În anul 7490 de la facerea lumii eram secretar de BOB al PCR de la o serie a facultății unde lucram. Bunul meu prieten cu care făcusem cercetare științifică și publicasem articole în reviste de specialitate, m-a anunțat că i s-a aprobat plecarea definitivă în Israel. Am mers la comitetul de partid pe universitate și am anunțat că bunul meu prieten, care era membru de partid, va pleca în Israel. El trebuia exclus din partid. profesorii cu care am discutat mi-au spus că noi nu trebuie să ne facum dușmani și că eu trebuie în adunarea de partid să mă ridic în picioare, să spun că bunul meu prieten și să-i dau numele, are dosarul aprobat să plece în Israel. Să-l întreb dacă are ceva să ne reproșeze. Așa am făcut. Bunul meu prieten s-a ridicat în picioare, mi-a spus că nu are nimic a ne reproșa. Am propus excluderea lui din partid. Bunul meu prieten a părăsit ședința. Câteva zile mai târziu, l-am condus la aeroport pe bunul meu prieten și pe soția lui și au plecat. Peste ani, când a revenit prin țară, l-am întâlnit. Noi corespondăm și acum pe e-mail.
Am scris toate acestea pentru a arăta că au existat doi mari profesori care m-au ajutat să ies dintr- încurcătură care presupunea înfierarea cu mânie proletară a celui care părăsea țara și trebuia exclus din partid. Întâmplarea a făcut ca în aceeași zi să se producă excluderea altui coleg din partid pe motiv că pleca definitiv în Germania, iar la adunarea de partid a fost făcut în fel și chip de colegii lui, după care a fost exclus din partid. În zilele următoare, am fost apostrofat că eu nu am procedat la fel. Mă uitam la cei care mă abordau și mi se făcea milă de ei. După Decembrie 1989 ei erau cei mai înfocați apărători ai democrației și detestau comunismul din adâncul suflețelelor lor.
(05 august 2024)
