Showing posts with label Bruxelles. Show all posts
Showing posts with label Bruxelles. Show all posts

Thursday, May 30, 2024

Discriminarea românilor

Noi românii, avem despre noi o părere excelentă, dar ceilalți nu au deloc o aceeași părere pentru că:
- noi între noi ne purtăm rău,
- avem și noi bubele noastre-n cap,
- faptele noastre în istorie nu au fost dintre cele mai bune,
- i-am speriat pe unii prin carențele noastre,
- ne credem prea deștepți, fără a fi zburat noi spre lună,
- încă și multe altele.
Nici alții nu sunt mai breji șoi de aceea mă simt discriminat atunci când merg prin hoteluri și mi se repartizează camere ce nu sunt nici pe departe cele penttru care am plătit și pentru care am tipărit rezervarea pe care mi-o dă aplicația BOOKING.com.
Voi da și exemple.
În Bruxelles am rezervat o cameră și mi-a fost repartizată o alta unde se fumase, unde ușa de la baie nu se închidea, iar suprafața era pe jumătate decât cea din rezervarea tipărită ca dovadă că plătisem o sumă oarecare. Când am mers la recepție, individul de acolo a cârâit, dar mi-a dat ceea ce mi se cuvenea. I-am cerut să se scuze și i-am zis că m-a discriminat, deși plătisem. N-a mai zis nimic.
În Trier, am rezervat o cameră și mi-a fost repartizată o cameră cu prosoape rupte, iar chiuveta de la baie nu funcționa. Hotelul nu era ocupat nici 20%. Am mers la recepție, am spus că ce și cum, fără a uita cuvântul discriminare. Mi s-au schimbat prosoapele, a venit o echipă și a reparat, iar un muncitor a zis el ceva, lucru care m-a deranjat, drept care i-am amintit că locul lui era să prevadă, nu să-mi arate mie cât de bun e el.
În Scopje am rezervat o cameră și am primit la recepție ceva total neadecvat. Am mers din nou la recepție și când a văzut recepționera că am foaia tipărită cu dimensiunile și amenajările camerei pentru care am plătit, a operat schimbarea și mi-a repartizat camera pentru care plătisem.
Până și bulgarii m-au discriminat. Am plătit pentru o cameră și am primit ceva care era cam 1/2 din ceea ce plătisem. Norocul meu este că aveam tipărită pagina cu descrierea camerei și cu prețul. Recepționerul a schimbat camera. Lipsa de respect față de noi românii este sursa clară a discriminării.
Repet: avem și noi defectele noastre, dar nimeni nu este sfânt. Totul este să nu ne lăsăm călcați în picioare.

(31 mai 2024)

Saturday, March 23, 2024

Stângăcismul, boala copilăriei comunismului...

În vremurile bolșevice se făcea foarte mult caz de Operele lui LENIN, publicate la Editura Politică în volume cu coperți cartonate bleumarin și cu scris auriu, iar la seminarii se cera citit volumul Stângismul, boala copilăriei comunismului, dintr-o mie de motive, unul dintre motive fiind acela că erorile făcute de stângiști aveau menirea de a compromite comunismul.

Ceea ce se întâmplă acum cu măsurile care sunt în devans cu mult în raport cu realitatea din jurul nostru, este cam la același nivel cu gândirea stângiștilor, care prin ceea ce emiteau în plan teoretic era cu mult prea înaintea practicii. A vorbi despre mașinile electrice, în ideea generalizării lor,  când autonomia lor este modestă, când încărcarea lor e o problemă, când înlocuirea acumulatorilor va fi o dramă, deja este o exagerare, care va însemna un mare regres.

Europa nu conștientizează marile eșecuri în care s-a afundat, iar dovada clară s-a văzut în pandemie,, când cercetarea științifică europeană nu a fost în stare să dea un vaccin ca lumea, în timp ce USA a furnizat două vaccinuri pe care europenii și le-au însușit fără să crâcnească. 

Este de-a dreptul comic cum niște birocraați îmbuibați, de la Bruxelles, exact cum făceau bolșevicii din blocul comunist, plasați undeva la centru, dar nu la CAER, emiteau tot felul de aiureli, care sfidau realitatea cruntă, căci în mintea lor comunismul era deja implementat spre maturitate, dar de fapt nu era deloc nici măcar în pruncie. Cineva în loc de stângism a zis stângăcism și am senzația căci despre stângăcism este vorba, din moment ce unii zic că noi n-ar mai trebui să facem foc cu lemne pentru a ne încălzii, ca planetei să-i fie bine.



(23 martie 2024)

Tuesday, August 15, 2023

Noi am vrea, dar alții nu ne lasă...

