Absenta modelului econometric al economiei naționale

De peste 50 de ani exista modelele econometrice pentru planificarea multianuală a economiei naționale, care sunt extrem de performante. Dacă am fi avut un astfel de model, totul ar fi fost clar și nu ar mai fi fost atât de multe păreri la un nivel nepermis de amatorism. 

Un astfel de model are un numar important de variabile si de ecuații. Exista o tehnologie de construire a modelelor econometrice ale economiei naționale. Exista metode clare pentru:

- estimarea de coeficienți,

- rafinarea modelelor,

- testarea modelelor,

- utilizarea curenta,

- derularea de simulări.

Dacă am fi avut un astfel de model, azi, ar fi trebuit sa dăm doar ținta, adică deficitul de 7% unde trebuie să ajungem, modelul ar fi permis stabilirea clară a pașilor de urmat, adică a măsurilor concrete ce trebuie luate, extrem de precise, fără a mai bâjbâi, așa cum se procedează acum. Există o bogată experiență în domeniul acesta și verificarea modelelor nu mai trebuie pusă sub semnul întrebării.


(12 iunie 2025) 

Iată unde duce necunoașterea managementului politic!

Mi-am răcit gura degeaba asupra faptului că politicienii trebuie să deschidă cărți de managementul politic și să învețe măcar abecedarul acestei științe, pentru a nu da în gropi cu soluțiile lor nu proaste, ci foarte proaste pe care le dau.

Prima condiție pe care o impune managementul politic esta aceea că problema trebuie să fie bine definită.
A doua condiție pe care o impune managementul politic este  că, orice problemă are mai multe soluții.
A treia condiție pe care o impune managementul politic este aceea că soluțiile le dau specialiști adevărați.
A patra condiție pe care o impune managementul politic este aceea că soluțiile sunt evaluate de mai mulți oameni din echipa politică și sunt asumate de un singur decident. 

Ceea ce s-a întâmplat în legătură cu modificarea legii ca să se dea posibilitatea președintelui în funcție să candideze pentru un loc de senator, arată că niciuna dintre cerințele managementului politic nu a fost îndeplinită. 

O problemă este bine definită dacă și numai dacă mai multe persoane oferă aceleași soluții atunci când o rezolvă. În caz contrar, ori este o problemă sub-definită adică lipsesc date, ceea ce duce la soluții aproximative, ori este o problemă supra-definită, adică are multe condiții similare, care complică inutil rezolvarea.

O problemă are mai multe soluții pentru că la definire se stabilesc diferite criterii de performanță sau ipoteze de lucru și fiecărui criteriu de performanță, respectiv, fiecărei ipoteze de lucru, îi corespunde una sau mai multe soluții.

Echipa de specialiști și-o alcătuiesc cei ce au responsabilitatea de a gestiona problemele politice și de aceea, echipa trebuie să fie formată din oameni cu înaltă calificare, cu experiență și nu din indivizi piloși, nepregătiți, care nu au nicio legătură cu actul decizional, cu științele juridice sau cu domeniile de unde provine problema de rezolvat. În cazul modificării articolului de lege, specialiștii trebuie să provină de la dreptul constituțional și din zona legilor de desfășurare a alegerilor.

Nici în ceea ce privește evaluarea soluțiilor nu a fost vorba în cazul considerat, de o abordare științifică, folosind metode calitative, căci cu siguranță arborii decizionali bine construiți ar fi dus spre situația în care considerentele președintelui erau prognozate și nu mai erau o noutate care să pună în dificultate PNL, la vârful partidului.

Nici la scrierea constituției nu s-a știut mare brânză despre managementul politic, căci dacă se știa, în constituție, s-ar fi prevăzut poziția de senator pe viață pentru președinții care-și încheie mandatul, știindu-se apetența pentru funcții chiar și decorative ale bărbaților, oricare ar fi ei.


(26 septembrie 2024)

Din eroare în eroare

De regulă, noi avem despre noi, evident, cea mai bună impresie. Numai că cei care hotărăsc au alte criterii și degeaba noi ne vedem frumoși, deștepți, măreți, sublimi, mioritici, viteji, extraordinari, dacă ceilalți ne văd cu totul altfel, iar hotărârile lor sunt cele pe care ei le consideră corecte în raport cu cine ne văd ei că suntem. 

