va să vie când elevii lor pe care i-au promovat fără să merite, când studenții lor care au trecut prin facultate ca gâsca prin apă, când doctoranzii care au devenit doctori fără să merite o clipă acest titlu, mergând pe principiul pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești, elevii sub-mediocri deveniți studenți, de asemenea, sub-mediocri, deveniți mai târziu doctori în oarece științe, dar rămânând sub-mediocri, adoptă legea umilirii binefăcătorilor, atunci când puterea pixului lor lovește năucitor.

Am văzut slugărnicia unui profesor diriginte de școală generală la vederea unui tătic-baron local, venit să-și ia odrasla de la școală și să mai reamintească dirigintelui că odrasla sa este de-a dreptul genială și merită coronița la sfârșit de ani, mergând pe răspunsuri cu da domnule, ca în schița lui CARAGIALE.

Am văzut slugărnicia unui director de liceu agricol dintr-o comună din câmpie, pe când eram președinte de bacalaureat, care făcuse compromisuri în cascadă pentru a-i aduce pe analfabeții săi în postura de absolvenți de clasa a XII-a și de candidați la examenul de bacalaureat. Să nu-mi spună mie nimeni că un elev cu media trei în primul trimestru și în al doilea trimestru, la limba română, se luminează instantaneu și obține media nouă în al III-lea trimestru, ca la final, media generală la limba română în clasa a XII-a să fie 5(cinci).

Să nu mai vorbim de colcăiala din mediul academic de stat și din cel privat, în care devin absolvenți cu diplomă de licență destul de mulți tineri ale căror diplome nu au nici 20% acoperire în cunoștințe.

Ei bine, toți acești absolvenți pe care învățătorii, profesorii din școala generală, profesorii de liceu și profesorii din universități, i-au promovat fără să merite, conștienți fiind de ceea ce s-a petrecut pe când erau elevi sau studenți, nu au respect nici față de profesorii care i-au promovat fără să merite, nici față de școala pe care au absolvit-o, pentru că în ochii lor, nici profesorii și nici școala nu merită nici respect și nici gratitudine, ci exact ceea ce ei știu să ofere școlii și profesorilor, adică dispreț și umilințe, iar forma cea mai eficientă și simplă pentru ei constă în micimea salariilor aduse la stadiul de salarii mizerabile.

Când eram elev am văzut profesori care dădeau note pe nedrept unor elevi, note meritate de părinții lor. Am văzut în vremea studenției mele când profesorul dădea nota maximă unui student care nu o merita nici pe departe. Atunci aveam în minte ziua când respectivilor li se va întâmpla ceva. Acea zi a venit și pedeapsa cerească a fost salariul mizerabil dat profesorilor exact de cei pe care ei i-au înscăunat când au deformat scara valorilor prin notele acordate pe nedrept.

Dacă profesorii ar fi dat notele corect, sunt sigur că nu ar fi ajuns în funcții decât oameni care ar fi știut să le prețuiască munca și oamenii care-și respectă prin fapte profesorii care i-au făcut profesioniști autentici, drept mulțumire le oferă și salarii corespunzătoare. Profesorii au împins spre funcții deosebite pe cei care nu le merită și aceștia se răzbună căci în sinea lor știu cine sunt și procedează ca atare, umilindu-și dascălii pe care nu i-au respectat nicio clipă pentru cât de mult au lărgit ciurul promovabilității în favoarea lor.




(17 mai 2023)

Tipologiile de profesori din sistemul educațional mioritic

Să mă justific un pic. Am fost elev 11 ani de școală, am fost student 5 ani și am lucrat în învățământ 42 de ani, deci cunosc foarte bine tipologiile de profesori atât din fața catedrei, cât și de la catedră, drept care am pretenția că nu voi face erori impardonabile.

Profesorul adevărat este acela care m-a făcut să-mi placă materia lui, să înțeleg ce spune și să nu pierd mult timp cu studiul individual pentru a descifra ceea ce trebuia să înțeleg de la clasă, dar n-am înțeles că profesorul a prezentat totul încâlcit și dezlânat. Profesoara de matematică din școala generală m-a învățat să gândesc, iar profesoara de matematică din liceu m-a învățat să deduc totul pornind de la un enunț și să dezvolt totul din aproape în aproape, logic și natural, fără să memorez nimic.

