Showing posts with label coruptia. Show all posts
Showing posts with label coruptia. Show all posts

Monday, May 15, 2017

Caractere: coruptul

Coruptul este acela care pe când era copil a trăit într-o sărăcie lucie, cu părinți cam bețivi și puturoși, c, care n-au avut ce educației să-i dea. El singur a ajuns la concluzia că pentru a ieși din sărăcie singurele modalități sunt ori să învețe, ori să fure. Cum învățătura este grea, furatul i s-a părut coruptului de azi, singura variantă, mai ieri. Lipsid de educație, lipsit de cultură și lipsit de scrupule, coruptul te privește în ochi și primul lui gând este cum să te fure. Despre cât să fure este următorul gând, iar al treilea gând este ce să facă cu prada.
Coruptul este neam prost. Prima sa ideie este de a ieși în față în raport cu cei pe care-i detestă prodfund. Cei detestați sunt:
- foști colegi eminenți de școală;
- foști profesori care l-au umilit;
- oficialități care s-au purtat urât cu el;
- foști viitori socrii care l-au refuzat;
- oricine i-a stat în cale dându-i cu tifla.
Coruptul vrea să iasă în evidență cu orice preț:
- construinduși o căsoaie atipică și bizară;
- conducând o mașină super-scumpă;
- etalând țoale dintre cele mai rare prin preț;
- cheltuind ostentativ în restaurante și cluburi;
- nedezlipind etichetele de pe țoalele purtate;
- vocea afectată, accentul pe anumite silabe;
- discursul presărat cu cuvinte bombastice;
- vocea tunătoare exact când nu trebuie;
- intratul în vorbă fără rost;
- acapararea discuțiilor cu banalități;
- lipsa crasă de cultură prin gafe monumentale;
- bancurile tâmpite, fără haz emanate.
Coruptul face el ce face și-și dă în petec, dar nu este prost deloc, pentru că prin ceea ce face are arta protejării averii acumulate pe căi necinstite 100%. El când intră la pârnaie face pe muribundul cu tot felul de acte doveditoare ale nenumăratelor lui maladii, iar când iese condiționat umple cluburile și plajele exclusiviste cu trupul său diform, mătăhălos, înțesat de slăninuri nădușitoare.

(15 mai 2017)

