Teoria dispariției

Se zice că un sistem dispare datorită propriei lui dezvoltării. Ceea ce se vede în jurul nostru duce spre această idee și ne consolăm cu această dinamică.

Îmi aduc aminte com în comunism, toată lumea accepta că apar niște etape precis delimitate în timp, determinate de caracteristicile atinse până la un moment dat, dar comunismul era văzut ca un mod de producție veșnic, atât timp cât în mintea unora era văzut ca un fel de perpetuum mobile, din cauză că nu erau identificate contradicții antagoniste, care să-l macine din interior. Niște minți luminate au reușit să găsească acele contradicții antagoniste și anul 1989 a demonstrat că prăbușirea comunismului este o realitate, iar revoluțiile fie ele de catifea, fie ele sângeroase, au avut același rezultat, dispariția.

Oamenii ființe raționale fiind, au dezvoltat tot felul de convenții, concretizate prin vocabular, bani, poștă, scris, motoare, automate și multe altele, dar așa cum toate acestea au apărut, vrând-nevrând tot așa vor și dispărea, căci omul fiind schimbător, va avea noi și noi exigențe, nevoi și pentru toate va găsi soluțiile care să-l mulțumească și să-i crească gradul de satisfacție pentru tot ce trăiește el zi de zi.

Ne vom confrunta cu dispariții, dar și cu transformări. 

Observăm că poșta electronică a redus foarte mult volumul de scrisori pe care oamenii le elaborează, le pun în plic, aplică timbru, merg la cutia poștală, le expediază, iar destinatarii le citesc, după care fie le stochează, fie le distrug. Poșta electronică reprezintă o transformare a modalității de schimb de mesaje între oameni. Este benefic și faptul că se menține încă și vechea formă de comunicare prin scrisori puse în plic și timbrate, aduse de poștaș și puse la cutia poștală din holul blocului. Nu știm cât va rezista, dar încă sistemul este funcțional și rezolvă probleme, dar poșta electronică are marile ei avantaje.

Și problema banilor cash îi preocupă pe unii, din moment ce există carduri, bancomate, plăți electronice, însă lucrurile nu trebuie să meargă spre extreme, în ideea că banii electronici ar stârpi corupția. Se zice că nu există lacăte pentru hoți. De aceea, banii electronici cu toate virtuțile lor, duc spre progres omenirea, dar nu trebuie fetișizați, ca fiind soluția de făurire a omului nou, pur, cinstit, muncitor și de dus de nas de cei aflați vremelnic la putere, căci nu va fi așa, la o așa mare diversitate de caractere și performanțe.

Și despre toate celelalte chestii care de înconjoară, ne sunt utile, trebuie să fim îngăduitori, căci așa cum au apărut, tot așa vor fi înlocuite de noi descoperiri, căci schimbarea este definitorie pentru noi ca specie.



(23 octombrie 2025) 

Prostia de la management

Prostia de la management se vede, pentru că managerul prost:
- urlă la subalterni,
- crede că numai el știe să rezolve problemele,
- nu are încredere în echipă,
- încurcă lucrurile,
- schimbă prea des sarcinile,
- redefinește obiectivele de 3 ori pe zi,

- nu-și asumă nimic,

- se vaită în loc să aibă rezultate,

- caută motive, nu soluții,

- dă vina pe alții pentru nereușitele lui,

- nu-și respectă șefii,

- dă soluții când și cui nu trebuie
- își bârfește colegii și șefii pe la colțuri,

- face glume proaste, dar se crede spiritual. 

Este bine ca o persoană care vrea să intre într-o echipă nouă, să-l studieze pe viitorul șef și dacă simte că este un manager prost, să fugă rupând pământul, căci echipa respectivă nu va avea rezultate și-l va trage și pe el în jos, iar dacă este tânăr, să înceapă cariera cu stângul, chiar nu este o afacere.




(31 mai 2024)

Compromiterea consultanței la români

Peste tot în lume, cei care acordă consultanță sunt specialiști cu:
- înaltă calificare,
- vastă experiență,
- eficiență recunoscută.

la noi, persoanele care nu și-au găsit niciun rost și niciun loc, se apucă să dea consultanță. După absolvirea unui curs de scurtă durată, fără a avea experiență practică, fără a avea înaltă calificare și fără a-și fi demonstrat notorietate, ci au învățat doar niște poezii de din afară pe care le recită celor care vor să-i asculte, se autointitulează consultanți de diferite feluri, precum consultanți financiari, consultanți motivaționali, consultanți în psihologie și tot așa.

Fiecare dintre noi are o problemă. Și firmele mari sau firmele mici au probleme. Când cineva are o problemă grea, merge la un consultant de specialitate, acesta se convinge că a înțeles problema și oferă mai multe variante de soluții, dintre care o alege pe cea mai potrivită și cel cu problema trece la soluționarea problemei pe baza a ceea ce a primit de la consultant. Evident, procedând exact cum i s-a spus, problema se rezolvă. Consultantu a dovedit că știe să rezolve probleme, iar cel cu problema trebuie să se felicite că a apelat la consultantul potrivit care l-a ajutat să rezolve problema. Consultantul nu lucrează gratis, ci pe bani foarte mulți. Nu trebuie să ne mire câtuși de puțin că în occident o oră de consultanță depășește 5.000 de euro către firma de consultanță, iar salariul unui consultant este astronomic, pentru că un consultant nu este oricine, este un specialist adevărat, cu notorietate, care știe să rezolve probleme oferind soluții foarte bune și toate costă foarte mult.