Ca în vechea tradiție mioritică, alții sunt de vină că noi nu avem autostrăzi, că noi nu avem spitale, că nu mai avem industrie, că nu cresc pensiile și că se întâmplă lucruri îngrozitoare în azilurile de bătrâni.
Acum este fredonată melodia că guvernanții ar mări pensiile chiar de mâine, dar procentul de 9,4 din PNRR nu ne lasă și de vină sunt birocrații de la Bruxelles că nu acceptă modificarea lui. Nimeni nu suflă o vorbă asupra faptului că acel 9,4% a plecat cu voioșie de la București căci PNRR a fost votat de parlament cu elan patriotic, fără să fi existat o dezbatere adevărată, căci politicienii dâmbovițeni așa ceva și-au dorit și au exact ceea ce au visat sau s-au făcut că analizează, gândind de fapt la cu totul altceva.
Ca ridicolul să ajungă la cote maxime, zilele acestea se merge cu jalba în proțap, târându-se pe coate o echipă importantă de miniștri, condusă de premier, pentru a solicita modificarea a diverse lucruri din PNRR, pe care tot Bucureștiul le-a propus.
Eu vin cu o poveste: acum ceva timp, discutam cu un nene despre o problemă și i-am zis acelui nene să-mi spună când crede că va veni să discutăm și să-mi spună și despre ce vom discuta. ca să fiu sigur de mine, l-am rugat pe acel nene să scrie în agenda mea ziua, ora și materialul pe care el îl va aduce să discutăm. El a avut toate libertățile din lume. Când a venit ziua și ora, nenea a venit la mine să-mi spună că nu vom discuta, căci el are un curs, de parcă acum câteva zile n-ar fi știut orarul, căci semestrul era către sfârșit și deja orarul era rodat, să zicem.
I-am zis să-mi lase materialul, dar a zis că nu-l are. Cu astfel de indivizi nu ai cum să faci treabă, căci ei sunt niște oameni care nu au simțul muncii, nu știu ce este disciplina și ei cred că toți ceilalți se joacă cu ei și nimeni nu este serios. PNRR este un duș rece pentru politicienii din spațiul mioritic și este dovada că noi suntem singurii care de dăm cu stângul în dreptul. Este indecent să pui un nene să facă un proiect de dimensiunea PNRR când el nu a fost în stare la viața lui să facă un proiect pentru managementul eficient al unui closet. Toată lumea știe că economia actuală trebuie să funcționeze ca un sistem colaborativ și în orice sistem colaborativ comunicarea, cooperarea și coordonarea sunt esențiale. La alcătuirea PNRR comunicare nu a fost, cooperare nu a fost, coordonarea a lăsat de dorit și de aceea lucrurile sunt cum sunt.


(15 august 2023)

Thursday, January 12, 2023

Vai de capul tău, dacă n-ai băut cafea de la KL!

Am avut ocazia să aflu că există și o cafea la 100$ ceașca la un anume hotel. Chestia pune într-o postură de inferioritate pe oricine, din moment ce nu are acces la o astfel de abordare practică, datorită costului prohibitiv. O ceașcă de cafea, este totuși, o ceașcă de cafea. Nu este nici o pereche de pantofi, nu este nici un bilet la Rolling Stone, nu este nici o anvelopă de Ferrari, este totuși o ceașcă de cafea.
Pentru a nu rămâne ignorant, am început documentarea. Am aflat că există în Indonezia un mamifer, numit zibetă din familia Viverridae, care se hrănește cu fructele arborelui de cafea. Nu mă apuc aici să expun ce transformări parcurg boabele de cafea în burtica acestor animăluțe, dar știu că boabele de cafea care ies din ele sunt preluate și prelucrate și rezultă cea mai exclusivistă carea din lume, care are numele Kopi Luwak, iar lumea care se respectă mai bea din când în când și o ceașcă de o astfel de cafea.
În Belgia, la Bruxelles se află cafeneaua CORCA situată în Marche aux Poulets 49 Kiekenmarkt, de unde fie se cumpără boabe de cafea Kopi Luwak și o prepari acasă, fie ți se prepară o astfel de cafea și o bei acolo.
Și la București se găsesc cafenele unde se prepară cafea de acest tip, dar eu sunt un tip foarte suspicios și nu am curajul să merg să comand o astfel de cafea, fără să mă tem că ceva am comandat și altceva am băut, din moment ce nu de puține ori în loc de cafea, mi s-a servit o zeamă lungă, prin care vedeam lingurița în fundul ceștii. Dacă este înlocuită cafeaua Illy cu cafea inferioară, nu am certitudinea că voi degusta o cafea Kopi Luwak care este cu mult mai scumpă.
Un tip cu obraz subținre mi-a zis foarte serios:
- Vai de capul tău, dacă ai ajuns la anii pe care-i ai și n-ai băut o cafea Kopi Luwak!
M-am ambiționat și am exersat și așa ceva și deși am senzația că am o oarece cultură în zona cafelelor, am găsit că este vorba de ceva interesant, dar nu atât de interesant care să merite diferența astronomică de preț, deși a fost o cafea pregătită după toate regulile. Gusturile nu le discut, dar repetarea experienței nu se va mai produce mici pe Dâmbovița, nici pe aiurea din motive absolut practice și de gust.

