Lipsa proiectului de țară duce la risipa de resurse

Proiectul de țară este un text scris pe o pagină care dă direcția pe 20 de ani pentru o nație. Cel ce citește acest text știe exact ce are el de făcut acum, dar și în viitor, ca parte a nației de care aparține. Îmi amintesc de vremurile în care la congresele partidului comunist se definea ca proiect de țară să ajungem ca nivel de dezvoltare Spania în următorii 10 ani. Când se apropia termenul, se recunoștea că obiectivul nu prea fusese atins și pentru următorii 5 sau 10 ani se mai definea un proiect ambițios de țară, pe care era aproape imposibil de atins, dar comuniștii îl credeau scop mobilizator.

Dacă proiectul de țară numit România educată era lansat în anul 2015 lucrurile ar fi stat cu totul altfel, căci în 9 ani de mandat ai președintelui IOHANNIS, implementarea era începută și deja acum aveam posibilitatea să culegem roadele lui. Pentru faptul că proiectul de țară a fost demarat către sfârșitul celui de al II-lea mandat al președintelui, sunt sigur că aplicând principiul Meșterului MANOLE, proiectul va fi trecut pe un plan secund, vor fi operate modificări, iar prin anul 2026 se va considera că se reia de la zero și este ca și cum nici nu ar fi existat proiect de țară, iar resursele antrenate și acum abandonate echivalează cu o mare risipă de resurse. Noi avem obiceiul ca atunci când se schimbă guvernarea, toate proiectele începute intră în conservare, se deteriorează sau se uzează moral, totul nefiind altceva decât risipă de resurse, pe care nu o vede nimeni, dar care se resimte în buzunarul fiecăruia, toată lumea ridică din umeri.




(27 ianuarie 2025) 

Risipa la români

Conceptul de risipă trebuie înțeles corect și trebuie luate măsurile necesare fie pentru a reduce risipa, fie pentru a elimina risipa.
Există risipă care se vede.
Există risipă care nu se vede.

Dacă se sparge o conductă de apă și în mijocul străzii aparte o baltă, atât timp cât apa din conductă se revarsă în mijlocul străzii, această apă este apă risipită, din moment ce ea era destinată consumului și se duce acum în toate direcțiile, pentru a fi absorbită de pământ.

Dacă în remorca unui tractor se pune grâu și remorca nu este etanșă și pe măsură ce se deplasează, grâul curge pe stradă, tot grâul care se pierde pe traseu reprezintă resursă risipită, căci grâul trebuia să ajungă la moară pentru a deveni făină, iar pierderea llui pe drum, cel mult devine hrană pentru păsările cerului.

Acum foarte mulți ani, am văzut cum un șofer a acționat greșit bascularea unor geamuri care trebuiau să ajungă la ferestrele unui bloc, geamuri care prin căderea din remorcă s-au făcut țăndări, transformându-se în acest fel într-o risipă perfectă de resurse.

Tot ce am prezentat aici reprezintă resurse risipite care se văd, ne dăm seama de ele, căutăm ca pe viitor să nu se mai producă, dar există risipă de resurse care nu se văd sau dacă se văd nu le încadrăm în categoria resurselor risipite.

Risipa de timp este un tip de resursă care se risipește la tot pasul, dar pe care nu o sesizăm și o încadrăn necorespunzător în alte categorii, dar în realitate este risipă de resursă.

Să ne imaginăm că un tânăr urmează o facultate, se califică într-o meserie pe durata a trei sau patru sau șase ani și obține o diplomă care-i dă dreptul să profeseze în respectiva meserie cu brio, pentru că rezultatele sale la examene au fost dintre cele mai bune. După terminarea facultății, tânărul respectiv trece să lucreze în cu totul alt domeniu, unde câștigă de câteva ori mai mult decât ar câștiga dacă și-ar exercita profesia pentru care a terminat o facultate. În opinia mea, aceasta este o risipă de resursă pe care a făcut-o tânărul, căci avea posibilitatea să facă exact facultatea pentru care exercită profesia după terminarea altei facultăți, care nu-i folosește la nimic. Societatea acceptă astfel de modalități de a risipi resursele și procesul de instruire Bologna prin scurtările ciclurilor de instruire și prin flexibilitățile create cu creditele transferabile, a căutat să reducă risipa de resurse și să ofere tinerilor posibilitatea de a se pregăti exact pentru profesiile unde vor lucra pe piața muncii.

