Școala a rămas în urmă rău de tot!

Apariția calculatorului electronic de acum 70 de ani trebuia să dea de gândit oamenilor din școli și aceștia trebuiau să se gândească la faptul că lucrurile nu vor sta pe loc și calculatoarele vor deveni:
- mult mai performante,
- accesibile maselor de cetățeni,
- interconectate la ceea ce se va numi internet,
- elemente esențiale în educație,
- dominante în societate.

Pandemia ne-a plesnit peste ochi arătându-ne cât de rămași în urmă suntem. Improvizațiile cu lecțiile online, modul stupid de a-i urmări pe elevi, surogatele bizare legate de susținerea examenelor în universități, au arătat stadiul penibil în care se afla sistemul educațional. Nici ceea ce se înțelege prin e-Learning nu corespunde revoluției din domeniul IT&C și nici cerințelor dezvoltate de așteptările elevilor. S-a creat isteria de a reintroduce caligrafia în școli și de a-i forța pe copii să știe tabla înmulțirii și metode de împărțire, de parcă s-ar strica instantaneu calculatoarele. În loc ca școala să fi progresat și în loc de chestiile stupide să fi trecut la nivelul următor în care operațiile elementare să fie preluate de computere și elevii să facă cu totul altceva, evident, ceva superior, bieții copii sunt torturați de profesorii încremeniți în sistemul de educație vechi din timpurile în care nici nu se vorbea despre calculatoare. Acum dacă puștimea de sub 3 ani știe să folosească telefonul mobil, a-l ține pe copilul de 6 ani cu un caiet și cu un pix  și a-i cere să scrie bastonașe, când bastonașe copilul cere unui software și pe ecran apar tot felul de bastonașe, este deja risipa deliberată a resursei timp a copilului, risipă de care școala nici nu este conștientă, căci învățătorii și profesorii nu realizează că menirea lor acum este alta de când există calculator în ghiozdanul oricărui elev și internetul îi dă răspunsurile elevului la orice îbtrebări. Acum inteligența artificială complică și mai mult lucrurile. Dacă se spunea că Mongolia a trecut direct de la feudalism la socialism, școala are de traversat toate etapele de la școala vechi până la școala în care inteligența artificială este integrată complet în educație, iar arderea etapelor este imposibil de realizat.

(23 martie 2025)

A început școala

Așa cum era și de așteptat, ca pe vremea regelui, ca pe vremea dictaturii comuniste, ca în vremurile democrației noastre originale, prima zi de școală a fost marcată de vizita șefului statului la o unitate de învățământ unde a glăsuit în principal despre școală, îndemându-i pe elevi să învețe și pe profesori să-i învețe pe elevi, dar făcând și promisiuni.

A fost un prilej ca primarii, deputații și senatorii, dar și miniștrii și premierul să iasă la rampă, fiecare după puterile lui, cu discursuri mai mult sau mai puțin interesante. Școala începe pe 15 septembrie, dar cum acea zi cade vinerea, evident s-a produs o decalare, ca școala să înceapă de lunea, căci și Dumnezeu a început facerea lumii tot cu prima zi din săptămână, zi care este lunea.

Ar fi interesant dacă școala s-ar schimba un pic la față, adică profesorii să fie mai buni, violența să fie mai redusă, accentul pe memorare să fie mai redus și dorința elevilor pentru a învăța să crească. Am îndoieli pentru că spiritul nostru nu este orientat spre muncă adevărată, spre calitate, ci spre dorința de a fenta, de a arăta cât de șmecheri suntem și cât de fraieri sunt alții, dar realitatea ne izbește peste ochi, din moment ce nu avem realizări concrete și ni se întâmplă lucruri nasoale care ne arată că nu suntem nici frumoși, nici deștepți, nici șmecheri, ci suntem undeva la coadă, neluați în serios de nimeni și nici de istorie.

(11 septembrie 2023)

Revoluția din educație

Dacă sistemul educațional nu va ține seama de apariția:
- Internetului,
- telefonului mobil,
- conținutului digital,
- accesului direct la informație,
- rețelelor de socializare,
- aplicațiilor mobile,
- inteligenței artificiale,
se va ajunge la afirmația conform căreia un sistem dispare datorită propriei lui dezvoltări. Ceea ce vedem că se petrece în școală cu violența, drogurile, abandonul și dezinteresul, sunt manifestări directe ale incapacității sistemului educațional de a asimila noile cuceriri ale științei și a le folosi în scopul propriei dezvoltări.

Atât timp cât profesorul vine la clasă și turuie o lecție pe care și el a învățat-o pe dinafară, uneori fără să înțeleagă ceea ce expune elevilor săi, elevii vor manifesta maximum de dezinteres față de cele spuse de profesor, spusele profesorului neavând nicio tangență cu cele ce prezintă interes pentru elev, căci el este interesat de viitorul lui pe piața muncii, viitor pe care nu i-l asigură în niciun caz rezumatele de la literatură și șabloanele după acre el este învățat să rezolve probleme de algebvră sau să enumere oase la anatomie. Rolul profesorului în noul context s-a schimbat radical, el fiind acela care vine și folosește produse multimedia pentru a-l învăța pe elev geometrie în spațiu sau biologie, ca elevul să fie ancorat în realitatea de zi cu zi și să judece cu capul lui problemele cotidiene.

