Primitivismul economiștilor și așa-zișilor analiști mioritici

Primitivismul economiștilor dâmbovițeni și cel al așa-zișilor analiști mioritici, mă sperie îngrozitor. Îi aud vorbind despre:

- sustenabilitate,

- eficiență,

- profitabilitate,

- productivitate,

- cize,

- stagnări,

- proporții, 

- macrostabilitate,

cu atâta ușurință, dar nu este greu de văzut că sunt de un descriptivism oribil, ei nefiind în stare să asigure nici măcare profitabilitatea unui closet public.

Abordările lor primitive, vulgare și neinteresante s-au văzut mai ales în anul 2009 când prezidentul le-a zis că economia românească nu este afectată de nicio criză, căci se alegea, iar ei au aplaudat frenetic zidul care înconjura țara și o ocrotea de criză. Iar după alegeri, evident criza s-a năpustit distrugătoare asupra salariilor românilor care au scăzut cu 25% zic unii, cu 40% zic gurile rele.

Acum se poartă o teorie conform căreia pe timpul lui CEAUȘESCU la 3 muncitori era una bucată pensionar, în timp ce acum raportul ar fi cam de 1:1, adică un muncitor ține în spinare un pensionar. Așa cum este prezentată problema cu:

- prea mulți pensionari,

- prăbușirea iminentă a sistemului de pensii,

- rolul exclusiv al pensionarilor consumatori,

este clar că analizele duc spre o singură direcție și anume exterminarea pensionarilor, care sunt:

- inutili,

- nenecesari,

- neproductivi,

- consumatori,

- bolnăvicioși,

- plimbăreți,

- încurcăreți,

- guralivi,

- plictisitori,

- răutăcioși,

- retrograzi,

- absurzi.

Lumea uită că timpul nu stă în loc și fiecare este tânăr, adult, matur și bătrân pensionar, ceea ce sunt sigur că nu va conveni nimănui să vadă tinerele generații blamându-i și arătându-i cu deștiul ca pe iultimele scursuri, pe acești nefericiți de bătrâni, pensionari, triști și mai ales uitați și detestați fără să aibă vreo vină că-și urnează cursul firesc al vieții, înainte de plecare.

Dar să revin la acei analiști și economiști stupizi care vântură acel raport de 1:1 între muncitori și pensionari, prevestind zile negre gândindu-se la anii 2032 și 2033 când avalanșa de decreței va penetra sistemul de pensii. Acești analiști și economiști obscuri, vulgari, primitivi și anoști uită că societatea a traversat niște momente precum:

- informatizarea,

- cibernetizarea,

- robotizarea,

- mobilezarea,

care au adus noi valențe productivității muncii și calității produselor, punând accent pe fiabilitatea acestora. În noul context creat, sunt sigur că niște economiști și niște analiști cu creier, nefiind cazul celor de pe meleagurile noastre cele mioritice, ar calcula o chestie numită muncitorul echivalent și ar descoperi că un muncitor de acum este cel puțin cât 3-5 muncitori echivalenți de acum 50 de ani și ceea ce i-ar surprinde este faptul că profilul pensionarului-consumator nu s-a prea modificat, ba  din contră, din cauza nenumăratelor privațiuni, un pensionar de azi este undeva la 0,7 dintr-un pensionar de acum 50 de ani. Rezultă fără dificultate că raportul de 1:1 este nerealist, ci un raport de 3:1, adică 3 muncitori echivalenți la 1 pensionar echivalent ar fi cu mult mai apropiat de o abordare științifică, realistă, decentă, nealarmistă și mai ales riguroasă a problemei.

Când îl aud pe eternul Mugur ISĂRESCU, cel cu crâmpoșia lui, vorbind despre echilibre și dezechilibre, mă sperii și-mi pierd somnul. Suntem în secolul al XXI-lea și bietul de el trăiește în Evul Mediu al iluminismului inchizițional, fără să înțeleagă provocările de azi. Euro în 2020?

(13 martie 2018)

Bolșevismul și criza economică

Imediat după război a venit Stalin cu ceata lui de comuniști și au instaurat comunismul la noi. După Stalin a continuat Nikita Sergheevici Hrușciov să meargă pe o linie un pic mai liberală, dar tot de o rigiditate vecină cu obscenitatea era. Marxismul primitiv introdus în manualele de propagcum să fie vorba arătau că:

- țările lagărului socialist merg pe o linie ascendentă;

- în economia socialistă nu mai există nicio contradicție;

- societatea comunistă are clase neantagoniste;

- în țările capitaliste exploatarea este până la sânge;

- șările capitaliste sunt pe buza prăpastiei;

- sărăcia proletariatului devine cronică pe zi ce trece;

- criza economică se adâncește din rău în mai rău;

- imperialismul este ultima treaptă a capitalismului;

- imperialismul se prăbușește inevitavil și ireversibil.