Risipa de resurse este la tot pasul. Trecem în orice moment pe lângă locuri care reprezintă expresia risipei de resurse.

Vedem clădiri în construcție abandonate. Ele reprezintă risipă de resurse.

Vedem arbori abia plantați, dar uscați. Ei reprezintă risipă de resurse.

Vedem peturi aruncate. Ele reprezintă risipă de resurse.

Vedem tineri care taie frunze la câini. Ei reprezintă expresia risipei propriilor resurse.

Este important să vedem mai clar cum stă treaba cu risipa de resurse și să încercăm să cuantificăm resursele care se pierd inutil, pentru a avea o imagine mai clară, căci înainte de a vorbi de schimbările climatice, trebuie să vorbim despre pierderea de resurse, căci între poluare și schimbările climatice se interpune risipa de resurse și dacă nu-i acordăm atenție, degeaba ne vom cârpi într-o parte, căci ne vom rupe din alte câteva mii de părți, iar munca noastră de combatere a cauzelor care determină schimbările climatice va fi o muncă în zadar.


(08 iulie 2024) 

Fii bărbatul care vrei să fii! (XIX)

Totul se planifică!

Cine vrea să devină bărbatul care vrea să fie, trebuie să planifice:
- timpul de care are nevoie pentru a face transformarea,
- banii necesari pentru transformare,
- cu cine colaborează pentru a obține transformarea,
- obținerea documentelor necesare transformării.

A planifica înseamnă a studia problema, astfel încât să existe posibilitatea de a stabili cu suficientă precizie care sunt tipurile de resurse materiale necesare, în ce cantități trebuie să le consumăm, pe ce durată de timp avem nevoie de ele, de câți oameni avem nevoie, care este nivelul lor de salarizare. După ce am făcut planificarea, întocmim un deviz de celtuieli planificate. Există în viață trei situații:

- planificarea a fost perfectă și ceea ce am planificat s-a realizat fără nicio abatere,

- planificarea a fost optimistă și toate nivelurile au fost depășite în realitate, apărând costuri suplimentare,

- planificarea a fost pesimistă, adică am luat rezerve prea mari din care am consumat mai puțin și ave

  stocuri, de care trebuie să scăpăm, căci ele înseamnă bani imobilizați.

În viață, dacă facem planificări în mod frecvent, ne vom perfecționa și vom ajunge să facem planificări aproape perfecte, dar aceasta necesită timp și experiență.

În planificare nu trebuie utate detaliile.

În planificare informarea este esențială.

În planificare trebuie să evităm situațiile riscante.

Când este vorba despre ceea ce trebuie să fac eu pentru mine:

- mă documentez,

- caut toate variantele,

- mă interesez de costuri,

- caut să stau de vorbă cu cunoscătorii,

- învăț de la fiecare ce e de învățat,

- fac lista de activități,

- ordonez activitățile după logica desfășurării,

- văd ce se face în paralel,

- văd situațiile critice,

- stabilesc dependențele.

Numai după aceea trec să fac planul concret, căci planul nu trebuie să includă bâjbâielile mele, nesiguranțele mele. Eu când planific am clar tot ceea ce trebuie să fac, mai ales am sursele de unde să-mi procur resursele necesare și dispun de banii necesari. Nu vând pielea ursului din pădure dacă chiar vreau să fac un salt calitativ în viața mea și nu vreau să mă înec la mal, că nu mai am nici resurse, nu mai am nici putere, nu mai am nici bani și las lucrul neterminat că am planificat prost.

În viața mea nu trebuie să existe nimic care să nu fie planificat, dacă vreau ca lucrurile să iasă bine. Nu trebuie să las nimic la voia întâmplării sau mai rău, să las pe alții să hotărască în locul meu în chestiuni care mă privesc strict pe mine. Eu nu sunt absurd, că atunci când vine cineva cu o idee s-o resping fără s-o analizez. Dacă acea idee se integrează în parcursul pe care mi l-am definit o preiau. Dacă ideea este bună dar nu se potrivește cu ceea ce am eu de făcut o trec pe om listă de așteptare și în viitor o iau în calcul s-o realizez. Niciodată nu voi fi de acord să joc la comanda cuiva, doar pentru că persoana respectivă dictează, din moment ce eu mi-am planificat activitățile pe o bună perioadă de timp.