La noi, nefiind ceea ce este peste tot, ci o abordare mioritică, evident este compromisă consultanța din moment ce consultanții sunt persoane care nu prea au legătură cu specializările și cu eficiența.



(25 august 2023)

Managementul indeciziilor

Există manageri care-și cheamă sclaveții, le expune la nivel de detaliu sarcinile pe care aceștia le au de realizat, le dă termene și trimite la lucru. Lumea care nu știe cum stă treaba se apucă de muncă plină de elan și se bucură că socoteala de acasă se potrivește cu cea din târg. Bucuria nu durează prea mult, pentru că managerul îi cheamă din nou pe sclaveți și le spune că au intervenit o serie de modificări. Le expune cu lux de detalii ca și data trecută obiective, activități, distribuie sarcini cu termene. Fiecare sclav se gândește acum asupra a ceea ce preia din ceea ce a lucrat deja și ce aruncă peste bord, dacă lucrurile nu se mai potrivesc. 

În spațul mioritic acest tip de management este foarte des întâlnit și PNNR este un exemplu, căci niște indivizi au stabilit ceva, adică mai precis niște ținte nerealiste și acum se merge pentru a se solicita corecții pentru a le aduce pe făgașul normal. Toate acestea se petrec în cazul managementului indeciziilor pe fondul punerii pe poziția de manager a unui tip fără pregătirea corespunzătoare, fără experiență și mai ales, a unui tip secretos și ros de ambiții absurde, care crede că ceea ce el gândește este infailibil.

Dacă am un manager care a fost un profesionist excelent, care a început cu proiecte de complexitate redusă și le-a finalizat cu succes, ca apoi să ajungă la proiecte de complexitate peste medie, pe care, de asemenea, le-a finalizat cu succes, voi avea certitudinea că respectivul manager nu va proceda ca un novice care ia decizii ca peste două ore să-și cheme sclaveții și să-i anunțe că totul s-a schimbat și sarabanda să continue cu periclitarea succesului în derularea proiectului.

Am cunoscut manageri de proiecte ai indeciziilor și de fiecare dată am cerut lucruri scrise, căci acești manageri au tâmpitul obicei de a pune în cârca executanților efectele indeciziilor lui. Dacă el a definit incorect problema, dacă a distribuit incorect sarcinile și resursele, trebuie să-și asume și lucrurile scrise sunt cele mai bune, pentru că vorba zboară și managerul după ce că este și incapabil, mai este și arogant și caută să-și învinovățească sclaveții pentru insuccesul lui ca manager.

Nu este bine să aveți schimburi de replici cu astfel de manageri, căci nu acceptă niciodată că greșesc și sunt violenți în limbaj și în atitudine, căutând cu disperare să iasă deasupra de fiecare dată. Trebuie doar să ne luăm măsuri de protecție, astfel încât în cazul nereușitelor să se vadă exact care este cauza, adică să se vadă că decizia managerului a fost absolut eronată, iar așa-zisele reveniri și corecții pe care el le-a tot propus, au fost tot atât de greșite și au dus proiectul către o fundătură pe care el trebuie să și-o asume.

(14 august 2023)

Cercetarea științifică

    Europa stă foarte rău lșa capitolul. cercetare științifică pentru că prin proiectul Bologna nu a făcut altceva decât să distrugă baza de la care pornește orice cercetare științifică. Cercetarea științifică prsupune:

- personal supra calificat,

- oameni pasionați de muncă,

- putere de documentare,

- inteligență reală,

- criterii de selecție,

- ierarhii bazate pe valoare,

- competiție corectă.

Niciuna dintre aceste cerințe nu este stimulată în țările UE, unde doctoratul a devenit un fel de kk-pak, iar plagiatul se practică până la nivel de șef de stat, pentru miniștri fiind ceva de-a dreptul banal. Dovada clară este dată de vaccinul care să-i imunizeze pe oameni de SARS COV 2 care în Europa este un produs de generația a III-a în timp ce în Statele Unite vaccinul folosește teorii ale generației a V-a.

    Mă apucă jalea să-i văd pe politicienii noștri cu câtă emfază vorbesc despre proiectele de cercetare științifică, știut fiind faptul că acele celebre FP7 nu sunt accesibile cercetătorilor de pe Dânbovița decât sub forma unor firimituri nesemnificative.

    În niciun caz nu se va vorbi de cercetare științifică bazăată pe structurile comuniste din anii '70, cu acele idei ale megalomaniei concentraționiste unde spionajul tehnic era sursa clasică de inspirație mioritică. Nici acum cercetarea științifică nu are bază de dezvoltare din moment ce finanțarea ei este la niveluri de-a dreptul ridicole, iar intelighenția academică supraviețuiește din grămezi-grămezi de seminarii și de cursuri în plata cu ora, pentru cercetare fiind alocate zero ore în realitate, căci documentarea este pentru orele de curs șide seminar nicidecum pentru derularea de cicluri de cercetare.

