Părinți de nota 10(zece)

Am văzut părinți de nota 10(zece) pe care i-am admirat și despre care vreau să scriu aici. Era o familie la mine în mahalaua copilăriei mele, un soț, o soție și șase copii. În casă numai soțul avea salariu. Soția se îngrijea de treburile gospodărești, dar mai mergea să lucreze și cu ziua pe colo și pe colo. Cu unul dintre copii am fost coleg de clasă în școala generală.

Soțul era un om muncitor, era un bun meseriaș. Avea bicicletă și trecea prin fața porții noastre dimineața la muncă și mai spre seară, trecea de la muncă spre casă. Aveau o casă cu două camere și o curte mică rău de tot. Nu creșteau găini și nici porc pentru că nu aveau unde. 

Era o familie modestă, de oameni ca toți oamenii acelor vremuri, pe care comunismul îi făcuse egali în sărăcie. Vecinii lor aveau numai cuvinte de laudă. Copiii umblau curați. Erau politicoși cu cei mai în vârstă. Învățau bine la școală. Nu-mi amintesc să fi fost premianți.

Cu trecerea timpului, s-a aflat în mahala că băiatul cel mare a intrat la facultate, apoi că a devenit inginer. Și despre fata cea mare, s-a aflat că a intrat la arhitectură, apoi că e arhitectă și că a ajuns mare la sistematizarea orașului. Și despre băiatul al treilea s-a aflat în mahala că este student la medicină, că este la medicina militară. Apoi a venit medic la spitalul militar din oraș. Al patrulea era băiatul cu care eram colegi în generală. Știu că a terminat matematica. Celelalte fete au terminat și ele facultăți, una psihologia, alta a terminat stomatologia. Tot timpul m-am gândit la cei doi părinți care au muncit să crească frumos șase copii, care prin forțele proprii au răzbătut în viață. Părinții lor le-au fost modele și de aceea eu i-am considerat părinți de nota 10(zece). Erau și vremurile așa alcătuite, că dacă munceai cu forțele tale reușeai. Acum fără meditații, fără ca părinții să supervizeze direct copilul sunt slabe șanse ca acesta să evolueze.


(12 iunie 2023)

Specializările în vremea studenției mele

Pe vremea studenției mele totul era planificat. Se planifica numărul de studenți din anul întâi la fiecare specializare. La terminarea facultății, absolvenții erau repartizați. Nu rămânea niciun absolvent în afara producției. Pe vremea mea nu exista noțiunea de șomaj și nu existau nici șomeri.

Dacă Institutul de Teatru I. L. CARAGIALE avea o clasă cu 15 actori, la terminarea facultății, toți cei 15 absolvenți aveau locuri de actori în teatrele din țară. Dacă Facultatea de Drept de la Universitatea București avea 70 de absolvenți, toți cei 70 de absolvenți erau repartizați în producție, înțelegând prin producție poziții de juriști în întreprinderi, lucrători în tribunale sau la procuratură. Toți care învățau dreptul profesau în domeniul dreptului.

Pe vremea mea, nevoia socială de specialiști era problema Comitetului de Stat al Planificării - CSP și acesta făcea estimările pe care le includea în planurile cincinale. Defalcările din fiecare an conduceau la stabilirea numărului de locuri:

- la admitere la fiecare specializare,

- la repartizarea în producție,

- în căminele studențești,

- la cantinele studențești,

- volumul cheltuielile cu învățământul superior.

Fetișizarea planificării făcea ca să apară unele diferențe, nu foarte mari, între ceea ce era planificat și ceea ce se producea în realitate. Îmi amintesc că într-un an au fost formulate niște subiecte mai grele și unele erau chiar greșite la un examen de admitere și pentru a se ocupa locurile au fost majorate cu un punct toate notele, iar cei cu medii de 9 și peste 9 s-au trezit prin acea majorare că au intrat la facultate cu media 10.

Este adevărat că planificarea reducea la zero opțiunea personală a proaspătului absolvent de liceu, care se vederea înregimentat în formula dorită de stat și urma o specializare unde avea șansă de reușită la examenul de admitere și nu profesia care l-ar fi pasionat, dar avea locul de muncă asigurat după terminarea facultății. Nu spun că era bine atunci, dar nu cred că este confortabil pentru cineva să facă o anumită facultate și după absolvire să nu găsească job pe profesia pentru care și-a tocit trei ani coatele pe băncile facultății și încă trei ani de masterat și să fie ospătar într-un restaurant sau să fie curier pentru o firmă de transport alimente de la restaurante sau să lucreze într-un fast food, meserii care nu necesită diplomă universitară.



