Cum aș vedea eu festivalul ENESCU

Deși nui mă întreabă nimeni, îmi dau și eu cu părerea.
Festivalul ENESCU l-aș vedea eu cu o durată de 8 zile. Să înceapă sâmbătă și să se încheie sâmbăta.

În fiecare seară aș vedea doar câte un spectacol, fie la Sala Palatului, fie la Ateneul Român.

La fiecare spectacol văd să se cânte cam 60% muzica lui George ENESCU.

Aș identifica pe cei mai buni interpreți și dirijori ai lumii, oricât ar cere ca onorariu și i-aș aduce aici.

În fiecare zi de festival, ar aș avea în spectacol pe cei mai buni din lume, oricât ar costa.

Spectacolele le-aș transmite la televizor.

N-aș permite acces la acest festival oricărei forme de șușe.Totul trebuie să fie de top în cadrul festivalului ENESCU. Artiștii români au la dispițiție 365 - 8 zile pentru a se manifesta ca artiști pe scenele din România, cu muzică fie din opera lui ENESCU, fie din opera muzicii universale. Cele 8 zile ale Festivalului ENESCU trebuie să fie cu totul altceva, nimic diluat, nimic fals, nimic absurd.

(31 august 2023) 

Vârstele invitaților la Festivalul ENESCU

 În 1958, la prima ediție a Festivalului ENESCU:
violonistul Yehudi MENUHIN avea 42 de ani,
violonistul David OISTRAH avea 50 de ani,
pianistul Carlo ZECCH avea 55 de ani
dirijoarea Nadia BOULANGER avea 71 de ani.
În 1961 la a doua ediție a Festivalului ENESCU:
pianistul Sviatoslav RICHTER avea 46 de ani,
pianistul Aldo CICCOLINI avea 36 de ani,
violonistul Leonid KOGAN avea 37 de ani
pianistul Henryk SZERYNG avea 43 de ani
dirijorul Sir John BARBIOLLI avea 62 de ani
În 1964 la a doua ediție a Festivalului ENESCU:
pianistul Arthur RUBINSTEIN avea 77 de ani
violoncelistul Gaspar CASSADO avea  67 de ani
dirijorul Herbert von KARAJAN avea 56 de ani
dirijorul Zubin MEHTA avea 28 de ani
violoncelistul André NAVARRA avea 55 de ani

În 2011 la a doua ediție a Festivalului ENESCU:

dirijorul Antonio PAPPANO avea 52 de ani

dirijorul Daniele GATTI avea 50 de ani

dirijorul Valery GERGIEV avea 58 de ani

violonistul David GARRETT avea 31 de ani

În 2013 la a doua ediție a Festivalului ENESCU:
dirijorul Daniel BARENBOIM avea 71 de ani
dirijorul Mariss JANSONS avea 70 de ani
pianistul Radu LUPU avea 68 de ani
pianistul Murray PERHAIA avea 66 de ani
violonistul Pinchas ZUCKERMAN avea 65 de ani
violonistul Maxim VENGEROV avea 39 de ani
pianistul Evgeny KISSIN avea 42 de ani

În 1976 când a venit la Festivalul ENESCU, mezzo-soprana Grace BUMBRY avea 39 de ani.
În 1976 când a venit la festivalul ENESCU soprana Elisabeth SCHWARZKIPF avea 61 de ani. 
În 1976 când a venit la festivalul ENESCU soprana Victoria de Los Angeles avea 53 de ani.

Trebuie analizate vârstele optime ale artiștilor, mai ales a celor vocali.

De ce Angela GHEORGHIU nu a fost invitată să cânte la Festivalul ENESCU?

(16 decembrie 2021)

Fato, te-a mâncat în c-r?

