Soluțiile proaste

Îmi amintesc de nuvela Alexandru LĂPUŞNEANU a lui Costache NEGRUZZI din care am extras fragmentul:

................

- Oh! pacatosul de mine! striga ticalosul. Maica preacurata fecioara, nu ma lasa sa ma prapadesc!... Dar ce le-am facut oamenilor acestora? Nascatoare de Dumnezeu, scapa-ma de primejdia aceasta si ma jur sa fac o biserica, sa postesc cit voi mai ave zile, sa ferec cu argint icoana ta cea facatoare de minuni de la monastirea Neamtului!... Dar, milostive doamne, nu-i asculta pre niste prosti, pre niste mojici. Pune sa deie cu tunurile intr-insii... Sa moara toti! Eu sint boier mare; ei sint niste prosti!

- Prosti, dar multi, raspunse Lapusneanul cu singe rece; sa omor o multime de oameni pentru un om, nu ar fi pacat? Judeca dumneata singur. Du-te de mori pentru binele mosiei dumitale, cum ziceai insuti cind imi spuneai ca nu ma vrea, nici nu ma iubeste tara. Sint bucuros ca-ti rasplateste norodul pentru slujba ce mi-ai facut, vinzindu-mi oastea lui Anton Sechele si mai pe urma lasindu-ma si trecind in partea Tomsii.

.......................

Vedem de multe ori soluţii proaste date unor probleme practice, soluţii care numai din întâmplare nu au un final dramatic.

Faptul că nu avem o autostradă Bucureşti-Braşov este o soluţie proastă, care în niciun caz nu este dată de nişte specialişti deştepţi.

Faptul că Bucureştiul este sufocat de maşini staţionate aiurea reprezintă tot un lanţ de soluţii proaste, dat în niciun caz de specialişti cu creierul la ei.

Faptul că multe dintre panourile semnalizatoare ale aeroportului au un avion cu botul îndreptat nu în direcţia de drum spre aeroport este tot o soluţie proastă, dată de nişte specialişti lipsiţi de deşteptăciune.

Exemplele sunt nenumărate şi sunt de necombătut căci ele există, ba mai mult, soluţiile bune şi foarte bune se ştiu şi dacă le vedem în alte locuri implementate, este clar că cele proaste, sunt soluţii proaste şi atât. Ele nu sunt date nici de tipi buni, nici de tipi foarte buni, nici de tipi geniali, cum nu sunt date de mediocrii, ci cu siguranţă sunt date de proşti. Punct.

(18 aprilie 2018)

Executant lăudăros

Executantul lăudăros se cunoaște dintr-o mie prin faptul că:

- vorbește mult;

- folosește prea des pronumele eu;

- despre faptele lui vorbește la timpul trecut;

- în 10 cuvinte are 6 nume proprii;

- nu vine cu lucruri concrete;

- pus la treabă nu face mai nimic;

- se laudă cu ce nu a făcut el;

- se învârtește pe lângă cei care muncesc;

- privește, nu execută;

- dă idei fără a se implica;

- stă prea mult pe lângă șefi.

Trebuie musai identificat executantul lăudăros pentru:

- a nu fi inclus în echipă;

- a nu i se da să facă lucruri decisive;

- a nu i se spune lucruri importante;

- a nu fi luat la nicio negociere;

- a nu i se da importanță de niciun fel;

- a nu i se cere părerea că nu are;

- a nu mai plictisi cu laudele sale.

Eu am un mod simplu de a-l testa pe om pentru a vedea dacă este sau nu lăudăros. Îl stimulez să vorbească despre el, despre ceea ce a făcut el, în ideia că tot ceea ce spune îmi este foarte necesar în a face eu lucruri folosindu-mă de experiența sa. Atunci lăudărosul începe să debiteze niște enormități și nu se mai oprește. Cu fiecare minut care trece îmi dau seama nu numai că este lăudăros, dar că este nepriceput, laș, orgolios, turnător, infect, prostovan și neîndemănatic.
Executantul  lăudăros nu este numai lăudăros. Are o droaie de defecte, dar lăudăroșenia iese la el în evidență prima, căci este zgomotasă, spontană, presărată cu enormități și are uneori în ea nenumărate stângăcii care o fac nenaturală.