Profesorul tocilar, căci am avut și astfel de profesori, erau acei profesori care nu știau pe ce lume se află, dar memorau lecția din manual și ne-o recitau nouă elevilor. Am avut o profesoară de fizică pe când eral elev în clasa a VIII-a care preda fizica și o urmăream cu manualul deschis sub bancă, cum recita lecția și când m-a prins făcând așa ceva, mi-a altoit două note de 2(doi) în aceeași oră și a trebuit să lupt din greu pentru a nu rămâne corigent. Nu a fost singura. O profesoară de Limba română în clasa a IX-a recita lecțiile despre cronicari.

Profesorul subiectiv era acela care se lăsa ușor influențat în a da note de mulți alți factori și nu ținea seama de calitatea răspunsurilor pe care le dădea elevul. Am avut profesori care dădeau note mari unui elev căci tăticul respectivului era croitor și ei se înțoleau cu haine croite și cusute la respectivul. Acest comportament a dus la situația bizară că fiul croitorului a reușit să devină premiantul cu coroniță al clasei, doar că mulți dintre profesori poposeau la atelierul priceputului său tătic.

Profesorul nepregătit era acela care venea în fața elevilor și se vedea de departe că nu are nicio legătură cu meseria de dascăl, atât prin faptul că nu știa să se poarte cu noi, cât și prin faptul că se împiedica la tot pasul în demersul său, ceea ce dovedea că nu are pregătirea și nici experiența necesare pentru a veni în fața noastră să ne învețe ceva, din moment ce el însuși nu știa carte.

Profesorul răzbunător era acela care nu suporta ca elevii lui să-i iasă din cuvânt sau să spună lucruri altele decât cele care lui îi făceau mare plăcere. Era un profesor de matematică despre care eu aveam o părere bună și mi-am permis să-i spun că în ziarul LUCEAFĂRUL era o zicere a unui mare matematician că la matematică nu există elev rău, ci există profesor rău. L-am enervat atât de tare încât respectivul m-a altoit cu o notă de patru fără comentarii. La o altă clasă, un alt profesor de matematică a dat elevilor ușor turbulenți un extemporal și toată clasa a primit nota 2(doi), inclusiv premianta clasei.
Profesorul cititor este acela care stă înțepenit la catedră și citește de pe niște foi ceea ce el numește cursul lui sau lecția lui. Am avut mai mulți profesori care-și țineau cursurile sau lecțiile în acest fel. Nu am avut niciodată o părere despre acest tip de profesor, deși dacă ar fi vorbit mai rar mi-ar fi creat posibilitatea să iau notițe care erau exact cartea tipărită. Mi-ar fi plăcut să fie în stare să facă o sinteză cât de cât, căci cartea o găseam la bibliotecă și nu mai trebuia să vin la sala de curs, unde mi se citea ceea ce citeam și eu la sala de lectură și nu mai pierdeam două ore aiurea.

Profesorul jignitor era acela care nu știa să vorbească civilizat. Pe când eram elev am avut mai mulți profesori care ne-au făcut proști pe noi elevii. Nu ne-a deranjat foarte tare că eram copii și nu sesizam nuanțele. Când eram student în anul al V-lea a venit un asistent, a delirat el acolo ceva, dar greșind, un coleg de-al meu l-a atenționat. El ne-a făcut proști. Reacția colegilor nu a fost vehementă, dar au insistat colegii mei exact pe chestiunea greșită de asistent și acesta s-a enervat atât de tare încât a plecat și nu l-am mai văzut, căci șeful de grupă a discutat cu profesorul de la curs și i-a cerut să-l schimbe pe asistent cu unul ca lumea. Peste ani l-am întâlnit pe respectivul asistent, care nu se dezbărase de obicei și i-am reamintit de incident, lucru care nu i-a căzut bine, dar am definit o limită de unde să plece în dialogurile lui cu mine, căci îl știam cine este și câte parale face.