Statul în bancă este o aberație care trebuie să se termine chiar din anul acesta școlar 2023 - 2024 căci este anacronic, atât timp cât munca este la ora actuală în echipe, unde interdisciplinaritatea este elementul cheie, iar abordarea colaborativă unde comunicarea, cooperarea și coordonarea sunt esențiale. Dacă orele de clasă nu se desfășoară în spiritul dezvoltării ințiativei, iar rolul profesorului este acela de a asigura spiritul colaborativ, totul va fi un eșec anunțat, garantat și lamentabil.

Sunt țări unde s-au făcut unele progrese. este timpul de a ieși din amorțeală căci imnul nostru vrbește despre deșteptare și tot zicem că ne deșteptăm de 33 de ani, dar tot dormim în cizme și nu este bine deloc.


(08 septembrie 2023) 

Școala ca inutilitate

Școala din ziua de azi ar trebui să fie cu totul diferită de școala de acum 50 de ani pentru că acum există:
- Internet,
- telefon mobil, 
- tablete,
- laptop,
- e-Learning,
- telelucru.
Dacă acum 50 de ani manualele care conțineau chestii descriptiviste nu deranjeau prea mult, cum nu deranjau nici profesorii slab pregătiți care se prezentau la ore într-un mod extrem de penibil, acum, în era digitalizării, lucrurile s-au schimbat al 180 de grade, iar școala nu s-a adaptat câtuși de puțin la noul context, pentru că școala înseamnă nu elevi, nu clădiri, nu echipamente, nu manuale, ci profesori și aceștia țin școala în loc, pentru că profesorii sunt cei care nu se adaptează și opun rezistență în mod vehement.

La ora actuală nu există catalog electronic, deși băncile fact majoritatea tranzacțiilor cu sume amețitoare online. Sunt extrem de mulți profesori care nu dețin semnătură electronică. Digitalizarea are niveluri foarte scăzute în educație și elevii sunt cu mult deasupra profesorilor în ceea ce privește utilizarea echipamentelor mobile.

dacă cineva are curiozitatea să vadă câte dintre noțiunile învățate în 12 ani de școală sunt folosite de elevi în viața de toate zilele se va cutremura căci ponderea este infimă, nesemnificativă, ceea ce trebuie să dea de gândit, iar cel ce va găsi soluția, va scăpa școala de violență, de dezinteres și de ineficiență.

(08 septembrie 2023)

Familia a contribuit la prăbușirea învățământului

Să nu creadă cineva că doar familia a contribuit la distrugerea învățământului, dar familia a fost unul dintre factorii esențiali care au contribuit la distrugerea învățământului.
Atitudinea familiei față de profesori, în fața copiilor lor, elevi la rândul lor ai profesorilor. În momentul în care odrasla vine acasă nemulțumită de nota dată de profesor, în loc ca părintele să gândească și la situația că profesorul a avut 51% dreptate, începe că profereze spurcăciuni la adresa profesorului de față cu elevul, copilul lor scump și drag, pe care ei îl văd ca fiind micul geniu, profesionistul în devenire, cel care are dreptul absolut al judecăților de valoare.

Părinții sunt cei care poluează cu prezența lor nocivă mediul școlăresc, pentru că din dorința de a obține un loc pe podiumul de premiere, niște note care să asigure coronița copilașului cel genial, părinții reușesc performanța de a crea contextul incorect al abordărilor care au în final ca rezultat distrugerea ierarhiilor corecte din clase, căci prin manevre oculte părinții reușesc salturi spectaculoase ale copiilor lor în topurile din clase, pozițiile neavând nicio legătură cu performanța reală a odraslelor.

Părinții au poziții care le permit să-și echipeze copiii cu țoale valoroase, care au menirea de a schimba raportul profesor - prost îmbrăcat, cu elevul- îmbrăcat în haine de lux, iar complexul se va propaga direct și fără dubii în mediul școlăresc, căci un corp profesoral modest echipat, dacă mai este și foarte modest mobilat la mansardă, deja drumul spre catastrofa sistemului este pavat și sigur asigurat ca fiind realizabil fără risc.

Părinții știu să emită pretenții absurde față de școală, ei considerându-se absolviți de orice îndatoriri. Nu de puține ori părinții apelează la poliție, fac plângeri penale, se adresează inspectoratului, arătând cu degetul direct spre școală, spre profesori. Este clar ca bună ziua că și profesorii au contribuțiile lor la apariția unor situații critice, dar și părinții trebuie să-și asume partea lor în educarea elevilor în afara orelor de clasă și numai o abordare corectă va scoate școala din marasmul în care se află azi.