(15 februarie 2018)

Executant nestatornic

Executantul nestatornic este cel care nu reușește să zăbovească la un loc de muncă mai mult de 6 luni pentru că:

- i se pare că muncește prea mult,

- are colegi care nu-l apreciază,

- șefii sunt prea duri cu el,

- i se dau cele mai grele munci,

- serviciul e prea departe,

- altul este salariul primit, decât a negociat,

- era mai bun vechiul loc de muncă,

- colegele nu sunt așa de mișto,

- nimeni nu este la nivelul său,

- atmosfera este tensionată,

- reproșurile de la calitate sunt prea dese,

- se gândește să schimbe meseria,

- colegii se îmbracă prost,

- lipsesc teambilding-urile.

În opinia mea, un om care a schimbat multe locuri de muncă, adică în 5 ani are 10 locuri de muncă sau chiar mai multe, este un om cu probleme,. Unul cu multe locuri de muncă schimbate care vine și cu recomandări călduroase, este cu multe semne de întrebare pentru că, acele recomandări favorabile îi sunt date ca să scape de el de la vechiul loc de muncă și nicidecum că repseectivul este un tip valabil. Peroanele de execuție care tot timpul caută și găsesc motive la alții din care să rezulte că ei nu au motiv să zăbovească mai mult de 3-6 luni la un loc de miuncă, sunt oameni dificili, nu știu meserie, au carențe comportamentale și făptuiesc abateri de la disciplina muncii, adică nu au capacitatea de a se adapta să lucreze într-o echipă, așa cum lucrează cei cu vechime neîntreruptă de cel puțin 5 ani. Când vine cineva să se angajeze și se citește lista locurilor de muncă și această listă este analizată cu atenție, se vor vedea elemente ce definesc defectele, respectiv, calitățile respectivului în doi timpi și trei mișcări. Unul care enumeră 40 de meserii diferite și 20 de locuri de muncă pentru 5 ani de stat la serviciu, evident, este un om cu mari probleme și acestea se știu sau se află cu mare ușurință dintr-un minim de investigații. Executantul nesattornic are el ceva care-l face să-și ia traista-n băț și să migreze de colo-colo, nestatornicia lui are o cauză, în niciun caz nobilă, ci o carență precum alcoolismul, hoția, prostia, nepriceperea, intrigăreala, jocurile de noroc sau violența.
Executantul nestatornic este o problemă de studiat înainte de a-l introduce într-o echipă, căci gestul devine nesăbuit mai ales când i se semnează cecuri în alb mai multe deodată, prin supraevaluare.

(14 februarie 2018)

Executant pârâcios

Executantul pârâcios se deosebește de executantul turnător. Executantul pârâcios vine la șef cu pâra. El pârăște pe colegul care:

- nu-i împrumută o sculă;

- nu-i vorbește frumos;

- nu-l ajută când îi cere;

- nu muncește cât el;

- l-a făcut puturos;

- i-a zis că este nepriceput;

- îl sabotează în ce face;

- îi ascunde sculele;

- nu-i dă la mână piesele;

- fumează prea des;

- spune bancuri când muncește;

- bea la program;

- doarme la program;

- este prea încet;

- îl irită prin tot ce face.

Uneori este de acceptat insul care vine o dată pe an sau o dată la cinci luni să-și exprime dezacordul față de un coleg din cauza căruia lucrurile merg nu prea bine, dar acestea sunt cunoscute de șefi. Dar a veni zilnic pentru a spune că între el ca executant și toți ceilalți există probleme, dar el este cel mai bun, iar totți ceilalți sunt răii-răilor, deja este o problemă. Executantul cu pricina este un pârâcios care dorește cu tot dinadisnsul să iasă în evidență că el nu are cum să îndeplinească ceea ce are de făcut, nu din cauză că el nu este în stare, ci pur și simplu, numai și numai din cauza celorlalți. Lucrurile devin foarte grave în momentul în care respectivul se apucă și scrie. El va face tot felul de petiții, ca fiind bine intenționat, punând o armată de indivizi să le rezolve, în loc să facă ei alte treburi pentru acre sunt plătiți. Am cunoscut mulți pârâcioși, unii mai nenorociți decât alții. I-am evitat și niciodată nu am mai lucrat cu ei sau i-am pus la treabă, să facă lucrări de nii singuri și să-și dea seama singuri de limitele lor. Venea o tipă să pârască pe toată lumea. Am pus-o să scrie singură o culegere de probleme. Au trecut de atunci 20 de ani și culegerea nu a apărut și nici tipa n-a mai venit nici la mine și nici la ceilalți șefi, căci toți știau despre ce este problema și-i cereau culegerea de probleme chiar din prima zi în care deveneau șefi și ea ar fi venit cu prima pâră.
Executantul pârâcios luptă să se remarce prin ceva și anume că el este foarte bun, dar din cauza celorlalți nu are cum să-și pună în evidență talentele. Există ac și de cojocul lui. Să fie pus să facă munci unde nu relaționează cu alții și totul depinde de el, termene, calitate și cantitate.

