Eu și expozițiile

Pe lumea aceasta există tot felul de expoziții. Mie îmi plac expozițiile de pictură, mai ales expozițiile retrospective.
Am văzut retrospectiva Nicolae GRIGORESCU.
Am văzut retrospectiva Iosif ISER.

Am văzut retrospectiva Lucas CRANACH.

Am văzut retrospectiva Dimitrie GHIAȚĂ.

Am văzut retrospectiva Corneliu BABA.

Prin București există multe săli de expoziție cu intrare liberă, poziționate pe bulevardele centrale și ori de câte ori ajung în zonă merg să văd ceea ce expun artiștii care au acces prin intermediul Uniunii Artiștilor Plastici la aceste spații. Uneori găsesc lucruri interesante, dar de cele mai multe ori, nu găsesc lucruri care să mă impresioneze.

Când predam studenților înainte de pensionare, sugeram acestora să viziteze expoziții. La disciplina de Structuri de date, la un examen am formulat un subiect despre listele dublu înlănțuite cu tablourile cu clovni ale lui Corneliu BABA, căci recomandasem să se viziteze expoziția pictorului. S-a întâmplat să văd la o sală pe bulevardul MAGHERU ceva foarte interesant, am recomandat studenților și am avut surpriza să vină un tânăr să-mi zică niște lucruri care nu mi-au căzut bine. Am verificat. Între timp, ceea ce recomandasem eu a fost înlocuit cu exponate sub formă de basoreliefuri cu aceeași temă și anume țâțe de femei, țâțe de toate mărimile și toate formele. Am stat și m-am gândit la acel artist, căruia UAP i-a dat șansa să expună și ce a expus... Așa sunt unii, cred că viața le este datoare și ei nu es străduiesc deloc să arate ceea ce sunt, să uimească prin talent și realizări, ci se dau în stambă evidențiind cât de mediocri sunt.


(15 mai 2023)

CSIE'50 - studenții și pictura

Dintotdeauna am avut predilecție să introduc în cursurilemele de programarea calculatoarelor sau de structuri de adte sau de programe aplicative o mică întrebare legată despre o expoziție de pictură, căci Bucureștiul are nenumărate săli unde se expun tablouri și eu doream ca studenții mei să mai treacă și ei pe acolo să facă un pic de cultură, chiar dacă vremurile erau cum erau și înainte de 1989 și chiar și azi când nu sunt chiar așa de fericite.

S-a întîmplat ca în decembrie 1989 să fie la Muzeul Național expoziția retrospectivă Dimitrie GHIAȚĂ. Cum mie niciodată nu mi-a plăcut să vorbesc despre ceea ce nu știu, așa cum m-a învățat profesorul meu Constantin DINESCU de la cercetări operaționale, în duminica din 17 decembrie 1989 am mers și am vizitat acea expoziție. În focul Revoluției am văzut tablouri împușcate cu portrete nimerite de glonț în frunte, dar și unele galerii arese. Tragic. Târziu, când s-au reluat cursurile, studenților nu le-am mai zis atunci să meargă la Retrospectiva GHIȚĂ pentru că nu mai exista fizic acolo decât scrum, fum, ziduri înegrite și dezolare.

(18 aprilie 2017)