(06 mai 2023)

Clasele elementare de pe vremea mea

Întotdeauna m-a deranjat să mi se spună că pe vremea mea copiii erau mai răi decât cei de dinaintea mea, că lucrurile din copilăria mea erau total diferite de lucrurile copiilor de dinainte de mine. Nu credeam că voi ajunge ca eu să spun că pe vremea mea copiii erau altfel decât copiii din ziua de azi, dar sunt nevoit să recunosc marele adevăr, tristul adevăr și anume, copiii din ziua de azi sunt total diferiți decât copiii de pe vremea copilăriei mele. Să mă justific.

Copiii din ziua de azi au telefoane mobile, pe când copiii de pe vremea mea nu aveau.

Copiii din ziua de azi petrec multe ore în fața televizorului, în timp ce eu mă jucam în aer liber.

Copiii din ziua de azi merg la școală cu trolerele, în timp ce eu aveam un ghiozdan foarte ușor.

Copiii din ziua de azi au cărți groase, caiete speciale, în timp ce pe vremea mea erau doar câteva cărți.

Copiii din ziua de azi memorează mecanic pentru a uita, copiii de pe vremea mea învățau logic și rețin.

Părinții copiilor din ziua de azi plătesc bani la fondul clasei, iar pe vremea mea nu exista așa ceva.

Copiii din ziua de azi nu au uniforme obligatorii, în timp ce toți copiii de pe vremea mea aveau uniforme.

Copiii din ziua de azi sun o masă oarecare de copii, în timp ce copiii de pe vremea mea erau diferențiați în pionieri, cei care învățau și ne-pionieri, cei care aveau rezultate slabe la învățătură.

Pentru copiii de pe vremea mea școala și învățătorul erau simboluri puternice, iar acum nu mai sunt.

Este normal să existe mari diferențe între clasele elementare de pe vremea mea și cele din ziua de azi, dar mă așteptam ca aceste diferențe să fie în bine, ceea ce nu se întâmplă, din moment ce școala a rămas cu mult în urma societății și ceea ce se întâmplă în școală este sursă de frustrări, stres și anxietate pentru elevi, care se luptă să evolueze, nu să se educe, să se descurce, nu să se împlinească.


(29 aprilie 2023)

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Monica ANISIE

 Dacă n-ar fi adevărat că Monica ANISIE a fost ministreasă la educație, aș zice că a fost o glumă nereușită ca să nu spun o întâmplare sinistră.
Monica ANISIE m-a dezamăgit pentru că:
- profesoară de română fiind, nu știa să vorbească,
- mințea cum clipea,
- a zis pepsiglas în loc de plexiglas,
- nu a făcut nimic pentru educație,
- a jucat teatru în minister, când trebuia să fie ministreasă.
Monica ANISIE m-a dezamăgit și n-am s-o iert niciodată pentru mârlănia de a fi intrat în ora de clasă a unei învățătoare ca s-o facă pe aceasta cu ou și cu oțet. Eu știu din vremea când eram elev, că nici ministrul nu intră peste profesor la ora lui, căci profesorul este stăpânul orei și nimeni nu are voie să-l tulbure. Ea fiind cadru didactic, dar se pare că nu e cadru didactic, a încălcat cutuma de a nu deranja pe profesor din timpul orei.
Cu inteligența ei relativă ca să nu spun negativă, Monica ANISIE a făcut ceea ce nu se face. Și-a beștelit o colegă de breaslă în fața elevilor, ceea ce este înjositor pentru cel ce-o face, îl descalifică pe făptaș. Partea proastă este că nimeni nu a luat poziție să dea de pământ cu această bipedă cuvântătoare, care nu știe ce face și pe ce lume este, din moment ce dă din ea așa mizerii.

Ca fapt divers, pe când aveam și eu o oarece putere, deși erau în îndatoririle mele să fac vizite la ore, când aveam de făcut așa ceva, îl invitam pe un coleg, îi spuneam că aș vrea să-i fac o vizită. Să mă anunțe când mă poate primi. Dacă  făceam o astfel de vizită, era la dorința mea, dar la invitația colegului și după aceea serveam o cafea la mine în birou. A fi cu adevărat șef sau șefă e lucru mare, a fi bou sau vacă nu-i de mirare.

(18 iunie 2022)