Atât timp cât ani în șir noi înșine ne-am prezentat ca fiind cei mai corupți, când ne-am remarcat în a merge cu pâra pe la Înaltele Porți, crezând că respectivele persoane de decizie ne vor și aprecia, pretențiile noastre sunt exagerate atunci când dorim să primim recunoaștere, aprecieri și mai ales poziții de top în conducerea unor organisme.

Dacă în ultimii 15 ani s-ar fi construit pe plaiurile mioritice 3.000 Km de autostradă. Dacă la ultimele 3 olimpiade s-ar fi câștigat de fiecare dată cel puțin 30 de titluri olimpice de către sportivi noștri, dacă în ultimii 5 ani la probe sportive spectaculoase s-ar fi doborât recordurile mondiale de către sportivii noștri, dacă pe plan internațional s-ar fi venit de la București cu o soluție de excepție în soluționarea unei probleme stringente, clar că imaginea despre noi ar fi fost alta și fără să cerem ceva, ni s-ar fi oferit ceea ce toată lumea râvnește.

Managementul politic are reguli clare și modelele care se implementează de către cei ce doresc să fie riguroși cu ei înșiși, bazându-se pe știința și practica managementului politic, arată clar ceea ce trebuie făcut și ceea ce trebuie zis, pentru a fi în concordanță cu politicile bazate pe succesul real. Exprimarea unei dorințe este una și transpunerea dorinței în practică este cu totul altceva, mai ales atunci când dorința nu depinde în proporție de 99,99% de cel ce o are în gând.

Managementul politic zice că atunci când există o resursă pe care o distribuie membri unei colectivități:

- există cineva, un maestru, care are inițiativa,

- respectivul tatonează,

- se caută consensul,

- când consensul este îndeplinit, este anunțat alesul.

Maestrul este cel care:

- a definit profilul,

- a selectat candidații,

- l-a identificat pe ales,

- pornește calea consensului.

Managementul politic arată că nimic nu pornește din neant și nimic nu pică din cer. Este o mare eroare pentru oricare dintre noi să ne considerăm William SHAKESPEARE, în condițiile când nu am scris nici măcar o pagină de autodenunț, fără a vorbi de o piesă de teatru într-un act. Este o și mai mare eroare să ne visăm Feți-Frumoși în condițiile în care noi suntem niște cetățeni oarecare, fără acte de vitejie în spate, fără a fi absolvenți ai uneia din primele 5 universități ale lumii.

Se zice că romantismul are în literatură eroi excepționali în situații excepționale. Dacă intrăm în categoria eroilor excepționali, musai trebuie să vedem dacă ne aflăm în situații excepționale. Totul este relativ. Numai că, nu noi trebuie să ieșim în piața publică să strigăm că suntem cei mai cei, ci cei care trebuie să scrie despre noi, trebuie cu adevărat să ne vadă că suntem excepționali și că situațiile în care ne aflăm sunt excepționale. Ceea ce credem noi că este excepțional, nu este excepțional și pentru alții și noi nu trebuie să uităm acest lucru. Dacă nu știm management politic și nici nu vrem să învățăm management politic, să nu ne mirăm că facem greșeli și că ușile ne sunt trântite în nas, iar noi rămânem fie fluierând a pagubă, fie cu buza umflată, suspinând cu gândul că ce bine ar fi fost dacă.



(03 iulie 2024)

Înapoi la comunism?

Societatea pe care noi o numim cu emfază democratică este un amestec de comunism cu capitalism, atât timp cât statul îi ține captivi pe cetățenii lui cu tot felul de măsuri și de restricții care nu le permit acestora să evolueze independent și să-și pună în evidență calitățile de întreprinzători independenți.

Eu am trăit în comunism până la vârsta de 42 de ani și știu ce înseamnă comunismul.

Comunismul înseamnă partidul comunist.

Comunismul înseamnă un partid unic.

Comunismul înseamnă proprietatea tuturor cetățenilor asupra tuturor bunurilor.

Comunismul înseamnă egalitarism dus la extrem.

Comunismul înseamnă că partidul face totul.

Comunismul înseamnă că partidul planifică totul, adică gândește totul.

Comunismul înseamnă că partidul ia ce vrea.

Comunismul înseamnă că partidul dă cât vrea.

Comunismul înseamnă egalitatea cetățenilor în sărăcie.

