Showing posts with label lider. Show all posts
Showing posts with label lider. Show all posts

Thursday, January 2, 2025

Puterea sindicatelor

În vremurile comuniste se zicea că sindicatele sunt curele de transmisie a hotărârilor partidului comunist. Eu am trăit în vremurile comuniste și așa stăteau lucrurile. Sindicatele executau sarcinile de partid, fără să iasă din cuvântul partidului. Partidul controla 100% sindicatele, căci șefii sindicatelor și chiar mulți dintre membrii de sindicat erau ei înșiși comuniști.
În comunism nu era interesantă puterea sindicatelor, din moment ce puterea toată era în mâinile partidului comunist și sindicatele ca anexe ale partidului veneau și ele cu un plus, dar puțin semnificativ. Acolo era cantitate, nu calitate.
În comunism sindicatele aveau sedii.
În comunism sindicatele aveau hoteluri.
În comunism sindicatele aveau case de odihnă.
În comunism sindicatele aveau cantine.
În comunism sindicatele aveau dispensare medicale.
În comunism sindicatele aveau bilete la odihnă.
În comunism sindicatele aveau posibilitatea de a da locuințe salariaților.
După 1989 s-a schimbat radical schema de organizare a sindicatelor. Există acum:
- sindicatele șoferilor,
- sindicatele profesorilor,
- sindicatele personalului din sănătate,
- tot felul de sindicate,
care musai au niște șefi bătuți în cuie, care nu se dau plecați de pe funcții nici picați cu ceară, căci avantajele imense pe care le au, determină aplicarea proverbului: câinele nu pleacă de la măcelărie. Sindicatele se laudă cu numărul lor foarte mare de membrii, numai că puterea sindicatelor nu stă în declarații, ci în fapte. Vedem niște persoane pe holurile ministerului de finanțe care organizează un protest spontan. Vedem câteva sute de sindicaliști cu pancarte și steaguri, îmbrăcați cu veste pe care scrie apartenența lor la o anumită confederație, în Piața Victoriei care protestează cerând niște drepturi.
Sindicatele se proclamă independente de factorul politic, dar viața infirmă această ipoteză, căci mulți dintre liderii de sindicat au devenit deputați pe liste de partid, iar Victor CIORBEA era chiar înrolat politic și a devenit în timp un fel de traseist, pentru a ciuguli din palma PSD o oarece funcție de demnitar, după ce fusese primar și mai apoi premier din partea Convenției Democrate.
În opinia mea, sindicatele sunt puternice atunci când dovedesc capacitate organizatorică de mare anvergură. Nu-mi amintesc să fi organizat sindicatele mioritice proteste la care să participe să zicem 100.000 de sindicaliști și cu atât mai interesant ar fi fost ca să participe 300.000 sau 500.000 de sindicaliști, ca să nu zic un milion de sindicaliști. Sindicatele cu capacitatea de a scoate în stradă 1.000 de protestatari sau 20.000 de protestatari sunt sindicate fără forță, căci niciun guvern nu ia decizii majore decât sub presiunea străzii, dar strada înseamnă ceva ce depășește 500.000 de suflete.



(03 ianuarie 2025)

Tuesday, October 17, 2023

Lipsa transparenței și ierarhia valorilor în universități

Sistemul de notare a studenților s-a schimbat radical în ultimul timp. Dacă înainte grupa de studenți avea un catalog, studenții aveau carnete de student și se știau notele obținute la examene de către studenții în întreaga grupă, acum nu mai este așa. Fiecare student își cunoaște numai notele lui și atât. Nu se mai știe care este cel mai bun student din serie sau din grupă. Nu se mai știe care sunt studenții integraliști. Cel mult, la acordarea burselor apar tabele cu numele studenților bursieri și mediile acestora.
Este un mod nou de abordare a problemelor, în condițiile în care există transparență în derularea tuturor proceselor, inclusiv în prezentarea baremurilor și fiecare student are posibilitatea să cunoască exact modul în care i-a fost calculată nota la examen, căci sistemul contestațiilor este exact expresia democrației și transparenței procesului de evaluare.
Nouă ne place să vorbim despre lideri. Totuși liderii nu sunt persoane mediocre, ci persoane care s-au evidențiat mai ales în plan profesional. În seminarii, la laboratoare, studenții au posibilitatea să prezinte soluții, să se remarce, să se diferențieze, dar finalul evaluării este la examen. Absența transparenței legate de rezultatele obținute de întreaga colectivitate limitează posibilitatea ierarhizării din punct de vedere profesional a studenților, căci fără a cunoaște cine este șeful de promoție sau studenții cei mai merituoși generează o atmosferă nefavorabilă dezvoltării competiției între studenți, cu efecte asupra nivelului de performanță a acestora. este exact ca în sport, când pe tabela de rezultate se știu exact performanțele obținute de către sportivii din fiecare serie și din aproape în aproape se aleg finaliștii, pentru a se stabili campionii. Cine dorește performanță reală, trebuie să accepte ierarhizare valorică a membrilor colectivității, în caz contrar masa studenților este o masă amorfă, iar obiectivul fiecăruia este necunoscut în raport cu pregătirea profesională, nivelul acesteia fiind sensibil scăzut, din lipsa motoarelor specifice comparării dintre membrii colectivității în vederea stabilirii liderilor reali, nu a celor formali definiți de îmbrăcăminte, autoturism, ceasul de la mână, aspectul fizic sau țigările fumate.