Fato, am înțeles că ești la menopauză și ai bufeuri. Am înțeles că la București n-ai cântat niciodată pe scena ONB. Am înțeles că în comparația cu CALAS, SUTHERLAND și CABALLE ai pierdut. Este foarte clar că incidentele de la SCAL și de la Opera din Viena nu ți-au fost favorabile. La București și la Bruxelles ai cântat cu spectatori care nu și-au plătit bilet, un fel de șușe. Atunci ce ai, fato, cu ENESCU, PORUMBESCU și TĂNASE? E loc pentru toată lumea. Chiar și pentru tine, deși lumea te știe doar de la Antena 3 de la Mihai GÂDEA. CABALLE cânta și la 70 de ani. SUTHERLAND avea spectacol la Met la 62 de ani. Tu?

(08 octombrie 2021)

Setea de a ieși în evidență prin negare

Sunt oameni anoști, fără valoare, care conștientizează că nu au nicio șansă de a ieși în evidență prin rezultatele muncii lor, căci ei, oricât de mult ar munci, nu sunt în stare să scoată nimic. De aceea, ei fac ce fac și se agață de mari personalități, fac afirmații șocante și stârnesc valuri de uimire, șochează și cer să fie puși la punct, realizând, zic ei, transfer de notorietate, căci de altceva nu sunt în stare.

Nimeni nu ar fi auzit vreodată de Constantin Al. IONESCU - CAION dacă nu l-ar fi acuzat pe I. L. CARAGIALE că a plagiat drama Năpasta, căci opera lui CAION este minoră, ca poet, ca eseist și ca jurnalist. Istoria literaturii îi consemnează numele legat numai de această acuzație de plagiat.

Și în cazul prozatorului Dan MIHU care l-a acuzat de plagiat pe autorul filmului 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, Cristian MUNGIU, asocierea numelui său de cel al regizorului care luase marele premiu de la festivalul filmului de la Cannes, a fost un prilej de a obține un plus de notorietate. Despre Cristian MUNGIU s-a mai auzit, despre Dan MIHU eu nu am mai auzit în ultimul timp nimic.

Acum este la modă să minimalizezi importanța unor personalități, să faci afirmații șocante la adresa unor personalități de primă mărime din cultură și din istorie, căci în contextul actual dă bine la cititorii care caută senzaționalul. Cei care au avut notorietate și simt că pierd din teren, din disperare, se lansează în afirmații șocante, pierzând contactul cu realitatea și atrăgând vârtejuri de critici necruțătoare.

În opinia mea este loc aici pentru toată lumea că nu avem 100.000 de compozitori celebri, nu avem 200.000 de mari poeți, nu avem 300.000 de cântăreți de operă. Dacă avem dorința de a face ceva, acel ceva este să scriem articole complete despre toate personalitățile, să publicăm operele complete ale lor, să jucăm piesele lor, să recite marii actori poemele scrise de ei, să organizăm muzee virtuale cu acces liber în acre să fie expuse operele lor și să programăm filmele lor. 

Restul este bârfă și apă de ploaie.

(08 octombrie 2021)

Oamenii providențiali

Prin om providențial înșeleg pe acela care aduce în plan istoric acel element de noutate care reușește să împingă lucrurile atât de departe încât întreaga colectivitate înregistrează un salt spectaculos extraordinar. Omul providențial se află într-un anumit domeniu de activitate și statistic vorbind acesta apare rar și are o ciclicitate care se estimează cu destul de multă acuratețe. Înseamnă că toți cei care au neșansa să trăiască în interiorul unui ciclu, trebuie să se consoleze că nu sunt căntemporani cu omul providențial din domeniul lor de interes.

În plan politic, omul providențial apare o dată la 500 de ani. Dacă ținem seama că Ștefan cel mare a domnit între 1457 și 1504 și că mareșalul Ion Antonescu a devenit șef al statului prin 1940, rezultă acea ciclicitate descurajantă, care duce spre ideia că omul politic providențial va apare undeva după anul 2450. Nu înseamnă că în acest timp  proiectele de țară nu trebuie abordate, însă neavând un om providențial, acestea nu vor fi nici speciale și riscurile de a fi duse la bun sfârșit sunt destul de mari.