Economiștii bolșevismului știau să separe clar deosebirile dintre comunismul idilic și capitalismul jegos, unde muncitorii o duceau din rău în mai rău. Ce era greu de explicat se referea la faptul că etnicii germeni emigrau în Germania de Vest, că germanii din Est Germany își riscau viața să treacă dincolo, că zidul Berlinului nu se făcuse ca nu cumva vreun vest-german să vină în est, ci din contră, ca germenii din Est Germany - DDR să nu treacă în West Germeny. Dar nu despre aceste realități plătite cu sânge vreau să discut acum, ci despre mutațiile genetice produse de cei 50 de ani de comunism în structura fibrei poporului nostru, căci o altă explicație nu am la ceea ce prevăd economiștii și analiștii bolșevici de azi de la noi.Modificările genetice apărute la români datorate evoluției comunismului, cu efecte în escaladarea minciunii, furtului, fățărniciei și panicii determină producerea și după aproape 30 de ani de la Revoluție a efectelor specifice prezentării capitalismului în picaj, cu cele mai negre culori, cu greve, cu sărăcie, cu dezastrenaturale ca tacâmul să fie complet. Bătrânii bolșevici în ale economiei și în ale analizei au fost înlocuiți cu tinerii bolșevici, mai aprigi, mai determinați și cu mult mai lozincarzi decât cei de demult. Modificările genetice apărute la noi pe scara evoluției noastre ca specie, modificări produse probabil între 1980 și1989 când frigul și foamea ne bântuiau au făcut ca în structura genomului nostru componenta XZZZY00000123482 dar și componenta PGRAWQMB000179234 să sufere modificări care au implementat doctrina bolșevică pentru totdeuna în plan informațional cu transmitere pentru totdeauna. De aceea nu trebuie să ne mire câtuși de puțin că analiștii noștri politici, bolșevici pur sânge, prevestesc pentru 2018 o criză economică puternică aici la noi în spațiul acesta mioritic, defrișat, nemuncit și cu peturi peste tot. Ei vin din paginile de economie politică a anilor 1965 - 1970 când URSS bastionul păcii e și celelalte țări ale lagărului socialist mergeau spre comunism în zbor, iar țări precum Germania de Vest, Statele Unite, Italia, Anglia și Franța se afundau din criză în criză spe dispariția totală printr-o revoluție mai ceva ca Marea revoluție Socialistă din Octombrie 1917. În mințile lor, după noul tipar genetic, criza din 2009 nu s-a terminat, ea continuă și se adâncește, se adâncește, se adâncește. Cu o creștere economică de 5,7% în anul 2017 economiștii și analiștii bolșevici văd deja o criză majoră. Ce fel de criză va fi, ei nu sunt în stare să explice. După cum se vede, acești bolșevici anoști nu au studiat pe marii clasici ai marxism-leninismului, căci dacă ar fi făcut acest gest, cu siguranță ar fi văzyt că acolo este vorba de o anumită ciclicitate și de intervale de timp destul de largi dintre crize. Nu am pretenția ca nefericiții să fi studiat pe Jean Tirole, Angus Deaton, Oliver Hart, Bengt R. Holmström, Richard Thaler, pentru a vedea că lucrurile nu mai stau deloc ca în anii de început ai comunismului.

Este adevărat că în anul 2018 se vor adânci crize la noi, dar nu vor fi legate de criza economică, ci crize legate de:

- deficitul de medici în sistemul de sănătate;

- absența de pe piața muncii a fortei de muncă înalt calificate;

- consumul ridicat de medicamente;

- raportul cerere-ofertă pentru câteva produse de bază;

- modificările aduse de revoluția fiscală;

- nivelul alarmant al corupției din politică;

- decizii luate în lipsa existenței unei strategii;

- schimbarea radicală în politica de autostrăzi.
Bolșevicii de azi au o plăcere nebună de a anunța din reflex criza economică ce se va năpusti peste noi în 2018, căci nu este an electoral și este liber la a spune orice, inclusiv de a prezenta în culori sumbre ce se va întâmpla la noi în economie. În 2019 și 2020 ca ani electorali, câd trebuie să se facă promisiuni, nu va fi nicio criză și promisiunile de prosperitate vor curge în fluvii interminabile.

