Mai recită careva poezie pe scenă, la radio sau la televizor?

Cu tot ce văd acum la televizor sau văd pe afișele de la teatru sau când ascult radio în mașină, deja mă întreb dacă cineva mai recită careva poezie pe scenă, la radio sau la televizor? Mă refer la actorii tineri, dar și la marii actori. Nu-i neglijez nici pe amatorii de poezie, care ar cam trebui și ei să se producă pe colo și pe colo, recitând ceva, orice, dar să recite.

Am nostalgia vremurilor când marele prozator Mihail SADOVEANU recita poezia Sara pe deal a lui Mihail EMINESCU. Îmi aduc aminte de Lucian BLAGA recitând poezii traduse de el. Arhiva Radio are înregistrări ale vocii lui Nichita STĂNESCU. Și vocea lui George BACOVIA este înregistrată în Arhiva Radio. Și vocea lui Tudor ARGHEZI recitând poezie  se află în Arhiva Radio.

Ar trebui ca la radio, la televizor, dar și pe scene să mai fie din când în când scriitori, actori dar și alți oameni de artă care să recite poezie. este foame de poezie. Este foame de cultură.





(30 ianuarie 2025)

R.L. versus R.L.

R.L - România Liberă versus R.L. - România Literară merită o atenție oarecare.
Neavând ce face, mi-am zis să cumpăr și eu un număr al ziarului România Liberă din data de marți 14 mai 2024, iar pe cele 8 pagini de format penibil de mic, am plătit 8(opt) lei, pe când în vremurile bolșevice pe mult mai multe pagini, unde mica publicitate avea și rubrica despre morți, era la o pătrime din cât am plătit eu în acea nefericită zi.

Oricât m-am scremut să găsesc informații despre colegiul de redacție, despre directorul ziarului, nu am găsit. Probabil o exista pe undeva, dar eu nu am dat de acele informații. Titlurile articolelor din ziarul pe care am dat nemeritata sumă de 4 lei erau absolut anoste, penibile, șterse, neinspirate, căci titluri precum: Parchetul European vrea să rezolve amiabil disputa cu Uniunea Europeană, este clar că spune totul și nu mai trebuie citit,  cum tot așa articolul România, una dintre țările sursă ale traficului de persoane, devoalează totul și nici el nu mai trebuie citit.

Mica publicitate are și ea 4 pagini din cele 8, iar rubricile sunt pentru mine absolut neinteresante. Concluzia care s-a desprins pentru mine este aceea că niciodată nu voi mai cumpăra o așa maculatură de zero bani, care în condițiile internetului nu mai merită nicio atenție, dar bani nici atât. Mă așteptam să găsesc niște analize care să mă lumineze în chestiuni de politică internă, dar și de politică externă. Am rămas la fel de ignorant pe cât am fost înainte de a citi prostioarele din acele pagini fără informație.

Joi 15 mai 2024 am cumpărat un număr al jurnalului de literatură, România Literară - R.L. pe care am plătit 5 lei, dar care are 28 pagini, pagini dense, de calitate, care asunt de cu totul altă factură, pentru că acest ziar a însemnat și înseamnă ceva în peisajul culturii românești, în timă ce ziarul România Liberă se duce în direcția de ceva oarecare.

În revista de 5 lei România Literară, la pagina a 8-a am găsit versurile poeților Iulian TALIANU și Dan IONESCU, la pagina 17 am găsit versurile poetului Valentin CONSTANTIN, iar la pagina 27 am găsit un articol despre spectacolul cu piesa FURTUNA de SHAKESPEARE, în regia lui Liviu CIULEI, articol scris de Anca HAȚIEGAN. Și alte articole referitoare la personalități precum Panait ISTRATI (pag. 21), Mihail SADOVEANU (pag. 18 și 19), Nicolae MANOLESCU (pag. 3), din revista literară sunt foarte interesante și iau pulsul fenomenului literar din spațiul nostru cel mioritic.