(14 fevruarie 2018)

Executant împrăștiat

Executantul împrăștiat se recunoaște de la o poștă, pentru că el:

- vine la serviciu la ore nepotrivite;

- nu este pregătit pentru nimic;

- are sculele aruncate peste tot;

- începe multe fără să le termine;

- dispare brusc în toiul muncii;

- are mizerie la locul de muncă;

- suferă accidentări nenumărate;

- ține țigările în locuri diferite;

- când vorbește se uită altundeva;

- are înclinații să se facă că muncește.

Este de evitat atunci când la poarta organizației bat mulți pretendenți. Nici nu trebuie să zăbovești prea mult pentru a-l identifica, pentru că el la un interviu vine nepregătit. Este nearanjat. El are un CV mototolit, scris acum 1.000 de ani și are o pozitie necontrolată în fața angajatorului. El nu se disciplinează niciodată și în momentele în care devine personaj cheie încurcă în așa hal lucrurile încât prejudiciul este imens, drept care nu recomand nimănui să lucreze cu un astfel de personaj, mai ales atunci când în proiect apar momente critice, cu termene rigide și resurse absolut limitate.

(14 februarie 2018)

Executant bizar

Management cu turnători

Sunt manageri care nu știu ce este acela management, căci ei, mioritici fiind nici nu sunt interesați să învețe ceva despre management. Se cunoaște de la o poștă managerul școlit de cel autodidact și aceștia de managerii empirici ți ignoranți care cred că așa s-au născut, adică, manageri.

În opinia mea, există mai mulye tipologii de manageri, dintre care amintesc:

• managerii care se ocupă direct de executanții din subordine și care râvnesc să urce tot timpul mai sus pe scara ierarhică; ei stat tot timpul printre executanți și împrumută din apucăturile acestora; sunt sau nu respectați funcție de câtă meserie știu și cât de buni executanți au fost și au rămas, pentru a se implica atunci când situația o impune, coto la cot cu cei pe care îi conduce; ei sunt buni sau nu sunt buni după claritatea mesajelor pe care le dau în toate direcțiile, după respectarea termenelor la care execută sarcinile primite și mai ales, funcție de calitatea rezultatelor, a atmosferei din echipa de care se ocupă și de dorința pe care o au de a evolua prin participarea la cursuri de instruire dar și prin autoperfecționarea continuă;
• managerii care au în subordine manageri și ceva executanți, implicați în conducerea de organizații, nu neapărat patroni, dar undeva și patroni dacă le dă mâna; ei au menirea de a defini obiective dacă sunt și patroni sau de a primi obiective de realizat dacă sunt în legătură directă cu patronii, la nivelul un manager la un patron; ei au responsabilitatea de a defalca sarcini și de a stabili termene; ei discută cu managerii din subordine, dar la o adică discută și cu executanți, fără a se trage de brăcinare cu aceștia; acești manageri trebuie să înțeleagă un lucru: nu trebuie să raporteze nimănui că nu au realizat obiectivul sau au depășiri de termen, pentru că ei sunt plătiți să îndeplinească obiective și nu să se vaite de pe poziția unor țațe că una, că alta; pentru a spune că nu au făcut ceea ce trebuie și un nene de pe stradă o va spune și fără salariu baban de manager și fără birou și fără fotoliu de pliele în care nu se mai vede prea bine;
• managerul de manager, adică acel manager catre nu discută cu executanți, ci doar cu managerii din interiorul structurii de care răspunde și de asemenea, comunică cu cei din exteriorul structurii în așa fel încât lumea să știe care este starea structurii, adică faptul că structura este funcțională și merge bine, adică răspunde cerințelor pentru care ea există; el definește pe baza strategiei primite, un proiect;  managerii de manageri nu sunt ca băieții de băieți, ci acționează în mod colaborativ, adică ei comunică respectând regulile piramidei funcțiilor, coordonează întregul ansamblu și cooperează atât pe orizontală, cât și pe verticală în vederea efectuării tuturor corecțiilor ce se impun pentru a minimiza nivelurile abaterilor care se înreregistrează în derularea proiectului.