(03 septembrie 2023)

Am mai spus-o: școala a rămas mult în urma societății

Am mai spus-o și o repet: școala a rămas în urma societății, ea care era tot timpul cu câțiva pași înaintea societății.  Apariția calculatorului electronic, a laptopului, a telefonului mobil și a Internetului a generat abordări revoluționare ce nu s-au regăsit decât în elemente embrionare în anumite școli. Corpul didactic a rămas împietrit în tehnici și metode de predare, de ascultare și de evaluare, care nu au ținut pasul cu ceea ce Internetul și tehnologiile informatice oferă prin intermediul telefonului mobil, tabletei, laptopului și calculatorului personal.
Toată lumea ridică din umeri și se uită spre guvern, cerând bani pentru modernizare. Este foarte clar că nimeni nu dă bani dacă nu are certitudinea că aceștia se vor regăsi direct în procesul educațional, căci nimeni nu investește pe vorbe. Inexistența unor proiecte clare, cu termene, cu obiective, care să ofere garanția că tot ceea ce este scris acolo se va realiza pas cu pas, la termene și cu încadrarea în costuri, este cauza principală a stagnării sistemului educațional, în general, deci a școlii în particular.

Ceea ce vedem acum în școli legat de creșterea nivelului alarmant al violenței, agresivitatea unor elevi, dar și atacuri armate, nu sunt altceva decât consecințe ale faptului că școala a rămas mult în urma societății și elevii o percep ca pierdere de timp, din moment ce abandonul școlar este la cote alarmante, iar numărul elevilor care nu reușesc să finalizeze cicluri complecte de educație este și el ridicat.

Ar trebui să avem niște parametri simpli de evaluare a ceea ce se realizează în școală și aici mă refer la scrisul după dictare și la rezolvarea unor exerciții de-a dreptul banale. Rezultatele acelor teste trebuie analizate și sunt sigur că ele ar trebui să stea la baza unor decizii care să schimbe din temelii școala și s-o facă să devină ceea ce ar trebui să fie școala, adică factor de progres, nu afacere și nici fabrică de roboței care memorează rezumate în vederea unor concursuri care nu spun nimic și care sunt drumuri înfundate.

(04 mai 2023)

De ce se dezvoltă violența în școli?

Posturile de televiziune abia așteaptă să apară clipuri cu elevi violenți, cu profesori bătăuși, cu indivizi care agresează elevi în afara școlii. Acestea sunt baza existenței televiziunilor, care la știri prezintă crime, violuri, bătăi, vulgarități, pușcăriași, accidente, tragedii și tot ceea ce este mai rău, pentru a impresiona, pentru a crește ratingul și pentru a atrage reclamele, ca singurul mod de a aduce profituri și salarii mari.

Așa cum prezintă știrile legate de violența în școli, televiziunile nu au niciun interes ca violența în școli să scadă sau să dispară, ba mai mult, indirect, invită pe tinerii sau pe cei care asistă la scene de violență să se comporte într-un mod reprobabil, care nu conduce la aplanare, ci la filmarea scenelor, cu efect direct asupra creșterii intensității scenelor, care au la bază rolul incitant dat de filmări și de numărul crescut al spectatorilor.

Este important să se analizeze cauzele care au dus la creșterea violenței în școli. În opinia mea, violența în școală este efectul rămânerii în urmă a școlii în raport cu aspirațiile elementare ale elevilor din ziua de azi. Elevii care merg la școală nu mai văd în școală calea dezvoltării lor, iar în profesori nu mai văd pe cei care le oferă ceea ce ei au nevoie pentru a se dezvolta ca oameni folositori ai societății. 

Existența Internetului a schimbat radical poziția școlii în viața elevilor. Școala nu mai este locul unde elevul se informează și se instruiește. Școala a rămas în urmă. Modul acela vetust în care se predau lecții, acele discipline care apar în ochii elevilor ca fiind inutile, modul absurd de a-i pune pe elevi să apeleze la memorie atunci când se pregătesc pentru examenul de finalizare a celor opt clase, sunt elemente care-l frustrează pe elev și-l fac să deteste tot ceea ce este legat de școală, adică:

- mobilierul din clasă,

- manualele,

- caietele de teme,

- modul de predare,

- rigiditatea programului,

- evaluarea,

- profesorii,

- elevii care diferă de ei.

Ceea ce vedem acum în școli este doar vârful aisbergului. Lucrurile sunt cu mult mai profunde. Pe vremea mea, școala era un templu. Profesorii erau niște zei. Acum, când avem acces la Internet și avem acces la informație, elevii își dau seama că școala nu mai este deloc un templu, iar profesorii nu mai sunt deloc niște zei, ci bieți muritori din care mulți dintre ei sunt mai prost pregătiți ca elevii în fața cărora se află.

În clipa în care elevii se simt frustrați în școală și-și dau seama că acolo ei pierd timpul în loc să folosească acest timp pentru a se dezvolta pentru ceea ce societatea are nevoie, ei devin lipsiți de interes și capătă o adversitate față de școală, de profesori și de colegii lor diferiți de ei.

După cum se vede treaba, școala românească are o viață paralelă cu societatea și este și mai paralelă în raport cu nevoile elevilor. Elevii se simt străini în propria școală pentru că tehnicile și metodele folosite de profesori sunt învechite. Disciplinele predate au un nivel de inutilitate alarmant, din moment ce peste 60% din cunoștințele predate la ore nu au nicio legătură cu nevoile primare ale elevilor, care la 16 ani se pregătesc în marea lor majoritate să intre pe piața muncii, pentru că interesul pentru alte forme de învățământ a scăzut enorm datorită salariilor foarte puțin atractive obținute de absolvenții de facultate.