(17 mai 2024) 

Cântecul lui Codin în interpretarea lui Ion DOLĂNESCU

 
marele interpret de muzică populară românească a interpretat Cântecul lui Codin într-o variantă prescurtată în anul 1977 și într-o altă variantă mai dezvoltată interpretată după 1989 când exista posibilitatea să se spună mai multe, exact cum era acel cântec în original, fără prelucrări forțate ale textului, ca să treacă de cenzură.
Codin, în pădure la daimac - 1977 are durata de 2 minute și 34 de secunde
Măi Codine, măi Codine- 2015 are durata 7 minute și 54 de secunde

Diferențele de text sunt evidente și explicațiile prescurtărilor și transformărilor pe textul din 1977 reflectă o mentalitate a faptului că toată lumea se temea de cenzură și de frică, oamen ii făceau orice, inclu=siv mutilau texte perfecte, pentru a oferi texte care să treacă de cenzură, căci între a nu face nimic și a face ceva, oamenii alegeau forma de a face ceva, chiar dacă acel ceva era slab din punct de vedere valoric, pentru că orice compromis nu duce la capodopere. Compromisurile pe text nu le fac marii poeți, ci oameni care vor să supraviețuiască și se tem de ziua de mâine. Cunoaștem cazuri în care și geniile au cedat și s-au conformat, căci romanul Mitrea COCOR nu l-am scris eu și nici volumul Cântare omului... Nici sub cupola Academiei RPR, nu eu i-am zis lui A. TOMA că este mai mare decât EMINESCU...

(08 noiembrie 2023)

Teme false și adevăruri crude

Acum se rostogolesc tot felul de subiecte, unele mai subiecte decât altele, care abat atenția populației de la problemele reale ale societății românești, probleme pe care decidenții le lasă în pace să curgă de la sine, crezând că acele probleme se rezolvă singure. În realitate nu este așa. Marile probleme, cer mari bărbați de stat, atitudini ferme și ruperea pisicii în două.

S-a vorbit de reforma fiscală. S-a trecut la folosirea termenului de revoluție fiscală. Tărăgănarea a dus la un fel de răzmeriță fiscală, adică un amalgam neomogen de măsuri care au încercat să mulțumească oe toată lumea și de fapt i-a supărat pe toți. PNRR a avut drept scop, o formă mascată de a mitui statele să facă reforme structurale profunde. Rezistența celor din spațiul mioritic se vede cu ochiul liber și faptul că nu se întâmplă nimic, certifică titlul cărții Locul unde nu se întâmplă nimic a marelui scriitor Mihail SADOVEANU își menține actualitatea, generalizându-se la întreg spațiul mioritic.

Temele false care se vântură sunt legate de încercările de a prezenta aparatele cu care sunt testați conducătorii auto pentru a se vedea dacă au consumat droguri. Temele reale fiind cele legate de intrarea drogurilor în țară și de faptul că portul Constanța nu figurează cu confiscarea niciunui gram de droguri în ultimii ani. Temele false sunt multe. Temele reale și crude sunt legate de incapacitatea de a rezolva problema pensiilor speciale, din moment ce sunt puși să decidă inși care sunt implicați în problemă și nimeni nu zice: Doamne, ia-mi, ci toată luea zice: Doamne, dă-mi. De aceea problema nu se va rezolva în vecii-vecilor.

Adevărurile sun crude, dar trecem pe lângă ele și ne prefacem că nu le vedem. Doar când apare o situație părecum Crevedia sau Călimănești, ne apucă mirarea și începem să ne punem întrebări, deși temele false ne-au năpădit, iar adevărurile crude privind disciplina, procedurile, responsabilitățile, trec în planul al doilea, cu grație, liniște și mai ales nepăsare, în credința că toți ne-am născut poeți de geniu și e suficient.


(29 septembrie 2023)

De ce nu mai citește lumea proză?

Nu mai citește lumea proză căci:
- televizorul ne-a acaparat cu filmele lui,
- telefonul mobil ne ocupă foarte mult timp,
- lipsesc marile romane netranspuse cinematografic,
- cărțile nu mai au tiraje mari și prețurile le fac inaccesibile,
- lipsește emulația spre citit din partea societății,
- la școală elevii dugeră rezumate, nu operele.