Managerii au stilurile lor de muncă, dintre care stilul bazat pe turnătorii este cel mai păgubos. Turnătorii sunt executanți mediocrii sau manageri mediocrii care în loc să facă muncile pentru care sunt plătiți, merg în dreapta și în stânga, în sus și în jos și sub pretextul că doresc ca lucrurile la ei în echipă sau la ei în sector sau la ei în organizație să meargă bine, bârfesc pe colegii lor, pe șefii lor sau fac o serie de propuneri, care mai de care mai incitante. Numai că de fiecare dată uită să spună că ei nu execută mai nimic. Iar în cazul propunerilor avansate se află doar la stadiul de idei, fără nimic concret. Când sunt puși să-și asume responsabilități, să treacă la execuție, fug ca dracul de tămâie. Managerii care își bazează munca pe deciziile alterate de turnătoriile făcute de astfel de indivizi nu au altceva de făcut  decît să aibă tot timpul pregătită bocceluța încât vine cât ai clipi momentul în care șutul în fund le va fi aplicat din lipsa nerealizării obiectivului pentru care au fost făcuți manageri.

Am cunoscut astfel de manageri care plecau urechea la turnătorii de serviciu și care se foloseau de cele zise de aceștia în a defini actul lor decizional. Este știut faptul că niciun turnător nu vine decât să toarne cucută în urechile șefului, iar cu nasolii niciun act managerial efectiv nu are un fundament serios, nimic nu duce la dezvoltare, ci la instaurarea terorii, a incertitudinii și a dezastrului.

(13 februarie 2018)

Lecția neînvățată de management politic

Managementul politic este o matematică aplicată în politică și nu numai. Nu este o știință laîndemâna oricui, iar dovada că așa stau lucrurile, se vede cu ochiul liber prin rateurile date de unii, care se cred și deștepți și frumoși, dar pe bani foarte mulți, luați aiurea și dați tot aiurea. 

Managementul politic zice că ideile sunt doar de două feluri:

- idei de succes;

- idei proaste.

Nuexistă idei mai proaste, nici idei foarte proaste, nici idei groaznic de proaste, ci idei proaste pur și simplu. Despre acțiuni există, de asemenea, două tipuri și anume:

- acțiuni cu efecte;

- acțiuni fără efecte.

Deci, nu există acțiuni de dragul de a face zgomot sau chiar mult zgomot pentru nimic. În managementul politic există acțiuni eficiente, așa cum există acțiuni ineficiente. Cei ce știu management politic niciodată nu-și programează acțiuni ineficiente sau cu șansă aproape zero de a se realiza. Cei ce-și propun acțiuni care din star au probabilitate foarte apropiată de zero de a se realizat nu știu management politic și nici nu vor săștie, lucru care are costuri imense pe termen  lung.

Să iau un exemplu simplu. Moțiunea de cenzură, așa cum este ea definită, are ca scop căderea guvernului. Cine depune o moțiune de cenzură, are succes dacă ea trece sau este un insucces dacă moțiunea nu trece. A depune o moțiune de cenzură care din start este sortită eșecului este un gest pe care managementul politic îl catalogează ca fiind:

- nefiresc;

- anormal;

- dezastruos;

- aventuros;

- simplist;

- fantezist;

- ineficient;

- aiurtor;

- jalnic.

Voi analiza ceea ce s-a întâmplat zilele trecute cu moțiunea de cenzură depusă la Parlament de PNL, partid pe care eu îl consider un partid mare, dar care de vreo  trei ani își caută și drumul și liderul. În opinia mea, PNL trebuie să aibă ca obiectiv nu să depună moțiuni de cenzură, adică să băzâie, ci:

- să coaguleze dreapta cu o platformă specială;

- să aibă propriile propuneri, nu să critice;

- să înceteze cu critica, ci să construiască

- să trimită în televiziuni oameni ca lumea;

- să propună proiecte trăgând preșul de sub putere.

