Tuesday, December 27, 2016

O rețetă wow!

Ingrediente:
- mămăligă fierbinte
- smântână
- ouă
- unt
- afumătură tăiată bucăți și prăjită
- brânză de burduf în coajă de brad
- cârnați de Pleșcoi tăiați felii și prăjiți
- bacon tăiat felii subțiri și prăjit
- slănină afumată tăiată cubulețe și perpelită în tigaie
- brânză telemea grasă.
Se ia un vas de Jena, destul de adânc și de încăpător.
Se pun câteva cubulețe du unt. 
Se pune în vas un strat de mămăligă cam de grosimea unui deget.
Se pun rondelele  de cârnați de Pleșcoi prăjite în prealabil în tigaie, după ce au fost tăvălite în oru bătut.
Se pune un strat de mămăligă tot de un deget.
Se pune peste mămăligă brânză de burduf fărâmițată și două cubulețe de unt. Cine vrea pune și niște cuburi de slănină afumată și perpelită.
Se pune un alt strat de mămăligă.
Peste mămăligă se pune afumătura după ce a fost prăjită și tăvălită prin ou.
Se pune din nou mămăliga.
Se pune un strat de brânză telemea gtrasă fărâmițată și două cuburi de unt. Cine vrea pune și niște cuburi de slănină afumată și perpelită.
Se pune din nou mămăligă.
Se pun bucăți tăiate fin de bacon care a fost rumenit, tăvălit în unt.
Se pune un strat de mămăligă.
Se bat 3 ouă în smântănă si amestecul acoperă copios ultimul strat de mămăligă.
Se bagă la cuptor până se aude un sfârâit muzical și miroase toată bucătăria a bine.
Se scoate vasul de Jena, se acoperă puțin și se lasă vreo 20 de minute.
Se obține o construcție poetică, asemeni unui tort de un rafinament aparte. 
Se servește asemeni tortului, ca delicatesă, numai celor cu gusturi foarte rafinate și care prețuiesc mâncărurile făcute cu sentiment, abundență și talent. N-am dat cantități pentru a lăsa sufletul fiecărui artist să se manifeste și să pătrundă în adâncurile transcedentale ale propriei ființe întru autodefinire. Cu cât straturile de mămăligă sunt mai subțiri și mai uniforme și cu cât ingredientele sunt mai copios încorporate, simfonia va cuprinde papilele gustative fără drept de apel și voioșia unei palinci de supercalitate, numită horincă de cei care o doresc pătimaș, va face din rețeta aceasta ceva mai spectaculos decât o glossă.

(27 decembrie 2016)

No comments:

Post a Comment