Violența în școli este cultivată de școală, din moment ce școala îl împinge pe elev la creșterea nivelului frustrărilor pe care el le trăiește datorită inutilității lui ca prezență în școală, din moment ce este pus să memoreze chestiuni de care elevul este conștient că nu-i vor folosi niciodată.



(27 aprilie 2023)

Talentul nostru de a nu ne asuma nimic și de a stabili că vina e a altora

Am asistat în ultimul timp la abordări halucinante ale unor activități sau întâmplări și stau și mă întreb dacă ne vom mai face bine vreodată și vom ieși din situația extrem de gravă în care ne aflăm, dacă vom ieși din mocirla în care ne bălăcim.

Au apărut cazurile de violență în școală și în loc să ne așezăm să vedem care este sursa adevărată a acestui fenomen, toți au tăbărât asupra școlii ca fiind singura vinovată de ceea ce se întâmplă. Au apărut și întrebările stupide care mi-au adus aminte de bancul cu Elena CEAUȘESCU care a văzut oameni așteptând în picioare ore în șir în Piața Amzei stând la coadă la alimentara așteptând un pachet de carne sau un kil de brânză. Ea a soluționat problema montând bănci ca lumea să nu mai stea în picioare.

Tot timpul altcineva este de vină. De vină este școala că nu verifică la intrare ca elevii să nu aibă cuțite, pistoale, mitraliere, tancuri și rachete cu stații de lansare cu tot. Cine dezvoltă astfel de abordări niciodată nu va soluționa problema. Problema nu este în școală decât în proporție de 5% cel mult.

Părinții joacă un rol esențial în educarea propriilor odrasle. Ei trebuie să aloce foarte mult timp formării propriilor copii, căci copiii petrec în școală 6 ore din cele 24 de ore, deci undeva la 25% din timp.

Televiziunile au un rol fundamental, căci cine urmărește canalele de știri, vede numai surse de violență, deși în așa-zisa lor deontologie crainicii anunță că imaginile au un impact emoțional puternic, dar niciodată nu se jenează să prezinte violuri, bătăi, crime, urmăriri, violență pură.

Internetul este plin de filme cu violență și școala nu are cum să controleze timpul liber al elevilor.

Comercianții vând alcool, țigări și arme albe elevilor minori, ceea ce nu mai depinde de școală.

Societatea în ansamblul ei nu are modalități eficiente de a-i prelua pe elevi pentru a le folosi timpul liber.

Când vedem la televizor cazuri cu maturi care conduc sub influența alcoolului sau conduc fără permis, știrile sunt astfel prezentate ca și cum aceste fapte sunt fapte de bravură și tinerii nu mai înțeleg nimic, din moment ce nu se spune exact ce s-a întâmplat cu persoana care a condus sub influența alcoolului și cu persoana care a condus fără carnet de conducere valabil. Astfel de abordări nu au niciun rol educativ sau de prevenție și ne duce cu gândul că societatea nu abordează corect problemele, căutând vinovații exact acolo unde nu trebuie sau arătând cu degetul spre alții, deși cei care sunt responsabili se află în cu totul alt loc. Manipularea este maximă și de multe ori este comandată sau se datorează lipsei de profesionalism.

(24 aprilie 2023)

NE PLEACĂ TINERII VALOROȘI....

Vedem că școala românească a luat-o rău de tot la vale. Elevii ai căror părinți speră să facă un lucru bun cu copiii lor, au părăsit ideea de a-i da să urmeze școli pe meleagurile mioritice, pentru că:
- selecția nu există,
- evaluările sunt fictive,
- diplomele nu au acoperire,
- piața muncii cere altceva.
Faptul că universități din Europa vin la București să racoleze tineri, oferind condiții cu mult mai atrăgătoare decât cele oferite de universitățile din spațiul mioritic, nu numai că nu schimbă nimic în mentalitatea mioritică, ci din contră, dezarmează și mai mult, ca drumul spre prăbușire să fie deplin și definitiv. Egalitarismul dus până la obscenitate, lipsa criteriilor de departajare, absența scării valorice autentice, sunt doar câteva dintre cauzele care au generat exodul de tineri spre universități din străinătate, mai ales că cinci milioane de bărbați și femei în putere lucrează în zona euro și aceștia dispun de capacitatea de a-și întreține în facultate în țările unde muncesc pe acei copii care au terminat liceele în spațiul nostru cel mioritic.

Există căi și metode de a fi remediată situația, dar nimeni nu are acum curajul să le implementeze căci anul 2023 este anul alegerilor în universități și nimeni nu-și taie singur craca de sub picioare, iar anul 2024 este anul alegerilor parlamentare și o lege a învățământului cu totul revoluționară i-ar înfuria pe alegători și s-ar strica șandramaua politică, iar despre resetarea clasei politice nimeni nu vrea să audă ca punere în practică.

Se zice că boala intră cu carul și iese cu acul. Și non-calitatea în sistemul de învățământ s-a desfășurat în cel mult cinci ani după 1989 și vor trebui 100 de ani pentru a repara nenorocirile care s-au produs, fără a exista siguranța că nivelul școlii românești de dinainte de 1985 va mai fi atins vreodată.