Societatea nu a avut capacitatea de a se adapta la schimbările profunde generate de Internet, de telefoanele mobile și de produsele multimedia, mai ales de marea varietate de jocuri, toate fiind mari consumatoare de timp. Cititul este o opțiune a fiecăruia dintre noi. Dacă un telefon mobil îl ținem în mână, vorbi, facem un joc și mai facem și altceva între timp, adică mergem pe stradă sau stăm rezemați de un gard, este imposibil să citim o carte în acele locuri unde folosim telefonul mobil, căci nimeni nu citește dintr-o caret mergând pe stradă sau stând pe closet sau așezat pe niște scări din metrou pentru câteva minute.

Lumea nu mai citește proză pentru că a citi 300 sau 400 de pagini necesită 8 zile dacă stăm să citim zilnic 2 - 4 ore cu pauze mici, în timp, ce o carte ecranizată necesită 90 de minute și mai mult, dacă este vorba de Youtube, fragmentarea în funcție de timp și loc nu mai este nicio problemă, iar utilizarea căștilor face ca deranjul celor din jur să fie minim.

Este adevărat că atunci când citim o carte, avem ritmul nostru, punem în joc imaginația noastră, eroii sunt exact cum ni-i dorim noi. Nu ne deranjează deloc intervenția scenaristului și a regizorului în narațiune, pentru că noi suntem extrem de grăbiți, luăm lucrurile care ne sunt servite și nu ne facem deloc probleme legate de micile detalii de care s-au debarasat cei care au prelucrat proza inițială și au transformat-o în film. Numai oamenii de modă veche pentru care cartea tipărită reprezintă elementul de bază, mai citesc. Restul persoanelor citesc strict numai materialele de care au nevoie pentru examene, fie sub forma unor cărți de teste, unor cărți gen culegeri de probleme, fie cursuri universitare. Este adevărat că editurile abonate la a publica manuale școlare supraviețuiesc prin aceste demersuri sau cele care publică scriitor după programe finanțate de la buget. Există foarte rare cazurile în care editurile mai publică prozatori în ideea de a obține profituri, ca pe vremuri. Se publică foarte mult proză în regie proprie, iar tirajele sunt aproape simbolice, ceea ce nu duce la a impune autori și de a gestiona notorietățile unor prozatori.


(18 septembrie 2023) 

1.000 de oameni care m-au impresionat: Camil BALTAZAR

Țin în mână cartea Conemporan cu ei, scrisă de Camil BALTAZAR și publicată în anul 1962 la Editura pentru Literatură, carte de 180 pagini, care costa 5,70 lei, cu un tiraj de 16.195 exemplare, carte pe care

autorul ei mi-a oferit un autograf, când a fost o întâlnire a sa cu membri Cenaclului literar de la Palatul de cultură din Pitești, în data de 27 martie 1964.
Seara aceea a fost memorabilă pentru mine. Era prima dată când vedeam un scriitor care publicase o carte și care cunoscuse pe Tudor ARGHEZI, Vasile DEMETRIUS, Magda ISANOS, Hortensia PAPADAD BENGESCU, Camil PETRESCU, Liviu REBREANU, Mihail SADOVEANU, Mihail SEBASTIAN.

În seara aceea, Camil BALTAZAR a vorbit liber, spunând mici istorioare petrecute cu marii scriitori în preajma cărora el s-a aflat. A răspuns și la întrebări. Era ca o tolbă cu amintiri și avea un stil superb de a relata întâmplări și de a concentra povestioarele, căci mulți dintre noi cei de acolo, doream să aflăm cât mai multe despre scriitorii în preajma cărora el s-a aflat. 

