Muzeul DOFTANA făcut de comuniști

Pe când eram elev și pionier în comunismul de dinainte de 1965, am vizitat de mai multe ori Muzeul DOFTANA, în care comunștii, căci ei au transformat închisoarea DOFTANA în muzeu, pentru a arăta condițiile inumane în care burghezo-moșierimea îi ținea pe deținuții comuniști, printre care au fost Gheorghe GEORGHIU DEJ, Nicolae CEAUȘESCU, Emil BODNĂRAȘ, Ștefan FORIȘ, Gheorghe APOSTOL, Chivu STOICA, Gheorghe PINTILIE, Grigore PREOTEASA, dar și alții.

Îmi aduc aminte din vizitele mele că era o sală de primiri pentru vizite, unde între gratii care separau pe deținuți de vizitatori era un gardian. Din cauză că podelele nu erau stabile, gând mergeai în sala vizitatorilor, din cauza pașilor, acel manechin al gardianului se clătina dând o senzație foarte stranie. Am vizitat celula H unde a stat GEORGHIU DEJ și-mi amintesc că avea ferestrele vopsite cu alb, iar ghidul a dat o explicație de care nu-mi amintesc. Mai era acolo și o măsuță, iar sub geam se aflau foițe mici de țigară pe care erau scrise foarte mărunt texte prin care se comunica cu exteriorul închisorii. Mai erau acolo haine ale deținuților și un mulaj cu un castron cu o ciorbă oribilă. După încheierea vizitei în muzeu, se mergea la cimitir, unde își dormeau somnul de veci, fără cruci la căpătâi comuniști de frunte, iar numele lor erau scrise pe plăci de marmură albă.

De fiecare dată mă gândeam la ceea ce aflasem de la tatăl unui prieten al meu care a zis: vai de cei învinși! Cu Muzeul DOFTANA se adeverea că învingătorul zugrăvește faptele învinsului exact cum vrea el, iar acum, comunismul învins, este zugrăvit de către învingătorii lui, tot așa cum doresc ei, fără ac vreunul să spună 100% adevărul. Învingătorul îl persecută pe învins după poftele lui, fără să se gândească o clipă că peste timp și el va ocupa locul învinsului. Îmi aduc aminte versurile scrise în cartea de amintiri a actriței Maria FILOTT, care zicea: Căci învingând, am fost învinsă. Abia după 1989, și după ce am văzut filmul Memorialul durerii, am găsit descifrarea acestui vers, care este o mare pildă pentru cine vrea să învețe.




(23 martie 2025)

Alcatraz

În anul 2006 am avut ocazia să vizitez muzeul fostei închisori de pe insula Alcatraz, de lângă San Francisco. După ce am ajuns în San Francisco, am luat un vaporaș și după ce am mers cu acesta cam o jumătate de oră am ajuns la insula Alcatraz. De acolo am mers pe jos preț de câteva minute până am intrat în incinta muzeului fostei închisori Alcatraz.

În copilăria mea vizitasem muzeul Doftana și în minte aveam celulele închisorii acesteia și rememoram celula H cu ferestrele vopsite în alb. Muzeul Doftana era organizat să prezinte viața grea a comuniștilor în închisorile burghezo-moșierești. Muzeul Alcatraz este organizat pentru a se vedea cum trăiau deținuții din America interbelică și unde celebrul Al Capone avea o celulă a sa. În timp ce muzeul Doftana este acum în paragină, căci regimul instalat după 22 Decembrie 1989 nu a mai avut interes să arate nimic din istoria poporului său, muzeul Alcatraz este viu și vizitat de multă lume. Și închisoarea Doftana și închisoarea de pe insula Alcatraz erau poziționate în zone izolate, destul de greu accesibile, pentru ca lumea să nu cunoască ce se întâmpla acolo.


(23 decembrie 2022)

Prin muzee: Doftana

Fiecare regim urcat indiferent cum aici, în spațiul nostgru mioritic, însorit, dăruit, galeș, sublim, interesant și populat neomogen, n-a făcut altceva atunci, nu face altceva acum, nu va face altceva în viitor, decât de a se văita fie de greaua moștenire, fie de cât de oprimați au fost cei care s-au agățat de putere și au ajuns în sfârșit, să guste din licoarea oferită de acesta.

