Boierii inteligenței artificiale

Să lămurim din start. Boierii inteligenșei artificiale sunt toți cei care folosesc inteligența artificială asemeni ciocanului de către fierar, asemeni mistriei de către zidar, asemeni teslei de către dulgher, asemeni șișului de către măcelar, pentru a face operațiunile specifice muncii fiecăruia dintre ei, mai repede, mai bine și cu o productivitate sporită.

Dacă un statistician are o serie de date scrisă de el cu mâna pe o foaie de hârtie, cu inteligența artificială:

- solicită preluare datelor de pe foaia de hârtie prin scanare,

- cere efectuarea conversiei într-un format convenabil,

- comandă calcului mediei aritmetice, a dispersiei,

- verifică prin testări dacă media este reprezentativă.

Respectivul statistician este un boier al inteligenței artificiale pentru că pentru cercetarea lui, a folosit inteligența artificială să verifice ipoteze pe care și le-a imaginat și nu a mai făcut el calcule costisitoare și nu a mai căutat el în tabele coeficienți. I s-au servit rezultatele cerute, pe care și el ar fi putut să le obțină, dacă ar fi trudit.

Dacă un critic muzical vrea să facă o emisiune despre Placido DOMINGO și îi vine ideea să-și imagineze cum marele tenor ar interpreta Canzonetta spagnuola de Gioachino ROSSINI, având ca referință interpretarea mezzosopranei Marilyn HORNE, musai va face apel la inteligența artificială și va obține exact ceea ce-și dorește, având posibilitatea de pe poziția sa de boier al inteligenței artificiale să tragă concluziile proprii, legate de capacitatea tenorului de a trece la cu totul altă tipologie de bucăți muzicale.

Și un matematician, care și-a imaginat o teorie și are câteva demonstrații, dacă șie cum să formuleze ceea ce să solitice inteligenței artificiale, va obține informații valoroase că așa cum pune problema este corect, că demonstrațiile pe care le faec sunt și ele corecte. Numai faptul că știe ce să ceară, arată că el este un mare boier și merită să meargă mai departe cu raționamentele.

Un critic literar dorește să scrie o carte despre un poet și are manuscrise ale acestuia într-o stare jalnică. El va cere inteligenței artificiale să facă transformări ca imaginile scanate ale manuscriselor să arate impecabil și să le includă așa prelucrate în cartea lui, specificând că inteligența artificială i-a oferit aceste rezultate intermediare, care sunt incluse în produsul finit, care este cartea lui.

Oricare dintre noi devine boier, dacă și numai dacă reușește să transforme inteligența artificială într-o anexă a muncii lui, într-un instrument util, căci el folosește rezultatele date de inteligența artificială ca pe stadii intermediare. Sclavii inteligenței artificiale, folosesc rezultatele acesteia ca produse finite, ei devenind anexele inteligenței artificiale. La boierii inteligenței artificiale este invers.

(31 iulie 2026) 

Obiceiuri foarte proaste pe Dâmbovița

Politicienii de pe Dâmbovița au prostul obiei să se considere fiecare dintre ei, cel puțin două persoane, dacă nu chiar trei, ca la mărcile de șampon, trei în unu.

O persoană este omul politic, cu sau fără funcție în partid, care știe măsura lucrurilor și are vorba calculată.

O a doua persoană este peroana care se dezbracă de haina omului politic sau a funcționarului public de rang înalt și-și dă drumul la gură cu vrute și nevrute, creând că nimeni nu contorizează tâmpeniile pe care le debitează.

O a treia persoană, este funcționarul public de rang înalt, obligatoriu membru de partid, care ține seama de fișa postului, iar atunci când vorbește nu iese nici din cuvântul partidului, nici din cuvântul definit de politica oficială a statului.

Mai sunt trepădușii mărunți, servitorii care gravitează în jurul celor cu funcții înalte în partid sau în stat și pentru a se face plăcuți sunt ceva mai slobozi la gură, crezând că de pe pozițiile de măscărici, cu zicerile lor tâmpe, fac pe plac stăpânilor, fără să-și dea seama că dacă Dumnezeu le pune mâna-n cap și ajung sus, chiar foarte sus în ierarhia partidului sau statului, zicerile lor de demult, se transformă în tinichele care le atârnă veșnic de coadă și nici o mie de ape nu-i mai spală. În online informațiile migrează necontrolat și chiar dacă unele postări au fost șterse de pe o sursă inițială, nimeni nu mai poate controla capturile și nici ceea ce este preluat pe linkuri de aiurea, de nimeni nu le mai știe numărul. 


(05 iulie 2026)

De ce nu scriu o carte de Istorie a Catedrei de Informatică Economică? (II)

Catedra de Informatică Economică are o istorie zbuciumată și despre anumite momente, dacă m-aș apuca să-i scriu istoria nici nu ar trebui să amintesc măcar un cuvânt. Cum să scriu în acea carte că în anul 1990 un nene avid de putere a dorit să rupă catedra și așa constituită cu greu,, mai ceva ca o naștere cu forcepsul?