Mă așteptam ca la 34 de ani de la Revoluția din 1989 oamenii să se fi desprins de comunism, atât politicienii, cât și oamenii de rând, dar se pare că nu este așa, din moment ce oamenii din agricultură și din transporturi au ieșit în stradă și cer ca guvernul, adică politicienii, adică partidele să le dea facilități legate de accize, de subvenții, de păsuiri la bancă. În comunism partidul era cel care avea robinetul pe care îl deschidea înainte de congrese sau de 23 August sau în strângea când simțea că au fost depășite niște limite. În democrație, statul prin guvern și guvernul prin politicieni și politicienii prin partide, fac același lucru, pentru că realitatea necruțătoare a deciziilor eronate îi urmărește ca un buldozer. Oamenii sunt oameni, cu calități și cu defecte și gândesc și acționează ca atare, nici mai bine și nici mai prost decât sunt ei în stare s-o facă, niciodată nimeni nu va acționa altfel decât îl duce mintea pe care o are sau nu o are.

Ceea ce se întâmplă acum în economie este rezultatul unor acțiuni colective, spontane și naturale. Sistemul de irigații a fost distrus acum 30 de ani de către populație. Decizia de restituire a proprietăților a fost a parlamentului și populația a beneficiat de ea, cu toate consecințele în planul polarizării bogățiilor. Prăbușirea industriei prin privatizare a fost o decizie colectivă, pusă în operă de întreg poporul care a jubilat dezmembrarea comunismului prin simbolurile lui megalomane. Acum dacă privim în urmă nu avem ce regreta, căci deciziile proaste din comunism au fost înlocuite cu decizii la fel de proaste, care sunt continuate cu alte decizii despre care cei din viitor vor fi cei care le vor caracteriza cu siguranță ca fiind proaste sau ceva mai îngăduitor, ca fiind decizii mediocre. Nimeni nu mai vrea comunism, dar toată lumea vrea aplicarea unor principii comuniste, căci toată lumea jinduiește după imaginea partidului comunist care dădea case, care ajuta pe cei în nevoie, care mărea salarii, care dădea bilete de odihnă, fără a-și pune problema că partidul comunist nu era o vacă de muls, ci doar redistribuia după cum credea el, ceea ce poporul producea. Și acum cam tot așa este. Toți își îndreaptă privirile către guvern și toată lumea vede bugetul ca pe o vacă de muls, în timp ce de fapt bugetul este ca o mămăligă din care guvernul a tăiat felii mai mici sau mai mari și le-a dat colo și colo, iar acum vin alții și vor și ei să mai apuce câte ceva. Numai că mămăliga este prea mică în comparație cu pofta de mâncare a celor ce vor să se înfrupte din ea, iar guvernul se vede strâns cu ușa și dă din colț în colț, vai de capul lui.


(22 ianuarie 2024)

Cât de competente sunt organele competente?

Nouă ne place la nebunie să ne ascundem după vorbe pompoase, care nu spun nimic, dar care lasă o undă de mister, când în realitate lucrurile sunt extrem de simple. 

Îmi spunea un. prieten care a lucrat în Algeria pe vremea lui CEAUȘESCU despre atitudinea localnicilor când apărea poliția. Localnicii, când apărea poliția, se trânteau la pământ și stăteau automat cu mâinile la ceafă. La cea mai mică mișcare, cei așezați pe burtă riscau să fie împușcați. Și în USA șoferii care sunt opriți de poliție stau cu mâinile pe volan și la orice gest, riscă să fie împușcați. Există proceduri foarte clare pe care le știu și polițiștii, dar le știu și mai bine cetățenii, astfel încât fiecare știe ce are de făcut. În momentul în care lucrurile sunt neclare și apar elemente ciudate, bizare, inimaginabile, nedefinite, neprincipiale, private, flexibile, arbitrare, miraculoase sau interpretabile, mai concret corupție, este clar ca bună ziua că nu mai există loc nici pentru proceduri, nici pentru reguli și nici pentru principii, ci pentru telefoane, pentru mesaje, pentru interpretări, pentru încălcarea legii, pentru sucrt-circuitarea traseelor decizionale și pentru apariția abuzurilor de toate felurile.

Se vorbește despre organele competente. Un organ pentru a fi competent trebuie să aibe:

- personal instruit,

- regulamente clare,

- proceduri complete,

- evaluări periodice,

- criterii de adimitere,

- oameni de onoare,

- responsabilități definite,

- matricea rolurilor,

- eficiență dovedită.