(05 mai 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Profesorul inginer de ARO Paul POPESCU

Totul s-a petrecut acum peste 35 de ani. Aveam un autoturism de teren ARO 244D care-mi făcea tot felul de probleme. S-a întâmplat într-o iarnă că a trebuit să dorm pe autostrada A1 că mașina m-a lăsat baltă. Spre dimineață a venit un alt ARO 243 însă cu soția și niște domni care s-au uitat la mașină. M-au remorcat și am revenit în Pitești. Unul dintre domni era un tânăr inginer, pe nume Paul POPESCU, profesori la Școala de Ofițeri Tanchiști din Pitești. Celălalt era maistru militar, dar nu punea mâna pe nimic. Zicea că este alergic la motorină, dar nici nimic altceva nu făcea în afară de a privi. M-a impresionat profesorul inginer de la tanchiști prin faptul că știa foarte bine despre ARO. Vedeam după cum umblă cu sculele și după cum demontează, analizează și re-asamblează. A făcut el ceea ce a făcut și mașina a pornit și a mers mult timp fără vreo intervenție la partea mecanică. Scriu aici despre profesorul inginer de la școala de tanchiști că de prea puține ori am văzut ingineri care să pună mâna pe piese, să se murdărească de vaselină și să lucreze efectiv. Mulți știu teorie, dar practica este cea care dă valoare și profesorul inginer de la școala de tanchiști mi-a dovedit că are valoare. Era un tip înalt, foarte slab și îi mergeau mâinile ca la un artist plastic. Avea gesturi precise și vorba măsurată. Meseriașii cu care am colaborat în diferite spețe în primul rând îi criticau pe cei care lucraseră înaintea lor. El nu a făcut niciodată așa, ci a lucrat pur și simplu, fiind interesat de ceea ce trebuia făcut și nu de a se urca pe un piedestal după ce l-ar fi azvârlit de acolo de sus pe un altul, pentru a elibera locul pe care să se așeze el.
Dacă regret ceva, regret că nu i-am reținut numele. Merita ca să încep lista celor care m-au impresionat cu numele lui, dar am tot sperat că întrebând pe colo și pe colo, voi reuși să aflu cum se numea acel tânăr inginer cu mâini de aur. N-am reușit și de aceea scriu acum mai către final, punând acest titlu. Azi 17 mai 2023 am aflat numele acestui om special. Este Paul POPESCU.

(19 aprilie 2023)

(17 mai 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Daniel BALABAN

Când am ajuns prima dată la un service de ARO și aici mă refer la cel de pe strada Ceremuș, am avut ocazia să-l cunosc pe șeful de service care era tânărul inginer Daniel BALABAN. La mine contează prima impresie. Această primă impresie a fost una bună, căci inginerul Daniel BALABAN mi s-a părut un om dinamic, mobil, respectat de subalterni și ordinea existentă în acel service arăta că lumea știa bine ce are de făcut, pentru că șeful dăduse tonul lucrurilor bine conturate, lămurite și existența procedurilor nu lăsa loc de abordări empirice, cum l-ar fi tăiat capul pe fiecare dintre lucrătorii din service.

La Daniel BALABAN la service m-a impresionat disciplina programărilor. Nu mi s-a întâmplat niciodată ca să fiu programat la o anumită oră și când am ajuns acolo să mi se spună că am de așteptat o oră sau că în ziua și la ora cu pricina mecanicul la care am fost repartizat să nu mă primească pentru varii motive, cum mi s-a întâmplat pe la alte service-uri și înainte de 1989 și după 1989.

Deși era foarte tânăr, Daniel BALABAN, mai precis inginerul Daniel BALABAN era foarte respectat printre lucrători, dar și printre clienți. Cei cu ARO 243 sau ARO 244 nu erau oarecine, ci erau oameni care aveau treabă, fie la stat, dar nu orice treabă, ci treabă specială, ori erau cărăuși de legume de pe lângă București, ori așa, rătăciți ca mine, care aveam ARO 244D dar lucram în învățământul superior. Oricum, trebuie să spun că lui Daniel BALABAN de fiecare dată când ajungeam în Ceremuș, dar mai ales, când plecam cu problemele rezolvate, pentru promptitudine, în mintea mea îi acordam nota 10(zece).