La momentul în care niște membri mai copți ai cenaclului au rostit niște nume și aici mă refer la poeți care erau interziți în acele vremuri, Camil BALTAZAR a ocolit subiectul de fiecare dată și noi, cei mai tineri, am înțeles că el nu se lăsa antrenat în discuții care ar fi avut interpretări nefericite și care i-ar fi adus represalii, căci în vremurile bolșevice, un denunț nu era deloc un lucru greu de făcut, exact cum nici în ziua de azi nu este. Seara s-a încheiat apoteotic, scriitorul Camil BALTAZAR a spus un banc, în care se vorbea despre Zaharia STANCU care fuma țigări KENT și Tudor ARGHEZI, care i-a spus romancierului: Una vorbim și alta fumăm! Se știa că în epocă Zaharia STANCU era apărător al realismului socialist în artă.


(22  martie 2023)

Vasile PETROVICI: De vorbă cu Marcel CHIRNOAGĂ

Vasile PETROVICI este colecționar de artă și istoric de artă. El este autorul mai multor lucrări publicate de-a lungul anilor.
Marcel CHIRNOAGĂ este pictor cu operă vastă, recunoscut pentru tablourile realizate.

Este o acțiune temerară din partea istoricului de artă Vasile PETROVICI de a realiza un astfel de demers, care constă în a pune întrebări unui artist și prin răspunsurile sale artistul să dezvăluie acele laturi ale vieții și muncii sale de creație, astfel încât cititorul să înțeleagă sensul operei acestuia. Pentru a duce la bun sfârșit acest demers, istoricul de artă Vasile PETROVICI trebuia:

- să cunoască personalitatea artistului,

- să știe care sunt tablourile pictate de artist,

- să cerceteze etapele vieții artistului,

- să înțeleagă firea artistului.

Cartea are 192 de pagini, dintre care 175 de pagini conțin întrebări adresate de Vasile PETROVICI și răspunsurile date de Marcel CHIRNOAGĂ.

Se știe că există întrebări foarte luni la care se răspunde prin da sau nu, cum tot atât de bine, sunt întrebări foarte scurte, prin care se răspunde cu multe fraze, care au darul să lămurească toate aspectele.

Cartea este referită prin:

Vasile PETROVICI - De vorbă cu Marcel CHIRNOAGĂ, Editura Corint, București, 2012, 192 pag, ISBN: 978-973-135-720-1

Pentru a înțelege epoca în care a trăit și creat Marcel CHIRNOAGĂ, trebuie citită această carte pentru că:

- opera lui Marcel CHIRNOAGĂ reflectă direct viața și locurile unde a trăit artistul,

- oamenii pe care i-a întâlnit artistul făceau parte integrantă din acea lume,

- atitudinea sa față de tot ceea ce-l înconjura, a reflectat un mod de a înțelege lumea.

Întrebările pe care le adresează Vasile PETROVICI graficianului Marcel CHIRNOAGĂ vizează familia artistului, educația acestuia, perioada de armată, dar cele mai multe, de la pagina 37 până la pagina 89, se referă la opiniile artistului față de opera sa. Sunt date elemente care clarifică contextul în care a lucrat, oamenii pe care i-a întâlnit, influențele care au apărut în viața sa. La paginile 176 la 190 sunt fotografii în care apare graficianul Marcel CHIRNOAGĂ alături de familie sau în atelierele sale, dar și artistul împreună cu personalități din viața publică a vremurilor în care și-a desfășurat activitatea.

Întrebările puse de Vasile PETROVICI sunt directe, iar răspunsurile sunt pe măsură, ceea ce face ca întregul demers să lămurească toate aspectele pe care Vasile PETROVICI și-a propus să le urmărească. Trebuie să spun aici că graficianul Marcel CHIRNOAGĂ este un om de mare cultură, ceea ce i-a permis ca răspunsurile sale să fie dinamice, să aibă culoare și să fie concise, strict pe problema definită de întrebare. Graficianul își cunoaște valoarea și de aceea, prin răspunsurile sale pune accent pe descrierea realităților din vremurile pe care le-a traversat, iar aprecierile muncii sale sunt lăsate la altitudinea cititorului cărții, căci prezența lucrărilor sale în muzee și colecții particulare arată că era un pictor căutat . Faptul că a făcut și ilustrație de carte și chiar de mai multe ori, dovedește că poeții și prozatorii știau la cine să apeleze și aveau certitudinea că dacă vor colabora cu Marcel CHIRNOAGĂ lucrările lui de grafică vor potența valoarea cărții care se va publica. 

