Showing posts with label scandal. Show all posts
Showing posts with label scandal. Show all posts

Thursday, August 8, 2024

Respectați-i pe doctori!

Ceea ce vedem acum pe toate canalele de televiziune arată nivelul deplorabil la care mass-media a ajuns, în contextul în care există:
- un deficit uriaș de medici specialiști în spitale,
- foarte mulți medici tineri părăsesc țara,
- sistemul sanitar din țărișoara noastră este subfinanțat,
- prevenția este trecută pe planul al XX-lea,
- starea de sănătate a populației este la pământ.
În loc mass-media să contribuie la crearea climatului de respect față de medici, să se lupte ca finanțarea să atingă cote rezonabile pentru sistemul de sănătate, aceasta se face portdrapelul unor interese antiromânești, lovind frontal în medici. Nu de puține ori televiziunile au prezentat corupția din sistemul medical, insistând asupra laturii generalizatoare, cu efecte dintre cele mai nocive asupra tuturor medicilor. Practicile din mass-media în care adevărurile sunt spuse numai pe jumătate, cu scopul de a manipula pentru a se obține rating la cote ridicate, este scuzabil în orice alt domeniu, mai puțin în zona sistemului de sănătate în general și în special în zona spitalelor. Semănarea neîncrederii în sistemul medical de stat sau privat în general și în special în zona secțiilor de urgență și de ATI, are efecte catastrofale în rândul populației, care se vede fără soluție în rezolvarea de probleme specifice de sănătate.
Medicii trebuie respectați pentru că:
- învață cu mult mai multă carte decât orice altă profesie,
- lucrează cu oamenii, fiind singurii care salvează vieți,
- riscul ca fiecare dintre noi să ajungă pe mâna medicilor este enorm,
- fără respect și fără apreciere niciun medic nu va evolua profesional,
- munca medicului are particularități ce impun responsabilități imense,
- numai profesia de medic înseamnă șansa la viață a fiecăruia dintre noi.
În viață trebuie păstrat un echilibru. Societatea noastră are o anumită structură și cei care cred că vor rezolva problemele din sănătate aplicând regulile unor jocuri care se pretează în comerț, în construcții, în atelierele de manufactură sau în munca de zi cu zi a lucrătorilor pământului, fac o mare eroare, căci a lucra cu sufletul și cu viața nu este sinonim cu a ara pământul, cu a bate fierul înroșit la baros sau cu a mânui halebarda în turnirurile organizate în fața regelui.
Poporul ce nu-și învață cetățenii să respecte pe învățător, pe doctor și pe preot, nu are nicio șansă de a trece prin istorie cu fruntea sus, ci se va târî asemeni unui vierme ce urmează a fi strivit de un bocanc.

(08 august 2024)

Tuesday, May 21, 2024

Golani, derbedei, fătălăi...

Ieri 21 mai 2024 am asistat la o scenă penibilă, dezgustătoare, grotescă, jenantă, ilogică și nefirească în parlamentul României, când deputații Dan VÂLCEANU și Florin ROMAN s-au luat la bătaie, ca doi puști în fața scării de la bloc, iar Florin ROMAN a ieșit șifonat, dramatizând de pe poziția învinsului. Amândoi deputații au un nivel de notorietate negativă ridicat la cote alarmante, prin faptele lor reprobabile care-i definesc, încât nu merită niciun fel de atenție din partea analiștilor serioși, căci scandalul este definitoriu pentru ei, așa cum pentru peste 90% dintre colegii lor definiția fiind aceeași.

Florin ROMAN a avut ieri momentul său de glorie, în ideea că a povestit cu lux de amănunte tot scandalul și a căutat să iasă deasupra, deși în narațiunea sa există nenumărate fracturi, care întrerup firul logic al întregii derulări a evenimentului. 

Nu mă apuc eu acum și aici să caracterizez teribilismele celor doi, căci tot timpul mă gândesc la nivelul de violență care domină societatea noastră și care numai în parlament nu intrase până ieri, dar toate au un început și iată că acest început, s-a produs ieri, de Sfinții Împărați Constantin și Elena, una dintre cele mai mari sărbători ale românilor, sărbătoarea marcată de cafteala dintre Florin ROMAN și Dan VÂLCEANU, doi indivizi despre care nu am avut și nici nu am o părere bună, căci prin tot ce au făcut, au arătat că sunt încărcați doar de notorietate negativă și se comportă ca doi inși fără pic de educație și strălucire.



(22 mai 2024)

Sunday, August 13, 2023

Fii amantul care vrei să fii!