În vremea studenției mele acel nene mi-a fost profesor și imaginea de viteaz așezată pe un piedestal se deteriorare în timp, iar acel moment în care am văzut cum își dorea puterea pe care n-a obținut-o a contribuit la accentuarea părerii că nenea este un om cu caracter foarte mic. Se supusese la vot și pe bilețele au figurat două nume, numele lui și numele lui Ion Gh. ROȘCA și la numărarea voturilor, nici măcar colaboratorii săi nu i-au acordat votul. Pierzând la un scor umilitor, nenea, cel fără caracter ca să fiu mai exact, s-a enervat teribil, a zis colegilor din colectivul lui că este momentul să părăsească sala și să-și facă el o catedră al cărei șef să se autointituleze. Chiar așa s-a întâmplat. El și sclavii lui, căci colegi nu aș putea să-i numesc, din moment ce s-au încolonat spre a sprijini o idee în care nu credeau, au coborât la etajul doi. Am stat și m-am gândit ce să fac. Am luat eu decizia să cobor la etajul doi, să mă umilesc și să-l invit pe nenea și pe sclavii lui să urce la etajul trei, pentru a redeveni o familie. Așa am făcut. Nenea aștepta pe cineva dintre absolvenții de Informatică Economică, pentru că el era Politehnist, să se umilească. Dacă i s-a îndeplinit visul, el și sclavii lui, au urcat la etajul trei și falsul conflict s-a încheiat cu pupatul Piața Independenței, cum ar fi zis Nenea IANCU.

Cum să scriu despre așa ceva, din moment ce o istorie serioasă presupune că trebuie specificat cine era nenea și cine erau sclavii? 

(05 octombrie 2025)

Sclaveții secolului al XXI-lea

Am identificat cine sunt sclavii secolului al XXI-lea. Ei sunt jurnaliștii din televiziuni și din online, căci viața lor depinde de stăpânii lor, adică de stăpânii de sclavi. Nu este vorba de a fi legați cu lanțuri. Nu este vorba de a fi biciuiți. Sclaveții secolului al XXI-lea sunt niște indivizi fără:
- meserie,
- caracter,
- independență financiară,
- caracter,
- mamă,
- tată,
- patrie,
- nimic, 

- omenie.

Sclaveții nu au cultură, nu au personalitate. Repetă ca roboții aceleași fraze, au aceiași limbă de lemn. Folosesc aceleași construcții. Repetă aceleași știri. Așa cum presa scrisă a murit, sunt sigur că și ceea ce este în online va sucomba cât de curând, că lumea s-a plictisit de prostiile pe care toți sclaveții le rostogolesc fără noimă, fără substanță, fără creier, de plictisesc pe toată lumea.

(18 august 2024)

România sclavagistă de azi

Nu trebuie să ne gândin că trăim în sclavagism datorită faptului că avem 40% analfabeți, că nu avem autostrăzi, ci pentru că acum în anul 2022 avem sclavi.
Sclavii anului 2022 au stăpâni.
Sclavii anului 2022  sunt sclavi cu contract.
Sclavii anului 2022 sunt vânduți și cumpărați în târgul de sclavi.
Sclavii anului 2022 nu au voie să părăsească plantația.
Sclavii anului 2022 sunt împrumutați altui stăpân de sclavi.

Mă refer aici și acum la jucătorii de fotbal. Există contracte de vânzare a jucătorilor de către un club, către un alt club. Stăpânul de sclavi nu mai are numele de stăpân de sclavi, ci de impresar, dar impresarul se poartă ca un stăpân de sclavi. Să nu uităm scena în care stăpâna de sclavi îi arde o palmă peste ochi unui sclav, care era cu mult mai mult decât ea.

Să nu uităm că există o perioadă numită a transferurilor, perioadă care este exact ca o licitație de sclavi, în care unii cer, alții oferă. Față de sclavii de demult, sclavii de azi sunt tatuați, eleganți, au mașini scumpe, dar nu au multe dintre libertățile omului liber. Deși se zice că sclavia este abolită, în România există multe activități unde se practică vânzarea-cumpărarea de oameni și aici nu mă refer la banii ceruți pentru o mireasă de 12 anișori, ci la lucrurile grave tolerate de societatea unde așa-zisul sport profesionist a îmbrăcat demult hainele unei forme noi de sclavie, la care cei interesați să nu vadă, închid ochii.

Statul este cel care câștigă din vânzarea de jucători de fotbal. 

