Showing posts with label Octavian ȘĂRBAN. Show all posts
Showing posts with label Octavian ȘĂRBAN. Show all posts

Tuesday, May 16, 2023

Eu și șefii de promoție

Un șef de promoție este elevul sau studentul care are cea mai mare medie față de colegii care termină școala în același timp. Pe când eram student, în anul 1970 am avut șef de promoție pe colegul meu Ion VÂLSAN, care a absolvit facultatea cu o medie astronomică. Media de 10 sau foarte apropiată de 10, adică 9,98 sau 9,96 sau 9,87 rezultă numai din note foarte mari, adică de 10 și apare doar o notă de 9 sau două note de 9, niciodată nu apar mai mult de 8 note de 9. Media aceasta foarte mare reflectă:
- muncă intensă,
- caracter puternic,
- efort constant,
- calități intelectuale,
- capacitate de exprimare.
Întotdeauna, când mi-a fost prezentat un șef de promoție, eu l-am privit cu respect și m-am comportat față de acesta ac atare, căci șeful de promoție este cineva, adică este un om capabil să facă lucruri deosebite, căci el a demonstrat în anii de facultate că este cel mai bun. Eu am teoria că un om care ridică o halteră de 80 de kilograme cu ușurință de 100 de ori, o va ridica și a 101 oară tot cu ușurință. La fel gândesc și despre faianțar și despre zidar și despre strungar. Un meseriaș care din 100 de lucruri făcute are 90 de lucruri prost făcute și eu îl angajez să-mi lucreze, eu sunt de vină căci el în 90% din cazuri face lucruri rele și deci dacă mie mi-a făcut un lucru greșit, eu sunt de vină căci probabilitatea ca el să reușească era doar de 0,1% adică foarte mică.
Societatea noastră care este înconjurată de o mediocritate agresivă, nu prețuiește nici valorile în general, nici pe șefii de promoție, în special. Eu am văzut ușurința cu care se trece peste faptul că un tânăr remarcabil se prezintă ca fiind șef de promoție. Chiar îi deranjează pe cei din jur, care nu au capacitatea și nici nivelul de abordare a elementului valoric reprezentat de șeful de promoție. Pe vremea comuniștilor, șeful de promoție intra primul la repartiție. Acum el termină facultatea într-o atmosferă de cvasi-anonimat, ceea ce-l face să plece cu un gust amar. În mod normal, ar trebui pe diplomă să se scrie cumva că el a fost șef de promoție și societatea să-l perceapă ca fiind cel mai bun din colectivitatea unde a activat în anii de liceu sau de facultate. Lipsa de recunoaștere a valorii șefilor de promoție are consecințe dezastruoase asupra evoluției societății noastre. Eu nu am fost șef de promoție și spun acest lucru pentru a nu se considera că țin cumva partea șefilor de promoție de pe poziții partizane. Deosebirea dintre mine și alții esta aceea că eu apreciez valorile în general și pe șefii de promoție în special.


(17 mai 2023)