În plan literar o mare figură artistică apare cam la 150 de ani. Așa, că dacă Nichita Stănescu a realizat marea sa operă în deceniul al VIII-lea al secolului trecut, să stăm liniștiți că o altă voce puternică în peisajul poeziei românești va irumpe undeva după anul 2130.

Și în sculptură cam la 200 de ani o dată apare un mare talent, ceea ce ne duce cu gândul că 2230 va apare cineva pe aici care să zică un ceva special așa cum a făcut-o marele Brâncuși.

Și în muzică, după marele Enescu tot cam prin  2100 să ne așteptăm să ascultăm ceva de talia lui Oedip sau ceva care să fie pe undeva ca frumusețe cum sunt Rapsodiile enesciene.
O structurate în învîțământul universitar vine undeva 150 de ani. Dacă Faciltatea de Cibernetică a fost înființată în 1967, undeva în jurul lui 2120 va mai fi vorba de o oarece chestie de aceeași anvergură.

Oameni de știință care să facă ceva absolut remarcabil apar cam la o sută de ani. C.I. Parhon a produs endocrinologia prin 1940, ceea ce ne duce cu gândul că prin 2040 ar fi o șansă ca un român să descopere ceva ca lumea științifică să rămână cu gura căscată ca la dentist.

Următorii nu sunt oameni providențiali:

• Administratorii de cimitire șmecheri apar cam la 20 de ani.
• Hoții notorii apar cam la 15 ani.
• Politicienii mediocrii apar zi de zi.
• Criminalii apar lună de lună.
• Proștii apar secundă de secundă.

Mi-a plăcut cum George Călinescu încheie carte adespre viața lui Eminescu arătând că va mai cuge multă apă pe Dunăre până să se mai nască un al doilea mare poet. Tot așa este și în cazul oamenilor providențiali, numai că aici este vorba de apa care trebuie să curgă pe Dâmbovița.

(21 mai 2016)