(23 aprilie 2023) 

Școala nu este făcută pentru elevi!

Școala nu este făcută pentru elevi! dacă școala ar fi făcută pentru elevi, cu siguranță ea ar fi mult mai eficientă. Elevii ar merge cu drag la școală. Niciun elev nu ar mai abandona școala. Nu ar mai fi elevi care să fi terminat o formă de învățământ și care să nu cunoască lucruri elementare ce au fost predate în respectiva formă de învățământ. 
Voi demonstra în continuare de ce școala nu este făcută pentru elevi.

În primul rând, școala nu e făcută pentru elevi datorită faptului că ghiozdanul cântărește cu mult prea mult decât coloana vertebrală a unui pici de 6-7 ani normal ar trebui să fie solicitată.  Acel ghiozdan conține cărți, caiete și alte rechizite pe care profesorii le consideră necesare desfășurării unui proces de instruire normal, fără să se gândească la elev, care cară acel ghiozdan la dus și la întorsul de la școală.

În al doilea rând, școala nu este făcută pentru elevi datorită faptului că unele discipline sunt incluse în programul de învățământ pentru a face loc profesorilor în școli, deși elevii ar avea nevoie de cu totul alte discipline. Voi da exemplu, obligativitatea ca elevii să învețe alte limbi străine decât cele pe acre ei le doresc.

În al treilea rând, școala nu este făcută pentru elevi datorită faptului că elevii învață după manuale rezultate într-un proces de licitații în care intervin factori de business mult mai puternici decât procesul de instruire care ar trebui să se adreseze elevilor.

În al patrulea rând, școala nu este făcută pentru elevi datorită faptului că se acceptă ca 30% din personalul de predare să fie format din suplinitori, ceea ce nu garantează calitatea procesului de instruire, căci mulți dintre suplinitori nu reușesc să obțină medii de peste cinci la examenele de titularizare.

În al cincilea rând, școala nu este făcută pentru elevi pentru că este sub-finanțată, niciodată nefiind alocați cei 6% din PIB pentru educație, așa cum scrie în lege.

În al șaselea rând, școala nu este făcută pentru elevi, căci cu o ministreasă care zice pepsiglas în loc de plexiglas, elevii nu au ce învăța, mai ales că ministreasa cu pricina, a intrat peste o învățătoare în timpul orei, lucru mai grav decât o crimă împotriva umanității.

În al șaptelea rând, școala nu e făcută pentru elevi, căci aceștia nu mai au timp de odihnă și nici timp de joacă, ei pendulând între școală și făcutul temelor, ca niște roboței desprinși din literatura științifico-fantastică, iar rezultatul este pe departe de cel visat de fiecare dintre părinți.

Se vorbește acum de un proiect de țară, numit România educată. Aștept să văd ce înseamnă proiectul acesta. Rezultatele se vor vedea peste 30 de ani. 76+30=106, adică eu nu voi mai apuca să văd ce și cum.



(22 aprilie 2023)

Capul limpede nu există în provincie!

 În managementul de proiect este musai să identificăm un individ pe care să-l numim cap limpede și care să citească cu atenție textele și să extragă din ele ceea ce este esențial, pentru a respecta cerințele celui care definește programul de finanțare sau competiția, pentru a obține puncte și pentru a nu fi descalificați, căci fără acest cap limpede există riscul de a pierde puncte și ceea ce este și mai rău, de a fi descalificați.
Dacă materialul ce definește competiția zice că autorul proiectului trebuie să se prezinte spunând:
- numele,
- organizația,
- vârsta, 
- orașul,
individul cap limpede îi va atenționa pe competitori să scrie texte în care să spună aceste patru elemente. Dacă organizatorul spune că textele nu vor fi mai mari de 500 de cuvinte sau citirea să nu dureze mai mult de 90 de secunde, capul limpede va atenționa pe participanți să nu depășească cele 500 cuvinte sau durata de 90 de secunde. Cine nu respectă regulile pierde puncte.

Românul, care s-a născut poet, crede că le știe pe toate și tratează totul așa cum vrea el. De aceea, nu respectă regulile, adică:

- nu include în echipă un cap limpede,

- nu ține seama de restricții,

- lucrează în format liber,

drept care, atunci când i se evaluează proiectul, evaluatorii caută să identifice în proiectul lui exact ceea ce s-a stabilit pentru a asigura comparabilitatea proiectelor. Negăsind elementele impuse, evaluatorii nu acordă puncte și trec zero la fiecare rubrică, ceea ce înseamnă depunctarea prin omisiune. Procedând în acest fel, deși echipa muncește și are realizări interesante, procedând în stil mioritic, la evaluare nu acumulează puncte și intră pe o poziție care nu o avantajează deloc, comparativ cu alții care respectă regulșile și chiar dacă au soluții mai puțin strălucitoare, obțin puncte și se clasează pe poziții eligibile. Dacă se merge pe principiul că merge și așa, trebuie specificat că nu merge și așa, căci la evaluare criteriile sunt precise și punctele se acordă pe respectarea criteriilor, nimeni nu citește printre rânduri.

(04 martie 2022)

(04 martie 2022)

CÎȚU dansează, dragul de el!

