Să se facă dreptate, vrem!

Zi de zi aflăm de tot felul de situații limită și de fiecare dată auzim că trebuie să se facă dreptate, că cei vinovați trebuie să plătească. Lucrurile nu sunt deloc simple și modul nostru de gândire întortocheat, le complică și mai mult. Ceea ce ar trebui să se desfășoare pe bază de proceduri, zse derulează după ureche și fiecare face exact ce-i trece prin cap. De aceea apar situații care nu se încadrează în nicio regulă și atunci se improvizează la greu.

Lucrurile nu sunt deloc clare și inexistența procedurilor duce la abordări dintre cele mai ciudate, novatoare, ilogice, neașteptate și bizare. Numai așa se explică fuga a nenumărați milionari spre țări unde justiția este foarte blândă, protecțiile unor potentați ai zilei în fața oricăror rigori ale legilor, care-i face scăpați și care pun statul în situații greu de înțeles, dacă ne gândim la despăgubirile pe care statul este obligat să le plătească din cauză că i s-au încălcat drepturile cetățeanului.

Afirmațiile că noi ne pricepem la orice sunt bune doar până la un punct, punct de la acre, ele ne crează mari probleme. dacă am avea plicații spre ordine, spre proceduri, viața noastră ar fi cu mult mai ușoară. O procedură trebuie definită. O procedură trebuie validată. O procedură trebuie impusă. O procedură trebuie învățată. O procedură trebuie aplicată. O procedură trebuie respectată. Nu este deloc ușor, dar este de dorit așa să se întâmple. La doctori, există ghiduri după care lucrează dacă este vorba de urgențe. Ar trebui să existe așa ceva peste tot și înainte de orice, doctorul trebuie să facă niște pași și să bifeze executarea acelor pași, astfel încât nimeni să nu mai comenteze activitatea sa decât doar dacă a făcut sau nu respectivii pași. Acum oricine își dă cu părerea despre munca doctorilor, ceea ce nu este deloc normal, dar greșeala apare din lipsa procedurilor și a documentelor semnate, care să spună clar ce s-a făcut, fără a exista loc de interpretare. Să se facă dreptate, desigur, dar doctorul și personalul medical trebuie și el apărat cumva, căci dreptatea trebuie mai întâi definită printr-un cadru clar care să reglementeze ceea ce are de făcut fiecare parte care participă la derularea unui proces. Nu trebuie căutat vinovatul dacă nu există definit contextul complet, echilibrat și corect.

(23 august 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Profesorul inginer de ARO Paul POPESCU

Totul s-a petrecut acum peste 35 de ani. Aveam un autoturism de teren ARO 244D care-mi făcea tot felul de probleme. S-a întâmplat într-o iarnă că a trebuit să dorm pe autostrada A1 că mașina m-a lăsat baltă. Spre dimineață a venit un alt ARO 243 însă cu soția și niște domni care s-au uitat la mașină. M-au remorcat și am revenit în Pitești. Unul dintre domni era un tânăr inginer, pe nume Paul POPESCU, profesori la Școala de Ofițeri Tanchiști din Pitești. Celălalt era maistru militar, dar nu punea mâna pe nimic. Zicea că este alergic la motorină, dar nici nimic altceva nu făcea în afară de a privi. M-a impresionat profesorul inginer de la tanchiști prin faptul că știa foarte bine despre ARO. Vedeam după cum umblă cu sculele și după cum demontează, analizează și re-asamblează. A făcut el ceea ce a făcut și mașina a pornit și a mers mult timp fără vreo intervenție la partea mecanică. Scriu aici despre profesorul inginer de la școala de tanchiști că de prea puține ori am văzut ingineri care să pună mâna pe piese, să se murdărească de vaselină și să lucreze efectiv. Mulți știu teorie, dar practica este cea care dă valoare și profesorul inginer de la școala de tanchiști mi-a dovedit că are valoare. Era un tip înalt, foarte slab și îi mergeau mâinile ca la un artist plastic. Avea gesturi precise și vorba măsurată. Meseriașii cu care am colaborat în diferite spețe în primul rând îi criticau pe cei care lucraseră înaintea lor. El nu a făcut niciodată așa, ci a lucrat pur și simplu, fiind interesat de ceea ce trebuia făcut și nu de a se urca pe un piedestal după ce l-ar fi azvârlit de acolo de sus pe un altul, pentru a elibera locul pe care să se așeze el.
Dacă regret ceva, regret că nu i-am reținut numele. Merita ca să încep lista celor care m-au impresionat cu numele lui, dar am tot sperat că întrebând pe colo și pe colo, voi reuși să aflu cum se numea acel tânăr inginer cu mâini de aur. N-am reușit și de aceea scriu acum mai către final, punând acest titlu. Azi 17 mai 2023 am aflat numele acestui om special. Este Paul POPESCU.

(19 aprilie 2023)

(17 mai 2023)

Managementul de c-c-t din spațiul mioritic

 N-aș fi scris niciodată despre managementul de c-c-t din spațiul mioritic, dacă în lunile iulie și august n-aș fi văzut manageri care practică cu succes acest tip de management.
La mine în mahala sunt deschise simultan 3 șantiere.
Un șantier este la baza unui bloc și se lucrează nu știu ce.
Un alt șantier este în mijlocul unei străzi, care stă blocată pe un fir, fără ca vreun muncitor să fi dat pe acolo în ultimele două săptămâni.
Al treilea șantier constă în râmarea unei străzi și traversarea cu închidere a altei străzi cu sens unic, ceea ce înseamnă gâtuirea circulației. Acolo s-a săpat, s-a pus o conductă. Și-au dat seama că au greșit și azi 17 august au săpat din noi.
Managementul de c-c-t înseamnă:
- mult zgomot,
- utilzaje blocate,
- lucru într-un schimb, cu pauze,
- muncitori puțini și șefi mulți,
- lipsa identificatorilor de șantier pentru a ști cine execută și care sunt termenele,
- un număr de telefon,
- un nume de șef responsabil.
Managementul de c-c-t se derulează fără proceduri, după ureche, cu productivitate scăzută, cu salarii mici, cu personal necalificat, fără responsabilități, cu multă mizerie și trăgând de timp. Se vorbește de mediul privat, cum că salariile acolo sunt mici. Nici nu au cum să fie altfel din moment ce managementul este de c-c-t și se pierde timp și se fac lucrări de slabă calitate, care nu se mai termină niciodată.

(17 august 2022)