Showing posts with label Alex CUMPĂNAȘU. Show all posts
Showing posts with label Alex CUMPĂNAȘU. Show all posts

Thursday, August 8, 2019

Ion MĂCEȘANU, un mare caracter

Am avut ocazia să văd imaginea durerii de părinte căruia i-a fost răpit copilul și care speră cu disperare ca fetița lui să mai fie în viață, deși testele ADN spun altceva.
Acest om are vorba măsurată și în fața turmelor de hiene, formate din jurnaliști setoși după senzațional, l-am văzut cum a dat răspunsuri scurte și corecte, chiar dacă întrebările erau puse cu insistență și mai ales fără rost, ca să ducă spre direcția pe care întrebătorii și-o doreau. 
I s-au luat interviuri de către moderatori, unii mai inteligenți, alții mai tâmpiți, dar Ion MĂCEȘANU a știut ce să spună fiecăruia, căci este un om educat, are frică de Dumnezeu și speranța că fiica lui Alexandra mai este încă în viață. Ion MĂCEȘANU nu are șabloane în vorbire, cumpănește vorba, știe să privească interlocutorul cu ochii lui expresivi și are gesturi puține, știind ce să facă cu mâinile pentru a arăta încredere, fermitate și verticalitate.
Când am auzit că i-a zis criminalului domnul DINCĂ, nu-mi venea să cred că există pe lumea acesta cineva cu atât de multă stăpânire de sine, comparativ cu mulți alții care s-au băgat în vorbă în legătură cu acest caz nefericit și care au avut derapaje impardonabile.
Îți respect durerea Ion MĂCEȘANU și admir că te comporți ca un bărbat adevărat într-o situație de o asemenea gravitate, care te-a lovit în iubirea ta de tală!



(09 august 2019)

Friday, August 2, 2019

Alex CUMPĂNAȘU cel indignat

Alex CUMPĂNAȘU era văzut pe la televiziuni de mică audiență cu luări de poziții specifice politicilor acelor televiziuni sau cu interviuri luate anumitor ambasadori. Cineva spunea că este conducătorul unui ONG cu vreo șase milioane de membri. Având în vedere că am alte preocupări în zona culturismului dar și în cea a managementului politic aplicat spre alte zone, nu am acordat atenție activității lui Alex CUMPĂNAȘU.
De când cu dispariția lui Alexandra MĂCEȘANU, l-am văzut de mai multe ori pe Alex CUMPĂNAȘU cumpănașu, ca rudă ceva mai de departe a acelei copile, că a luat atitudine față de modul în care s-a acționat în cazul respectiv. 
Este adevărat că societatea românească traversează nenumărate momente confuze și bâjbâie căutând-și direcția de 30 de ani, fără prea mari șanse de a o găsi, dar tot atât de adevărat este că Alex CUMPĂNAȘU cere unor oameni imperfecți să se poarte perfect.
La noi se merge pe ideea că lucrurile se mișcă de la sine și că indiferent ce facem, toți suntem la fel de buni, deci merităm recompense. Numai așa se explică mocirleala în care ne zbatem și vom continua să ne tăvălim fără să ne mirăm că nu facem pași semnificativi.
Sunt sigur că în timp, Alex CUMPĂNAȘU va continua să se implice și mai mult în realizarea acelui salt calitativ absolut necesar pe care instituțiile statului trebuie să-l facă pentru a ne duce și pe noi mai repede în Europa, căci acum în Africa secolului al XVIII-lea suntem din toate punctele de vedere, cu analfabeți cât cuprinde, fără autostrăzi, cu camătă de stat, cu corupție endemică, abuzuri la toate nivelurile și nerespectarea legilor aberante, permisive și interpretabile.


(02 august 2019)