(12 ianuarie 2023)

Tuesday, December 6, 2022

B&B UCCLE Bruxelles

Acest B&B UCCLE din Bruxelles reprezintă de fapt o garsonieră.


Are loc de parcare.
Este într-o zonă liniștită, cu multă verdeață.
Are tot confortul.
Nota acordată este 10(zece)



(06 decembrie 2022)


Friday, November 25, 2022

Congres PMR - 1960, Congres PNL - 2021

Cine are răbdare, cine este interesat de evoluția comunismului la noi, nu are altceva de făcut decât să analizeze Al III-lea Congres al Partidului Muncitoresc Român din 1960 și Congresul Partidului Național Liberal din septembrie 2021.
Ambele congrese au blocat țara pentru lungi perioade, căci poporul aștepta să se producă miracole, să fie trasate jaloane decisive și să se vadă ce măsuri benefice poporului sunt anunțate de la tribuna congreselor.
Ambele congrese au avut nevoie de un public extrem de numeros, deși se desfășurau în perioade în care viața economică nu permitea extragerea a mii de persoane din procesele de producție. Chiar dacă congresul PNL s-a desfășurat într-o zi nelucrătoare, să nu uităm că delegații din provincie au nevoie de cel puțin 3-4 zile pentru a face deplasarea și pentru a asista doar în ziua congresului.
La ambele congrese s-a dat citire raportului care musai a trebuit să conțină rezultatele obținute de partid, rezultate absolut speciale, căci congresul PMR dar și congresul PNL erau congrese al unor partide aflate la putere și cine-mparte, parte-și face și se prezintă cum vrea, adică doar cu realizări, chiar dacă ele formează o realitate cosmetizată grosier.
Limba de lemn este și în 1960 și în 2021. Diferă numai vocabularul, dar construcția frazelor sforăitoare, colorate în roz este și colo și colo. 
Activiștii au fost prezenți și în 1960 și în 2021.
La final, cel ales sau reales, după caz, a luat cuvântul.
Ceea ce mi se pare excepțional este legat de faptul că ambele congrese au trasat linii directoare pentru dezvoltarea, desigur, a țării, în modul cel mai festivist cu putință, știindu-se 100% că realitatea viitoare anului 1960, respectiv, realitatea viitoare a anului 2021 nu vor arăta nici pe departe cum era zugrăvită în textele congreselor, ci cu mult mai rău, căci și în 1960 și în 2021, politicienii români mințeau în aceeași măsură, cu aceeași naturalețe și cu aceeași convingere că lumea îi mai și credea, deși realitatea era cu totul alta.


Mie mi-au plăcut lozincile din 1960, căci arătau exact măsura slugărniciei celor din PMR față de marele vecin de la Răsărit.



În anul 2022 nu au mai fost scandate lozinci, dar în inimile participanților vibrau noi texte, căci se schimbase doar Înalta Poartă unde mergeau să se închine slugarnicele guri vorbitoare de  la ROMEXPO.





(25 noiembrie 2022) 

Wednesday, July 27, 2022

Comunicare de nota 2(doi)

