O copertă care anunță ceva. (I)

     Ion T. IVAN

Istoria lăbărțată a poporului românesc

Los Altos, 2022

O carte pierdută pe vecie

 Eram in anul 1979 și lucram la disciplina Programe aplicative. Am avut surpriza că deși lucram de ceva vreme la această disciplină și eram singura persoană cu doctorat din colectiv, am fost ocolit atunci când a fost scris un curs, al cărui coordonator devenise cineva care nu lucrase o secundă pe domeniu. Chestia m-a deranjat teribil și atunci am luat hotărârea să dispar două săptămâni, timp în care, având mașină de scris, am dactilografiat câteva sute de pagini A5, iar pe copertă am scris PROGRAME APLICATIVE, Vol III, Construirea sistemelor de programe. Volumul a fost tipărit la Litografia ASE și am căutat să păstrez un exemplar. Numai că, mutările care s-au produs în timp, au generat debarasarea de multe dintre volumele pe care le aveam și în final m-am găsit în situația că acest volum nu-l mai am. Căutând prin biblioteca ASE care este în format digital, nu am găsit acest volum. Îl consider pierdut. Am regretat că nu-l mai am căci acolo încercasem să pun tot felul de indicatori de măsurare a caracteristicilor de calitate pentru programe și pentru sisteme de programe. Îmi pare rău, dar nu am ce face. Nu este prima dată când am pierdut ceva. S-au întâmplat situații în care din dorința de a elibera spațiu de memorie, aș făcut ștergeri de fișiere și accidental, am șters și fișiere care nu trebuiau șterse. Am considerat că sunt accidente și m-am resemnat. Așa fac și acum, dar uneori, îmi aduc aminte de acea carte și regret că nu o mai am. Am avut impresia că era o carte specială. Oftez și merg mai departe.

(15 aprilie 2023)

Nu-i mai crede pe mincinoși!

Niciodată nu i-am crezut pe cei ce se vaită, pentru că sunt cei mai mari mincinoși. În vremurile de demult, erau foarte mulți care se văitau că nu au dreptul să trimită scrisori în străinătate, că nu au cum să publice articole, că nu primesc literatură științifică de specialitate. Eu am exersat toate chestiile și spun doar atât: nu am avut eu ce publica în străinătate pe cât aș fi avut dreptul. Nu am știut eu ce să cer ca literatură științifică din nstrăinătate, că dacă știam, primeam și mai multă decât am primit.

În 1964 am auzit de un concurs de literatură legat de Williams SHAKESPEARE, la BBC, pentru că ascultam și acest post de radio pe lângă Vocea Americii și Europa Liberă. Am trimis și eu ceva, căci aveam în casă, cumpărate de mine, destul de multe dintre scrierile marelui dramaturg. Am primit confirmarea, dar nu am mai urmărit restul, căci a venit examenul de maturitate, bacalaureatul de azi și examenul de admitere.

Abeam atunci 18 ani. Niciodată nu m-am considerat altfel decât un om liber și m-am manifestat ca atare. Deci, dacă aș fi câștigat concursul, aș fi aflat și aș fi fost foarte mândru de isprava mea. Am mai făcut eu și altele, ceea ce demonstrează că toți care spuneau că nu aveau posibilitatea de a comunica cu Occidentul, doar mințeau grațios, dar mințeau. Voi veni și cu alte dovezi.

(15 decembrie 2022)

Un desen din anul 2002

Niciodată nu am avut pretenția că am talent la desen, dar am exersat desenul ori de câte ori am avut posibilitatea să petrec ore sau minute cu un creion sau cu o pensulă în mână și am avut o idee. Am dorit să-mi treacă timpul cumva, mai ales când în jurul meu se întâmplau lucruri neinteresante sau eram destul de stresat din cauza unui șef bizar.

Eram la o conferință organizată de Academia de Studii Economice din Chișinău și la una din secțiuni, mi-a venit ideea de a face acest desen, în data de 9 octombrie 2002. Acolo pe masa prezidiului era o vază cu aceste flori superbe. Chiar le-am numărat și am căutat să nu mă depărtez de model. Cineva prezenta o lucrare și lungise prea mult prezentarea citind numere cu cigre zecimale, neinteresante, dintr-un tabel. Simțeam că-mi crapă capul și de aceea m-am apucat să desenez. Când am terminat desenul, cineva din prezidiu l-a întrerupt pe vorbitor.  În colțul din dreapta jos este semnătura mea ITI, adică Ion T. IVAN.

(13 noiembrie 2022)

O acuarelă din 1978

Aveam un șef cam tembel, care mă tortura cu tot felul de mizerii. Ca să nu ajung la balamuc, am înc eput să desenez. Mai întâi am lucrat cu creioane, apoi cu acuarele și în final am făcut pictură în ulei. Cândva  credeam pierdut acest desen în acuarelă, căci găsisem niște maci pe un câmp de peste drum de blocul unde locuiam. Am zăbovit mult de la primul penel până am finalizat. Este făcut pe hârtie de imprimantă de calculator. Acum am alte pretenții și l-aș face altfel.

(29 februarie 2020)