Orice altă abordare, ne duce cu gândul că se aruncă doar vorbe în vânt și rezultatele sunt dintre cele mai slabe, efectele sunt aproape de catastrofe și mirările depășesc nu cu mult complicitățile, deși toată lumea ridică din umeri. Acum, după ce se produc lucruirle nefericite, apar vitejii de după război și toată lumea este deșteaptă, are soluții, dă sfaturi și mai ales cere tragerea la răspundere a celor care au greșit, fără să se întrebe o clipă care a fost rolul fiecăruia în ajungerea la stadiul acesta, căci fiecare rotiță din angrenaj are rolul ei și nimeni nu are dreptul să se erijeze în persoana imaculată care vine să joace rolul justițiarului. Așa că, s-o lăsăm mai moale cu frazele sforăitoare legate de organele competente, căci competența acelor organe o dau oamenii care acționează acolo, o dăm noi, care ar cam trebui să ne dorim aplicarea principiilor și onoarei în toate grădinile, deci și în grădina noastră, ceea ce nu ne prea convine.


(29 august 2023)

Fii bărbatul care vrei să fii!

Cine spune că lucrurile merg la voia întâmplării este un mincinos și nu oricum, ci un mare mincinos. Fiecare trăiește exact așa cum își dorește și este doar un mod superficial de a aborda o problemă arătând cu degetul spre alte direcții, atunci când se dorește identificarea unei scuze și mai ales atunci când se caută să se dea vina pe altcineva.

Am cunoscut la viața mea bărbați adevărați, care au fost exact ceea ce și-au dorit să fie și au luptat cu tenacitate pentru a-și atinge țelurile lor, reușind prin determinarea de care au dat dovadă să fie ce au vrut să fie. Cu foarte mare ușurință fiecare dintre noi ridicăm din umeri și găsim motivație în vremurile aspre, în piedicile pe care alții ni le pun în drumul devenirii noastre, dar nu facem altceva prin toate acestea să ne demonstrăm slăbiciunile și faptul că suntem altceva decât ne-am fi dorit să fim, pentru că nu am vrut cu adevărat să fim acea proiecție, ci ne-am lăsat duși de val.

Fiecare dintre noi definim o traiectorie a noastră. Când suntem mici și suntem întrebați ce vrem să ne facem, aproape invariabil răspundem că vrem să ne facem doctori, profesori, avocați, ingineri, doar pentru că așa ni s-a sugerat sau doar pentru că despre aceste profesii am auzit vorbindu-se în casă.

Cu cât avansăm ca vârstă, ne definim traiectoria pe care dorim să o parcurgem și este foarte ușor să vorbim despre anturaj, despre voința părinților, despre deciziile celor din jurul nostru sau despre împrejurări obiective care ne-au determinat să facem ceva, împotriva voinței noastre, deși realitatea este cu totul alta, noi acționând exact așa cum ne-am dorit din varii motive, dar neavând puterea de a recunoaște că am ales o cale facilă sau greșită, aruncăm eroarea de alegere într-o altă zonă, care nu este a noastră, căci e ușor așa.

Când am spus fii bărbatul care vrei să fii, m-am gândit că:

- toate alegerile sunt numai ale noastre,

- invocarea factorilor externi este calea facilă de a ne scuza greșelile,

- tot ceea ce facem depinde strict de caracterul cu care am fost înzestrați,

- limitele sunt cele pe care singuri ni le impunem,

- forța noastră stă în noi și trebuie folosită, nu descoperită.

Am cunoscut bărbați de succes profesional, pentru că ei și-au clădit succesul pas cu pas, cu trudă, cu disciplină și cu exigență, fără a fade rabat de la calitatea pe care și-au definit-o în a învăța, a munci, a evalua, a măsura, a corecta și a se desfășura zi de zi, chiar și în cazul procedurilor de rutină.

Am cunoscut bărbați cu succes la femei, nu neapărat avantajați de aspectul fizic, ci având o atitudine care-i impuneau la orice apariție, căci la un bărbat succesul la femei vine din felul în care s-a autoeducat să privească, să vorbească, să gesticuleze, să se îmbrace, să-și etaleze forța de seducție și mai ales să iasă din diferite situații conjuncturale, iar soluțiile oferite de el sunt cele care-i definesc trăsăturile de caracter.