La o televiziune a fost prezent un nene care a reprezentat țara la negocierile privind solidaritatea energetică. Un nene mai slab ca acesta nu am văzut. Orice om care ajunge pe o anumită poziție, trebuie să dețină un minim de cunoștințe de comunicare. Nenea a fost atât de confuz încât cred că nimeni nu a plecat cât de cât informat.
Paralela cu zahărul și grăsimile a fost atât de puțin inspirată încât nici celebrul Gâgă ar fi evitat-o să nu fie atât de penibil ca acel nene. Eu zic că la români lipsa de transparență este o boală endemică. Toți reclamă lipsa de transparență când nu sunt la butoane. Când ajung la butoane, fac ce fac în domeniul secretemaniei încât nici nu zici că ei urlau în piață că vor transparență. 
La noi nu sunt lucrurile clare. Toată lumea își dă cu părerea, chiar dacă habar nu are de problema pusă în discuție. Eu am un anume fel de abordare. Dacă apare o problemă, eu dau o soluție. Accept ca soluția mea să fie criticată, să fie demolată. Impun doar o condiție: cel care critică sau demolează soluția mea:
- să vină cu argumente,
- să facă demonstrații,
- să vină cu o soluție mai bună.
Cine nu vine cu o soluție mai bună, nu are ce căuta în discuție. Mie nu-mi trebuie critici, mie îmi trebuie o soluție mai bună decât a mea. Trebuie să se facă o demonstrație că noua soluție propusă de altcineva este mai bună decât soluția mea. În acest fel, toți chibiții și amatorii de senzații sau de dorința de afirmare prin a nega, dispar ca prin farmec. 
Lui Cristian GHINEA i-a fost teamă să pună în discuție varianta de PNRR la care a lucrat. Dacă impunea cerința ca persoana care critică să facă o propunere și ea să fie consemnată în PNRR cu numele celui care a propus-o, sunt sigur că numărul celor care își dau cu părerea, care critică și care nu vin cu ceva concret, ar fi scăzut devenind zero, în rândul amatorilor. Desigur, sunt și oameni serioși, care propun soluții valoroase. Acele soluții ar fi fost benefice PNRR și nu ar fi apărut situațiile dezastruoase de acum când se pune problema renegocierii PNRR.
Dar să revin la comunicarea lui nenea de azi.
Nu știm ce s-a discutat despre energie la Bruxelles.
Nu știm mandatul țării noastre.
Nu știm ce s-a obținut, ce s-a pierdut sau dacă s-a stat în poziția ghiocelului.
M-am uitat un pic pe CV-ul lui Dan Dragoș DRĂGAN și m-a șocat că în dreptul Facultății de Cibernetică scrie intervalul 1991 - 1999. Eu am fost profesor acolo și știam că facultatea se făcea în 5 ani, în 10 ani. Mai este acolo o inexactitate. facultatea de Cibernetică scoate specialiști în statistică economică sau în cibernetică economică sau în informatică economică, în niciun caz în management și informatică economică. Știu acestea că am fost profesor acolo. Eu mă uit când pune omul arcușul pe vioară. Dan Dragoș DRĂGAN nu l-a pus deloc bine în CV-ul său și nu mă mir dă nu este bun comunicator. Dacă un CV nu știe să scrie cu rigurozitate, cum ar face o prezentare a ceea ce a discutat la Bruxelles, habar nu am, vai de capul meu, căci la 75 de ani ai mei nu mai am puterea să decodez inepții de niciun fel.


(27 iulie 2022)


(27 iulie 2022)

Tuesday, January 16, 2018

ROMÂNIA'100: Pâra

Unul dintre marile defecte care ne urmărește în istorie și pe care dușmanii noștri îl cultivă este că suntem pârâcioși. Imediat ce este ceva ce nu ne convine, din lipsa verticalității, dăm fuga prin străini cu pâra. Actul Marii Uniri nu a atenuat această carență aproape genetică a noastră și sunt nenumărate cazuri în care pârâcioșii de serviciu și-au făcut meseria în draci.
Comuniștii ilegaliști cum găseau o oportunitate să meargă pe la vreo Internațională, pac, băgau și o mică sau mare pâră la tătuca Stalin, nu neapărat împotriva statului, cât unii împotriva celorlalți, în lupta de la vârf, deși se pare că numărul lor nu depășea 1.000 de membri de partid. După 1947 pâra a devenit chiar enervantă și pentru Kremlin, drept care în 16 august 1952 dilema a fost tranșată în favoarea lui Gheorghe GHEORGHIU-DEJ. În timpul lui Nicolae CEAUȘESCU au existat pârâcioși atât spre urechile Moscovei, cât și la cele de peste ocean.
Nici partidele vechi, tradiționale, nu au fost scutite de pârâcioșii care căutau sprijin în exterior și s-a văzut mai ales când a fost nevoie să se constituie alianțele, cum doreau unii să se apropie sau nu de Antantă, punându-se chiar în fruntea unor guverne-slugi, ceea ce a dăunat grav intereselor statului.
După 1989 pâra s-a exersat spre toate direcțiile. Unii au plecat spre Morcova, alții s-au îndreptat spre Berlin, alții spre Paris, iar cei mai vioi s-au dus spre Washington, toți uitând că cel ce pârăște este privit de toți nici mai mult, nici mai puțin decât un jeg. Străinii apreciază pe cei cu onoare și demnitate, calități ce lipsesc cu desăvârșire la cei ce merg cu pâra. Străinii îi tratează ca pe niște otrepe bune de șters pe jos și au o plăcere nebună de a se descotorosi imediat ce vin la ei alțte otrepe cu marfă proaspătă.
În cei 100 de ani de la Marea Unire n-a lipsit nici pâra și n-au lipsit nici pârâcioșii. Unii sunt știuți și blamați de istorie, iar despre alții se află zeci de ani mai târziu și dispar din manualele de istorie.

(16 ianuarie 2018)