Fiecare bărbat perfect visează să fie și amant perfect, nu neapărat amantul nevestei lui, ci amantul nevestei altuia, deși dacă nevasta lui ar avea un amant, l-ar deranja teribil, căci proverbul ce ție nu-ți place, altuia nu-i face, nu se brodește la mulți dintre noi.
Cine dorește să fie amant, se definește ca atare, exact cum se definește cel ce vrea să fie brutar sau chelner sau șofer sau măcelar sau profesor sau balerin sau drumar sau orice altă meserie, căci și a fi amant este o meserie și nu orice meserie, ci o meserie la fel de grea ca meseria de miner sau meseria de săpător de șanțuri sau meseria de tăiat cu dalta a blocurilor de marmură, căci un amant nu are zile sau nopți sau ore de repaus. El trebuie să fie prezent pe baricade în orice clipă, pentru a fi total diferit de cel care îi este soț amantei sale.
Am cunoscut mulți bărbați care se lăudau cu postura lor de amanți perfecți, dar în niciunul dintre cazuri nu am fost convins că chiar așa stăteau lucrurile, cum le descriau respectivii. Se spune că atunci când câinele latră, nu mușcă. Tot așa și eu, consider că un bărbat c are se laudă cu cuceririle lui, mai ales în rândul femeilor măritate, în proporție de 99,99% din cazuri este vorba de minciuni și nimic altceva.
Am cunoscut tinerei care jucau rolul de amanți, dar care în realitate erau simple obiecte sexuale la dispoziția unor femei foarte calculate, care știau exact ceea ce vor de la soții lor, de la viață și de la cei de care se foloseau pur și simplu.  Există o mare diferență între a fi amant și a fi obiect sexual, dar mulți dintre bărbați luați de val, confundă poziția în care se află, exagerând și crezând că sunt amanți, în condițiile în care în realitate sunt doar niște banale obiecte sexuale.
Lumea în care m-am desfășurat a fost și este extrem de diversă și sunt tot felul de situații. Aveam prieteni care aveau amante. Aveam prieteni care erau amanți. Erau treburile lor și niciodată nu am făcut praf pe acest subiect, căci fiecare pasăre trebuie să-și apere cuibul și nimeni din exterior nu are cum s-o facă în locul său.
Când eu am plecat de acasă, tatăl meu mi-a zis:
- Ioane, să nu-ți faci nevoile acasă sau la servici, că pute!
În traducere liberă, însemna, că dacă ar fi să-mi găsesc amantă, aceasta să nu-mi fie colegă de servici sau dacă este să am o amantă, niciodată să nu vin cu ea acasă la mine, căci mă văd vecinii și totul se va afla. A fost unul din cele trei sfaturi pe care eu le-am primit de la tatăl meu și de care m-am ținut cu sfințenie.
Am cunoscut situație în care amantul a reușit să destrame o căsnicie, s-a căsătorit cu femeia, care la rândul ei l-a înșelat cu un alt amant ceva mai tânăr. Am văzut când soțul a suferit. Am văzut când amantul devenit soț a suferit. proverbul cu roata care se învârtește s-a dovedit a fi adevărat.



(13 august 2023)

Monday, June 5, 2023

Inteligența Artificială - IA și logourile

Ne amintim de scandalul cu logoul orașului București, când fusese declarat câștigător un individ care luase logoul de pe Internet. Rușinea a fost a comisiei care trebuia să verifice că este sau nu original logoul pe care intenționau să-l declare câștigător.

Cu ceva vreme înainte doctorandul meu Dragoș PALAGHIȚĂ realizase un produs software utilizat în analiza similitudinii la siglele firmelor înscrise la Registrul Comerțului, software care fusese testat și care ar fi fost util acelei comisii, dacă chiar ar fi vrut să intre în profunzimea lucrurilor.

Acum Inteligența Artificială - IA prin instrumentele de care dispune, doar la o căutare simplă, va identifica logo-urile asemănătoare unui logo supus analizei.

Nici nu vreau să pomenesc prea mult discutata frunză a lui Elena UDREA, criticată și răscriticată, dar pentru care niciun contestatar nu a găsit ceva de pus în loc.



(05 iunie 2023)

Thursday, October 20, 2022

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Gina MATACHE

Gina MATACHE este mămica lui Delia MATACHE, cântăreață și membră a unor jurii pe la emisiunile trustului Antena.
Gina MATACHE m-a dezamăgit din toate punctele de vedere, căci în loc s-o lase pe fiică-sa să fie cine este, caută să bage capul în poză, fără să-și dea seama că o trage în jos.
Gina MATACHE cântă, dar nu e ceea ce trebuie.
Gina MATACHE a făcut un roast, dar mie nu mi-a plăcut și am fost dezamăgit.
Gina MATACHE intervine în chestia cu ceea ce a zis fiică-sa pe Tic-Toc despre copii, dar nu mi s-a părut o intervenție nici eficientă și nici de bun gust.
Gina MATACHE m-a dezamăgit că nu dă dovadă de discreție, să rămână undeva pe planul al X-lea, să-și vadă de treburile ei, să se bucure de fiică-sa și de cealaltă fiică, fără a ieși în evidență cumva, căci vedetă e doar fiică-sa, adică Delia MATACHE, deși nu a umplut niciodată un stadion de 80.000 de locuri în concertul ei cu bilete vândute, așa cum se întâmplă la Rolling STTONES.