Nimeni nu este altfel decât vrea el să fie. Unii bărbații sunt bețivi pentru că așa vor ei să fie. Unii bărbați sunt pămpălăi pentru că așa vor ei să fie și nu fac nimic să se schimbe. Unii bărbați gafează tot timpul pentru că nu se auto-educă, plăcându-le să fie cei de care toată lumea se amuză prin ceea ce fac, fiindcă le este comodă o astfel de poziție, căci li se trec foarte multe cu vederea din moment ce sunt considerați niște împiedicați, neisprăviți  și încurcă-lume.

Este momentul ca fiecare dintre noi să reflectăm, astfel încât să ne asumăm că suntem exact ceea ce am vrut și încă mai vrem să fim și nimeni nu este responsabil că suntem ceea ce suntem, din moment ce opțiunile au fost ale noastre și noi le-am pus în operă. Avem un vocabular bogat pentru că am citit cărți, căci așa am vrut noi. Am pierdut timpul jucând banii la păcănele, pentru că așa am vrut noi și nu din altă cauză. Am fost în cluburi căci așa am decis noi și nimeni nu a fost cu biciul să ne bage în club și să ne țină închiși acolo de seara până dimineața.

În dragoste vorbim despre inimă, dar inima este a noastră și dacă deciziile le-am luat cu inima, aceasta fiind a noastră, evident, iubim exact cum dorim noi, suferim exact cum ne-am dorit, căci nimic nu este în afara opțiunilor noastre, chiar dacă uneori avem tentația să facem pe altcineva vinovat.



(13 august 2023)

Ezitările metafizice la români

Nu trebuie să ne rușinăm că nu dspunem de un proiect de țară, căci nici omul peșeterilor nu a avut proiect de țară și totuși a ieșit din peșteră, a evoluat și un stră-stră-str-...nepot al său este Elon MUSK. Noi aven ezitările noastre pentru că nu trebuie să facem eforturi prea mari pentru a ne găsi hrana de zi cu zi. Ea crește și uneori ne cade-n gură direct, iar eforturile noastre nu presupun:
- să cărăm apă pentru irigații,
- să aducem pământ fertil pe stânci,
- să avem grijă că plouă prea mult,
- să acoperim plantele de înghețuri.
Noi aven ezitări pentru că vrem să avem mai multă informație.
Noi aven ezitări pentru că  dorim să știm încotro se îndreaptă lucrurile.
Noi aven ezitări pentru că nu vrem riscuri în deciziile pe care le vom lua.
Noi aven ezitări pentru că nu luăm hotărâri pe burta goală.
Noi aven ezitări pentru că toți cei care se pripesc de cele mai multe ori regretă.

Noi aven ezitări pentru că ne temem de criticile ce vor veni și asumarea e chestie foarte grea.

Noi aven ezitări pentru că graba strică treaba.

De aceea, așteptările prelungite supără pe cei care așteaptă un răspuns ferm de la noi. Ezitările noastre îi duc pe toți către ideea că suntem lenți nu în luarea deciziilor, ci în executarea de acțiuni, mai ales pentru că nu cunoaștem proceduri și de multe ori nici calificarea nu corespunde, căci de aceea l-am inventat pe Dorel, băiatul care face nefăcute și pe care-l arătăm cu degetul, când de fapt arătăm către noi înșine.

Nouă ne place să vorbim în dodii și să formulăm fraze lungi, care nu spun nimic și care sunt îmbibate de cuvinte care dispersează responsabilitățile și măresc ambiguitatea și dau puteri discreționare unora atât timp cât în text se află prea multe variante ale verbului a putea.

Avem acum soluțiile proaste la lemnele de foc cu preț plafonat la 400 de lei, fără a cunoaște a cui a fost ideea aceasta aberantă. Avem ezitările legate de salariu minim de 3000 lei și mai este ezitarea cu pensiile, căci lipsa de predictibilitate este arta regiei de culise a politicianului român mediocru.

(11 noiembrie 2022)

Fortăreața din Pirot, Serbia

Pirot este un mic orășel din Serbia. Punctul său de atracție este fortăreața din Pirot, realizată din fonduri de preaderare la UE. Acolo scria că este liber accesul vizitatorilor de la ora 10, 00 până la ora 18,00. Am fost extrem de plăcut surprins să văd că la 9,55 a venit cineva și a deschis porțile fortăreței.

 Acest monument de arhitectură este bine restaurat și accesul la toate elementele este asigurat pe rute sigure.

