ANGELA GHEORGHIU, IN ROLUL VIOLETTA DIN La TRAVIATA de Giuseppe VERDI , LA METROPOLITAN
Vineri 4 februarie 2006, marea sala a Metropolitan House Opera a fost martora unui eveniment cu totul special. Marea soprana Angela GHEORGHIU canta in Traviata de Verdi rolul Violetta.
In pliantul de sala care se distribuie spectatorilor Angela GHEORGHIU este prezentata simplu:born in Adjud, Romania dupa care sunt detaliate performantele de exceptie ale celei care se mandreste ca este romanca. Este specificat debutul cu rolul Violetta VALERY de la Coven Garden din 1994 unde a facut dovada caliatilor sale interpretative si actoricesti de exceptie in fata unui public deosebit de exigent. Intr-o companie absolut speciala, sub bagheta lui Sir Georg SOLTI si avandu-i alaturi pe Frank LOPARDO in rolul lui Alfredo GERMONT, iar in rolul Giorgio GERMONT pe Leo NUCCI, Angela GHEORGHIU a impresionat asistenta in asa masura incat si cei mai exigenti critici muzical au conchis ca ea este adevarata Violetta VALERY
In distributia de exceptie,
Violetta VALERY - Angela GHEORGHIU
Alfredo GERMONT - Jonas KAUFMANN
Giorgio GERMONT - Anthony Michaels MOORE
aceasta seara va ramane pentru mult timp in memoria spectatorilor prin magia jocului si prin perfectiunea interpretarii de la prima arie, pana la ultimul acord al orchestrei.
Angela GHEORGHIU este o prezenta puternica, avand un timbru care atinge toate nuantele dramatice si care prin jocul sau acopera intreaga scena, natural, in concordanta cu sensurile pe care le contine libretul si pastrand ritmul muzicii.
Productia asigurata dupa conceptia lui Franco ZEFFIRELLI defineste atmosfera specifica acelui Paris in care viata tumultuoasa si suferinta sunt componente ale multor destine orientate spre tragism.
Conducerea muzicala a fost asigurata de Marco ARMILIATO care a dat demersului artistic ritm si echilibru.
Pentru a intregi atmosfera de permanenta distractie, pentru a creste dinamismul actiunii, grupul de dansatori format din Sara ERDE, Desiree SANCHEZ MEINECK si Griff BRAUN au reusit sa reproduca la cote de exceptie miscarea dansului spaniol si mai ales sa se integreze in atmosfera de bal, incluzand pe unii dintre eroi.
Pe parcursul mai multor ore Angela GHEORGHIU a traversat cu o usurinta pe care numai marii artisti si tehnicieni in acelasi timp, o pot demonstra, intreaga gama de stari ale eroinei, de la exuberanta si stralucire, la bunatate, de la sacrificiu, la sfarsitul tragic, bazat pana in ultima clipa pe speranta unui vis care se va implini.
Voce puternica, cu incarcaturi dramatice profunde, fara stridente, joc de scena desavarsit dat de aspectul fizic impecabil si de frumusetea clasica, cu care marea soprana este daruita, Angela GHEORGHIU a dominat intreaga scena fie cantand arii solo, fie in duet cu Alfredosau cu Giorgio sau fiind prezenta alaturi de cor.
In aceasta seara, au aparut personaje armonioase, echilibrate, cu joc natural, fara teatralitate in gesturi, cu joc scenic strict orientat pe actiune, acoperind scena fara a da senzatia de artificialitate in pozitionare si mai ales in gesturi.
Beneficiind de performanta tehnica a scenei s-a desfasurat schimbarea de decor care a definit abordarea unei arii folosind scara ce leaga dormitorul de salon, ceea ce a dat o anumita continuitate desfasurarii actiunii.
Comparand spectacolul acesta cu alte spectacole ale altor mari romance care au jucat la Metropolitan de-a lungul anilor, folosind pentru comparatie fie inregistrari audio, fie inregistrari video, Angela GHEORGHIU a creat deja istorie prin tot ceea ce a facut.
Virginia ZEANI, Mariana NICOLESCO si Ileana COTRUBAS au realizat, fiecare cu mijloacele si la nivelul de performanta specific, cate o Violetta, cu stralucirea si cu dramatismul ei.
De aceasta data insa, lucrurile stau cu totul altfel, pentru ca:
- personajele au o potrivire perfecta cu caracteristicile reale ale interpretilor
- s-a inregistrat o concordanta perfecta a vocilor cu orchestra
- duetele au avut la baza ritm si adaptare la un nivel de comuniune dat de fiecare situatie creata de eroi
- jocul a fost natural, dramatismul a fost cu o dinamica strict orientata spre eroi
- s-a inregistrat obtinerea unui intreg unitar, natural si stralucitor
- coloristica decorurilor si costumelor au subliniat perfect starile sufletesti ale eroilor, definindu-i
- a fost respectat spiritul clasic al operei, inregistrand prin simplitatea si naturaletea gesturilor o apropiere deosebit de buna de cerintele teatrului modern
- s-a produs acea magie pe care toata lumea o asteapta atunci cand se ridica cortina si se aud primele acorduri.
Spectacolele la Metropolitan sunt scumpe. Cei mai bunci cantareti din lume ai rolurilor din opera care se joaca au onorarii importante. In plus, masinaria complexa care face ca intregul spectacol sa curga lin, fara incidente, nu se pune in miscare oricum. Rolul sponsorilor este deosebit si de aceea, programele de sala anunta de fiecare data cine contribuie cu generozitate pentru a transforma un vis intr- o realitate care prin perfectiune pare a fi tot un vis. Dr. Chun Chin Lin si Fundatia Sybil B. Harrington sunt cei care prin contributiile lor au fact posibil acest demer artistic de exceptie.