(17 octombrie 2023)

Wednesday, May 31, 2023

Vocația de lider

Lider ești dacă te naști lider. Vocația de lider nu se învață. Am văzut copii în fața blocului și dintre ei, unul era mai răsărit, avea idei și reușea să-i facă pe ceilalți să-l urmeze. El era liderul.
Liderul este o persoană care are atitudine de lider.
Liderul este o persoană care are nume de lider.
Liderul este o persoană care are voce de lider.
Liderul este o persoană care are privire de lider.
Liderul este o persoană care are gesturi de lider.
Liderul este o persoană care are vocabular de lider.
Nu iei niciodată pe un nene de pe stradă să-l faci lider dacă:
- are un nume nepotrivit,
- nu știe să vorbească,
- vocea lui este stridentă,
- vocabularul lui este sărac,
- râde necontrolat,
- face glume deplasate,
- este un nepriceput.
Prin anii '50 s-a înființat o școală de literatură, unde comuniștii credeau că-i învață pe tineri să aibă talent să scrie poezii sau proză. Școala nu a rezistat pentru că s-a dovedit a fi o eroare. Cu talent de poet sau de prozatori te naști sau nu te naști. talentul ți-l dă Dumnezeu, nu omul. La fel și cu școala de lideri. La școala de lideri cel mult se cizelează cel născut să fie lider, pentru a fi un lider și mai bun, dar nu faci acolo dintr-o mârțoagă, un armăsar pur sânge.



(31 mai 2023)

Saturday, June 11, 2022

Nevoia de lider

Liderul e una, modelul e altceva. A fi lider înseamnă a fi recunoscut ca fiind elementul cheie al unei colectivități. Liderul va fi urmat de colectivitate. A fi model, înseamnă a fi identificat de o persoană sau mai multe persoane ca reper de urmat în direcții foarte precise.
Un om este model de cum se îmbracă.
Un om este model după felul cum vorbește.
Un om este model din punct de vedere profesional.
Un om este model în luarea deciziilor.
Un om este model după cum arată.
Un om este model după ceea ce face.
Liderul este cel care în anumite momente se remarcă prin:
- ce spune,
- cum acționează,
- capacitatea de a atrage atenția,
- puterea exercitată în  a fi urmat. 
Există diferite teorii legate atât de modele, cât și despre lideri. Există cursuri de a deveni model, nu neapărat model pentru prezentarea de costume și cursuri de a deveni lider. După părerea mea, cu calitățile de model sau lider te naști ori nu te naști, cursurile ajutând pe unii și pe ceilalți să devină din buni, foarte buni.
Societatea modernă are nevoie de lideri. De aceea se organizează alegeri prezidențiale, pentru că popoarele au nevoie de un lider, un fel de tătic, suficient de puternic pentru a conduce destinele poporului pe durata unui mandat sau a cel mult două mandate, să zicem.
Cei care cred în lider, fără să se jeneze, spun acest lucru și își declară apartenența la grupul celor care-l urmează necondiționat pe lider.
La un moment dat, în vremea în care Traian BĂSESCU a devenit președintele PDL și mai apoi, președintele României, foarte mulți s-au declarat băsiști. Nu voi da nume, dar erau politicieni la nivel local, scriitori, jurnaliști, actori, filosofi, gospodine, care credeau în puterile liderului lor, pentru că lozincile sforăitoare ale acestui lider și promisiunile onorate pentru cei din cercurile foarte apropiate lui, dădeau speranțe întregii comunități de băsiști. Și acum cred că mai există băsiști, deși numărul lor s-a rarefiat, ceilalți căutând un alt lider, despre care eu nu am date certe.

(12 iunie 2022)