(20 octombrie 2022)

Friday, September 30, 2022

Reghe și Prodanca este oameni zlabi

Tot timpul noi vorbim despre oameni puternici. Cutare nene este un bărbat puternic. Cutare tanti este o femeie puternică. În mintea mea, un bărbat și o femeie sunt oameni puternici dacă și numai dacă:
- iau numai și numai decizii corecte,
- nu recurg la violență pentru că nu crează context pentru a se manifesta violent,
- nu știe vântul și nici pământul ceea ce fac ei,
- nu se plâng la nimeni cu nimic,
- nu cerșesc mila nimănui,
- nu apelează la organele statului să le rezolve problemele, deci știu să se poarte,
- au meserii și muncesc cinstit, ca adevărați profesioniști,
- nu se afișează în public nici cu iubirea lor, nici cu nefericirea lor,
- nu fac circ și nu râde lumea de ei, deci se respectă pe sine,
- au cuvânt, onoare și caracter,
- sunt responsabili pentru deciziile pe care le iau,
- nu se bat cu pumnul în piept că sunt puternici pentru că sunt modești,
- sunt evaluați numai prin prisma rezultatelor a ceea ce ei fac.
Aici am definit niște criterii după care eu socotesc dacă omul este sau nu puternic. Am un prieten care:
- s-a însurat, a făcut copii, a făcut carieră prin muncă în cercetarea științifică; deci a luat decizii corecte,
- nu și-a bătut niciodată muierea, copiii și nici pe altcineva; deci nu a recurs la violență;
- are o meserie atestată cu acte și cu rezultate apreciate de alții; deci este un profesionist,
- niciodată nu l-am auzit spunând că este un bărbat puternic; deci este modest,
- când am vorbit să facem un proiect, l-am făcut; deci mi-a dovedit că are cuvânt, onoare și caracter,
- n-a mers niciodată în tribunal sau la poliție; deci înseamnă că știe să se poarte în lume,
- nu ridică tonul la nimeni, vorbește frumos; deci se respectă pe sine.
Aș mai continua să scriu despre prietenul meu, dar cred că este suficient. Nu mă apuc acum să arăt prin ce mi-au demonstrat Prodanca și Reghe că nu sunt deloc oameni puternici, căci la fiecare criteriu enumerat de mine mai sus ar trebui să fac o listă lungă, chiar foarte lungă de chestii care le-ar fi defavorabile și nu vreau că nu am chef. Unii oameni fac analize la rece și trag aceeași concluzie, pentru că acele criterii pe care le-am enumerat formează asemeni unor becuri legate în serie, o suită de cerințe necesare și suficiente. Dacă doar una dintre cerințe nu este satisfăcută și celelalte sunt satisfăcute, omul nu este un om puternic, pentru că aici nu merge cu jumătăți de măsură. Ori le indeplinește pe toate, ori niciunul și punct.

(30 septembrie 2022)

Friday, September 23, 2022

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Visarion ALEXA

Visarion ALEXA este un bărbat de 46 de ani.
Visarion ALEXA este preot.
Visarion ALEXA este implicat într-un mare scandal.
Nu mă apuc acum aici și acum să povestesc ce s-a întâmplat cu nefericitul preot, dar ceea ce trebuie să spun  este legat de natura umană a oricăruia dintre noi.
Dacă divorțează cineva, se face mare tevatură că respectiva persoană a divorțat, ca și cum dintr-un milion de persoane doar cel mult 10 divorțează. Când însă, dintr-un milion de persoane peste 200.000 sunt persoane divorțate, n-ar mai trebui să ne mire prea mult că o persoană divorțează.
În cazul bărbaților, mi se pare lipsită de logică nevasta care-și încearcă bărbatul trimițându-i o ispită în așternut. Dacă dintr-un milion de bărbați care primesc o ispită în așternut peste 990.000 folosesc momentul, nevasta care crede că bărbatul ei este unul din cei 10.000 care rezistă ispitei, intră în zona marelui risc, al probabilității de peste 0,99 ca bărbatul ei să nu reziste ispitei, ceea ce este cert că acel bărbat o va pune de mămăligă, iar cea care va suferi este chiar persoana care a crezut că va fi altfel.
Am spus că Visarion ALEXA este un bărbat de 46 de ani și un bărbat de 46 de ani, vorba lui Karl MARX care zicea că o liră este o valoare de o liră, el este un bărbat de 46 de ani, nici mai mult, nici mai puțin. Porunca a VII-a spune să nu fii desfrânat și am mari dubii, după cum arăta la față Visarion ALEXA că era un bărbat desfrânat, ceea ce înseamnă că viața lui în acea zonă s-a derulat în limitele cerute de porunci. Nu cred că Visarion ALEXA a încălcat porunca a X-a, prin a pofti ceea ce este al altuia.
Am credința că acolo este cu totul altceva și peste ceva timp se va vedea cum au stat lucrurile cu adevărat și timpul nu se dă înapoi, iar Visarion ALEXA nu va mai redeveni ceea ce a fost, chiar dacă el își va dori acest lucru.
Voi povesti o întâmplare de acum peste 25 de ani.
Am primit un telefon.
M-am dus la locul cu pricina.
Directorul fusese arestat, căci luase mită de la finul său.
Au trecut 6 luni. Firma s-a privatizat.
Directorul a fost eliberat.
Privatizarea s-a făcut fără el.
Proverbul cu unde dai și unde crapă nu este minciună, ci este un adevăr crud. De aceea, cine are chef să urmărească ceea ce i se întâmplă lui Visarion ALEXA va vedea că viața are meandrele ei, că există păpuși și păpușari, iar peste ani, marii actori ai poveștii de care toată lumea discută azi, vor ridica din umeri, vor merge mai departe ca și cum nimic nu s-a întâmplat, deși în viața lui Visarion ALEXA totul a lăsat urme adânci, inclusiv, pierderea parohiei din București, iar cu aceasta am spus totul.



