Din lipsă de management ni se întâmplă toate relele de pe acest pământ. Ideia că treaba merge și așa, nu numai că este contra-productivă, dar este și păguboasă. Din lipsă de managemnt:
- pierdem bani;
- se distrug afacerile;
- ceea ce e simplu, devine complicat;
- muncim în plus;
- greșim și mai mult;
- dezvoltăm false creații;
- se improvizează la greu;
- regulile se schimbă instantaneu;
- responsabilitățile lipsesc;
- incertitudinile sunt dominante;
- decizia nu se delegă;
- previziunile lipsesc.
Am văzut această avordare în ziua de 30 mai 2017 la Palatul Cantacuzino din Bușteni, încă de la intrare, căci era indicată parcarea din curte, fără ac vreun panou de la intrare vizibil din mașină să arate că pentru parcare trebuie plătit 5 lei pe zi. Era o gheretă, pe care scria pe laterală, nu pe partea vizibilă, din față, că este vorba de casa de bilete. Tot acolo, pe zid trebuia un panou cu prețurile. Intrarea se făcea la nivel de grupuri, specificându-se nu ora de intrare, ci că mai sunt 36 de minute până la intrare, ceea ce este un reper greu de reținut, căci mă punea pe mine să fac calculele. adică să mă uit la ceasul telefonului mobil, să adun eu 36 și să obțin momentul de intrare al grupului.
Consider că la un muzeu cu bilet de intrare 20 lei de persoană, acel bilet nu trebuie să fie doar un petec banal de hârtie obținut la o mașinărie de casă obișnuită, ci un tichet preimprimat cu poza Palatului Cantacuzinilor, să aibă o serie și la o imprimantă, așa cum este la toate muzeele civilizate din țările spălate, să se imprime un număr de serie, momentul emiterii, dar ceea ce era cel mai important, ora de intrare a grulului. N-a fost să fie. Ni s-a zis că trebuie să urmăm un drum până la niște trepte de marmură. Nu era niciun panou, niciun indicator spre expoziția Henri Matisse și am mers tot întrebând din 10 în 10 metri. Ușa de la intrarea cu scările de marmură nu avea nici ea în față un panou, era de un anonimat strălucitor, până la perfecțiune. La ora calculată ușa s-a deschis și am intrat, iar ghidul, un tinerele fără ecuson, era de o plictiseală maximă și controla biletele rupte deja de portar, fiind deci controlați de două ori, chestie redundantă în treaba cu un non-management total ineeficient. Faptul că a apărut un grup de copilași zglobii s-a datorat situației că respectivii încurcaseră și ora și obiectivul de vizitat. Era acea suprapunere ușor de evitat dacă managementul ar fi fost complet la Palat și ambiguitatea nu ar fi fost totală. Treabă mioritică, zic eu, pentru că oamenii consideră că un har s-a pogorât peste ei și s-au șuminat instantaneu, fără măcar să facă și ei niște cursuri, cât de cât. Cred că aolo din 30 de persoane 35 nu au nicio calificare pe zona de activitate. De management științific nici nu are cum să fie vorba într-un atare context. Să nu mai vorbesc despre o panglică de barare a trecerii de o zonă unde se lucra, panglică legată de un meseriaș stupid, de o statuie de marmură și de un zid. Regret că nu am făcut o poză acelui act de vandalism. Mai este mult până departe, dar cu siguranță, orice intenție bună este omorâtă de ignoranța echipei care trebuie să transpună în practică idei mărețe. Să nu zic nimic de faptul că în sala unde trebuia să se audă fundalul de jazz, parchetul scârțâia groaznic, iar eu am mers, fără să am cum zbura. Ghidul m-a și apostrofat... Mocheta trebuia s-o pună ei să amortizeze mersul pașilor pentru a se asculta muzica în surdină. Chestie de management și aici. Unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.
(01 iunie 2017)
