În vremurile de demult, dosarul de cadre era esențial. Peste tot există dosare de cadre, numai că în comunism erau așa de prost folosite că multele erori făcute prin interpretarea lor au sfărâmat destine sau au propulsat nulități în prim planuri, cam așa cum se întâmplă și în zilele noastre.
Conferențiarul universitar Vladimir TREBICI, un om de mare cultură, preda disciplina numită demografie. Era un om deosebit de distins, cu vorbă clară și așezată, de o verticalitate rar întâlnită. Am avut în câteva rânduri posibilitatea să stau de vorbă cu el și de la mare distanță se vedea că este cu mult mai mult decât conferențiarul universitar de la demografie, om care depășea prin tot ce trebuie pe mulți dintre cei ce ocupau poziția de profesor universitar.
Știam că Vladimir TREBICI mergea iarna în Herăstrău împreună cu profesorul TUFESCU, făceau o copcî în gheață, intrau și se scăldau la minus nenumărate grade Celsius spre admirația trecătorilor care îi aplaudau. Neluțu T. mi-a povestit că ăpoposind undeva în Bucovina într-un sat, l-a întâlnit pe un domn care dimineață de dimineață, fie vară, fie iarnă, intra într-un butoi cu apă rece, rece de tot și făcea înviorarea. Era fratele lui Vladimir TREBICI.
Cu mult înainte de Revoluție, la o masă festivă dată de catedra noastră, aparent fără un motiv, stropită cu băuturi alese și îmbogățită cu friptane și tot feluri de delicatese, am aflat motivul: conferențiarul universitar Vladimir TREBICI se pensiona, deși era om în putere și în acele vremuri continuitatea nu era o problemă ca în vremurile mârșave de azi, generate de legea lu'boc din 2011. Știam că Vladimir TREBICI se plimba prin cele mai înalte sfere și într-o formă voalată a rezultat că prinsese un culoar ca pensia să-i fie favorabilă. Nu-mi venea să cred că omul înalt, drept, plin de viață, cu vocea aceea calmă, dar pătrunzătoare, cu zâmbetul acela plin de înțelesuri se retrage în plină glorie, asemeni unui Hamlet de geniu, care la 27 de ani se retrage, deși gloria sa este abia la început, iar triumful îl însoțește pas cu pas. Cel care publicase cartea monumentală Demografia în 1979 la Editura Științifică și Enciclopedică, își lua la revedere, așa deodată, sec și brusc, iar noi cei din jurul lui rămâneam nedumeriți. Recensământul populației din 1977 a avut la bază ideile sale. A fost și o mare manifestare pe teme de demografie sub înal patronaj, coordonată de Emil BODNĂRAȘ parcă, precedată de sesiuni cu adevărat științifice în diverse instituții de învîțământ și cercetare în care au fost dezbătute probleme, mai ales în forme destul de directe s-a vorbit și de limite și erori în politicile demografice ale acelor vremuri, punându-se sub semnul întrebării chiar și decretul 770 din 1966 referitor la interzicerea avorturilor, atitudine îndrăzneață pentru anii respectivi.
După Revoluție, am urmărit intensa activitate desfășurată de Vladimir TREBICI și am aflat cu plăcere de la prietenii lui, rămași în Catedra de Cibernetică Economică vestea că a devenit membru titular al Academiei Române.
L-am mai întâlnit de căâteva ori pe marele Vladimir TREBICI, dar nu în ASE. că nu mai dădea pe acolo, ci cu alte prilejuri ușor private, niște doctorate, dar după susținerile publice. Era același om cu zâmbet fin, cu vorba așezată și arăta o înțelepciune aparte. Nu se schimbase deloc și-și purta anii cu demnitatea omului care a trăit și a luptat pentru crezul său, pentru care timpurile nu au avut puterea să-l clintească vreun pic.
Vladimir TREBICI este unul dintre puținii oameni pentru care am avut admirație totală. Cu un anumit prilej, pe când doream să public o carte și-a zis un adevăr crud despre dijmuiala redactorilor șefi din edituri, care era triplă față de zeciuiala pigmeilor cu parandărătul de la contractele de azi. Eram prea tânăr atunci să aud de la un om trecut prin viață un adevăr așa de crud. Tocmai pentru curajul de a mi-l spune mie, să înțeleg mersul vieții și să-mi recalibrez toate eforturile, l-am prețuit pe marele om de știință Vladimir TREBICI.
(24 martie 2017)