(23 septembrie 2022)

Sunday, June 19, 2022

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Adriana BAHMUȚANU

Primele apariții tv ale lui Adriana BAHMUȚANU au fost o mare dezamăgire. Priveau relația ei cu Silviu PRIGOANĂ, expusă pe larg pe oriunde apuca. În mintea mea, aveam multă minte pe atunci, exista cuibărită ideea că ce are omul în casă, bune sau rele, nu se pun în vitrină. Adriana BAHMUȚANU în dezamăgirea pe care mi-o producea, tocmai expunea în vitrină tot ceea ce avea ea și bărbatul ei în casă.
Au trecut anii.
Un lucru bun a făcut Adriana BAHMUȚANU: doi copii.
Dar a venit vrelea divorțului.
S-a lungit divorțul lor ca  zeama de varză.
A urmat problema custodiei copiilor.
Alt circ.
Adriana BAHMUȚANU a apărut la tv la fiecare etapă și și-a expus viața și certurile și nefericirea, în așa fel că fugeam de canalele tv care se ocupau de subiect, iar dezamăgirea mea creștea căci mă săturasem și de Adriana BAHMUȚANU și de Silviu PRIGOAMĂ și de detaliile aventurii lor post căsnicie. 
Ultimul episod a fost când el a preluat custodia copiilor. 
Adriana BAHMUȚANU e o femeie de 59 de ani și ar cam trebui să se potolească în ale căsniciei.
Silviu PRIGOANĂ are și el 59 de ani și e spre finalul zburdălniciilor, deci ar trebui să nu se mai expună, că are părul alb.
Adriana BAHMUȚANU m-a dezamăgit pentru că:
- are gura mare,
- crede că le știe pe toate,
- își dă cu părerea cu voce tare,
- crede că spune lucruri interesante,
- se bagă ca musca-n lapte,
- are prea multe procese la activ,
- se crede om de televiziune.
 Cred că dacă s-ar duce spre alte zone ale televiziunii și nu s-ar mai băga în zone în care s-a mocirlit și ea, ar fi cu mult mai bine, căci de la o anumită vârstă, este bine să fii mai așezat și să arăți că bătrânețea te-a înțelepțit.

(19 iunie 2022) 

Monday, January 3, 2022

Paparazzi la pont și vedete în conuri de umbră

Așa cum am mimat comunismul, capitalismul și democrație, obținând doar niște forme caricaturale din cauză că la noi țuica este pe toate drumurile și fripturile cresc în copaci, trebuind doar să caști gura pentru a o umple cu bunătăți care cad din cer, apariția paparazzilor și a vedetelor este tot ceva anormal de firesc. Nu există vedete reale cu conturi grase, cu activitate fulminantă, deci n-ar trebui să existe nici paparazzi.

Totuși, există niște forme de viață numite vedete, fără conturi grase, fără activități de excepție care să le justifice această titulatură și în mod corespunzător, există și paparazzi care fac din țânțar armăsar și oferă  la toți gură-cască așa-zise scandaluri, pentru a face rating la Tv și în presa scrisă, presă care a sucombat tot datorită că a mimat jurnalismul.

Vedetele de carton anunță pe jurnaliști de un eveniment. Jurnaliștii și fotografii se deplasează, înregistrează evenimentul prefabricat artificial. Îl formulează bombastic ca pe un eveniment din zona scandalurilor și cu imagini și text care nu au nicio legătură cu realitatea, fac o știre. Vedem o așa-zisă vedetă cu un nene la braț. Îl vedem pe alt nene, personaj important din politică, la o cafea, o vedem pe o tanti pe plajă la Cannes într-o poziție indecentă. Este naiv cine crede că tanti aceea anonimă a meritat un paparazzi după ea sau cine crede că sunt pline cafenelele de paparazzi gata-gata să fotografieze pe toți nenea care vin acolo sau că pentru fiecare poponeț de așa-zisă vedetă există un paparazzi care s-o urmărească atunci când pleacă la cumpărături sau într-o aventură amoroasă.