Thursday, May 4, 2023

Șefii de promoție de pe vremea mea

 
Am avut marele noroc să-l cunosc pe primul șef de promoție de la Secția de Mecanizare și Automatizare a Calculului Economic din Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică, în persoana lui Valer ROȘCA. Într-adevăr,  Valer ROȘCA avea toate calitățile de șef de promoție, căci el a fost absolvent de facultate în anul 1969 și a devenit asistent universitar, apoi după ce și eu am rămas în învățământul superior, am fost colegi de catedră până în anul 1991 când el a plecat la Universitatea Lucian BLAGA din Sibiu.  Șeful de promoție Valer ROȘCA prin evoluția lui ulterioară a confirmat, că acea calitate a fost una reală și el era cu adevărat cel mai bun dintre cei mai buni.
Valer ROȘCA a parcurs toate treptele academice și a devenit profesor universitar.
Valer ROȘCA a fost decan de facultate.
Valer ROȘCA a elaborat numeroase lucrări științifice și cursuri universitare.
Valer ROȘCA a primit medalia și diploma Grigore MOISIL acordată de Asociația INFOREC.
Șeful de promoție al seriei în care am terminat și eu facultatea a fost Ion VÂLSAN, un student eminent, care de departe era cel mai bun din seria noastră de studenți. După absolvire a confirmat înaltul său profesionalism. El nu a ales să lucreze în mediul academic, dar știu că la locul său de muncă a fost cel mai bun și a avut o evoluție profesională strălucitoare.
În anul 1971 a fost șefă de promoție Florica LUBAN, care a lucrat în Centrul de calcul al ASE și care a devenit profesoară universitară, fiind un nume de referință la catedra unde a activat. 
În anul 1972 a fost șef de promoție la Secția de Mecanizare absolventul Ion Gh. ROȘCA, devenit profesor universitar, cel care a fost ales rector al ASE în intervalul mai 2004 - martie 2012.
În anul 1973 a fost șef de promoție absolventul Octavian ȘĂRBAN, care a lucrat toată viața în informatică, având rezultate remarcabile.
Aici trebuie să menționez că profesorii Valer ROȘCA, Florica LUBAN și Ion Gh. ROȘCA au derulat stagii doctorale sub coordonarea eminentului profesor Ludovic TOVISSI.
Ar fi remarcabil dacă pe un perete al Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică s-ar găsi la vedere numele șefilor de promoție, pentru ca toată lumea să știe că această facultate a dat economiei românești personalități de prim rang.


(04 mai 2023)

Friday, March 17, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Octavian ȘĂRBAN

Octavian ȘĂRBAN a fost studentul din grupa cu care am debutat eu ca asistent stagiar. A fost un lucru nefiresc pentru mine ca un tip de 24 de ani direct de pe băncile facultății să intre la seminarul unei grupe de studenți din anul al V-lea, adică anul terminal. Era disciplina de Programare în limbaj de asamblare, limbaj în care lucrasem eu din plăcere când făceam stagiul de practică scriind programe pentru mine în ASSEMBLER pe care le rulam pe calculatorul IBM 360.
Grupa aceea de studenți era o grupă foarte bună de la Secția de Mecanizarea și Automatizarea calculului Economic, dar și în aceste condiții pentru mine era foarte greu. Munceam din greu să pregătesc seminariile și documentația limbajului de asamblare de care dispuneam era una foarte bună, dar nu era pentru începători, ci pentru programatorii avansați și trebuia să construiesc secvențe de program de un cu totul alt nivel. Acolo instrucțiunile erau puse în ordine alfabetică și eu aveam nevoie de o altă ordonare, pe tipuri de operații și de operanzi.
În acea grupă era studentul Octavian ȘĂRBAN, pe care l-am remarcat din prima clipă. El era un excelent programator și înțelegea rapid problemele pe care le prezentam. Lucra foarte curat, construind secvențe de program riguroase, ceea ce mă ajuta foarte mult. Am înțeles că el era cel mai bun student din serie. Peste ani, am aflat că el a fost șeful de promoție din anul 1972.
Pe mine m-a impresionat Octavian ȘĂRBAN pentru traiectoria lui profesională. Toată viața lui el a făcut programare și nu oricum și nu oriunde, cu programare de top în locuri unde însemnătatea calculatorului electronic era cunoscută și munca programatorului era respectată. 
Eu am făcut un interviu cu Octavian la 01 decembrie 2020 care se află la adresa
https://ionivan1947.blogspot.com/2020/12/interviu-cu-informaticianul-octavian.html
Sunt prieten pe Facebook cu Octavian ȘĂRBAN și-i urmăresc postările interesante pe care le are acolo, ceea ce-mi verifică teoria că un profesionist de nota 10 în meserie, merge pe stradă de nota 10, spune un banc de nota 10, scrie o scrisoare de nota 10, vede un film de nota 10 și are postări pe rețele de socializare tot de nota 10. De aceea eu nu sunt deloc optimist când văd politicienii mediocrii promițând marea cu sarea, pentru că ei fiind de nota 6 (șase), vor gândi strategii de nota 6(șase), vor lua decizii de nota 6(șase), se vor înconjura de inși tot de nota 6(șase).
Când mă gândesc la începuturile muncii mele de asistent universitar stagiar îl am în fața ochilor pe Octavian tânăr și subțirel, sprinten care se oferea să iasă la tablă să scrie programe. Ce vremuri!


(17 martie 2023)