Când planific mă informez, dar nu rog pe nimeni să fie parte din deciziile care se leagă de planurile pe care le fac pentru a deveni bărbatul care vreau să fiu, căci eu sunt cel care am decis acest lucru, din moment ce am considerat că până acum au fost și alte persoane care au contribuit la definirea mea de sunt ceea ce sunt în momentul de față, adică sunt acea variantă pe care vreau s-o schimb să devină exact cum vreau eu.


(03 decembrie 2023) 

List to do

Când Victor PONTA a venit cu acea listă de solicitări care trebuiau îndeplinite, toată lumea a rămas cu gura căscată ca la dentist. În managementul modern, există șefi, subalterni și executanți. Toți primesc liste de activități ce trebuie executate. Șeful mare, adică managerul de proiect nu primește listă pentru că proiectul de care se ocupă conține exact acea listă, pe care el trebuie s-o urmărească.
Managerul de proiect, extrage din proiect subliste de activități pe care le distribuie sub-șefilor. Sub-șefii, la rândul lor extrag și detaliază activități pe care le distribuie executanților. Fiecare trebuie să știe:
- ce are de executat,
- care sunt resursele disponibile,
- în ce timp trebuie să se încadreze.
Probabil, noi lucrând fie ca muștele fără cap, fie cum ne taie capul, nu am conceput ca executantul și Victor PONTA era doar un executant în raport cu cei de la comisia UE, să vină cu o listă de sarcini, cu termene și cu condiționări, iar după fiecare punct din listă executat, să raporteze cum au stat lucrurile. Noi trebuie să ne obișnuit cu aceste liste și trebuie să luăm exemplul gospodineri care înainte de a merge la piață își face lista de cumpărături, pentru a nu se găsi în situația de a face mai multe drumuri ea sau altcineva din familie, că a uitat să cumpere un anumit zarzavat sau un ingredient mărunt, dar esențial pentru a face preparatul gustos.

(08 octombrie 2023)

O idee păguboasă: trecerea în conservare

Fiecare partid mioritic, atunci când ajunge la putere:
- neagă tot ceea ce au făcut cei de dinainte,
- stopează proiecte deja începute sau aflate în stadii avansate,
- începe noi proiecte pe care le consideră oportune și geniale,
- schimbă tot personalul de specialitate,
- pune peste tot oamenii fideli lor.
Așa se explică nenumăratele proiecte aflate acum în conservare, pe motiv că nu mai sunt bani pentru a fi continuate. Nu abordam această problemă dacă nu vedeam la tv filme cu unele din cele 10 hidrocentrale aflate în conservare de zeci de ani, acum cu multe componente mâncate de rugină și uzate moral. Se vorbește de procente de investiție care sar de 60% sau chiar de 90%, numai că reluarea construcțiilor va însemna costuri imense pentru a reuși punerea în funcțiune a oricărui obiectiv aflat în conservare de cel puțin 5 ani pentru că:
- au dispărut componente,
- s-au degradat componente,
- sunt componente depășite moral,
- trebuie executate componentele rămase în așteptare.
Trecerea în conservare este convenabilă partidelor pentru că:
- înseamnă cheltuieli dedicate,
- nu presupun activități de construcție,
- personalul utilizat este necalificat,
- este deschis drumul spre furt și distrugere.
Ar cam trebui să se vadă câte obiective sunt în conservare și concluziile vor fi dramatice, pentru că ele reprezintă risipă de resurse, dar și expresia lipsei de coerență a decidenților de pe toate nivelurile, căci mentalitatea conform căreia ceea ce au gândit predecesorii este prost, iar ceea ce gândim noi este bine, are la bază gândirea că noi nu vom fi niciodată predecesori, ceea ce este fals. 


(09 noiembrie 2022) 

Cine e plagiatorii și ce vrea ei

Plagiatorii sunt indivizi:
- fără scrupule,
- împrăștiați,
- mediocrii,
- cu posibilități de a recompensa pe evaluatori,
- cu studii făcute în mod superficial,
- care la școală s-au dovedit șmecheri, descurcăreți,
- neobișnuiți cu munca cinstită, nădușită,
- care cred că a crea este ca și cum te speli pe dinți dimineața,
- neobișnuiți să arate celorlalți rezultatele muncii lor,
- ce se cred supraoameni care fac într-o săptămână ce alții fac într-un an, 
- fără dragoste de aprofundare a unui domeniu,
- ce se cred cu calități de excepție care le permite să abordeze orice problemă cu succes,
- care nu au timp să zăbovească și tratează totul din fugă,
- ce se înconjoară de indivizi care îi laudă nejustificat,
- care confundă puterea funcției cu abordarea creatoare din activitatea științifică și artistică.