Fiecare artist sau alt tip de persoană care se consideră vedetă în mintea sa aia puțintică, fiind într-un con adânc de umbră pentru că n-a mai cântat nimic, n-a mai jucat nimic pe scenă, n-a mai compus niciun cântec, n-a mai avut nicio ieșire publică notabilă, generează un eveniment de presă, anunță la un ziar un ceva oarecare și paparazzi pornesc la vânătoare. În realitate nimic nu este de luat în seamă. O muierușcă s-a caftit cu o alta la un hotel la Revelion, o pațachină s-a păruit cu o alta, un obsedat o urmărește pe o alta și se face apel la poliție, de parcă poliția ar trebui să le păzească pe acele făpturi să nu fie angrenate într-un fake news cusut și cu ață albă, pentru a scoate din conul de umbră pe cine nu merită.

Ar fi foarte interesant dacă generatorii de fake news ar fi amendați cu sume de la 100.000 de euro în sus. Le-ar pieri cheful de a mai genera scandaluri simulate și de a nu mai depune plângeri, ceea ce exact arată că este vorba de un fake news, care este menit să scoată o așa-zisă vedetă din conul de umbră. Este jenant cum se vorbește despre copilași pentru acre părinți iresponsabili se ceartă în tribunale, iar așa-zisa vedetă furnizează detalii mincinoase, când în realitate totul se joacă în jurul unor sume de bani.


(03 ianuarie 2022)

Tuesday, October 19, 2021

Artiștii noștri, vai, steaua lor...

Când apar cântărețe la televizor, în loc să-mi spună și mie:
- ce cântece noi au cules,
- ce clipuri au mai făcut,
- pe unde concertează,
vin și se jăluiesc de cum le-au caftit bărbații, de cum au fost păcălite în afaceri, despre ce suferințe au pătimit, ce țoale și-au cumpărat, cât cheltuie ele când umblă prin turnee.și alte tâmpenii care nu au nicio legătură cu ceea ce zic ele că este talentul cu care au fost hărăzite. Unele, coapte bine, ne prezintă bărbătuși juni ca peste ceva timp să ne vorbească despre cum le-au părăsit.
Alte cântărețe își ridică poalele-n cap și se mahalagesc pe diferite teme, oricum altele decât teme muzicale, căci ele cred că scandalurile și jignirile le aduc rating și le fac interesante. Îmi aduc aminte cum o cântăreață de folclor, pentru a aduce public, deși avea băiat de 18 ani, dorea să se coasă, să redevină fecioară, ceea ce a oripilat o țară întreagă. 
Erau celebre bătăile încasate de o cântăreață de folclor de la bărbatul ei, tot cântăreț de folclor, dar gelos foc nevoie mare. Separarea lor a făcut vâlvă în epocă, iar reunirea la un spectacol de la Cerbul de Aur a fost considerat eveniment deși eu consider că eveniment ar fi fost dacă evolua pe scenă la Brașov, Michael JACKSON în anii lui de glorie. Căci cei doi erau cam uzați, dar publicul trăia nostalgice vremuri.


(20 octombrie 2021)

Thursday, August 26, 2021

Biata Sofia VICIVEANCA

Era un spectacol undeva și Sofia VICOVEANCA cânta. La un moment dat au apărut niște tineri și au dau sat. Cântăreața, cu o vastă experiență, căci la 80 de ani are o vastă experiență, în loc să aibă un comportament adecvat, a procedat aiurea. Nu se face.
Ceea ce a zis, cu hai afară, arată micimea acestei cântărețe despre care aveam părerea că este o doam nă. Am greșit și conchid că Sofia VICOVEANCA este doar o cântăreață oarecare, cu poziționare politică foarte clară, exprimată în 1996, iar comportamentul ei neadecvat mă duce spre ciocoii din romanele de demult.

(27 august2021)

Sunday, March 21, 2021

Din scandal în scandal până niciunde

Societatea informațională este clădită din:
- sunete,
- imagini,
- texte,
- culoare,
adică șiruri de bațiși care se constituie în fișiere și care ajung la fiecare dintre noi în forma care ne convine și pe care o înțelegem, deși banii suficienți pentru a face exact ceea ce vrem ne lipsesc sau sunt insuficienți, pentru că atât cantitatea cât mai ales calitatea informației costă și nu puțin. Există o știin ță a generării de scandaluri care urmăresc obiective precum:
- mutarea atenției pe o altă temă,
- ocuparea unui segment cu altceva,
- consumarea de resurse inutile,
- crearea de vedete artificiale,
- verificarea de ipoteze de lucru.
Multe dintre scandaluri sunt asemenea baloanelor din clăbuc de săpun care durează foarte puțin, exact cât trebuie în raport cu ceea ce trebuia acoperit, cu deplasarea atenției de la o persoană sau de la o realitate jenantă. Orice scandal este rezultatul pierderii controlului de către o persoană sau o minicolectivitate, cu efecte asupra unor colectivități largi care urmăresc derularea scandalului, mutându-și atenția de la o problemă reală și de interes. Problema va trece pe planul al V-lea, scandalul se va stinge și marea colectivitate se îndreaptă spre lucruri mărunte care fac obiectul vieții cotidiene. Se consideră că o mare problemă a fost dezamorsată doar printr-o mișcare inteligentă care a canalizat energiile și atenția spre altă direcție pentru o perioadă extrem de scurtă, reușind în acest fel să se obțină o rezolvare prin nerezolvare.