Am văzut la TVR o emisiune unde moderatoarea punea astfel de întrebări încât răspunsul era sugerat, ceea ce în cartea în care Vasile PETROVICI pune întrebările, nu se întâmplă. Graficianul Marcel CHIRNOAGĂ este liber să-și exprime punctele de vedere, să caracterizeze personajele pe care le-a întâlnit, situațiile în care s-a aflat, scoțând în evidență un anumit tip de relații inter-umane, specifice vremurilor de atunci.

Am fost plăcut impresionat că foarte multe dintre caracterizările pe care le face graficianul unor personaje despre care știam și eu destul de multe, coincid cu ceea ce gândeam și eu despre acele ființe, fie că erau scriitori, fie că erau oameni politici, fie că erau decidenți de ocazie, care își făceau simțită prezența prin puterea pixului cu care semnau acte care însemnau mult pentru evoluția unui artist care trebuie să trăiască din munca lui nu numai el, ci și familia lui, iar tablourile trebuie să circule, să fie văzute și admirate.

Când am citit cartea aceasta, am căutat să fac și analiză pe text. Sunt bucuros să constat că atât Vasile PETROVICI, cât și graficianul Marcel CHIRNOAGĂ au respectat regulile echilibrului și proporțiile cu care graficianul este obișnuit, iar lucrarea în ansamblul ei este un întreg armonios.




(11 decembrie 2022)

Note pentru ecranizările românești

Am citit cărțile și am mers să văd filmele. Nu sunt unul dintre cei acre-și formează o idee fixă când citește un romani și musai, filmul trebuie să urmeze acea idee fixă. Eu accept orice propune regizorul, cu condiția să fie ceva măreț, care să nu trădeze spiritul cărții și în final să fie un film bun, iar eu să fiu mulțumit că am văzut ceva care a meritat banii și timpul cât am stat înțepenit în scaunul sălii de cinema. Dar să le luăm pe rând pe acele filme pe care le-am văzut și să dau nota pe care eu cred că o merită, fără a justifica nota mea, deși la fiecare aș avea ce scrie, mai ales critic, dar nu o voi face.
Blestemul pământului, blestemul iubirii, film după romanul ION al lui Liviu REBREANU, realizat în anul 1980 primește nota 4(patru).

Amintiri din copilărie, după povestirile lui Ion CREANGĂ, film realizat în anul 1982, ia nota 4(patru).

Ultima noapte de dragoste, din 1980, ecranizare a romanului Ultima noapte de dragoste. Întaia noapte de război de Camil PETRESCU primește nota 5(cinci).

Felix și Otilia, film din 1972, ecranizare după romanul Enigma Otiliei de George CĂLINESCU, primește nota 4(patru).

Frații JDERI, film  din 1974, după romanul cu același nume al lui Mihail SADOVEANU, primește nota 3(trei).

Cel mai iubit dintre pământeni, din anul 1993, este ecranizarea romanului lui Marin PREDA, primește nota 7(șapte), salvarea vine de la actorul Ștefan IORDACHE.
Moromeții, film din 1988 este ecranizare a romanului Moromeții scris de Marin PREDA și primește nota 2(doi).

Titanic vals, din 1965, după piesa cu același nume a lui Tudor MUȘATESCU primește nota 3(trei).

Pădurea spânzuraților, film realizat în 1965, după romanul Pădurea spânzuraților al lui Liviu REBREANU, primește nota 9(nouă).

Mitrea COCOR, film din 1952 după romanul Mitrea COCOR al lui Mihail SADOVEANU, primește nota 2(doi).

Moara cu Noroc din 1955 după nuvela La Moara cu Noroc a lui Ioan SLAVICI, primește nota 6(șase).

Pasărea furtunii realizat în 1957, după romanul lui Petru DUMITRIU primește nota 7(șapte).

Străinul, film realizat în anul 1963 după romanul Străinul al lui Titus POPOVICI, primește nota 7(șapte).