Nu vom găsi niciodată pe post de plagiator un calic, un om sărac, unul care muncește la baza unui sistem, căci el nu are nicio șansă de a face lucruri arzând etape, fiind supravegheat strict de șefii lui direcți, care răspund de ceea ce face el. Un pălmaș nu va fi plagiator în vecii vecilor, căci el primește o sarcină, este urmărit pas cu pas și trece la etapa următoare dacă și numai dacă el a făcut munca exact cum trebuie pentru etapa corectă. dacă șeful i-a zis să citească o carte și executantul a spus că a citit cartea, șeful verifică, întrebându-l diverse lucruri ca să se convingă că executantul nu-l minte. Șeful este cel care a recomandat cartea după ce el însuși a citit-o. Este indecent să ceri cuiva să facă ceea ce tu nu ești in stare să faci. Numai când un om devine independent are un șef care nu e obligatoriu să știe ceea ce știe executantul, numai că executantul trebuie să dovedească faptul că merită un astfel de șef.

Plagiatorii notorii sunt cei care au funcții, nu au resurse de a atinge obiectivele și se înconjoară de evaluatori care nu respectă fișa postului și fac să treacă produse care sunt lipsite de originalitate.

(25 iunie 2025)

Proiect de țară

Toată lumea vorbește cu orice prilej despre un proiect de țară. Mai întâi trebuie lămurit ce este acela un proiect de țară. În opinia mea, un proiect de țară trebuie să aibă în primul rând un orizont de timp, de 10 ani de 20 de ani,  de 30 de ani sau de 1000 de ani cum își imagina Hitler. În al doilea rând, un proiect de țară trebuie să conțină un obiectiv. Pe vremea lui Ceaușescu acel obiectiv era să ajungă Spania din urmă în cinci ani. Drept care nu se întâmpla și se amâna pentru următorul cincinal. În al treilea rând, proiectul de țară trebuie să includă mijloacele cu care se atinge acel obiectiv. Mai pe românește spus, un proiect de țară trebuie să conțină tot ceea ce este necesar pentru a răspunde la întrebările ce? cu ce? cu cine? când? de ce?

Un proiect de țară trebuie să fie un text de cel mult 5 pagini, clare, care se adresează unor oameni de onoare, pentru care un text clar are o singură semnificație și nu înțelege fiecare ce vrea și nu face fiecare interpretarea nenorocită care îi convine lui și numai lui.

Un proiect de țară se adresează unui popor și nu numai unei categorii, are încorporat în el țelul măreț și mobilizator, cu toate mecanismele specifice dezvoltării.

Proiectul de țară nu este o construcție abstractă, ci pornește de la realitățile existente, presupune parcurgerea unor etape și mai ales concentrarea tuturor energiilor într-o singură direcție, astfel încât obiectivul de finit să fie atins.

Obiectivul definit trebuie să fie foarte precis, precum:

• dublarea nivelului de trai;
• dublarea salariului mediu;
• dublarea productivității muncii;
• eliminarea decalajelor dintre sat și oraș;
• zero poluare pe întreg teritoriu;
• apropierea de dezvoltarea Germaniei cu +sau - 5%;
• implementarea societății bazate pe cunoaștere.

Astfel de obiective sunt nenumărate dar ele o dată definite trebuie analizate, trebuie ales unul și acela trebuie asumat de toate forțele existente în societate.

Pornind de la experiența altor state și luând în considerare resursele existente trebuie ales intervalul de timp, care trebuie să fie realist, precis, mobilizator și acceptat.

Dacă obiectivul este eliminarea haznalelor din fundul curții, intervalul de timp nu trebuie să depășească 5 ani, dar acesta trebuie urmat de un alt obiectiv și tot așa, progresul obținut se va realiza din aproape în aproape prin pași mărunți.