Tuesday, March 7, 2017

Momentul T0 adică te-zero

Acum câțiva ani m-am gândit la inchiziție, la obiectivele acesteia, la modul de operare și la cum a sfârșit de lamentabil, penibil și grotesc. Am abandonat și am trecut să analizez ce și cum despre securitatea de la noi cu cei 25km de dosare care se găsesc în custodia CNSAS. A început abrupt, a continuat și mai abrupt și s-a fâsâit brusc în decembrie 1989 ca și cum nimic n-ar fi fost, deși a lăsat urme adânci și nostalgii păgâne. Pe site-ul meu http://ionivan.ro/http://ionivan.ro/ am undeva despre corupție, căci în tinerețea mea am făcut o analiză și a acestui fenomen. M-am potolit repede. Orice domeniu aș fi luat sub lupă, indiferent de nivelul de indulgență sau de exigență, aș fi ajuns la concluzia că peste 99% dintre membrii colectivității care activează acolo derulează acte de corupție, dintre care peste 70% sunt acte de corupție la mic nivel. Cum nu se spune l-am omorât doar un pic, în cazul corupției nu se va spune că este o corupțioară. Pur și simplu, cel ce omoară pe cineva este criminal, iar cel care corupe, este un corupt și punct.
De aceea, la un moment dat, m-am gândit că se impune să se ia măsuri ca nivelul corupției să scadă sub un prag de acceptabilitate, încât toată lumea să se simtă bine și la vară să fie cald. 
A nu mai lipi bacnote pe fruntea lăutarului e o chestie nefirească.
A nu oferi un buchet de flori unei profesoare e o mârlănie.
A nu duce o cutie de bomboane de 5 lei unei funcționare e o exagerare.
Lucrurile stau cu totul altfel atunci când inechitățile sunt strigătoare la cer și sătulul nu crede flămândului, bogatul nu crede săracului, căci săracul și flămândul nu au ajuns acolo că și-au dorit, în timp ce bogatul și sătulul sunt așa căci și-a dorit cineva să fie așa și nu altfel. Sunt sigur că niciun medic cu salariul dar și cu pensia unui magistrat sau cu indemnizația unui parlamentar, n-ar mai concepe vreodată să primescă vreo atenție de la pacienți. Numai că, deși ei ocrotesc viața, nu-și impun singuri indemnizațiile așa cum fac parlamentarii și nici nu se gândește guvernul la ei să-i facă puri, luminoși și drepți prin salarii așa cum se întâmplă cu cei din justiție.
Dar să revin la corupție.
Aseară, pe Realitatea tv, Alina MUNGIU PIPIDI l-a siderat pe amfitrion cu ideia că singura modalitate de a duce o luptă eficientă cu justiția este un pact politic național în care să se cadă de acord ca nivelul spăgilor să scadă drastic, comisioanele să fie mici-mici și numai cine sare peste cal să fie sancționat de lege, ca fiind corupt. Adică, mai pe românește, să mai facă tot românul câte o ghidușie, dar să nu se întâmple cala mități care să distrugă destine și să compromită proiecte mari, de interes public. Atitudinea Alinei MUNGIU PIPIDI mi se pare rezonabilă. La ceva ajunsesem și eu, dar m-am oprit când am văzut cum Emil CONSTANTINESCU în lupta sa apribă împotriva corupției găsise o super-coruptă, în persoana unei femei care mituise un conducător de tren să meargă și ea câteva stații undeva prin județul Brașov. Ceea ce se vede acum cu lupta împotriva corupției este numai un spectacol. Dacă în Evul Mediu cete de gură-cască ieșeau să vadă vrăjitoare conduse spre rug sau să asiste chiar la arderea lor, acum gură-cască asistă la jurnalele tv de seara cum personaje celebre sunt încătușate și scoase pe ușa din față a sediului central, exact cu ritualul plăcerii publicului de a vedea umilință, durere și încovoiere. Istoria noastră nu a avut un Ev Mediu prea răsunător, căci domnitorii și boierii era prea mărunți și prea inculți să scoată spectacole grandioase, iar iobagii și țăranii prea sleiți pentru a avea puterea să participe la procesiuni cu arderi pe rug, schingiuiri și omoruri în piețe publice. Istoria consemnează ceva despre hoți, criminali, dar chestia cu vrăjitoarele sau oameni politici sau regi chiar, nu prea există. De aceea se merge prin compensare acum, dar multe dintre scenele oferite își pierd din intensitate mai ales prin nivelul sentințelor și prin returnările de dosare. Ieșirile în stradă de susținere a luptei împotriva corupției sunt rezultatul ineficienței acestei lupte. N-am capacitatea de a pricepe cum un primar primește mită, acum când toate tunurile sunt puse pe primari. Cred că numai ideia că el crede că nui i se va întâmpla ceva vreodată, îl mână pe drumul spre pierzanie.
Revin la ideia genială a Alinei MUNGIU PIPIDI care:
- a studiat problema corupției;
- a evaluat corect grupul țintă: un popor;
- a stabilit dinamica și efectele fenomenului;
- a identificat uneele soluții.
Un popor în integralitatea lui nu are cum să stea la închisoare, deși Mircea BADEA a zis că fiecare dintre noi trebuie să stea la pușcărie cel puțin o zi pentru ceva care se încadrează în suita actelor de corupție, fie mică, fie foarte mică, dar tot corupție. Dacă se va pune accent pe onoare, pe mândrie și mai ales pe voința de a clădi ca popor măreț, o istorie luminoasă pentru generațiile viitoare, cu siguranță că nivelul corupției va scădea dramatic și toți vom fi fericiți. Atât timp cât ne vom urî între noi, vom fi săraci, nu vom avea nici onoare, nici demnitate și nici mândrie și totul este compromis. Va trebui să existe un moment T0 adică citit: te-zero de la care să pornim cu toții și să avem capacitatea de a ne privi în ochi și de acolo să pornim, fiecare dintre noi având șansa de a fi ceea ce ne dorim să fim, cu mult mai diferiți decât suntem acum, când:
- ne bucurăm de răul altora;
- ne dorim să moară capra vecinului;
- ne plecăm ca niște slugi în fața oricui;
- ne mâncăm între noi cu voioșie;
- ne pârâm delicat, grațios și scârbos;
- anonimele zburdă voioase;
- stagnarea este o stare cvasigeneralizată;
- am uitat că cineva Sus este deasupra noastră.
Cred că ideile Alinei MUNGIU PIPIDI, idei care l-au bulbersat pe Rareș BOGBAN trebuie aprofundate și dacă anumite boli sunt eradicate, corupția nu va fi niciodată eradicată, ci va trebui o altă gândire care să facă să evolueze societatea, cu un nivel al corupției controlat la nivelul întregii societăți, nu prin frica răspândită pe persoană fizică, ci printr-o atitudine nouă a poporului în totalitatea lui, nefiind vorba de a crea un om nou imaculat, cu superconțiință și cu virginitate generalizată la atracții ilegale.