Neamul Șoimăreștilor, film din 1965 după romanul lui Mihail SADOVEANU, primește nota 3(trei).

Baltagul, film din 1969 după romanul Baltagul al lui Mihail SADOVEANU primește nota 2(doi).

Frații Jderi, film din 1974 după romanul Frații Jderi al lui Mihail SADOVEANU, primește nota 3(trei).

Întoarcerea lui Vodă LĂPUȘNEANUL din 1980 după nuvela lui Costache NEGRUZZI, Alexandru LĂPUȘNEANUL primește nota 2(doi)

Mitică POPESCU din 1984, după piesa Mitică POPESCU a lui Camil PETRESCU, primește nota 4(patru).

Ciulinii Bărăganului din 1958, după romanul Ciulinii Bărăganului, al lui Panait ISTRATI primește nota 3(trei), salvarea vine de la Maria TĂNASE.

Răscoala din 1966,  după romanul Răscoala al lui Liviu REBREANU, primește nota 3(trei).

Steaua fără nume, film din 1966 după piesa lui Mihail SEBASTIAN intitulată Steaua fără nume, primește nota 3(trei), fără să scad un punct căci a fost sedus Cristea AVRAM și a fugit în Franța.

Vânătoarea de vulpi, film realizat în anul 1980 este ecranizare a romanului Niște țărani de Dinu SĂRARU și primește nota 5(cinci)

Tănase SCATIU, film realizat în anul 1976 după romanul Viața la țară al lui Duiliu ZAMFIRESCU primește nota 3(trei).

Reconstituirea film din anul 1970, realizat după povestirea Reconstituirea lui Horia PĂTRAȘCU, primește nota 7(șapte), actorii fac toți banii.

Se vede de la o poștă că filmele realizate cu banii de la buget sunt foarte slabe, căci sunt numerabile pe degetele de la ambele mâini filmele care au fost pe profit, exceptând filmele unde clasa muncitoare a fost obligată să le vizioneze în turmă, prin acțiuni sindicale.

Probabil or fi fost și ecranizări de note mai mari decât cele date de mine, dar aș face un mare păcat să notez filme pe care nu le-am văzut. Pe unele le-am văzut acum 30 sau  40 sau 50 de ani și nu le-am revăzut încă  pentru că am și altele de făcut decât să mă enervez. Pe unele dintre ele am reușit să le revăd, dar nu integral, nu pentriu că nu meritau, dar scenele îmi erau vii în memorie după atâția ani și am considerat că nu trebuie să le șterg, că nu am niciun motiv.




(05 iunie 2022)

Am fost contemporan cu Mihail SADOVEANU

Mihail SADOVEANU a fost unul dintre marii noștri prozatori, iar romanul istoric fără Mihail SADOVEANU nu înseamnă nimic. Despre Mihail SADOVEANU s-a învățat în școli, iar roamnul Baltagul face și acum subiectul unor analize extrem de controversate printre cei care predică non-violența în rândul maselor.

Pe vremea mea, Mihail SADOVEANU era sinonim cu romanul Mitrea COCOR, un roman de un simplism dus până la cele mai absurde limite, dar care corespundea rigorilor realismului socialist, căci Mitrea COCOR este un tânăr care-și urmează destinul ce se concretizează fix la înființarea unui CAP undeva în Bărăgan.

Acum se vorbește puțin despre Mihail SADOVEANU căci în prim plan sunt tot felul de scriitorași care se înghesuie să intre în paginile manualelor școlare, fără a avea merite de clasici în viață, deci fără a avea operă, să mă exprim mai clar. Sunt indivizi care au ieșit din lteratură înainte de a intra.

