Showing posts with label lacomi. Show all posts
Showing posts with label lacomi. Show all posts

Saturday, June 1, 2024

Istoria sistemului all inclusive la români

În anul 2004 am văzut pentru prima dată cum se comportau turiștii români care cumpăraseră sejururi all inclusive. parcă erau la bombardament. Luau farfurii pe care le umpleau vârf cu bucăți de friptură, din care mâncau doar câteva și restul bucăților le lăsau pentru a fi strânse de personalul restaurantului. Luau alte farfurii pe care puneau bucăți de prăjitură diferite, sub forma unei piramide. Ajunși la mese mâncau una-două bucăți, restul prăjiturilor, rămânând în farfurii, iar personalul restaurantului le aruncau în niște cutii pe roți, pentru a deveni hrană la porci, bănuiesc.

Tot așa se întâmpla și cu băuturile, căci turiștii își umpleau nenunărate pahare cu bere, cu vin, cu sucuri, din care reușeau  să guste doar câte puțin din fiecare, restul paharelor rămânând pe mese, într-un peisaj de-a dreptul dezolant, ca să nu spun sinistru.

Tot timpul mi-am adus aminte de filmele de desene animate cu termitelem aliniate ca o armată, gata-gata să devoreze case întregi. Așa erau și turiștii români de acum 20 de ani. Anul acesta am avut ocazia să-mi văd compatrioți tot la un sejur de tip all inclusive. Comportamentul este mult modificat. oamenii nu-și mai pun farfuriile cu vârf din diferite produse, pentru că au învățat că produsele lor preferate sunt în cantități suficiente și nu există riscul de a nu se sătura. De aceea ei mănâncă mult, dar revin de fiecare dată și-și pun în farfurie cantități apreciabile. În final mai rămân câteva bucățele, dar în niciun caz, grămezile pe care le lăsau predecesorii lor de acum 20 de ani.

Se vede că oamenii au evoluat și istoria are toate șansele să consemneze că sistemul all inclusive este viabil, deși la noi acasă, ase dovedește a nu fi cel nimerit, căci îi duce la faliment pe cei care vor să-l implementeze. În alte locuri de pe mapamond este viabil acest sistem, căci românii vin doar în număr mic și nu produc consumuri care să-i ducă spre ruină pe cei care administrează hotelurile și restaurantele.



(01 iunie 2024)  

Thursday, April 21, 2016

Curajul bețivanului

Am văzut destui oameni, dealtfel cumsecade, care fac niște lucruri de neimaginat, numai atunci când se îmbată de nu mai știu de ei. Astfel de oameni:
- conduc mașina fără permis;
- își bat nevestele și părinții;
- iau cuțitul și fac crimă:
- își fac singuri dreptate;
- spun înjurături pe care treji nu le-ar fi spus în vecii vecilor;
- fac acte de bravură fără justificare;
- sting țigara în benzină și iau foc;
- se urcă pe stâlpi de înaltă tensiune și se electrocutează;
- din vârful macaralelor amenință;
- îi înjură pe profesorii copiilor lor în public;
- dau foc la agoniseala lor de-o viață;
- fac acte de vitejie în instanță și primesc un spor de pedeapsă;
- glumesc fără rost și unde nu trebuie;
- se clatină și se prăbușesc;
- susțin ca sunt perfect treji;
- nu recunosc că sunt beți criță;
- fac pe deștepții;
- pupă pe toată lumea;
- se despoaie de haine în public;
- sparg tot ce apucă în casă;
- își distrug actele de identitate și de studii pentru a arăta cine sunt ei.
În toate cazurile bețivii sunt niște indivizi care demonstrează că sunt altfel decât atunci când sunt treji. Deși unii au sânge în alcool trebui luați ca atare, fără a admite că aloolismul este o boală, ci este, în opinia mea o stare prin acre individul își exprimă adevăratele lui gânduri față de toți cei din jurul lor. Am făcut un studiu și am concluzionat că bețivii sunt mai întâi:
- zgârciți pentru că nu doresc sa bea din banii lor sau dacă cumpără băutură iau tot ceea ce este mai ieftin să fie cantitate cât mai mare;
- lacomi pentru că dacă nu dau ei banii pe băutură trebuie să ia la bord cât mai mult, să se sature și să plece mai mult decât sătui, mulțumiți că i-ai mai sărăcit și pe alții;
- egoiști pentru că atunci când primesc băutură nu împart cu nimeni niciun strop; ba mai mult se ascund să nu fie văzuți ca nu cumva un bețiv de-al lor să fie insistent și să ceară măcar un păhărel.
Am văzut nenumărați bețivani care au sacrificat pentru un strop de acool:
- propria carieră;
- viețile copiilor lor;
- prestigiul familiei;
- afacerile lor și ale familiei;
- averea;
- prietenii;
- trecutul, porezentul și viitorul lor;
- propria lor onoare.
Intersecțiile mele cu bețivanii au fost foarte scurte pentru că știindu-i firoși și lași, mesajele pe care li le-am transmis au fost atât de clare încât s-au ferit de mine și când erau beți dar și când erau treji, ca mod de autoapărare instinctivă. Numai unul m-a înjurat de mamă și ce a pătimit va spune și morților lui, pentru că în toate situațiile în care ne-am intersectat a avut numai soluții nefavorabile.
N-am crezut și nu cred că aloolismul este o boală. Este forma de existență a unei categorii de fricoși, lacomi și zgârciți de a se considera deasupra tuturor, astfel încât să emită judecăți de valoare categorice, exact cum le-au construit și cum le-au păstrat în subconștientul lor  de nenorociți, încrezuți și imperfecți.
(21 aprilie 2016)