Obiectivul care vizează eliminarea decalajelor majore dintre sat și oraș este rezonabil dacă are asociat un orizont de timp de 15 ani. Se identifică decalajele, se identifică modalitățile de a le reduce, se stabilește necesarul de resurse, se stabilesc etapele de parcurs și se adoptă proiectul astfel încât acesta să nu fie aruncat la coș de la un ciclu electoral la altul așa cum se face acum motivându-se prin greaua moștenire.

(20 mai 2016)

Să facem, să dregem...

Și acum ca și atunci, adică înainte de 1989 limba de lemn uscat este pe toate buzele, unele rujate, altele pigmentate prin tatuaje, altele ascunse sub ținuta de lumbersexual men. Conținutul este însă același:

- vag;

- aleatoriu;

- standard;

- gol;

- cu nimic;

- impersonal;

- redirecționat;

- tâmpit.

Am considerat că la întrebarea  pusă într-o românească neaoșă how old are you? răspunsul este sec sixty-nine. Pe Dâmbovița lui să facem să dregem, la o astfel de întrebare se răspunde cu ceea c este în ograda vecinului, adică prin a arăta cât d rău este acesta și multe, multe alte mizerii. Nu mai funcționează demult proverbul cu vezi-ți mai întâi bârna din ochiul tău și abia după aceea paiul din ochiul altuia. 

Să facem, să dregem...

Așa zic toți care ies pe straße și vorbesc de proiectele lor, aducându-mi aminte de Ana Mureșan ministreasa de la comerț din vremile apuse care era prin Piața Amzei și gesticula zicând: decid! decid! decid! dar nu decidea nimic. În mintea mea, câtă mi-a mai rămas că mi-am întrebuințat la greu neuronii de-a lungul carierei, că la un  proiect se verifică stadiul de realizare și se bifează realizările dar se decontează nerealizările. Un manager de proiect e bun dacă finalizează cu succes proiectul sau este prost dacă proiectul se împotmolește. În managementul de proiect nu există scuze. Am avut așa ceva, știu cam ce înseamnă un proiect și mă aștept să aud despre:

- un obiectiv dat într-o propoziție;

- o listă de activități care converg spre a realiza obiectivul;

- fiecare activitate e definita prin durată exactă și resurse aferente;

- peste tot există responsabilități și responsabili;

- plata în plan politic;

- există un deviz.
Să  facem, să dregem este un jod penibil și neriscant al celor mediocrii, fără profesie din care să-și câștige cinstit pâinea și lunecoși.

Înseamnă că dacă se schimbă ceva, trebuie ca toate programele candidaților la oricare dintre alegeri să fie un tabel cu activiățile, cu resursele și mai ales cu termenele. Adică lucruri concrete. Se bifează realizări și se stabilesc nerealizări care se decontează politic. E o chestiune de onoare, dar cu să facem și să dregem nici onoare nu este nici nimic nu mai este. Amin!

(22 aprolie 2016)