(27 iunie 2022)

Fericirile și nefericirile generate de deciziile luate prin vot

Nici unanimitățile nu aduc fericirea la toată lumea. Unanimitățile de la vot exprimă:

- superficialitate;

- necunoaștere;

- frică;

- intimidare;

- euforie;

- alergie;

- sete;

- foame;

- nepricepere;

- grabă;

- persuasiune;

- nimic.

Trebuie să spun că și eu am fost victima a două unanimități, pentru că beneficiarl acestui rezultat nu am cum să mă autointitulez, întrucât sunt sigur că votanții nu erau în cunoștință de cauză sau erau mult prea grăbit să meargă la un mic și o bere.

Când este vorba de vot, adică de alegere între DA și NU, evident, vor fi unii nemulțumiți, cei care se zice că au pierdut la vot, respectiv, vor fi alții mulțumiți, cei care au câștigat la vot. La 11 decembrie 2016, rezultatele au fost PSD – 45,47%, PNL – 20,04%, USR – 8,87%, UDMR - 6,19%, ALDE - 5,62%, deci  PSD + ALDE au câștigat alegerile parlamentare formând o nouă majoritate parlamentară. Bineînțeles, câștigătorii s-au bucurat. Nu degeaba se zice: vai de cei învinși, adică vae victis, cum zicem noi piteștenii după o cinezeacă de țuică bună.

Sunt cazuri în care după vot, apar nemulțumiții, adică toți cei care nu se consolează cu ideia că au pierdut, drept care devin foarte zgomotoși, ies în stradă și încearcă prin măsuri nedemocratice să impună o altă maoritate, deși se bat în piept cu cărămida că ei sunt democrași puri, imaculați, tandri, respectabili și vânjoși.

Unii nu au capacitatea de a accepta rezultatul votului, deși au dorit legitimarea prin vot, dar neobținând-o caută să obțină o altă soluție. Se știe că la vot există:

- unanimitate;

- majoritate simplă;

- cvorum;

- majoritate calificată;

- majoritate pur și simplu;

- mulțumiți;

- nemulțumiți;

- indiferenți;

- absenți;

- prezenți;

- votanți;

- sondaje;

- comploturi;

- furturi;

- violență;

- minciună;

- manipulare;

- mită electorală;

- manipulare;

- fraude;

- tot felul de ciudățenii.

Votul generează fericire pentru cei care au câștigat alegerile. Voturile aduc mari probleme pentru cei care le-au pierdut. Există întotdeauna un adevăr, adevărul învingătorului, mai ales când prin vot, cei ce câștigă au puterea de a lua decizii de tot felul și mai ales de a fi discreționari la o adică, în a-și pedepsi rivalii învinși. Cei care pierd la vot nu au cum să fie nici veseli, nici fericiți, nici încântați și nici dominatori. Ei caută să-și exprime nemulțumirea în varii modalități, dar niciodată recunoscând că au fost mai puțin convingători decât adversarii lor. Cel mai trist este cazul în care votul nu presupune concurență, ci validarea poziției. Lucrurile devin extrem de triste pentru toată lumea când criteriile luate în seamă la prezentarea celor care vor fi supuși votului nu sunt clare, ceea ce dă cale liberă subiectivismului și efectuării de comparații nerelevante dar care devin subiecte aprinse de discuție. Votul înseamnă recunoașterea tacită a incapacității de a tranșa ceva printr-o decizie asumată de o persoană, mai ales atunci când presiunile înlocuiesc argumentele raționale. Atunci când subiecții supuși votului au posibilitatea ca toți să se prezinte și să convingă în egală măsură pe votanți, trebuie să accepte rezultatul votului dacă acesta este:

- al unei majorități recunoscute;

- corect exprimat, fără influențe;

- cu cei supuși prezenți în sală;

- este acceptată procedura de toți.

Mi se pare că discuțiile de la colțuri și scuzele în virtutea cărora votul a exprimat o anumită tendință definită undeva în afara subiectului propriu-zis, nu trebuie să-și aibă sensul, mai ales că prelungesc stările de frustrare ale perdanților. Cei care-i consolează pe perdanți caută să găsească explicații în care nici ei nu cred, dar încearcă să-i convngă pe cei din jur că și ei au de zis ceva. Judecățile de valoare ale deciziilor ce se desprind din vot n-ar mai trebui să fie interpretate din moment ce o majoritate se exprimă clar în legătură cu ele. Oricum, statu cu fruntea sus peste vicistitudinile vremii reprezintă un parametru de care este important să se țină seama. În viață totul este relativ, chiar și în cazul celor executați pe scaunul electric s-a dovedit că au avut loc erori judiciare, iar jurații au decis guity, ca peste ani să se constate că ei s-au înșelat, iar cineva nevinovat a plătit cu viața.