Spre deosebire de alte creatii de opera, La TRAVIATA este o opera care place. Contine arii frumoase pe care oricine incearca sa le fredoneze o face fara mari riscuri de esec.
Este opera pe care foarte multi iubitori de muzica doresc sa o revada, iar atunci cand o fac analizeaza si compara, reusind sa ierarhizeze astfel incat sa obtina un clasament, avand bineanteles cea mai buna reprezentatie si , respectiv, pe cea mai slaba.
Sunt situatii in care solistii canta pe langa.
Sunt situatii in care solistii au infatisari care sunt departe de a fi aproape de ceea ce si-a dorit marele Verdi. Soprana este cam corpolenta sau tenorul este cam scundut si cam grasut si are si un pic de chelie.
Sunt situatii in care pe scena se urla si nu se inteleg cuvintele din cauza dictiei care numai limba italiana nu se chiama limba in care se canta.
In fata unor situatii tragice specifice unui management artistic neperformant, spectatorul vine la teatr sa vada, sa asculte, sa analizeze si mai ales sa inteleaga daca modelul ideal pe care si l-a creat in minte se va regasi pe scena.
Asa a fost in acea seara de 4 februarie 2006.
Trebuia sa vedem daca Violetta este frumoasa, daca este imbracata asa cum trebuie, daca se misca pe scena marcand toate starile si trairile pe care le traverseaza de-a lungul intregii povestiri.
Daca vocea ei este clara, cristalina, puternica, dramatica, lejera, profunda, dramatica, dozata, echilibrata, tonica, rezistenta, patrunzatoare si mai ales daca se mentine la aceeasi cota de performanta pe intreg registrul definit de personajul creat.
Toate ariile sunt frumoase, se retin cu usurinta si prin aceasta cel ce le asculta le doreste sa fie interpretate intr-un anume fel, la modul ideal.
La ridicarea cortinei acel superb Libiamo ne'lieti a fost startul unui traseu intr-o lume pe care Zeffirelli a definit-o cu precizie prin detaliile pe care numai un mare regizor de film le-a trasat. In film sunt reguli precise, sunt detalii care nu scapa regizorului. Acest mod de abordare a regizorului se vede cu ochiul liber de la primele miscari ale solistilor si ale corului - pe care Zeffirelli il defineste ca pe un personaj cu rol activ in parcurgerea timpilor muzicali interni ai destinului eroinei.
Asteptarea Angelei GHEORGHIU pentru a intra dramatic in aria E strano! E strano! si pentru a face duet cu Alfredo in Sempre libera.
Trecerea rapida a timpului datorita concentrarii asupra tuturor detaliilor de costum, de miscare, de gest, de atitudine, de intelegere a textelor, de urmarire a firului melodic, devine ditr-o data sesizabila cand se trece la duetul Violetta - Georgio Germont Dite alla giovine.
Toata lumea din sala asteapta interpretarea Angelei GHEORGHIU in aria Adio del passato, in care soprana isi valorifica toate resursele dramatice si vocale la cel mai inalt nivel.Sala este intr-o liniste desavarsita, iar la terminarea ariei, ca o descatusare, incep ropote de aplauze, semn al recunoasterii unei interpretari perfecte.
Finalul este de o maretie aparte. Violetta, intr-o camasa simpla, alba, traieste clipele finalului sau increzatoare, imprumutand prin interpretarea Angelei GHEORGHIU tragismul marilor eroine ale antichitatii grecesti. Finalul este abrupt, marcand parca scurgerea unitatii de timp, spatiu si de actiune ce caracterizeaza constructiile clasice ale antichitatii.
Am avut in fata exact ceea ce fiecare dintre noi si-a dorit. Albul costumelor, trecerea de la stralucire la suferinta folosind albul stralucitor al rochiei de bal si, respectiv, albul mat al camasii in care eroina isi poarta durerea finalului, dau un sens nobil intregului spectacol.
In holul teatrului se afla in acea seara rochia neagra cu margele si paiete a altei Violette care cu multe decenii inainte de acest eveniment a creat rolul intr-o alta viziune, probabil a contrastelor puternice.
Ovatiile si repetatele iesiri la rampa au dominat recunoasterea evenimentului unic prin intensitate, maretie si perfectiune.
Buchetul de flori la Met este ceva special, iar gestul divei de a da flori spectatorilor este specific numai celor care canta cu sufletul si cu inima pentru acestia.
Marele George Calinescu incheia cartea dedicata vietii Luceafarului poeziei romanesti, specificand ca vor seca ape, vor disparea munti pana cand seva acestui popor se va aduna sa nasca un nou poet nepereche.
Si in aceasta seara, tot astfel se va zice, pentru ca Angela GHEORGHIU a fost daruita cu talent, voce, putere, echilibru, geniul interpretarii, frumusete, modestie, arta miscarii, arta intelegerii contextului, claritate, dictie, lejeritatea acoperirii unui registru deosebit de intins, astfel incat cuvantul diva este insuficient pentru a o defini complet.
Cuvintele sunt de prisos. Trebuie vazut spectacolul sau cel putin acea inregistrare de la Covent Garden, care este acum element de referinta in orice studiu, in orice abordare a acestei opere sau a rolului Violetta VALERY.
(28 ianuarie 2017)