Pe când eram elev de liceu am citit mult di pera lui Mihail SADOVEANU căci el a avut grijă să-și publice scrierile în volume cartonate, sigur fiind de faptul că urmașii îl vor ignbora, exact așa cum se întâmplă peste tot, mai ales dacă scriitorului i se mai și impută că a pactizat cu dușmanul, adică a acceptat funcții importante în statul comunis. Ceea ce eu am regretat se leagă de faptul că există semnătura lui Mihail SADOVEANU pe un proces-verbal din care statu refuză oferta lui Constantin BRÂNCUȘI de a primi atelierul acestuia din Paris și ceea ce se mai afla acolo. De câte ori trec pe lângă Centrul POMPIDOU mi se strânge inima la faptul că acel atelier e în Paris și nu la București, iar Mihail SADOVEANU a avut și el o contribuție la o asemenea nelegiuire.

(04 martie 2020)

Am fost contemporan cu Mihail SADOVEANU

Mihail SADOVEANU mi-a placut ca scriitor. Unii spun ca este greoi, ca are fraza prea lunga. Mie nu mi s-a parut deloc plictisitor, obositor si de necitit. In timpul vietii si-a publicat opera in volume legate frumos, volume pe care le-am citit. Mai mult mi-au placut povestirile lui istorice dacat romanele.

La Mihail SADOVEANU mi-a placut cum recita el Sara pe deal, de Mihail EMINESCU. Cred ca acea recitare este cea care se potriveste perfect acelei poezii. Emana liniste si calm, exact ceea ce este o seara intr-un decor de poveste.

N-am sa inteleg chestia cu romanul Mitrea Cocor, caci el ca scriitor era mult prea mare si deja facuse compromiosurile cu regimul comunist care sa-i asigure confortul necesar, asa ca extensia de roman realist-socialist mi se pare atat nenecesara, cat si fortata.

Mihail SADOVEANU era si erou de cantece pentru copii.

Bunicul SADOVEANU pe punte ne-a urcat

Si drum fara primejdii

Pe mare ne-an urat,

Canta Silvia CHICOS in emisiunile pentru copii.  Mihail SADOVEANU ramane un mare scriitor, chiar daca filmele facute dupa romanele sale au unele distorsiuni si sunt prea schematice sau ay=u tuse ingrosate, care diminueaza din profunzimea scrisului.

Ceea ce amintesc de fiecare data contemporanilor mei, se leaga de scrierea lui Mihail SADOVEANU cu numele Locul unde nu se intampla nimic, definitorie pentru ceea ce suntem noi dupa 1989, cand autostrazi nu facem, spitale nu facem, ansambluri de locuinte nu facem, constructii importante nu facem, ci doar ne mocirlim ca sa ni se potriveasca scrierea lui Mihail SADOVEANU unde am devenit locul in care fix, nu se intampla nimic, adica nimic bun ca nasoleli sunt la tot pasul.

(02 ianuarie 2020)

365 împotriva României: Mihail DSADOVEANU geniul păcălit

Scriitorul Mihail SADOVEANU este cel care a marcat romanul istoric de la noi. El a scris multe nuvele istorice. După unele dintre operele lui s-au făcut și filme.

Mie îmi plăcea scriitorul Mihail SADOVEANU prin recitările lui de seara de la radio. În mod deosebit mi-a plăcut cum Mihail SADOVEANU a recitat Sara pe deal. Trebuie căutată înregistrarea de pe youtube și făcut exercițiul de a asculta vocea lui Mihail SADOVEANU.
Totuși, scriitorul Mihail SADOVEANU a girat noul regim, prin valoarea sa incontestabilă, acceptând dregătorii înalte în stat și scriind un roman intitulat Mitrea COCOR. Unii spun că romanul acela nici nu ar fi fost scris de el, ci doar el și l-a asumat. A și câștigat un premiu la un festival de la Varșovia pentru acest roman. Am fost nevoit să citesc acest roman pe când eram elev și chiar l-am povestit căci se făceau întreceri pionierești pe diferite teme și una a fost și despre romanul cu pricina. Să vezi evoluția unui copil, să vezi degradarea boierului Cristea trei nasuri și cum Mitrea s-a apucat să facă colectivizarea după ce s-a întors din armată. Mi-am reamintit acum de mămică-sa cum a scos cu ultimele puteri niște turtă dulce dintr-o legătură de la piept, căci avusese un accident. Și acum mă năpădesc amintiri cu profesorul care trăia parcă acest roman, lucru care în ziua de azi nu se mai întâmplă când profesorul explică vreo poezie de Ion BARBU.
Îmi amintesc că Mihail SADOVEANU era și într-o pictură a lui Corneliu BABA pe fundal de culoare foarte închisă. regimul l-a răsplătit pe scriitorul Mihail SADOVEANU publicându-i opera în volume masive îmbrăcate în piele.
El a tras înapoi literatura prin acest roman, despre care și acum cred că nu l-a scris el, căci se mai obișnuiește ca unii să scrie și alții să semneze. Chiar știam un banc cu un asisten universitar care scrisese un articol. A mers cu el la șeful de catedră să publice împreună. Șeful de catedră a mers la decan să publice articolul toți trei. Decanul a mers la rector să publice toți patru. Rectorul a privit articolul și a zis că sunt prea mulți autori, trei fiind suficienți autori. Deci trebuie șters aistentul, adică autorul.