Descoperirea talentului

A fost un film cu un tip care a fost gasit undeva pe țărmul mării, adus de valuri. Cine la găsit acolo l-a târât pânâ la o colibă și l-a înrijit până tipul și-a revenit. Străinul nu vorbea o limbă pe înțelesul gazdei. La un moment dat mergând prin curte si privind pe o ferestră a zărit un pian vechi. Străinul a intrat în cameră, s-a așezat la pian. A început să cânte ceva frumos. gazda, compozitoare și pianistă l-a ascultat înmărmurită. Prin semne l-a cercetat să vadă dacă are studii muzicale. I-a analizat degetele și a văzut că erau ale unui om care muncise din greu. Străinul nu avea niciun fel de studii, nu cântase niciodată la pian. Se întâmplase ceva neobișnuit cu el. Ca din senin și-a descoperit talentul neobișnuit și capacitatea de a cânta la pian partituri la prima vedere. Nimeni și niciodată nu a găsit o explicație la această transformare fenomenală.
Se întâmplă foarte des ca fiecare om să-și descopere calități care asu stat ascunse ani buni și dintr-o dată irump ca o explozie a unei bucurii nemăsurate, harul fiind coborât violent asupra respectivului, nelăsându-l și mistuindu-l ireversibil, până la scoaterea celor mai mărețe opere de artă.
Sunt multe persoane care trăiesc într-un anonimat profund și dispun de resurse nebănuite. Numai un miracol face ca ei să întâlnească acea ocazie care le permite ca pe durata a câtorva minute să arate talentul lor desăvârșit și să li se schimbe viața pentru că există acei specialiști care apreciază valoarea lor și mai ales există managerii care au capacitatea să găsescă formele concrete de valorificare a talentelor native, de excepție care reprezintă motorul  unor vaste producții elevate, bazate pe acumulări intensive ale fundamentelor din domeniile artelor unde talentul fiecăruia s-a dovedit a fi de excepție.
Așa au apărut mari cântăreți de operă.
Așa au apărut mari pictori.
Așa au apărut mari muzicieni.
Așa au apărut mari matematicieni.
Așa au apărut mari filosofi.
Rar se întâmplă să fie descoperit un astfel de talent. Este acel moment în care o persoană este solicitată să realizeze un anumit lucru. Surpriza este totală, în momentul în care respectiva persoană nu numai că realizează ceea ce i s-a cerut, dar acel ceva este un lucru de excepție.
În fiecare din noi stă în stare latentă o anumită calitate care se manifestă prin ceea ce se va numi talent de către cei din jur. Important este ca ea să fie descoperită.
Din pură întâmplare mi-a venit ideia să solicit cuiva care detesta programarea calculatoarelor și realizase un gunoi și nu un proiect să efectueze ceva modificări pentru a boține notă de trecere. Respectivul a efectuat acele modificări și încă foarte bine. I-am mărit nota. Văzând că a lucrat cum trebuie i-am propus dacă e de acord să mai facă niște modificări. Le-a făcut și a ajuns cu nota la 8. Am iterat până nota lui a devenit la acel proiect sa fie 10. Surpriza a fost că la examen s-a prezentat și a luat nota finală 10. Era un fapt oarecare credeam. La finele anului al III-lea acel tânăr a venit și mi-a propus să-i coordonez lucrarea de diplomă. Și uitasem că el era cel cu proiectul cu creșteri de notă în cascadă. Am acceptat și am colaborat foarte bine. Peste ani, când am mers cu nea Titi să-și ia o mașină din fabrică, l-am întâlint pe fostul meu student. Era directorul Centrului de Calcul de la acea mare fabrică. Cred și acum că omul acela era foarte talentat la programare. El nu știa.  Cu ocazia îmbunătățirii proiectului și-a descoperit talentul.
Eu știu să deosebesc lingăii de oamenii de caracter. odată a venit la mine un student despre care nu aveam o părere bună că era cam obraznic. Era și un pic orientat spre interes și-l vedeam cam lingău. Mi-a zis ca el vrea nota 10 la examen. Aici am considerat ca este obraznic. Mă întrebam cât tupeu să ai să vii la un individ dur ca mine să-i ceri nota 10. Era cu mult înainte de sesiune. I-am explicat ce are de făcut. Studentul era printre puținii care purta costum complet de blugi, ceea ce însemna că familia lui are resurse nu glumă. L-am întrebat de ce are acest obiectiv. Mi-a explicat ca s-a căsătorit cu o fată și nici părinții ei și nici părinții lui nu sunt de acord. Și el și ea au rupt-o cu ei și sunt pe cont propriu. Mi-a arătat mâinile care aveau bătătturi de muncă brută. El descărca la cartofi în gara Obor, noaptea. Nu-mi venea să cred că s-a produs o astfel de transformare, dar i-am zis că am reținut. Omul pe zi ce trecea era altul. M-a invitat și la primăria din Amzei la căsătoria lui civilă. Era el, ea și colegii. Ce părinți jegoși! și băiatul dar și fata erau copii unici. Să ai un singur copil și să nu fii prezent la căsătoria lui este dovada la cât de idiot este un părinte și nimic altceva. Băiatul a învățat, a luat 10 pe meritul lui și l-am văzut asisten universitar in ASE. ori de căte ori ne vedeam, ne salutam, iar eu i-am zis de fiecare dată că îi port respectul meu total.