(22 martie 2021)

Monday, February 15, 2021

Meciul ȘOȘOACĂ - SIMION cu stadionul gol

Așa cum stă bine românului să nu gestioneze succesul, AUR procedează în consecință, ceea ce nu este bine pentru o construcție tânără de partid. Un partid se construiește cu trudă și după un timp, devine o construcție matură. Chiar și în aceste condiții apar riscuri majore de disoluție sau de desprindere a unor grupări. Să nu uităm ce s-a întâmplat cu PSD-ul de azi. Au plecat de acolo și au devenit partide PD, APR, UNPR, Pro România și au mai fost și alte grupuscule. Nici PNL nu a fost scutit de apariția unor componente, ultima fiind ALDE. Soarta tuturor celor care au plecat a fost destul de neplăcută, deși scorurile la alegeri le-au fost favorabile, nerezistând la două cicluri electorale consecutive.
Ceea ce vedem acum că se întâmplă în AUR este dovada clară că succesul nu este elementul care coagulează și dinamizează partidele, ci le dinamitează din interior.
Pentru vremurile de pandemie pe care le trăiesc, văd că Ion Luca CARAGIALE trebuie recitit și celebra sa piesă O scrisoare pierdută trebuie vizionată cu mare atenție, fără a fi vorba de o anumită trupă de artiști, că tot ce există în online este sublim.
Sceneta cu Draga OLTEANU, Mișu FOTINO și Ștefan TĂPĂLAGĂ, cea cu chinorozul trebuie revăzută, căci ce văd pe micul ecran acum parcă e tras la șapirograf, ca să zic așa. În loc politicienii să vină cu legi atât de bune încât să fie votate cu majoritate căci în caz contrar cei ce s-ar opune s-ar discredita definitiv, vin cu chestii minore, lipsite de substanță, trădând încrederea electoratului care i-a trimis în parlament pe bani mulți.



(16 februarie 2021)

Thursday, May 28, 2020

Soft - scandal

Televiziunile și jurnalele de monden se întrec în a oferi unor gură-cască doritori de bârfe și lucruri suburbane, scandaluri, uneori foarte prost regizate. Uneori sunt oferite fotografii sau mici înscenări cusute cu ață albă. Dacă persoana fotografiată pe plajă la Monte Carlo ar fi urmărită de paparazzi chiar am crede că tot felul de starlete au după ele o armată de tehnicieni, ceea ce nu er=ste real. Ele pun câte un cunoscut și le face poze sau le face clipul, îl trimit la reviste, iar acestea le ambalează să pară că musai au fost surprinse respectivele cvasi-anonime, în oarece situații. Realitatea arată că însă că ele însele își crează acele momente, ca să mai iasă din anoniimat și din conul de umbră, datorat lipsei de activitate performantă.
Zilele acestea se vântură un soft-scandal cu o tinerică:
- cu talent limitat,
- fără apariții de valoare interpretativă,
- care nu s-a remarcat prin promovarea examenului de bacalaureat,
- având apariții legate strict de notorietatea mămicii.
Și aici cred că este vorba tot de o chestiune bine construită exact de cine trebuie, adică cine are fie interesul de a oferi notorietate negativă unei persoane, fie de a face să scadă prestigiul unor persoane respectabile. Numai acțiunile viitoare vor arăta care este tabăra care a organizat și mai ales care a fost obiectivul urmărit.
Ne dăm seama cu ușurință că totul este o făcătură pentru că:
- accidentul a fost banal,
- paparazzi au fost pe malul unui lac,
- dialogurile sunt convenționale,
- nimic nu are substanță,
- totul este un balon de clăbuc.
Toate posturile Tv au preluat cu titluri bombastice o banalitate de doi bani, căci acolo apare un tăttic echilibrat și o mămică enervată artificial, care juca un rol așa cum am mai văzut-o prin televiziuni, fără a avea un dram de naturalețe. Juna are un rol nu prea bine construit, fiind convențională și verbul ei este anost. Cred că totul se va fâsâi în câteva zile și nu se va auzi nimic din tot ce începuse promițător.


(28 mai 2020)