(02 august 2018)

Mânării dâmbovițene

Observ că tot ce ar trebui să însemne o competiție onestă, se transformă pe Dâmbovița într-o mânărie ieftină, scandaloasă, păguboasă, abjectă și sulfuroasă. Demonstrația este simplă din moment ce rezultatul este fără valoare, atât timp cât marele câștigător nu este nimic altceva decât un veritabil fâs care nu confirmă în niciun fel.

Să le luăm pe rând:

• festivalul Cerbul de Aur care era destul de important a desemnat câștigători pe unii despre care nu s-a mai auzit nimic sau a respins niște tineri care au devenit vedete internaționale, așa cum au fost Julio Iglesias și Christina Aguilera;
• juriile de la Eurovision au măsluit rezultatele încât au plecat inși ce au ieșit pe locurile 100 din 28 de state, spre jena organizatorilor naționali, bântuiți de pile, trucaje și prostie; în 2000 Txi a ieșit pe locul 17 din 24, în 2004 Ladoși a ocupat locul 18, în 2008 Nico și Miriță ai ieșit pe locuil 20, iar Voltaj a ocupat locul 15 din 27 de state în anul 2015;
• concursurile Românii au talent, X-Factor, Vocea României, care în alte țărri, să zicem USA nasc adevărate stele, la noi se vede cu ochiul liber că se produc niște jonglerii de o stupizenie rară și cei care se zice că ridică marele premiu, dispar în neant, exact așa cum au venit; nici nu este posibilă o altă evoluție din moment ce un premiu de 100.000 euro reprezintă 300 de salarii minime pe economie și foamea este groaznic de mare;
• mai ieri am văzut mostra crasă de deformare a scării valorice la concursul Ai stil de pe Canal D, cu un juriu bântuit de subiectivism, cu atmosferă de mahala între concurente și ceea ce este mai trist cu imposibilitatea de a vedea aportul concurentelor în condițiile neacordării unei asistențe stânjenitor de agresive pentru unele dintre participante; un alt aspect este legat de juriu despre care nu știu dacă vreunul dintre jurați are în spate mari defilări la Paris, New York, Milano, de la cinci prezențe în sus la fiecare, cu succese care să însemne că țoalele făcute de jurați sunt văzute pe covoarele roșii de pe Riviera Franceză sau la acordarea de Oskaruri sau primele doamne ale primelor 3 mari puteri ale lumii își șterg vasele cu ele după ce s-au uzat în bucătăriile lor de cel puțin 100 de milioane dotările.

Fără valori autentice nimic nu se va întâmpla, iar Mihail Sadoveanu cu proza lui Locul unde nu se întâmplă nimic, a fost un vizionar, pentru că chiar nici în televiziune, inversând scara valorilor din cauza corupției, se va bate pasul pe loc. Restul nu mai este de continuat că maladia este în stadiu terminal și pacientul nu mai are nicio șansă pentru 100 de ani de aici înainte. Mă gândesc la renașterea faunei și florei de la Cernobîl după aproape o jumătate de secol de la accidentul acela nuclear. Zic și eu așa.

(09 aprilie 2017)