Discutam cu cineva și într-o doară i-am cerut să facă un desen. Mi-am adus aminte că pe când eram eu de 11 ani am vazut un desen stilizat al maestrului și am făcut un desen. L-am dat sorei mele și ea a fost încântată. Îmi este teamă să o întreb dacă-l mai are, pentru că aș fi profund dezamăgit de ceea ce am făcut eu atunci, pentru că nimeni nu-mi cultivase ceva legat de desen. Fusese numai o pornire a mea de copil. Gândindu-mă la acel lucru de demult, am rugat persoana să facă un autoportret, din creion, foarte simplu, așa din câteva linii. Mi-a trimis desenul pe telefon și am descoperit că din câteva trăsături de condei, a scos ceva foarte bun. El a distrus desenul, nedându-i însemnătate. L-am rugat să-l reconstituie. A făcut acest lucru si acum este și în posesia primului său autoportret.  Ca să mă conving că nu este o întâmplare, am rugat persoana să mai facă un alt autoportret la câteva ore distanță. L-a desenat tot în aceeași manieră și a ieșit tot bine. Cred că am descoperit un om cu talent, numai că pentru a fi un artist trebuie să se cultive. Sper să nu-și altereze calitățile citind despre arta de a desena, ci să devină mai bun și mai bun.
Sunt întâmplări zic eu fericite, când fiecare dintre noi își descoperă talentu. Este extrem de trist când părinții exagerează cu copiii lor și încearca să facă din ei dansatori, violoniști, pianiști, soliști vocali, bieții copii fiind buni acolo, dar nefiind cu acel talent care este ca o zvâcnire spre înălțimile cerului, adică deca Dumnezeiesc.
Nu trebuie înțeles că a fi talentat înseamnă:
- a cânta din gură;
- a picta;
- a recita;
- a juca teatru;
- a face film;
- a fi acrobat;
- a cânta dintr-un instrument;
- a dirija o orchestră;
- a dansa.
A fi talentat, în opinia mea înseamnă a face ceva, o activitate atât de bine încât toată lumea să rămână cu gura căscată.
Am văzut un tinichigiu care cu o foarfecă de tablă a decupat o piesă minusculă și a reparat un comutator electric. Nu desenase cu cuiul pe tablă conturul, ci a decupat exact așa cum fac azi super-roboții de la fabrica Tesla din California.
Am văzut un strungar care a făcut trei inele pentru modificarea distanței focale a unei lentile de la aparatul de fotografiat care erau adevărate opere de artă.
Am vazut un electrician auto care mai ceva ca un inginer, a făcut o schiță, a tăiat niște tije și mi-a montat la mașina mea de teren un șergător la luneta din spate care baleia o suprafață mare, încât m-am minutat de peformanță. În plus, a mers cum se zice, la prima cheie, fără niciun fel de corecții.
Sunt talente care nu se moștenesc.
Nu peste tot există Johann Strauss-tatăl și Johann Strauss - fiul. Cât privește compozitorul  Richard Strauss, este doar o coicidență de nume, așa cum la noi sunt nenumărați Popescu sau Ionescu.
Încercările unor părinți de a-și face copilașii să fie continuatori în profesiile lor bazate pe talente de excepție au în nenumărate cazuri final modest, fiii sau fiicele fiind umbre oarecare în acele domenii. Observ acum cum mămicile își târăec copilele prin concerte, deși sărăcuțele sunt departe de a fi cu voce specială. Și la bărbați cam tot așa stau lucrurile. Nu merge proverbul că ce naște din pisică tot șoareci mănâncă. Căci a mănca șoareci nu necesită un talent.
Ceea ce este regretabil are la bază lipsa de încercare de a descoperi talente așa cum făceau  Constantin Brăiloiu, Harry Brauner, Tiberiu Alexandru, care cutreierau satele și a descoperit voci remarcabile, așa cum a facut George Enescu cu copilul Yehudi Menuhin. Acum, deși există emisiuni tv destinate descoperirii de talente, caracterul lor comercial determină limitări foarte mari. Acum lipsesc locurile unde să meargă tot copilul să facă ceva pentru care el are chemare, un sport, o meserie, ceva dintr-o zonă a artei, adică să se plimbe și să aleagă, astfel încât toată viața să facă ceea ce-i place, nu ceea ce i s-a impus. Singur să fie ajutat să-și descopere talentul, oricare ar fi acesta. Talentul este o mare avere a fiecăruia dintre noi și trebuie descoperit indiferent în ce moment. Trebuie curaj, trebuie muncă, trebuie încredere.

(24 martie 2016)