Ieri 13 septembrie 2021, Florin CÎȚU, premierul României s-a aflat la Colegiul Național Gheorghe LAZĂR unde a dansat împreună cu elevii după melodia formației Voltaj, 20 de ani, în compania unei dame cu părul roșu și a ministrului educației, care era destul de stânjenit.

Țara arde și baba se piaptănă, i se potrivește nefericitului premier, prins între ciocan și nicovală de criza guvernamentală.

Omul care a picat treapta în vremea când era elev, a mers la unul dintre liceele cele mai presitigioase din țară, să arate că un super-mediocru, dacă viața îi oferă șansa, este în stare chiar de orice. În democrație este permis orice, chiar și cele mai aberante asocieri.

(14 septembrie 2021)

România educată

 România educată este un proiect extrem de ambițios. Unii spun că este proiectul nostru de țară. Alții spun că a fost lansat acum șase ani, dar nu s-a făcut prea mult la el pentru că PSD, PSD și iar PSD a pus bețe-n roate. Așa o fi.

Dacă chiar așa era, am nedumerirea de ce nu s-a lucrat la el și în noiembrie 2020 când PNL a venit la putere grație lui PONTA și TĂRICEANU, nu a fost puse pe masă:

- pachetul de legi ale educației,

- structurile organizaționale,

- procedurile manageriale,

- standardele de calitate,

- etapele de derulare,

- cei 6% din PIB în bugetul pe 2021,

astfel ca din 2021 deja să se treacă în forță la implementarea acestui proiect, încât să se scurteze durata de atingere a obiectivului definit acolo.

România educată este un proiect foarte vast, în care toată România trebuie angrenată, căci este proiect de țară și nu proiect de partid sau de persoană sau de coaliție.

Eu știu că în orice proiect se procedează cam așa:

- se definește obiectivul într-o propoziție de cel mult 10 cuvinte,

- se stabilește durata,

- se elaborează etapele,

- se stabilește valoarea proiectului,

- de definește lista de activități,

- se stabilesc resursele necesare,

- se construiește matricea rolurilor,

- se construiește devizul,

- se definesc procedurile de lucru,

- se adoptă,

- se finanțează,

- se trece la treabă,

- se fac evaluări și corecții.

După opinia mea, acest proiect de țară este definit pe termen lung, să zicem 25 de ani și toate forțele politice trebuie să participe la elaborarea lui, iar adoptarea să se facă prin consens. Așa cum a început, mă face să cred că asemeni oricărui proiect definit de cei de la putere, când se va schimba puterea va fi reluat de la zero și vom rămâne în același punct de unde am plecat, dar s-au chetuit resurse importante și s-a pierdut timpul. Zic.

(10 iulie 2021)

Fiul rectorului

De regulă, fiul rectorului este:

- cel mai deștept,

- cel mai activ,

- cel mai respectuos,

- cel mai cultivat,

- cel mai serios,

- cel mai conștiincios,

- cel mai remarcat

dintre studenți, iar profesorii care nu identifică aceste laturi ale tânărului, fac o eroare impardonabilă, eroare pe care ilustrul tătic o va taxa corespunzător, mai ales atunci când acest fiu este și unic la părinți. Am avut ocazia să cunosc astfel de fii, dar spre fericirea mea nu mi-au fost și studenți, dacă eu mi-am privit cu foarte mult realism proprii copii, toată lumea să fie sigură că nu aș fi făcut rabat, ăcând din alb, negru și invers. Oricum, mi-am exprimat mila mea profundă față de toți care ridicau în slăvi pe acel copil, care din întâmplare era copilul rectorului. dacă era atât de bun, de ce nu l-a dat la o facultate dintr-o altă instituție decât cea pe care tăticuțul o păstorește? I.L. CARAGIALE are o schiță superbă în care pedagogul face o demonstrație în care el întreabă, iar elevul răspunde cu da, domnule. Nu insinuez nimic, ci doar am făcut un spirit să nu mai fiu trist.

(18 februarie 2019)

Fiul milițianului

În 1989 milițianul era un personaj extrem de important. Uniforma dădea poziționarea specială a respectivului. Orice milițian deschidea uși la toate nivelurile.

Milițianul de la miliția economică nu ducea lipsă de nimic. El făcea rost de carne, unt, mezeluri fine și avea intrări peste tot.

Milițianul de la circulație având pâinea și cuțitul devenea rapid durduliu, căci își permitea să consume cu mult mai mult decât corpul său îi cerea, din moment ce obținea venituri cu mult mai mari decât dacă ar fi dorit să nu sară peste un prag al lăcomiei.

Fiul milițianului era cel care avea doze de Coca-cola, casetofon de la shopul ONT Carpați și mesteca gumă de mestecat, alta decât Gumela. Dacă era student, fiul milițianului fuma neapărat Kent superlong în fața colegilor săi, ostentativ, dramatic și des, fără a-i servi pe colegi din pachet. Elevul, fiu de milițiam avea întotdeauna în pachețelul deschis în recreație banane sau portocale, iar colegii săi înghiteau în sec. El făcea totul ostentativ, pentru a marca diferența și importanța lui tăticu în societatea comunistă. Niciodată tăticul nu venea îmbrăcat în civil, căci era conțtient că uniforma este cea care vorbește și el nu mai trebuie să spună nimic. Învățătorii se lăudau cu părinții milițieni ai elevilor prin cancelarie și nu numai, căci drumul spre soluționarea de probleme era mult  netezit.