Rezerva de plan

De la revoluție încoace cuvântul PLAN este aproape interzis. De prea multă utilizare neadecvată a căzut în disgrația tuturor.
În realitate, fiacre dintre noi face planificare.
Ne planificăm concediul.
Ne planificăm banii din salariu.
Ne planificăm data nunții.
Ne planificăm momentul în care ne cumpărăm un costum.
Ne planificăm derularea pregatirii unui examen știind data când acesta are loc.
Ne planificăm ce cumpărăm din supermarket.
Ne planificăm orice în viață. Așa că nimeni, niciodată nu are cum să scape să traverseze ceva din viața sa fără a planifica.
Diferă numai nivelul de detaliere abordat de fiecare dintre noi.
Este important ca planul să fie:
- realist ca termene și resurse;
- să ia în calcul și existența unor riscuri;
- să aibă și o serie de rezerve care să permită contracararea efectelor generate de apariția unor
  evenimente nefavorabile;
- să includă posibilitatea de a face corecții;
- să aibă la bază experienșe anterioare privind proceduri, durate activități;
- bazat pe estimări care sunt verificate sau similare de la alte programe asemănătoare.
Întotdeauna trebuie să fie luate în considerare rezerve. Li se zicea în vremurile comuniste rezerve de plan.
Din punctul meu de vedere rezervele se concretizează prin:
- sume suplimentare care să fie disponibile în orice moment, când sunt depășite niveluri din plan;
- intervale de timp care să permită reorganizarea activităților încît să nu fie încurcate alte  etape care
  urmează celei în care apare o situație neprevăzută și trebuie să se facă schimbări;
- resurse ce trebuie mobilizate pentru a recupera rămâneri în urmă.
Nu trebuie considerat plan acel deviz cu care se intră într-o locitație pentru că un plan nu presupune abateri dramatice, adică să se pornească de la un nivel și să se obțină o creștere ce 3 -20 de ori a costului inițial. Se pornește cu un deviz mincinos doar pentru a câștiga licitația, legile permițând corecții în cascadă dacă se invocă forța majoră.
Tot timpul se vorbește de necesitatea predictibilității, pentru că marile companii își fac planul de afacere plecând de la ipoteze construite pe realități. Dacă se modifică aceste realități lucrurile se schimbă și o afacere inițial profitabilă se transformă în dezastru.
Pentru fixarea unei centrale de apartament, devizul inițial a fost de 8.000 lei. Pe durata implementării:
- au fost schimbate procedurile de obținere a aprobărilor, ceea ce a dus la costuri suplimentare de
  2.000 lei;
- cheltuielile cu debranșarea, inițiale la un pret, au crescut cu 3.000 lei;
- au aparut cheltuieli cu proiectul de reechilibrare și realizarea acesteia 4.000 lei;
- s-au schimbat tarifele la materialele care intră în lucrare cu 7.000lei.
A rezultat o schimbare de la 8.000 lei la 24.000 lei, adică fix o creșeter de 300%, foarte de parte de orice nivel de predictibilitate. Dacă a rezultat că microcentrala generează o economie care duce la recuperarea investiției în 7 ani, dintr-o dată recuperarea se face undeva în 21 de ani. Numai că microcentrala este garantată pentru 10 ani. Dacă se ia în considearre creșterea de la 10% la 25% a contribuției posesorilor de microcentrale la cheltuielile comune ale blocului, perioada de recuperare a cheltuielilor creste la 30 de ani. Dacă se ia în considerare documentele UE legate de înlocuirea centarlelor vechi cu altele bazate pe un alt principiu, se pare până prin 2020, ceea ce începuse ca un vis frumos se transformă de fapt într-un coșmar, pentru că apetența UE pentru birocrație și centralism excesiv face ca orice plan al individului să devină o glumă prostă din punct de vedere economic.
Cine își planifică vacanțe fără a lua în calcul efectele generate de valurile de migranți, deja are o mare problemă. A planifica nu înseamnă a da cu zarul, ci înseamnă a lucra în condițiin normale, cu proceduri normale, cu consumuri normale , obținând rezultate normale. În afara normalului nu există planificare. Uneori nici hei-rup nu exista atunci vand variațiile condițiilor sunt dramatice. Planificarea este o activitate specifică lumii unde guvernează ordinea și disciplina, unde sunt reguliu clare și totul este predictibil. dacă nu sunt indeplinite aceste condiții planul moare și se lucrează la voia întâmplării.

(7 martie 2016)