(08 martie 2017)

Saturday, June 11, 2016

Caracterele: coruptul

Lumea este plina si de corupti si de coruptie, iar a starpi coruptia este un lucru groaznic de greu de infaptuit. Cred ca cel care a facut ceva concret a fost Vlad Tepes. iata ce zicea poetul nostru national:
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
Prin 2004 sau 2003 a mai fost cineva acre a zis ca pune tepe in Piata Victoriei, dar in realitate in loc de stat de drept a dezvoltat cel mai mafiot stat de pe planeta in care oamenii din anturajul apropiat au furat cat au putut dezvoltand cele mai abjecte forme de coruptie.
Mica coruptie este specifica omului de rand care:

  • da un ban pentru a obtine ceva necuvenit;
  • solicita direct un ban pentru a face un serviciu pentru acre el primeste salariu;
  • baga un ban in buzunar pentru a urgenta obtinerea unei aprobari;
  • sugereaza ca trebuie sa i se dea ceva pentru a face un anumit serviciu;
  • da meditatii elevilor din propria clasa;
  • conditioneaza promovarea de cadouri spuse explicit;
  • cere bani sa dea autorizatii;
  • sugereaza ca daca primeste ceva face rost de medicamente gratis;
  • daca da ceva si el da acte de pensionare in avans;
  • ar vrea niste materiale mai bune la o constructie dar sa nu le plateasca la pret ci ceva mai ieftin;
  • cere procent din valoarea unor nimicuri.
Daca prin coruptie fiecare reuseste sa mai puna la salariu intre  30% si 50% inseamna ca a obtinut ceva care ii va creste nivelul de trai.

Exista si marii corupti care au functii si in al caror pix stau:

  • aprobari de contracte; trucari de licitatii;
  • schimbari de prioritati;
  • acces la autorizatii importante;
  • acces la functii cu mari restrictii;
  • includerea pe liste cu pozitii eligibile;
  • obtinerea unui parandarat nerusinat de mare;
  • primire spre folosinta de bunuri despre care se afla cu totul accidental;
  • incadrarea pe posturi bine platite a unora care nu le merita.
Este foarte greu sa fie starpita coruptia si niciun mijloc nu o elimina 100% pentru ca in firea omului este sa abuzeze de pozitia pe acre o are numai si numai pentru a-si manifesta in fata celorlalti cat este el de puternic. In plus, in fiecare om zace o doza imensa de lacomie si de sete de a obtine ceea ce nu i se cuvine, nu prin joc la LOTO, ci prin a-si forta pozitia, nu sansa.
Coruptul miroase de la o posta a bani necuveniti si emana o duhoare insuportabila de tupeu si de nesabuinta de a-si pune in joc cariera in fiecare clipa.




(11 iunie 2016)