Showing posts with label OUG. Show all posts
Showing posts with label OUG. Show all posts

Thursday, January 11, 2024

Guvernul a clarificat chestia cu funeraliile

Când am văzut la televizor funeraliile Regelui MIHAI I al României am crezut că totul este pus la punct, căci etapele care s-au derulat arătau că era vorba de un mecanism care mergea uns, fără greșeală. Eu mai văzusem funeralii la regimurile comuniste și credeam că la noi lucrurile sunt puse la punct în toate detaliile. Pentru a nu mai lăsa loc la interpretări, zilele acestea Guvernul CIOLACU a dat o OUG care se referă la organizarea funeraliilor de stat. Nu este rău, deși eu aș fi vrut să am în față un text pentru cutremure, un alt text pentru inundații, un alt text pentru pandemie, un alt text pentru incendii, un alt text pentru alte dezastre, căci dacă aveam astfel de texte, sunt sigur că nu mai apăreau elementele arbitrare din anul 2020 și nici cele din martie 1977 când parcă lumea înțepoenise căci șeful statului nu era în țară.
Este bine că se clarifică lucrurile cu funeraliile naționale, căci s-ar fi trezit orice nene că-și dorește funeralii naționale și că se scoală din coșciug și-i ia la goană pe cei care îndrăznesc să-i ignore doleanța. Așa, lucrurile sunt clare ca lumina zilei. Unii spun că nu era momentul, dar niciodată nu se găsește momentul potrivit, pentru că nimeni nu știe când este momentul potrivit să discutăm despre funeralii. Îmi amintesc filmul Death of the Funeral din 2007 și sunt sigur că dacă exista un act oficial după care funeraliile să se deruleze, cu siguranță altfel ar fi scris Dean CRAIG scenariul și am fi asistat la un film serios, nu la o comedie ca să ne prăpădim de râs, când la funeralii se plânge vârtos.
Ordonanța de Urgență a Guvernului spune cine organizează funeralii, cui i se organizează funeralii și cam în ce constau aceste funeralii. Acum, cei îndreptățiți ar fi trebuit să fie consultați, pentru a ști că se fac lucrurile și cum ar fi vrut. O astfel de decizie merita mai multă aplecare și ceva mai mult respect pentru cei în cauză, mai ales că șefii de stat de după 1989 sunt toți în viață. Cârcotașii întrebau dacă pentru PETROV legea este aplicabilă, căci pentru toți ceilalți este, când va fi să fie, deși le doresc viață lungă și fericită.


(11 ianuarie 2024)

Friday, April 21, 2017

USR și greșeala OUG nr. 13

Scriu aici despre OUG nr. 13 nu pentru că USR a făcut o greșeală vizavi de aceast, ci numai și numai pentru a spune că OUG nr. 13 se adresa unui grup tință de 0,03% din electorat, adică exact ceea ce nu trebuie să facă USR, adică să se adreseze unui număr nesemnificativ de indivizi.
Pentru ca USR să devină partid mare, trebuie să identifice problemele care se adresează colectivităților largi de cetățeni.
Legea salariilor se adresează la 1,2 milioane de bugetari  la care se adaugă 2 milioane de copii și încă 3 milioane de persoane care gravitează în jurul salariaților de la buget, adică 6,2 milioane, adică 30% din electorat.
Legea impozităriivizează familii, adică vreo 5 milioane sau cam 12 milioane de persoane care suportă sau care plătesc, adică 60% din electorat.
Legea asigurărilor de sănătate se  adresează la peste 90% din electorat.
Reducerea prețurilor la medicamente interesează peste 80% din electorat.
Identificarea de probleme trebuie urmată obligatoriu de estimarea cât mai riguroasă a grupului țintă pentru acre respectiva problemă prezintă interes. Fără o astfel de abordare, mai ales fără detalieri adecvate, se obțin propuneri nerealiste, care trebuie evitate, mai ales dacă ar avea caracter repetitiv, iar cei care au făcut propunerile anterior, au mințit sau și mai rău, au acționat în sensul contrar celor promise.
USR nu are o sarcină ușoară, dar acolo nu sunt nomenklaturiști care trăiesc în nori, ci oameni ai pământului, care știu realitatea de la firul ierbii. Ei au tot ce trebuie să vadă problemele simple, cu mare impact și mai ales, să dea și soluții realiste.



(21 aprilie 2017)