(16 aprilie 2023) 

1000 de oameni care m-au impresionat: Constantin POPESCU

Constantin POPESCU mi-a fost coleg de Școală Generală timp de șapte ani. El era cel mai bun elev din clasa noastră. Era mititel. Avea loc în prima bancă dinspre peretele cu ușa clasei noastre. Constantin POPESCU avea o voce frumoasă și la clasă, la începutul orelor el dădea tonul la imnul RPR cu Te slăvim Românie pământ părintesc. Copiii, răutăcioși ca toți copiii îi puseseră și o poreclă, dar nu vreau s-o scriu aici.
Îmi amintesc cum an de an, la serbările de sfârșit de an, lui Constantin POPESCU învățătoarea îi punea coroniță pe cap, ca simbol de premiul întâi. Mai primeau și alții coroniță, dar dintre toți, coronița lui Constantin POPESCU era pe merit. Casa lui era dincolo de școală, spre Bascov, dar nu știam care era casa lui, căci chiar dacă mergeam pe jos uneori spre Bascov și treceam prin dreptul casei sale, n-am avut interes să știu care este. Nu eram prieteni, căci în vremurile acelea, prieteniile se făceau pe criteriul vecinătății, ori casa lui Constantin POPESCU era prea departe de casa mea.
După terminarea Școlii Generale nr. 6 pe care am terminat-o și eu, Constantin POPESCU a dat admitere la cel mai bun liceu. Din vorbă-n vorbă am auzit că după liceu a mers la Politehnică și a devenit inginer. Din anul 1961 vara, nu l-am mai văzut pe Constantin POPESCU, premiantul clasei noastre, cel care m-a impresionat prin liniaritatea notelor lui de 9 și de 10, prin dorința lui fierbinte de a fi cel mai bun.

(06 februarie 2023)

Dumitru PRUNARIU, cosmonautul

Dumitru PRUNARIU este acum un bărbat de 70 de ani. 

La vârsta de 24 de ani a absolvit Facultatea de Inginerie Aerospațială din cadrul Institutului Politehnic din București, devenind inginer cu specializarea aeronautică.

Din anul 1999 este doctor inginer în specializarea dinamica sistemelor aerospațiale, la 47 de ani.

După un proces complex de selecții și de instruire, Dumitru PRUNARIU a zburat în cosmos la data de 14 mai 1981, devenind primul cosmonaut român. După 7 zile, 20 de ore, 42 de minute și 52 de secunde,  nava cosmică Soiuz-40 a revenit pe pământ, după ce a înconjurat planeta de 125 de ori. Era 22 mai 1981.

Așa cum se obișnuia în acele vremuri, cosmonauților le-au fost înmânate cele mai înalte distincții ale URSS și ale statului din care aceștia proveneau. Lui Dumitru PRUNARIU i s-a acordat Premiul LENIN,  titlul de Erou al RSR, dar și alte distincții, precum Steaua României.

În anul 2000, Dumitru PRUNARIU a fost înaintat la gradul de general de flotilă aeriană, la 48 de ani. Cu ocazia trecerii în rezervă din anul 2007, i s-a acordat gradul de general maior, cu două stele.

Dumitru PRUNARIU a deținut o serie de funcții de demnitate publică în statul român. El este cercetător științific și autor a numeroase lucrări științifice în domeniul aerospațial. Activitatea sa științifică este recunoscută de mai multe universități din țară și din străinătate prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa. Cosmonautul Dumitru PRUNARIU este exemplul unui profesionist autentic a cărui viață și-a pus-o în slujba unui ideal nobil, acela de a studia tainele cosmosului, după ce a avut o experiență unică la vârsta de 29 de ani, când a efectuat acel extraordinar zbor în cosmos.




