Istoria ca știință

Știința este știință, adică este creația omului care a reușit să se ridice și să gândească, identificând adevăruri și descoperind legi. Știința presupune judecăți, ipoteze, rezultate, corelații, toate ducând spre adevăruri unanim acceptate.

Știința nu include adevăruri absolute. Adevărurile absolute sunt folosite cel mult pentru a formula premisele unor ipoteze, după care vin demonstrațiile, argumentele logice și concluziile.

În opinia mea, o carte de istorie ca rod al cercetării științifice trebuie să conțină adevăruri demonstrate indubitabil și doar în cazuri excepționale, prin descoperirea de noi documente sau de materiale arheologice, să se producă modificări ale textelor din carte. Acele modificări se justifică, nu prin abordarea subiectivă a materialelor existente, după cum bate vântul și după cum dictează interesele unora sau altora, ci doar motivate de noi informații care apar din noi surse de documentare descoperite.

Cercetarea științifică din domeniul istoriei are ca rezultat texte reci, lipsite de culoare sau de venin și de metafore, care reflectă adevărul istoric, așa cum este el, convenabil sau mai puțin convenabil în raport cu părerile exprimate de-a lungul timpului asupra unor evenimente din trecut. Cercetarea științifică din domeniul istoriei are la bază doar documente, mărturii arheologice, fotografii și analize cantitative bazate pe fapte reale și nicidecum pe impresii subiective sau afirmații făcute cu diferite prilejuri, fără a avea un fundament material cuantificabil riguros și fără a fi însoțite de demonstrații indubitabile.

Există la ora actuală cărți de istorie, dar numai prin faptul că ultimele pagini care se referă la perioadele curente, unde sunt abordări încărcate de subiectivism, își pierd caracterul științific, dar trebuie să trăim cu speranța că în viitor acest neajuns se va remedia. Chiar și dimensiunea textelor care fac referire la evenimente precis definite, în contextul existenții Internetului, nu mai apare ca restricție, drept care istoricii, adcă au de spus ceva ca rzultat al cercetărilor lor riguroase, au posibilitatea s-o spună fără nicio restricție, prin texte de oricât de multe cuvinte, cu oricât de multe reproduceri fotografice de înaltă rezoluție.



(13 martie 2025)

Liceul de pe vremea mea

Îmi amintesc. poezia lui George BACOVIA care zicea:

Liceu, - cimitir

Al tinereții mele -

Pedanți profesori

Și examene grele..

Plase anti polen si praf?

Şi azi mă-nfiori

Liceu, - cimitir

Al tinereții mele!.

Nu prea se potrivește cu liceul pe care eu l-am făcut între 1961 - 1965, căci deși vremurile erau aspre, specifice comunismului, eu ca elev, am făcut exact ceea ce am vrut. Despre discipline am multe de spus, dar un lucru era sigur: nu m-am bazat pe memorare, căci dacă pe vremea mea se memora cât se memorează azi, eu n-aș fi terminat liceul niciodată, căci pe mine mă apucă transpirația pe șira spinării dacă trebuie să memorez un text, nu o poezie, pentru a-l recita cuiva care simte o mare plăcere până la a juisa, căci ascultă ceea ce a dictat cu câteva zile mai înainte și vede cum un sclav se conformează recitând, deci recunoscându-i supremația ca autor al textului.

Pe vremea mea, în liceu, totul era logic. La trigonometrie nu trebuia să învăț nimic. Dacă știam teorema lui PITAGORA și definițiile funcțiilor trigonometrice, totul decurgea de acolo. Învățatul folosindu-mă de logica lucrurilor și de raționamente, mi-a permis să nu uit ceea ce am învățat și să am capacitatea de a folosi acele cunoștințe din liceu, mulți ani de la terminarea liceului.

Liceul de pe vremea mea avea profesori adevărați, nu mameluci, care se enervează, dau teste și notează cu doi pe toți elevii, ca să-și arate ei, lor înșile cât de tembeli sunt. Profesorii de pe vremea mea, făceau carte, căci ei înșiși știau carte. ca să dăm admitere la facultate aveam:

- manuale,

- notițe,

- caiete cu rezolvări de probleme.

Nu mi-au trebuit ore de meditații căci pe vremea mea, nici nu se știau ce sunt acelea meditațiile.

Profesorii mei și-au făcut datoria și au predat toată materia, deci nu trebuia să mă meditez la nicio materie, căci la clasă se predaseră toate lecțiile, fusesem ascultat la unele dintre teme, dar trebuia să învăț căci altfel notele nu ar fi fost deloc semnificative și nu m-ar fi încurajat să sper să susțin un examen de admitere la o facultate.

În timpul liceului de pe vremea mea, erau colegi, mai precis colege, strălucitoare, care învățau și obțineau note fabuloase. Erau și băieți, dar niciodată nu se ridicau la înălțimea colegelor noastre și noi recunoșteam meritele celor foarte bune. Nu existau elevi așa cum sunt azi copiii de bani-gata. Toți eram o apă și un pământ, căci la noi în liceu sau mai exact la mine în clasă nu era niciun elev provenind din aristocrația roșie, care să ne dea clase prin comportamentul său sau prin ceea ce ar fi afișat celorlalți colegi, fără ca noi să avem acces la acele lucruri.

În liceu totul este definit de profesori. Când un profesor se recomandă prin numărul de studenți de la clasele lui care au fost admiși la facultate, are cea mai grozavă carte de vizită, mai ales prin faptul că cei admiși erau prezenți la admitere numai cu ceea ce învățaseră la clasă cu respectivul profesor, fără vreo oră de meditație, căci meditațiile pe vremea când eu am făcut liceu erau ca și inexistente. mergeau la București să se mediteze doar cei care doreau să de admitere la medicină și la arhitectură, iar meditatorii erau profesori universitari.

În liceu elevii purtau uniformă. Băieții erau tunși regulamentar, adică foarte scurt, fără coafuri, fără plete. Uniforma includea și matricola cusută pe sacou pe mâneca stângă și avea numele liceului și un număr de identificare a elevului. Deci trebuia ca elevul să fie disciplinat în afara liceului pentru a nu fi raportat la conducerea liceului ca fiind indisciplinat sau obraznic.

Profesorii mei din liceu au fost oameni pasionați, care exercitau meseria de dascăl dând dovadă de talent, de profesionalism și de măiestrie. Deși au fost discipline pe care le-am detestat din adâncul sufletului meu, despre profesorii care le predau eu am numai cuvinte frumoase.

(30 aprilie 2023)