Thursday, June 8, 2017

Facem nuntă - fițe

Nunta de fițe nu este laîndemâna oricui. Numai VIP-urile, interlopii, campionii, fotbaliștii, milionarii știuți își permit să facă nuntă de fițe pentru că:
- are costuri foarte mari;
- necesită ca și invitații să fie de fițe;
- excentricitățile trebuie acceptate;
- opulența este generalizată;
- expunerea este maximă;
- totul are nivel de top;
- stârnește interesul unui public larg;
- include momente unice;
- generează știri, bârfe și zvonuri;
- secretele n-au cum să fie păzite;
- devine produs vandabil.
Nunta de fițe începe zgomotos, încă de la anunț, care impune o serie de elemente legate de:
- ceremonia religioasă oficiată de o față bisericească celebră, într- biserică specială;
- locație care musai trebuie să fie una specială, exclusivistă, exotică eventual;
- hainele mirilor care au ceva special fie de la brand, fie de la preț, fie de la prețiozitate;
- muzica formată din orchestră cu participarea unor nume sonore autohtone;
- meniul care se compară musai cu ceva care se servește pe la casele regale;
- băuturile care includ în listă și elemente de referință cu multe zerouri în euro;
- deplasare cu limizune excentrice, elicopter, balon sau cu vaporul pe uscat, eventual;
- utilizarea de simboluri cu porumbei, petale, înscrisuri colorate pe cer;
- focul de artificii cu o complexitate ridicată, exprimată în costul foarte excentric;
- cheltuieli suplimentare ridicate, suportate de organizatori până la locație;
- anunțarea unor invitați speciali, ale căror prezență vine să crească miza;
- lipsa de restricții privind durata, exigențele invitaților și generozitatea maximă.
Nunta cu fițe este la extremități. Ori are câteva zeci de invitati, ori depășește cu mult 600 de invitați. Ea se adresează celor care au un anumit potențial financiar și care au capacitatea de a face față exigențelor impuse de organizatori, prin modul în care vor contribui la ajutarea tinerilor însurăței sau a mai copților însutăței, depinde de la caz la caz. Este adevărat că a merge la o astfel de nuntă, un om de rând trebuie să cheltuiască salariile lui cele minime pe economie cam pe doi ani, dar mulți cred că și merită, după proverbul, mai bine să fiu o zi vultur, decât doi ani cioară. Așa o fi. Am participat la o astfel de nuntă, dar a doua oară nu aș mai face eroarea, căci proverbul la pomul lăudat să nu te duci cu sacul, a funcționat o dată. A doua oară nu mai vreau.
Nunta de fițe este un eveniment numit evenimentul anului, evenimentul secolului sau evenimentul mileniului, depinde de cel ce vrea să exagereze, mai mult și zice secol sau mileniu, respectiv, dacă vrea să exagereze mai mult zice nunta mileniului. Oricum ai da-o, oricum ai întoarce-, nunta de fițe este și va fi apanajul unei clase de oameni care nu apreciază valoarea banului, chiar dacă este făcut prea ușor.


(08 iunie 2017)


Wednesday, June 7, 2017

Facem nuntă - scandal

La nuntă, scandalul are nenumărate surse de apariție, căci fiecare moment al nunții are în el germenii unor tensiuni generatoare de așa ceva. Le voi lua pe rând, pentru că necunoașterea este mai rea decât știința factorilor care au toate șansele să fie atenuați sau chiar preveniți. Nu obiectele, ci oamenii sunt generatorii scandalurilor la nuntă.
Mirii sunt cei care generează cele mai urâte scandaluri la nuntă, căci ei fiind în centrul atenției au vizibilitatea cea mai mare. Există miri care nu-și stăpânesc pornirile de gelozie și pornesc o bătaie pe cinste, parte-n parte chiar în local, împărțindu-și palme și pumni cu generozitatea demnă de altceva, mai ales că orice scandal are drept consecință ratarea țintei definite la proiectarea investiției, căci orice s-ar zice, nunta este o investiție din moment de 99% dintre români nu sunt nababi să-și permită luxul de a pierde într-o secundă 5.000 de euro cel puțin. Bătaia dintre miri are ca sursă gelozia, oboseala sau alcoolul consumat peste măsură. 
Socrii au și ei poveștile lor care dezvoltă sâmburii unui scandal, mai ales când între ginere și părinții fetei sunt fricțiuni neatenuate până în ziua nunții. Atunci fie ginerele izbucnește violent, fie unul dintre socrii lui încep să arunce cu zoaie în toate direcțiile, transformând nunta într-un spectacol dizgrațios de la care mesenii se retrag, producând o gaură semnificativă în bugetul impridenților. Nu sunt lipsite de importanță nici scandalurile socrilor mari care intră în coliziune cu nora dar și cu fiul lor care-i apără onoarea acesteia. Ceea ce erau numai mici împunsături sau glume nevinovate, în timpul nunții iau o amploare nebănuită, transformându-se în urlete, pocnituri, sudalme și toate cele, inclusiv în răsturnări de mese.
Muzica deși ar trebui să fie izvor de fericire, uneori este sursă perenă de scandal, mai ales în partea a doua a nunții când unii dintre invitați, care au luat ceva mai mult la bord, doresc să facă dedicații sau să primească dedicații sau să pupe cântăreața, mai ales dacă aceasta este ceva mai renumită. Ei speră să iasă în evidență fie în sat, fie între gagicele din mahala. La refuzul muzicanților sau la intervenția organizatorilor nunții, aceștia, răniți în orgoliile lor reacționează disproporționat, fie împărțind pumni, fie chiar scoțând cuțitul și lovind la întâmplare. Sunt și indivizi dintre invitați care ei în persoană vor să se producă și dau dedicații cîntând. Este de ajuns doar unul să înceapă, căci talentul îi mănâncă și pe alții, iar răscolirea îi determină să se așeze în șir indian la cântări. Nunta nu mai e nuntă, ci un fel de karaoke, adică baza unui scandal, mai ales din punct de vedere financiar.
Alcoolul, bată-l vina, stă la baza a nenumărate nunți în care definiția de bază nu a fost distracția, ci scandalul. Printre nuntași, oricare ar fi ei există și alcoolici, adică persoane care dacă beau un pahar de tărie sau de un vin oarecare, devin alți oameni, adică își pierd controlul. Ei urlă, se tăvălesc, caută să facă pe vitejii, se ceartă, se iau la bătaie. Ei ies pe ringul de dans și vor să danseze nejustificat de mult cu mireaza. Uneori se urcă pe mese și fac dansuri indecente. dacă sunt luați din timp și scenele nu iau amploare, alcoolicii sunt extrași de la nuntă și scandalul se stinge ușor și fără zgomote. Și aici este o artă în a ști cum să-l iei pe bețiv pentru a nu-l răni în orgoliu. Ceea ce este nasol rău de tot se leagă de faptulcă a doua zi când alcoolicul se trezește din beție, nu-și mai aduce aminte nimic și chiar se miră că cineva a făcut grozăviile respective, fără să creadă o secundă că acel cineva a fost chiar el în persoană.
Părăsiții care în urma unei căsătorii pierd și ultima speranță, găsesc în nuntă momentul de a-și realiza visul, adică de a recăpăta dragostea pierdută. Dacă există o ea, iubire secretă, nedestăinuită ca în unele cântece de muzică populară, precum Mărine lanunta ta, cea care se crede iubita secretă are la nuntă prilejul de a-și intra în rolul vieții ei și face marile gesturi de acaparare a mirelui și chiar de a-i face acestuia declarații zgomotoase, compromițătoare și decisive. Dacă pentru mireasă există un el, care a fost ceva mai mult decât un iubit platonic, dacă acesta aflând de nuntă devine brusc și mai îndârjit, ia curaj cu o gură de tărie și se înfățișează în mijlocul nunții și face o scenă premeditată cu mult timp înainte, sigur fiind de rezultat, deși nunta va fi compromisă o dată cu gestul său.
Alte surse de scandal există, dar le-am considerat cu frecvență mai mică și de aceea nu le-am luat în considerație, fără a se trage concluzia că ele nu au potențialul generator specific oricărui dezastru. Cu inteligență, cu tact și mai ales cu prevenție, multe dintre aceste aspecte se evită, numai că trebuie aici un manegement, căci managementul are printre atribuții previziunea.
Nu am luat aici în calcul decât scandalurile și atât. Se încearcă după fiecare scandal ca nunta să continue, dar continuă prost, deși se caută să fie păstrate oarece aparențe. Ceea ce duce la întreruperea nunții nu scandaluri se numesc, ci cu totul altfel, aspecte de vare mă voi ocupa separat.