(24 ianuarie 2019)

Fiul șefului de restaurant

Acum, fiul șefului de restaurant nu mai reprezintă acel punct de atracție, aproape magnetic, așa cum era înainte de 1989 când nu se găsea de măncare pe niciunde. Șeful de restaurant era cel care oferea învățătoarei sau profesorilor:

- câteva kile de carne,

- o bucată de cașcaval,

- mezeluri fine,

- cafea,

- pui de găină,

- măsline,

- creier pane,

- citrice,

- mese întinse pe de-a moaca.

Acum, bietul șef de restaurant, cel mult are șansa de a invita pe cei ce dau note odraslei sale să fie omeniți cu niște friptane ca lumea, cu o cafea bună, cu un pește făcut ca la carte, dar dacă totul se află în galantare la supermarket, interesul expunerii este scăzut. Cred că unii dintre invitați așteaptă nu numai feluri de mâncare, dar și plicuri groase, doar că s-au deplasat să înfulece oarece.

Dacă înainte de 1989 șeful de restaurant pășea ca un rege în școală, acum el este umil, încovoiat și zâmbitor, doar-doar va fi luat în calculșe, căci stă la rând, exigențele fiind acum altele, precum:

- angajări pe funcții bănoase,

- scăparea de dosare,

- ștergerea unor abateri,

- un concurs crocant,

- o deplasare suculentă,

- un sejur exotic,

- tratament costisitor.

Vremurile s-au schimbat și cine este la talpa țării în niciun caz nu are cum să soluționeze probleme a căror soluție o dă semnătura din pixul celui cu putere mare de decizie, iar șeful de restaurant nu intră în această categorie, cu certitudine.

(24 ianuarie 2019)

Fiica fostului președinte

Se vedea de la o poștă că vine dintr-o altă lume. Era fiica unui fost. Vedeam cum toți căutau s-o ocrotească, întrucât, existau nenumărate legături între trecut și prezent, iar foarte mulți doreau să-și securizeze viitorul.

S-a întâmplat să ajung de câteva ori la examene unde fiica fostului președinte răspundea. Era ca în schița lui Ion Luca CARAGIALe, Un pedagog de școală nouă. Profesorul vorbea minute în șir și fiica fostului președinte zicea plictisită un da, iar profesorul cădea într-un extaz prelungit.

Orice s-ar spune, prezența într-o colectivitate a unei astfel de persoane exercită presiuni inimaginabile asupra dascălilor, încât cred că scăderea cu 4 puncte a mediilor prezentate la finalul studiișlor de astfel de personaje, este un mod de a reflecta cât de cât standardul la care s-a ridicat. Să nu-mi spună mie că Svetlana fiica lui STALIN chiar era un geniu. Să nu-mi spună mie nimeni că urcarea pe podiumurile de modă din anii de glorie ai lui BĂSESCU a fiicei sale nu avea nicio legătură cu atotputernicului său tată. Întotdeauna există dacă nu slugărnicie, cel puțin prudență din partea profesorilor în a evalua odrasla de prezident, nu neapărat pentru a o urca pe prima treaptă a competiției, ci măcar pentru a nu ridica probleme celor din jur. Îmi amintesc cum în vremurile de demult, un coleg special de la Sisteme de calcul a avut curajul au zis unii, imprudența au zis alții, inconștiența au concluzionat șefii, să-l lase restanțier pe un fiu de prezident, nu de țară, ci județ. Numai că un fiu de vice de la județul Tulcea din vremurile apuse nu a promovat examenul de Limbaje de programare a atras furia rectorului de atunci. A apărut un panou cu numele incriminaților, indisciplinaților, șturlubaticilor care îndrăzniseră să ia act de lipsa de efort a beizadelei. Oficilalii îi arătau cu degetul incriminator, în timp ce masele își ovaționau eroii care îndrăzniseră să înfrunte sistemul și să dărâme cutuma în virtutea căreia cu cât este părintele mai sus în ierarhia statului, cu atât odrasla este posedată de genialitate.

(24 ianuarie 2019)

Fiul directorului de la abator

Pe vremea lui Nicolae CEAUȘESCU nu se găsea carne deloc în galantarele magazinelor alimentare. Multe clădiri imense se numeau din această cauză circurile foamei. Directorii de abator erau la mare căutare. Am cunoscut pe cineva al cărui tătic era director de abator undeva prin Vrancea. Toată lumea îl curta pe puști. Într-un anumit context am aflat că tăticul lui căra spre București geamantane cu carne pentru a satisface exigențele domnilor profesori, dar și ale doamnelor profesoare, care îl pasau de la unul spre celălalt la fiecare început de an universitar.

În acele vremuri aveam un ARO 244D și remorcă, sculă adevărată, cu care făceam cărăușie și-mi permiteam să mă consider un privilegiat căruia nu-i lipsea cam nimic, ceea ce-mi permitea luxul să mai am un pic de rspect față de mine și să nu cedez mervos.