Realități crude din învățământul preuniversitar

De la început trebuie să constat că și învățământul preuniversitar nu este făcut pentru elevi, ci pentru profesori. Pornind de la această premisă, învățământul preuniversitar nu are nicio șansă să se reformeze pentru că:
- nu pornește de la un obiectiv clar;
- nu are la bază o strategie pe 25 de ani;
- rezolvă umai nproblemele personalului didactic;
- are limitări groaznice de fonduri;
- niciodată nu i-au fost alocați 6% din PIB;
- salariile personalului sunt penibile;
- calitatea proceselor este o himeră;
- miniștrii educașiei au fost schimbati prea des;
- școlile sunt insalubre;
- elevii provin din medii mult prea sărace;
- este creată prăpastia între învățământul de la oraș și cel de la sat.
Pentru a fi realizată o transformare radicală a învățământului preuniversitar se impune:
- o abordare total transparentă;
- stabilirea de principii asupra cărora să nu se revină;
- construirea a tre sau patru variante complet definite;
- organizarea unui referendum la nivel național;
- atribuirea unui canal Tv  național rolul de transmitere a tot ce se discută și se decide;
- constituirea unor grupuri de lucru formate din specialiști veritabili;
- stabilirea de sarcini, atribuții și resposabilități;
- eliminarea grupurilor de presiune;
- stabilirea de termene și de sancțiuni dar și de recompense;
- punerea pe primul plan a elevului;
- stabilirea rolului calității proceselor, manualelor, profesorilor.
Dacă se lasă loc formelor actuale de discuții fără fond, se va ajunge la un învățământul preuniversitar și mai jalnic decăt este el acum.
În continuare voi propune o arhitectura de învățământul preuniversitar orientat 100% spre elev, care vizează un orizont de 25 de ani.
Se pornește de la realitățile zilei de azi în învățământul preuniversitar și nu de la fasmantagorii cu care s-a trezit visând urât unul sau altul mai mult sau mai puțin complexat sau bătut de muiere că nu i-a spălat bine chiloții  cu mânuța sa slugarnică, de oareșce decidențel din  strada General Henri Mathias Berthelot 28-30, București cod poștal 010168.
Obiectivul învățământului preuniversitar este maximizarea gradului de utilizare a absolvenților prin directă calificare pe piața forței de muncă.
Pornind de la caracteristicile ce decurg din piramida vârstelor și din modelarea demografică se estimează numarul de elevi care traversează procese de instruire specifice învățământului preuniversitar pe cei 25 de ani luați in considearare.
Se construiesc în mod similar modele de estimare a numărului de persoane necesare a fi calificate pentru a intra pe piața muncii, de asemenea, pentru cei 25 de ani. Înseamnă ca se lucrează cu estimări privind:
- numărul elevilor care încep ciclul educațional pe fiecare treapta a învățământului preuniversitar;
- numărul de absolvenți specific  cererii  de forță de muncă pe tipologii;
- probabilitățile privind abaterile care apar și modalități de a efectua compensări;
- necesarul de resurse pentru a atinge obiectivul, înțelegând spații, dotări cadre didactice.
Se observă de la început că se pleacă de la cerințele economiei și de la resursa de bază, elevul și totul se hotărăște în jurul acestuia.
Învățământul preuniversitar este centrat pe nevoile economiei, a pieței forței de muncă, întrucât aceasta este beneficiarul întregii activități din educație. Nimeni nu învață de dragul de a învăța, ci numai și numai pentru a desfășura activitățile solicitate de piața muncii, nimic altceva. Pentru fiecare tânăr societatea trebuie să-i ofere șansa reală de a ocupa acea poziție care să fie în concordanță cu resursele de care dispune el.
Numai în acest fel sunt create premise reale de a obține acel învățământ preuniversitar care se adresează elevului pentru că este creat pentru acesta. În niciun caz abordarea de față nu ia în calcul faptul că reducerea cu x% a orelor de la o disciplină generează disfuncționalități colaterale în planul normelor didactice. O strategie educațională este construită pe termen lung, adica undeva la 25 de ani și operează integral după 10 - 15 ani, nu după o zi pe alta, pompieristic.
Tot timpul se va preciza că modelele de estimare oferă soluții orientative, existând abateri care sunt soluționate prin adoptarea de soluții în care apar elemente de flexibilitate, policalificarea fiind una dintre ele.
dacă se pornește de la obiectivul ce trebuie atins vor rezulta:
- numărul de trepte ale întregului sistem educațional;
- numărul de școli gimnaziale;
- numărul de licee pe tipuri de licee;
- numărul de universități și specializările aferente.
Obiectivul urmărit este cel care impune:
- ponderea cunoștințelor teoretice;
- importanța limbilor străine;
- necesitatea dezvoltării activităților practice;
- învățarea de meserii cu obținerea de certificate;
- structura examenelor de finalizare sau a celor de selecție.
Numai așa elevul va fi în centrul sistemului care definește învățământul preuniversitar  El nu va mai fi o anexă în acest sistem așa cum este azi. Totul va fi clădit pentru el, pentru ca elevul după ce finalizează un stadiu să-și găsească un loc fie direct  pe piața muncii, fie să treacă într-un stadiu superior al instruirii lui. Calitatea proceselor, așa cum trebuie să fie ea definită este necesar a fi generatoare de performanță, fără a mai vorbi de pierderi, așa cum în mod samavolnic se face acum, cân se constată ca nenumărați tineri fie nu finalizează stadii, fie nu-și găsesc un post pe piața muncii.

(18 februarie 2016)