(08 iunie 2017)

Saturday, November 12, 2016

Făcături ieftine în tv de scandal

Să luăm la disecat doar un reportaj de tot râsul:
- la un club este filmată o starletă;
- este identificat un tip;
- starleta urcă într-un taxi;
- tipul coboară mai devreme;
- starleta ajunge acasă;
- i se ia un interviu;
- se discută și cu tăticul ei;
- starleta intră în scara blocului;
- se alternează cu imagini din Titanic.
este o făcătură la negociere pentru că:
- sunt nenumărate starlete;
- nu sunt tot atâțea reporteri de teren;
- era prea legată povestea;
- avea rolul de a prezenta starleta în culori roz;
- nu trebuia depășit un buget.
În televiziunile cu emisiuni de scandal se vede când totul este artificial pentru că:
- este o poveste ieftină;
- scenariul este străveziu;
- simplismul și schematismul sunt repetabile;
- imaginația și mijloacele joacă feste.
În prea puține cazuri, în direct scapă lucrurile de sub control. O situație a fost când un moderator a fost plesnit în direct de un invitat. S-a întrerupt emisiunea și la reluare s-a zis o minciună de un penibil inimaginabil. Au mai fost și altele care s-au lăsat cu sancțiuni, inclusiv la case foarte mari, dar nu stau să le inventariez că vreau să fiu pozitiv. Căderea în simplism, schematism se sancționează prin rating și banalul este mai rău decât fumatul. Nu ucide, dar îl îndepărtează ireversibil pe telespectator de emisiunile de rahat, care din ce în ce sunt mai abundente. Emisiunile banale, liniare, repetitive, penibile, anoste, neurmărite, fără zvâc dispar unele după altele și nu miră pe nimeni. trebuie să li se ofere telespectatorilor ceea ce ei au nevoie, adică numai noutăți. Mă uitam la o semisiune așa-zis culturală în care erau prezentate poezii în interpretări și aprecieri absurde, critice și chiar brutal de negative. Un om când deschide un televizor vrea să se bucure. Înjurături ascultă la coadă, în stația de tramvai sau pur și simplu înjură el, fără a sta cu ochii beliți într-un ecran, pentru că el, în automulțumirea sa o face cu mult mai bine decât oricare altcineva.


(13 noiembrie 2016)