(17 iulie 2017)

Managerul adevărat

Un manager adevărat își face singur programul, nu i-l face nimeni. 

El are o strategie.

El definește obiective pe baza strategiei.

El se ține de acea streategie.

Tot ce face este subordonta strategiei.

Toți subordonații lui execută ceea ce zice el.

Cetățenii  își definesc acțiuni după programul lui și nu invers.

Așa cum prostul are un miros specific, de se spune despre el că miroase a prost, nemanagerul miroase și el într-un fel și tocmai de aceea toți trag de el în toate direcțiile și el aleargă de colo până colo ca musca fără cap și la sfârșitul zile când trage linie, nu se vede nimic.

Se plângea un fraier că un mare tenor l-a refuzat pe el, X-ul cu bani, fără să știe că managerul foarte bun al tenorului îi construise respectivului un program pe trei ani înainte, iar a căuta să-l faci pe respectivul să participe la o șușe încropită, este o eroare.

Dacă privim la ce se întâmplă pe Dâmbovița-n gios, ca pe-un râu spumos și mâlăs și murdăricios, faptul că mulți manageri nu fac prea mare brânză pe mandatele lor, arată că ei fac ceea ce vor alții, ei înșiși neavând o agendă proprie, cum le-ar sta bine, dacă ar fi adevărați manageri. Niște nefericiți deplângeau că prezidentul nu și-a rupt câteva minute pentru a participa la nu știu ce eveniment nu știu pe unde. Din punctul meu de vedere, bine a făcut, dacă respectiva chestie nu a fost anunțată cu cel puțin 6 luni înainte. Un prezident are programul lui și el nu se subordonează oricui, ci merge după ceasul funcției sale, ce presupune detalieri cu 6 luni înainte, pentru a merge totul perfect, fără sincope.

Cei duși de val, crezând că devin populari dacă participă la tot felul de acțiuni organizate de tot felul de fundații și ONG-uri după cum acestora li se năzare, evident că pierd și bruma de capital de imagine pe care se străduie s-o dezvolte prin acțiuni gândite a la long. Managerul adevărat nu se lasă dus de val și nici atras de cântecele de sirenă fără valoare. Toți se învârtesc în juru-i gravitând ca semn al faptului că el urmează o strategie, cnumită uneori fir roșu conducător.

(01 mai 2017)

Validarea unei decizii

O decizie presupune o problemă, un obiectiv, ce presupune o soluție. A lua decizie înseamnă:

- a defini un obiectiv;

- a construi soluții;

- a defini variante de rezolvări;

- a evalua efecte probabile;

- a ierarhiza variantele;

- a hotărâ care va fi soluția implementată;

- a decide înseamnă exact a stabili.

După ce s-a stabilit care este doluția asupra căreia s-a luat decizia să fie implementată. Este important ca soluția să fie corect pregătită pentru a fi pusă în operă. O decizie este pusă în operă. O decizie este de succes dacă generează efectele pozitive reale, cel puțin la nivelul prognozat în momentul în care s-a făcut alegerea și la momentul în care s-a decis. Se va spune că decizia este validată dacă ceea ce s-a estimat coincide cu ceea ce s-a prognozat. Sunt situații în care o decizie duce la efecte contrare, adică una s-a estimat și cu totul altceva s-a obținut în realitate. S-a dorit creștere și s-a obținut descreștere, s-a dorit bine și s-a obținut rău. Validarea unei decizii este făcută pe concret. Se fac măsurători. Dacă se ia decizia de a se controla apa de la robinet, trebuie văzut ca dacă de la 20% îmbolnăviri digestive se ajunge la 5% îmbolnăviri ale aparatului digestiv, atunci decizia este considerată a fi validată, adică este bună. Statistic, orice decizie se validează prin indicatori simpli. Sunt maximum N persoane care arată numărul prognozat al celor care sunt beneficiare ale deciziei și K este numărul efectiv al persoanelor care beneficiază de efecte. Indicatorul I = K/N dacă este mai mare decît 0,78 atunci decizia este bună, altfel decizia luată este proastă, deci nu este validată.

(08 decembrie 2016)