Ceea ce s-a anunțat a fi criza economică a deceniului al II-lea din secolul al XXI-lea la un interval de 60 sau 70 de ani față de criza din 1933, desigur va avea repetabilitate undeva prin perioada 2030 - 2050, dar numeni nu garantează nimic. Bolșevismul contemporan în neliniștile lui ancestrale trebuie să-și continue meseria de propovăduitor al catastrofei economice care bântuie economiile capitaliste. Acum și România este o țară capitalistă și ei, din reflex, o bagă în aceeași oală cu țările capitalismului din anii 1960 -1980 și o vîd pe buza prăpastiei economice, tot timpul în declin, chiar dacă cifrele arată altceva. Mai trebuie acum să văd în paginile Scânteii articole ample despre evoluțiile pozitive, roze ale economiei Cubei și ale Republicii Populare Mongole, iar elogiile care să se refere la Republica Democrată Populară Coreană să fie cu atât mai parfumate acolo în paginile Scânteii știută fiind prietenia dintre Nicolae Ceaușescu și Kim Ir Sen. La treabă, băieți, că le ziceți ca la cartea de economie politică  în două volume după care am învățat eu în anii universitari 1965 - 1966 și 1966 - 1967, cu citate copioase, festiviste și mobilizatoare din Hrușciov și Gheorghiu Dej!

(03 ianuarie 2018)

Economiștii lu’PEȘTE

PEȘTE este nu un nume propriu, ci un substantiv comun transformat în nume propriu, ca să devină un fel de bășcălie, marcând apartenența la o categorie defavorizată de indivizi nu prea bine dotați din punct de vedere profesional, adică prost pregătiți profesional sau și mai simplu, nepregătiți, ceea ce în limbaj popular se traduce prin termenul de neisprăviți.

Pe economiștii lu’PEȘTE îi văd în ultimul timp cum discută despre ce se întâmplă cu salariul celor ce lucrează în prrivat dacă sunt puși să-și plătească singuri dările la stat și nu le mai plătesc companiile. Economiștii lu’PEȘTE motivează că patronii nu prea au disponibilitate să treacă la mărirea de salarii ca să facă în așa fel ca salariații să nu pătimească, vai steaua lor. Se știe că în Ro profiturile nu sunt mari, ci de-a dreptul nesimțite în privat, iar patronii în lăcomia lor nu numai că nu le-ar plăti salarii la muncitorii lor, ci dacă ar avea cum, le-ar cere să vină cu banii de acasă. Este foarte clar că statul pune un pic de presiune pe privați să se gândească și la salariați, să le mărească salarii. Se știe că ar exista și contramăsura privaților de a-și închide afacerile. Nu prea știu eu care este patronul care în nebunia lui să-și închidă afacerea la un profit de 70% în loc să accepte scăderea acelui profit la 65%. Se va zice că bat câmpii, dar îmi sprijin afirmația pe faptul simplu și cotidian că mediul de afaceri mioritic peste 50% este fundamentat pe evaziune fiscală, pe muncă la negru și pe furturi grosolane. Îmi bazez afirmațiile pe faptul că volume mari din afaceri se derulează prin plăți cash, prin tranzacții aberante de lux, chiar în condițiile în care se raportează pierderi, iar corupția este endemică și se dezvoltă în progresie geometrică, în timp ce autostrăzile cresc în lungime în progresie aritmetică de rație doi centimetri anuală.

Așadar, economiștii lu’PEȘTE ar trebui să pornească de la realitățile de aici și să se gândească nu la cum fentează patronii acest stat slab, nepriceput și ranchiunos, imobil, ci cum să-l facă pe acesta să fie mai performant, să fie statul în care omul care muncește să trăiască mai bine.

Nici nu mă miră că economiștii lu’PEȘTE sunt persoane, nu personaje, care n-au semnat niciodată un document în care să-și asume responsabilitatea, document în care să se spună nu ce nu este posibil să se facă, nu să se înșire catastrofe, ci să propună soluții de redresare, de creștere și mai ales de dezvoltare. Pe mine nu mă interesează într-o dietă ce nu am voie să mănânc, ci din contră, ce am voie să mănânc. Economiștii lu’PEȘTE doar clămpănesc să se afle în treabă, nimic altceva.

(30 iulie 2017)