Așa se face că după ce au venit la putere comuniștii, în buna tradiție a oricărui popor care se respectă și își confecționează propria istorie, s-a trecut la transformarea închisorii Doftana în:

• muzeu, cu tot felul de exponate, din care interesante erau mulajele de ciorbă, de pâine mucegăită și un gardian între niște gratii care se bălămbănea la intrarea vizitatorilor, din cauza dușumelelor neconsolidate;
• loc de pelerinaj pentru poporul muncitor avid de cunoaștere desigur, dar mai ales pentru elevi și cu totul excepțional pentru puțoimea care primea cravata roșie de pionier, căci momentul devenea solemn dacă aceasta era atârnată la gât fie în curtea închisorii, fie acolo unde era celula unde stătuse închis Gheorghiu Dej, mi se pare că era poziționată în sectorul H, ceva cu ferestre vopsite într-un alb murdar;
• locul unde era făcută instruirea comuniștilor prin teorii transmise pe foi de țigară scrise mărunt, exact așa cum se scriu acum copiuțele de către elevi dar mai ales de către studenți, ceea ce arată rădăcinile absolut revoluționare ale copiatului generalizat din învățământul românesc, cu asocieri comunistoide, evident;
• singura posibilitate de a arăta cum se manifestau comuniștii din punct de vedere al caracterelor puternice care rezistau la bătăi, schingiuiri și mai ales la mizeria cotidiană de acolo, pentru că în orice situație cu iz concentraționist se petrec nu numai lucruri neplăcute, cât și lucruri puse în corespondență cu plăceri între bărbați, pentru că în epocă circulau tot felul de legende despre cine era fetița și mai ales a cui;
• demonstrații pe viu cât de odios era regimul burgheo-moșieresc dacă făcea viața pârnăiașilor un calvar, din moment ce se dezvoltase și un folclor, bineânțeles prin adaptarea unei melodi populare rusești, versurile fiindu-mi întipărite pentru totdeauna cu:  privesc din Doftana, prin gratii de fier/ departe în zare, un petec de cer. / e cerul sub care bătută și ea/ se zbate în chinuri tovarășa mea.

Trebuie să fie cumplit să fie pervertită conștiința unui copil, pentru că asta am fost la 13 ani când am vizitat muzeul Doftana, unde am întâlnit-o pe indianca miss Dedeka și ea în vizită acolo, ca orice student care vizita o țară din Europa de est. Ceea ce se petrecea atunci cu copiii, în replică face ISIS dezvoltând un terorism violent, comuniștii transformau pe copii în niște roboței care să slujească o cauză, care însemna confort și bogăție pentru nomenclatură.

Era să uit, că undeva mai departe de fortăreață era și un cimitir, unde erau îngropați fie comuniști care mureau din moarte naturală, fie unde au fost îngropați comuniști morți la cutremurul din 1940. Versurile:

Și Ilie Pintilie,

Lângă el cu alți o mie,

Sângele din ei și-au dat.

Și oscior, după oscior,

Pentru neamul muncitor.

Fiți siguri că nu eu am scris aceste versuri, dar fiți și mai siguri că poetul a primit în schimb mari avantaje, drept care cu siguranță a mai realizat și alte producții. Nici versurile:

Sar așchii din pietrele sparte

Căzu comunistul, dar alții în loc,

Stindardul l-au dus mai departe.

Apetența de a hiperboliza pe cei care au făcut posibil un nou regim nu ne-a părăsit niciodată și numai așa se explică procesele perpetue de a demola statui, de a le topi, de a le înlocui, pentru că istoria trebuie să fie așa cum vrea fiecare regim care se instalează, nu așa cum de fapt a fost ea, mică dacă liderii au fost mici, măreață, dacă liderii au fost niște giganți. Înainte de razboi zice lumea că era o statuie prin Piața Romană a nu știu cui și care nu mai este pentru că.

(03 august 2016)