Gurile rele ar spune că această sclavie este una plăcută, liber consimțită. Oricum ar fi, tot sclavie se numește, chiar dacă este drapată cu mătăsuri și catifele și are poleială de aur de 24 de carate. Atât timp cât fotbalistul nu este liber de contract, trebuie să joace cum i se cântă și impresarul se comportă ca un stăpân de sclavi, căci de felul în care-i exploatează pe jucători depinde profitul său.




(07 ianuarie 2022)

Cât va mai rezista black friday

Se zice că în istorie black friday era o zi din an în care sclavii se vindeau la preț scăzut, fiind după Ziua Recunoștinței.  

Așa cum nu mai este permis să se folosească o serie de cuvinte care sunt legate de culoarea negru, care vizau prăjituri, rase, muncitori, bărbați, femei, copii după culoarea pielii, normal ar trebui să nu mai fie folosită paradigma black friday. Comercianții în lăcomia lor ar accepta orice, numai pentru a-și rotunji profiturile.

(23 noiembrie 2021)

7 păcate ale turismului românesc

Și anul acesta este tot un an ratat pentru turismul românesc, lucru care se vede din numărul turiștilor care se găsesc în stațiunile de la munte, dar și în cele de pe litoral. 

Păcatul nr. 1: infrastructura deficitară care izolează practic stațiunile turistice, mai ales a celor de pe Valea Prahovei, dar și a celorlalte, căci a face triplul duratei normale pe o distanță similară, taie elanul oricărei persoane de a se deplasa pentru a petrece concediul sau o minivacanță într-o zonă pitorească. În plus, drumurile chiar și așa cum sunt de aglomerate, au o calitate îndoielnică, necesitând cheltuieli mari de mentenanță ale autoturismului după o aventură de 2.000 km prin spațiul mioritic.

Păcatul nr. 2: prețurile ridicate pentru cazare și masă, comparabile cu cele din Austria, dacă ne referim la standarde similare. O analiză pe preț identifică drept cauză dorința de a avea un profit nepermis de mare în raport cu efortul depus.

Păcatul nr. 3: lipsa de educație a personalului, care văzând dorința de îmbogățire a patronilor, practică și el la o altă scară, exact aceleași procedee, dar pe față. Așa se explică micșorarea porțiilor, servirea cu întârzâiere și înlocuirea ingredientelor, dar și umflarea costurilor din calcule direct, cu adunări în favoarea ospătarului, cu neacordarea bonului fiscal și alte furăciuni.

Păcatul nr. 4: calitatea slabă a serviciilor, concretizată prin vase nespălate, lipsa gelului și șamponului, neefectuarea curățeniei în camere, lenjerii jegoase, refolosite în mod nesimțit, întreruperea furnizării apei calde. Camerele au mobilier vechi care scârțîie, băile au vasele murdare, care curg, nereparate, nu au scurgere, mentenanța nefiind un punct forte.

Păcatul nr. 5: Mirosurile, praful și gunoaiele din stațiuni au caracterul de a descurajea chiar și pe temerari. Stațiunile dau senzația de locuri moarte, în care nu există viață. Pereții sunt scorojiți, copacii sunt lăsați în paragină, lacurile sunt pline de gunoaie și de ierburi din cauza netoaletării. Chiar și în camere de 4 stele în baie mirosul de nespălat este persistent.

Păcatul nr. 6: lipsa parcărilor face ca locurile mai căutate să fie inaccesibile. Chiar dacă există zone de interes, între cei ce leadministrează și administrația locală există contradicții insurmontabile, ceea ce izolează acele obiective și le fac accesibile numai celor care sunt foarte perseverenți. Lipsa indicatoarelor de informare, absența personalului voluntar de ghidare, adaugă alte inconveniente greu de trecut pentru cei ce-și propun să facă un turism cât de cât civilizat.

Păcatul nr. 7: absența corelației dintre calitate și preț este evidentă pentru oricine, căci un mic dejun la 4 stele unde se servește salam de cea mai proastă calitate, brânză lâncedă,  margarină în loc de unt și o apă colorată pe post de cafea, chiar îl face pe turist s-o ia la goană. Am văzut un loc din Deltă unde un borș de pește cu apă de Dunăre a costat 50 lei, în timp ce în Bucureși niciodată nu a depășit 13 lei cu pâinea și ardeiul de ustură.

Toată lumea invocă neimplicarea statului. O fi și acesta un motiv din care turismul este jalnic, numai că atunci când statul se implică, turismul se cheamă turism de stat și statul bagă banul și tot statul încasează și profitul. Lentoarea procesului de privatizare, accesarea unor leșinați financiar la resursele turismului comunist în scopul revalorificării imediate, neprofesionalismul unor așa-ziși patroni, toate puse cap la cap a dus la situația de azi, pe care o văd fără ieșire în afara unui proces de naționalizare urmat rapid de o reprivatizare corectă, adevărată și profesională, nu pârâtă.

(06 mai 2018)