    Dacă mâine s-ar produce o reformă în educație și s-ar dori ca o parte din formarea forței de muncă să fie orientată spre cercetare, abia peste 20 sau 30 de ani se vor vedea rezultatele, căci ceea ce face acum sistemul de educație din țările UE este numai dedicat scoaterii unor executanți pe bază de proceduri cu activități în corporații unde diviziunea muncii are caracter industrial, orientat spre satisfacerea cerințelor cetățenilor de la care vin marile profituri care sunt expatriate.

    Aș vrea să se cunoască exemplul nefericit al Școlii de literatură din anii de început ai comunismului, când scriitori consacrați căutau să-i învețe pe tineri să scrie literatură militantă. Experimentul a eșuat lamentabil căci talentul nu se învață. Tot așa este și în cercetarea științifică, unde originalitatea soluțiilor are fundamente extrem de diverse, necunoscute nouă, iar cine crede că a fi cercetător înseamnă doar un birou și un salariu, face o mare eroare, căci cercetarea științifică înseamnă probleme noi și soluții noi, originale, eficiente la acele probleme, nimic mai mult, nimic mai puțin.

    Are cineva curajul să ia proiectele de cercetare finanțate din banii UE și să vadă câte din ele sunt continuate după 5 ani, după 10 ani? Eu cred că nu.

(03 aprilie 2021)

USR și greșeala OUG nr. 13

Scriu aici despre OUG nr. 13 nu pentru că USR a făcut o greșeală vizavi de aceast, ci numai și numai pentru a spune că OUG nr. 13 se adresa unui grup tință de 0,03% din electorat, adică exact ceea ce nu trebuie să facă USR, adică să se adreseze unui număr nesemnificativ de indivizi.

Pentru ca USR să devină partid mare, trebuie să identifice problemele care se adresează colectivităților largi de cetățeni.

Legea salariilor se adresează la 1,2 milioane de bugetari  la care se adaugă 2 milioane de copii și încă 3 milioane de persoane care gravitează în jurul salariaților de la buget, adică 6,2 milioane, adică 30% din electorat.

Legea impozităriivizează familii, adică vreo 5 milioane sau cam 12 milioane de persoane care suportă sau care plătesc, adică 60% din electorat.

Legea asigurărilor de sănătate se  adresează la peste 90% din electorat.

Reducerea prețurilor la medicamente interesează peste 80% din electorat.

Identificarea de probleme trebuie urmată obligatoriu de estimarea cât mai riguroasă a grupului țintă pentru acre respectiva problemă prezintă interes. Fără o astfel de abordare, mai ales fără detalieri adecvate, se obțin propuneri nerealiste, care trebuie evitate, mai ales dacă ar avea caracter repetitiv, iar cei care au făcut propunerile anterior, au mințit sau și mai rău, au acționat în sensul contrar celor promise.

USR nu are o sarcină ușoară, dar acolo nu sunt nomenklaturiști care trăiesc în nori, ci oameni ai pământului, care știu realitatea de la firul ierbii. Ei au tot ce trebuie să vadă problemele simple, cu mare impact și mai ales, să dea și soluții realiste.

(21 aprilie 2017)

Problemele imposibile la români

Românii s-au blagoslovit cu o serie de probleme de nerezolvat care vin din antichitate, din vremurile moderne, la care în ultimul timp s-a adăugat una de-a noastră mioritică.

Cuadratura cercului este prima problemă, care cere să se construiască cu rigla și compasul un pătrat cu suprafață egală cu suprafața unui cerc. Ferdinand von Lindemann a demonstrat că numărul π este nealgebric și deci nu prea este de construit un astfel de pătrat...

Dublarea cubului folosind numai rigla și compasul în ideia că pornind de la un cub inițial, cu  latură dată, să se obțină un nou cub cu volumul de două ori mai mare decât cubul inițial. Pierre-Laurent Wantzel a demonstrat că nu prea este posibilă soluționarea și a zis și de ce.

Trisecțiunea unghiului revine la a împărți un unghi în trei părți egale folosind numai rigla și compasul. Se pare că a rămas exact ața cum au lăsat-o anticii, adică nerezolvată.

Marea teoremă a lui Fermat vine mai din Evul Mediu și și-a găsit o demonstrație trei secole mai târziu prin demostrația lui Andrew Wiles.

Descoperirea acoperiților este problema definită prima dată de marele Traia Băsescu în campania electorală de la alegerile prezidențiale din 2014, când a cerut deconspirarea fără riglă și fără compas, a unui candidat despre care el credea că ar fi ofițer acoperit. Problema revine obsesiv sub diferite forme și cu diferite intensități, ca modalitate de a acoperi mari neîmpliniri în plan economico-social. Se știe exact că problema, asemeni celorlalte, nu are soluție.

(26 ianuarie 2017)