În loc să fi venit premierul cu ideia cu proiectele prin Banca Mondială, opoziția trebuia să vină. În loc să vină guvernul cu creșterea salariilor la doctori, opoziția trebuia să facă propunerea. Și multe altele la fel de importante.

Dar să revin la moțiunea de cenzură care a picat în Parlament săptămâna trecută.

Parlamentul are 465 de persoane cu drept de vot.

Ca să treacă o moțiune, trebuie votată de cel puțin 233 parlamentari.

Opoziția este formată din PNL, USR, PMP, adică 168 parlamentari, adică 36%.

De la 168 la 233 sunt necesare 65 de voturi, adică lipsesc 28% voturi.

dacă s-ar lua toate moțiunile de cenzură de la anul 1995 încoace s-ar vedea care este ponderea celor care sunt atrași de opoziție și câte moîțiuni ale opoziției au trecut.

În cazul de față din cei 168 de membri ai opoziției au votat pentru a cădea guvernul159 parlamentari. dacă nici măcar membrii opoziției nu s-au reunit spre a vota căderea guvernului și pentru a veni ei la putere, este foarte dificil să cred cum o astfel de opoziție are capacitatea de a convinge încă 65  sau 66 de parlamentari să i se alăture.

În sală, la vot au fost prezenți 317 parlamentari adică 68%, asigurând cvorumul. Puterea a utilizat arma ieșirii din sală pentru a se asigura că parlamentarii ei nu votează altfel decât s-a stabilit. Este tehnica folosită de fosta putere, acum aflată în opoziție. Ce ție nu-ți place, altuia nu face, zice și un proverb dar și managementul politic.

Se știe din istorie că:

- guvernele nu cad că vrea opoziția în primul an de  la alegeri;

- guvernele cad la presiuni majore ale străzii cu un an înainte de algeri;

- puterea se erodează progresiv pe durata mandatului;

- opoziția unită, prin construcție are șanse să vină la putere.

Dacă se ia contribuția lui Traian Băsescu la coagularea dreptei și crearea alianței DA și utilizarea postocaliului și actuala opoziție ar trebui să învețe, dar să facă altceva, căci istoria nu se repetă trasă la indigo. În acest an opoziția ar trebui să tatoneze și să definească acea strategie unificatoare care să dea șansă ca prin unirea forțelor să ducă la succes în anul 2020.

(26 noiembrie 2017)

Management de nota 3

Voi relata o poveste simplă. La o bancă privată, cine vrea să rezolve o problemă procedează astfel:

- consultă un monitor;

- alege o opțiune care i se potrivește;

- apasă pe un butom;

- obține un bilet cu un număr;

- se uită pe niște afișaje de la ghișee;

- când își vede numărul se duce la ghișeu;

- își rezolvă problema.

Numai că Franz KAFKA n-a existat degeaba. El trebuia să fie veșnic și absurdul din literatura lui trebuie tot timpul să aibă corespondent în realitate. Să relatez întâmplarea reală de azi de dimineață, unde am parcurs următorii pași:

- am ajuns la ora 8,30, nu vă spun unde;

- în hol era un panou care anunța ceva despre bonuri de ordine;

- nu exista nimic pentru eliberarea bonurilor;

- s-a făcut o listă și o tinerică din public striga;

- erau 5 ghișee dar funcționau 3;

- se intra aleator după cum se eliberau;

- era harababură generalizată;

- pe panou se mai modifica numărul;

- intrase numărul 27 și pe tablou era 5;

- la un ghișeu intrau și cei cu programări online;

- calmul era al solicitanților;

- bebelușii nu aveau prioritate, ci doar un ghișeu.
Managementul de nota 3 este făcut de oamnii fără creierul la ei, cei care  fac lucrurile nu prost, ci foarte prost. Ei nu sunt în stare să facă lucrurile bine și de aceea toate soluțiile pe care le dau sunt mizerabile. Ei știu numai să dea vina pe alții, nu recunosc niciodată că nu sunt în stare de nimic.

Unii se văitau că nu au fost bani pentru informatizare. Nu le dau dreptate, căci birourile erau modernizate, ușile erau masive, se folosise mobiler foarte scump și tehnică de calcul de ultimă oră. Realitatea nu este aceasta, deoarece, în lipsa unui management bun, fluxurile informaționale nu sunt bune. De fapt, este aceeași problemă a disprețului celor din administrații față de cetățeni, atât timp cât acolo nu trebuie să te uiți la cățelul care latră, ci la stăpânul care-i ține lanțul.