Sunday, February 5, 2017

Managementul politic și impactul

Despre impact am văzut scris în ultimul moment doar acolo unde s-ar face nu știu ce și pe lângă nenumăratele studii de fezabilitate, inutile dar mâncătoare de bani, se mai fac și studii de impact. Numai că acolo sunt nenecesare, mai ales când este vorba de o investiție cerută de viață. Nu este spital. Nu se justifică niciun studiu de impact dacă la un milion de cetățeni nu e niciun spital. Nu este nicio sală de concert la trei milioane de locuitori. Nu se justifică niciun studiu de impact. Nici pentru stațiile de metrou din Drumul Taberei nu sunt necesare studii de impact cân se știe că trei sferturi de milion de suflete se chinuie să ajungă la muncă zi de zi.
În schimb, în managementul politic, analiza impactului este absolut necesară. Și în cazul OUG 13/31-01-2017 dacă cuiva îi bubuia mintea să facă măcar o schiță de impact ar fi estimat că este o mare aiureală mai ales că chestia cu compensarea nu mergea, căci nu se fac adunări și scăderi între mere și pere. Unii și-au zis că dacă facă măriri (mere), prin compensare introduc grațierea și chestia cu abuzul în serviciu (pere), ceea ce nu merge, căci în clasa a întâia se vorbește că la adunări și scăderi operanzii trebuie să fie omogeni.
Există la circ acrobați prea siguri pe ei, care îmbătați de perfecțiunea la care au ajuns pierd concentrarea și tocmai atunci cad în gol, zdrobindu-se, dacă au lucrat fără plasă. Exact așa s-a întâmplat zilele acestea cu cei care au crezut că au totul la picioarele lor. Studiul sumar de impact, bazat pe reguli simple de management politic le-ar fi arătat că chiar dacă dispun de majoritate confortabilă, poziția este fragilă, ca orice poziție de început. Cine face lucruri nenecesare și schimbă prioritățile, cu siguranță va înregistra rezultate nedorite, mai ales în lipsa unei analize de impact. Ideia de a lucra prin compensare merge dar în cu totul alte condiții. Populația așteaptă cu totul altceva decât grașieri, amnistii și iertări. Oamenii simpli nu fură nici mâncare, nu fac nici abuzuri și cu atât mai mult ei nu sunt violenți. Ei așteaptă schimbarea funcționarilor de la ghișeu față de ei, ei vor școli bune, cu profesori buni. Ei vor spitale bune, cu doctori buni. Ei vor autostrăzi. Ei vor să fie apărați de legi clare. Ei vor ca vinovații să plătească, iar de partea nevinovaților să fie dreptatea. Înseamnă că toate măsurile care duc spre aceste direcții, vor avea impactul pozitiv, celelalte, nu. Chestia cu impactul este simplă ca bună ziua. Oricine cunoaște cât de cât cine este grupul țintă va vedea care este comportamentul grupului țintă.
În logica booleană, componenții grupului ținăt sunt mulțumiți, respectiv, nemulțumiți, o altă stare nefiind luată în considerare. Dacă grupul țintă are 18 milioane de persoane și OUG 13/2017 mul/umșște 500.000 să zicem, înseamnă că 3% sunt mulțumiți și restul de 97% sunt nemulțumiți. La problema cu pensiile, dacă se face mărirea acestora, beneficiază 6 milioane, adică 30% la care se mai adaugă vreo 25% dintre cei care stau pe lângă pensionari, deci vor fi nemulțumiți, dar nu mai mulți de 45%. Nu trebuie nici cibernetică, nici minte prea multă pentru a face calcule și simple și simpliste pentru a vedea care este impactul și pentru a lua decizii care să nu nemulțumească peste 70% din membri oricărui grup țintă. Cam atât.




(05 februarie 2017)

Wednesday, February 1, 2017

Cauza răului, OUG și Florin IORDACHE

Eu am o teorie, adică mai multe teorii. 
Prima teorie este că avem știința amânării și indeciziei dusă la perfecțiune. S-au făcut codurile care au fost adoptate prin asumarea de către guvern. Mă gândesc că dacă erau coduri foarte bune, trebuia să fie supuse discuției și aprobării de către Parlament. Fiind coduri oarecare, au fost adoptate și apoi CCR le-a găsit nenumărate bube, ce ctrebuiau fremediate în 45 de zile, ceea ce nu s-a întâmplat.
S-a încălcat termenul de către guvern, s-a încălcat termenul de către Parlament și n-am văzut pe nimeni smulgându-și părul din cap că este nesocotită însăși Constituția care zice destul de clar la articolul 147, alineatul 1) litera c) cum stau lucrurile.
Acum văd că s-au produs modificările, au fost publicate în MO ieri noapte. Un val de proteste au izbucnit în toată țara. Lumea este nemulțumită. 
A doua teorie este legată de Fenomenul Pitești care a evidențiat aplecarea unora spre a face lucruri rele, așa cum a fost reeducarea, cu efecte dezastruoase și pe termen lung asupra a tot ce a însemnat societatea românească. Și codurile acelea au avut efecte suprapopularea pușcăriilor, dar neacompaniată de recuperarea prejudiciilor. Stau și mă întreb eu în sinea mea cea interioară, cam cum ar fi ca hoțul sau cel cu abuzul în serviciu să fie pbligat să plătească la stat:
- prejudiciul X;
- să dea societășii 0,75*X pentru jignirea poporului;
- să dea societății 0,25 *X pentru lipsa de caracter.
În plus, cine nu returnează suma să i se tripleze pedeapsa și să piardă alte nenumărate drepturi. Totul să fie făcut în așa fel încât:
- să le piară cheful hoților să fure;
- să se recupereze prejudiciile;
- societatea să se răcorească deplin.
Cauza răului stă în modul aiurea și dezlânat de a acționa a tuturor.
OUG se face pentru a da o soluție. Dacă guvernele ar fi fost formate din genii în acțiune, cu siguranță nu s-ar fi ajuns aici. Mai mult, manipularea a atins cote alarmante. Se manipulează la televizor 200.000lei au devenit 200.000euro, s-a vorbit că guvernul a adoptat legea amnistiei, ceea ce nu este adevărat.
Cauza răului, OUG și Florin Mihai-Alexandru Iordache, vin din istoria milenara a poporului nostru. Textele imprecise ne vor duce spre pierzanie. Cred că toti cei care fac legi în Parlament să treacă pe la un curs de Scheme logice si sa nu mai folosească în vecii vecilor verbul A PUTEA.
Tare îmi doresc să intrăm în Spațiul Schengen cel puțin o dată cu Bulgaria, care am impresia că ne-a luat-o înainte. Îmi doresc autostrăzi, ceea ce văd că se amână la nesfârșit. Măcar autostrada Pitești-Sibiu să fi început, zic.
CSM a luat atitudine.
procurorul general este bine să-și corecteze dantura. Implanturile i-ar folosi.
Despre Florin IORDACHE unii spun că ar avea sânge-n pix. Mira-m-aș...



(01 februarie 2017)