Showing posts with label Keith MILLER. Show all posts
Showing posts with label Keith MILLER. Show all posts

Wednesday, November 9, 2022

Un RIGOLETTO de Giuseppe VERDI la Metropolitan

În data de 28 ianuarie 2006 am avut fericitul prilej de a vedea spectacolul cu opera RIGOLETTO la Metropolitan Opera, având o distribuție de excepție.
Rigoletto - Juan PONS
Gilda - Ekaterina SIURINA
Ducele de Mantua - Joseph CALLEJA
Sparafucile - Paata BURCHULADZE
Maddalena - Nancy Fabiola HERRERA
Giovanna - Kathryn DAY
Monterone - James COURTNEY
Marullo - Sebastian CATANĂ
Borsa - Michael FOREST
Contele de Ceprano - Keith MILLER
Contesa Ceprano - Edyta KULCZAK
Un paj - Patricia STEINER
Am văzut perfecțiunea la ea acasă. Știam opera din înregistrări pe disc sau CD și m-am mirat să văd niște nene și niște tanti care urmăreau cu caietele cu note ce se întâmpla pe scenă. Cred că erau critici muzicali, dar cu siguranță erau specialiști adevărați și nu indivizi care se dau jurnaliști ca pe Dâmbovița și ei nu știu pe ce lume se află.
Acustica era perfectă. M-a impresionat că totul a mers șnur, toți erau profesioniști de înaltă clasă și o chestiune care mi s-a părut excepțională, toți interpreții erau la momentul optim de carieră, nu ca la noi când dacă vin cântăreți străini sunt expirați. Juan PONS avea 60 de ani, ceea ce pentru un bariton este OK, Ekaterina SIURINA  avea 31 ani,  Joseph CALLEJA avea 28 ani, Paata BURCHULADZE avea 51 ani și Nancy Fabiola HERRERA avea 38 ani.
Pe o scară de la 1 la 10, pentru ceea ce am văzut în acea seară de sâmbătă, am dat nota 9,70. Am fost impresionat că în pauze, în foaier am auzit vorbindu-se românește. Erau niște doamne elegante.



(09 noiembrie 2022)