În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână -
Două jucării stricate -
Merg ţinându-se de mână..
Abia acum când am ajuns la 78 de ani, îmi dau seama cât de multă dreptate avea poetul.
(21 octombrie 2025)
(21 octombrie 2025)
Pe când eram tânăr am auzit multe lucruri despre bătrâni, dar nu le-am dat atenție, căci mediul în care eu am trăit era construit pe respect față de aceștia. Ai mei mi-au zis că atunci când trec prin fața unei bătrâne să-i zic sărut mâna, chiar dacă nu știu cine este, căci așa se cade. Când trec prin fața unui bătrân, mama mi-a zis să-i zic bună ziua, că așa este frumos. Când eu m-am născut tata avea 40 de ani și mama avea 38 de ani, iar când am devenit școlar, tata avea fire de păr alb pe cap, iar când eram student, tata era deja pensionar, ceea ce m-a determinat să știu din propria-mi experiență ce înseamnă să ai părinții în vârstă și cum trebuie să-i respecți.
Când eram tânăr am auzit despre conflictul dintre generații, dar nu i-am dat atenție. Am auzit despre răutatea bătrânilor și despre lipsa de respect a tinerilor față de bătrâni. Am fost preocupat de alte probleme și nu am căutat să găsesc nod în papură la orice. Am auzit bătrâni lamentându-se că acum tinerii sunt lipsiți de respect, în timp ce tinerii de pe vremea lor, nu treceau prin fața unui bătrân, ci-l respectau din tot sufletul. Am auzit cum ei, bătrânii când erau tineri, ascultau de părinții lor și nu le ieșeau din cuvânt. Niciodată nu le-am pus sub semnul întrebării, dar știu cum eu și prietenii mei făceam tot felul de drăcovenii și nu prea ascultam de părinții noștri. Eu niciodată nu am spus că am fost un sfânt, dar am văzut pe alții care se văitau cum tinerii din ziua de azi fac numai nefăcute, pe când ei când erau tineri erau cu totul altfel, deși eu știu că și ei făceau aiureli cât cuprinde, căci doar fusesem și eu acolo, când spărgeau geamurile de la casele vecinilor, când se cocoțau în pomii vecinilor, când fugeau la râu la scăldat de-i căutau părinții să-i pună la treabă și multe, foarte multe altele.
Se zice că motorul dezvoltării sunt contradicțiile. Norocul meu a fost că am trăit printre tineri, datorită meseriei mele și am avut șansa să nu devin o murătură bătrână și decrepită, care să vorbească cu admirație de tinerețea ei, în comparație cu ceea ce fac tinerii din ziua de azi. Și eu când eram tânăr am crezut că lumea este a mea, exact cum cred tinerii de acum. Și eu când eram tânăr am avut mii și mii de planuri, din care unele au devenit realitate, iar altele au rămas doar în stadiul de vis. Este exact cum se întâmplă acum. Niciodată nu am spus nici cu voce tare și nici în gând unui bătrân că moartea-l așteaptă acasă, iar el e călare pe mijloacele de transport, așa cum aud eu acum, nu neapărat că mi se zice mie, dar aud și tac, pentru că mie nu-mi place să mă manifest atunci când cel ce vorbește îmi arată că nu are creier.
(13 decembrie 2023)
Se vorbește acum pe toate posturile de televiziune de azilurile groazei și apar la iveală tot felul de grozăvii, care m-au dus cu gândul la lagărele naziste de exterminare. În 1972 când am fost într-o excursie în Republica Democrată germană, într-un oraș, autocarul ne-a dus pe un deal și acolo a încetinit viteza. Ghidul ne-a arătat locul unde era un crematoriu care incinera cadavrele oamenilor cu dizabilități pe care naziștii îi strânseseră din oraș și pe care îi executaseră.
După grozăviile pe care le-am văzut la azilurile de la Voluntari, trebuie mers mai departe căci dezumanizarea celor care se ocupau de oamenii din aziluri a mers foarte departe. Bătăile cu răngi de fier, înfometarea și celelalte torturi, sunt copie la indigo ale lagărelor de exterminare naziste. Trebuie făcute cercetări mai amănunțite pentru a vedea dacă în acele locații se află și camere de gazare, dar și cuptoare pentru incinerarea cadavrelor. Finalizarea procesului de exterminare se face cu cele două componente.
(11 iulie 2023)