(01 decembrie 2022) 

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Dorina BARCARI

Dorina BARCARI este o femeie, acum pensionară.
Dorina BARCARI este absolventă a Facultății de Utilaj Tehnologic din cadrul Institutului de Construcții Bucureşti, promoția 1977.
Dorina BARCARI este specialistă acum în pensii și salarizare.
Dorina BARCARI cunoaște foarte bine toate detaliile legate de drepturile salariale și de pensii ale tuturor categoriilor de persoane.
Dorina BARCARI are apariții interesante la televizor.
Dorina BARCARI m-a dezamăgit că în aparițiile sale de la televizor nu-și structurează discursul și devine obositoare prin detaliile irelevante și haotice pe care le prezintă, încât nimeni nu mai înțelege nimic.
Dorina BARCARI m-a dezamăgit că pune problemele ca și cum totul este un dat din cer și nimic nu s-ar modifica vreodată. Este adevărat că legile trebuie aplicate din moment de au fost votate și promulgate, dar Dorina BARCARI ar face bine să arate scurt și foarte clar care sunt viciile din articolele de lege.
Dorina BARCARI m-a dezamăgit că cu este concisă. Dacă un nene sau o tanti are o problemă, ea ar trebui să asculte. După aceea cu expertiza pe care o are, să aibă un calculator în față și să găsească fie articolul de lege care fundamentează un răspuns, fie să facă un calcul și să dea o soluție pe loc.
Dorina BARCARI m-a dezamăgit că vorbește foarte mult și foarte repede, critică, dar nu constructiv. 
Dorina BARCARI m-a dezamăgit că soluțiile pe care le dă sunt vagi, ceea ce derutează, căci a-l trimite pe om undeva sau a-i spune că trebuie să mai aducă acte sau să-i dea ei detalii suplimentare, este ca și cum nu ai rezolva problema. Omul se adresează la Tv nu de fericire, ci că are o problemă punctuală. Oricărei probleme punctuale Dorina BARCARI trebuie să-i dea un răspuns punctual. 
Dorina BARCARI m-a dezamăgit că nu are o metodă de lucru. În opinia mea, ea, ar trebui să primească un dosar al pensionarului, să-l studieze și în emisiune să dea o soluție, eventual cu pensionarul pe fir ca să aibă un dialog, dar soluția nu trebuie dată pe loc cu informații primite în timp real.

(10 octombrie 2022)

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Cristina GUSETH

Cristina GUSETH mi-a adus aminte de anii '50 când comuniștii abia veniți la putere nu aveau cadre și luau pe cine nimereau și-i instalau în funcții de conducere. Așa au apărut directori, ofițeri superiori, șefi în administrație, formați din inși luați de la coada vacii și puși să slujească partidului. Unii au slujit mai bine, alții au slujit mai rău, dar s-a văzut că lipsa de specialiști s-a transformat într-o calamitate pentru întreg regimul comunist.
Să fii absolventă de Facultate de Electronică și Telecomunicații din Institutul Politehnic București, promoția 1983 și să revendici postul de ministru al justiției mi se pare un salt în necunoscut atât de mare încât cel care vrea să-l facă face dovada că este rupt total de realitate.
Justiția este o lume aparte.
Oamenii care sunt absolvenți ai facultății de Drept sunt cu totul speciali.
Exigențele meseriei de magistrat sunt remarcabile.
Procurorii, judecătorii și avocații formează caste de nepătruns pentru ceilalți muritori.

Cristina GUSETH m-a dezamăgit că s-a lăsat manipulată, căci sunt sigur că nu a fost ideea ei de a candida la demnitatea de ministru al justiției.

Cristina GUSETH m-a dezamăgit că a confundat meseria de inginer pentru care are o diplomă cu calitatea de magistrat, care presupune parcurgerea unui număr de pașii pe care numai niște aleși îi finalizează.

Cristina GUSETH m-a dezamăgit prin răspunsurile date întrebărilor pe care i le-au pus oameni de meserie, răspunsuri ce dovedeau cu prisosință că ea nici vocabularul de specialitate nu-l stăpânea cât de cât.

Cristina GUSETH m-a dezamăgit pentru îndârjirea cu care a crezut că cineva are ceva personal cu ea de nu o preferă pe post de ministreasă la justiție, nu că ea nu e potrivită pentru a fi ministreasă acolo. Am cunoscut eu un nene care la beție zicea că dacă a doua zi i s-ar fi propus să predea neurochirurgie el ar preda și nu oricum, ci foarte bine. Eu aveam mari dubii, căci pe la facultatea cu pricina, profesorii când predau mai și operează în același timp și când ai luat ceva la bord, îți tremură bisturiul în mână...


(10 iulie 2022)