(14 iulie 2017)

La Metroul București e un management foarte prost

Nu vreau să-mi amintesc de cum s-au schimbat scările rulante prin 2011 sau cam așa ceva, parcurgându-se în mod catastrofal următorii pași:

• s-au demontat toate scările de către cine a câștigat licitația de groaza că dacă va face altfel, va fi înlocuită în orice moment; fără a aavea capacitatea de a lucra simultan la toate stațiile, înlocuirea a durat foarte mult timp, situație în care bucureștenii au folosit scările clasice, urcându-le și coborându-le ca în Evul Mediu; numai un management execrabil nu a înscris nimic de ritmul de înlocuire și cel de demontare, lăsând o firmă perversă să-și bată joc de oameni;
• azi mergând cu metroul am vazut atâta mizerie cât pentru o sută de ani; 
• pereții sunt murdari; marmura are graffiti;
• tavanele nu mai au plăcile și se vede scheletul metalic;
  
• salariații urlă ca disperații pe holuri;
• senzația de părăsit și neângrijit este dominantă;
• reclamele sunt mai mult decât stupide, vechi și îmbâcsite;
• în vagoane textele care anunță stațiile și conexiunile nu ai cum să le citești că sunt niște defecțiuni;
• reclamele cu kaufland din vagoane sunt cu culori care nu transmit nimic datorită culorilor pe care le au pereții vagoanelor;
• este o atmosferă de cimitir și datorită modului în care se face economie de lumină la peroane;
• magazinele care s-au închis la Romană au niște plăci de material lemnos ca de șantier de Ferentari, ceea ce accentuează aspectul de jegoșenie;
• choșcurile de vânzare a cartelelor au grilaje mai urâte decât în filmele cu penitenciare;
• plăcuțele de semnalizare sunt neclare și vechi;
• se vede că fiecare a făcut ce i-a bubuit prin cap pentru că totul arată ca o haină făcută de mai mulți croitori, fiecare lucrând independent unul de celălalt;
• metroul în loc să fie ceva viu este mai mult mort, trist și cenușiu; soluțiile cu ecranele acelea fără conținut atractiv, panourile cu rafturile de la bunica în culori de maron, pereții gri murdar sau cum se zice gri-șobolan, stâlpii nevăruiți de la revoluția de la 1848, fac din cea ce ar fi trebuit să fie un monument, o mândrie, ceva banal și pierdut în mediocritatea unui oraș confundat mereu cu Budapesta, fără să ne deranjeze puțin.

Ca să se întâmple ceea ce în mod normal ar fi trebuit să se producă natural ar trebui un management adevărat. Acum managementul este foarte, foarte prost. Nu există o strategie, a ceea ce trebuie să fie metroul ca monument de arhitectură, nu ca mijloc de transport în comun. Asta știe toată lumea să facă, mai ales la câți bani înghite acestă hardughie.

Trebuie adus un designer care să starbilească:

- luminozotatea;

- culorile pereților;

- reclamele;

- chioșcurile care devin parte integrantă;

- plafoanele;

- plăcile indicatoare;

- casele de cartele;

- hainele personalului;

- culoarea ușilor metalice;

- semnalizarea fluxurilor de călători,

Un concept nou definit de un specialist are menirea de a schimba total fața metroului și ar face dovada ca s-a trecut de la un management prost al cârpelilpr la un management nou, bazat pe informație, adică mult mai prograsist, in care cunoștințele fac diferența. dacă ne gândim că există multe linii de metrou în mai toate acpitalele mari și de aceea cu atat mai mult acest metrou trebuie să iasă din anonimatul dat de o delăsare specifică unui management în care designul de interior nu este înțeles și e tratat ca o cenușăreasă, deși de acolo vine salvarea. O prăjitură Jofre ambalată într-un ziar mototlit adunat de pe jos își pierde valoarea.
Meteoul trebuie să devină ceea ce nu este, adică un monumet de arhitectură modernă bună a fi descoperită cănd omul intră să călătorească rapid de colo colo pe distanțe mari, prin galeriile subterane, cu vagoane moderne.

(08 aprilie 2016)