S-a întâmplat să fac o lucrare cu tânărul și tare mult l-a intrigat distanțarea mea față de ispitele proteice de supercalitate. Chiar am iscat neliniști părintești, dar după finalul apoteotic, m-am rezumat în a-l lăuda pe tânăr într-o conversație telefonică cu mine în apartament, iar cu domnul director la telefonul public din colțul blocului. L-am dezamăgit pe bietul om, căruia nu-i venea să credadă că se află într-o astfel de situație bizară, nefirească și aiuritoare, la o ofertă a lui atât de generoasă și de.

(23 ianuarie 2019)

Fiiul procurorului

Procurorul și-a făcut casă la noi pe stradă când eu eram în clasa a V-a. Casa lui era mare. Casa era împrejmuită cu gard de beton placat cu piatră de râu. Porțile erau de fier forjat. Pe procuror venea să-l ia dimineața o Volgă neagră și tot ea îl aducea acasă. Procurorul avea un băiat de-o seamă cu mine și o fată cu vreo cinci ani mai mare.

Pe băiat îl chema Sandu. Era singurul care-mi zicea Nuțu. Când eram în vacanțe ne jucam. El venea în curte la noi. Eu nu am fost niciodată la ei. În timpul anului eu învățam la o școală de mahala, iar Sandu învăța la cel mai tare liceu din oraș. 

O singură dată l-am auzit vorbind pe tăticul lui Sandu, atunci când i-a interzis să se joace cu mine și i-a zis și motivul, care m-a durut. Tata era cismar și fiul său nu are ce învăța de la unul ca mine. A mai zis tăticul lui Sandu ăncă un șir de vorbe grele.

Timul a trecut și astra a fost. Eu aveam mulți prieteni de aceeași situație ca a mea și ne jucam. Dacă sandu a mai venit pe la noi la poartă, i-am zis mamei să-i spună că am treabă. Nu știu cum au mers lucrurile, dar știu că într-o zi tăticul lui Sandu m-a oprit când treceam prin dreptul porții lui. A vrut să-mi zică ceva, dar eu am luat-o la fugă. 

Într-o zi am aflat că Sandu s-a înecat în bazinul de la ștrand. Noi, ceilalți mergeam pe râu. Atunci am auzit-o pe mama zicând ca pentru sine:

- Asta este pedeapsă Cerească!

N-am înțeles acele vorbe decât acum vreo patr-cinci ani. Citisem eu vcartea despre procesul lui Ion ANTONESCU, ascultasem cuvântările lui Nicolae CEAUȘESCU de reabilitate ale lui Lucrețiu PĂTRĂȘCANU, văzusem eu parodia de proces de la Târgoviște din 25 decembrie 1989 fără a înțelege mare lucru. În ultimii ani am văzut cum unii se considerau mai ceva ca Dumnezeu, toți fiind implicați în activitatea de dinaintea judecății de la tribunal. Am avut explicația de ce la înmormântarea lui Sandu erau nenumărate coroane în fața mașinii cu mortul, iar după mort erau doar câțiva oameni. Am privit totul de departe de la balconul casei.

Peste ani, după ce i-au demolat pe ai mei, după 1975, la bloc mi-au zis că sunt vecini cu fostul procuror. Știa că eu sunt asistent universitar și că și fiul lui ar fi fost cineva dacă ar fi trăit. Mi s-a zis că ar vrea să stea de vorbă cu mine, dar nu am vrut. Vorbele lui spuse cu zeci de ani în urmă nu le-am uitat  și nici nu le voi uita. Pentru el era ceva firesc să vorbească așa cum mi-a vorbit mie, deși eu eram doar un puști și nimic altceva. L-am evitat pe acel bătrânel, exact cum fac eu cu oamenii de nimic.

(23 ianuarie 2019)

Fiica secretarului de partid

Am văzut și așa ceva. Fiica era studentă, iar tăticul era în moțul partidului pe instituție. Toți profesorii erau căzuți pe spate datorită calităților de excepție ale odraslei secretarei de partid pe instituție. Doamna sugerase că fiica sa este:

- silitoare,

- cercetătoare,

- o prezență,

- element educat,

- devotată cauzei partidului.

Se înghesuiau profesorii în a o solicita pe tânăra studentă să participe la cerurile științifice. Chiar se făcuse o serie de studenți unde erau concentrați profesorii blânzi, permisivi, care nu ridicau probleme și care înțelegeau că ești un student eminent doar prin simplul fapt că ești copil de barosan, de general sau de profesor universitar, eventual și cu funcții administrative sau politice. Cine prindea pe fiul sau pe fiica secretarului de partid să o conducă la diploma de absolvire, echivalentul licenței de azi, prindea pe Dumnezeu de picior, devenind imun și important la tot felul de intemperii. Știu că doar că unul meditase o nepoată a lui Nicolae CEAUȘESCU a devenit decan și cotele sale crescuseră instantaneu. Nu am avut norocul nici să am cursuri la acea serie și nici să conduc vreodată un copil de barosan sau de general sau de șef pe linie de partid. Nu am îndeplinit standardele necesare. Nici nu am regretat, căci uneori am fost în comisii de examen și aș fi roșit îngrozitor dacă aș fi pus în situații pe care le-am văzut. 

Un copil de secretar de partid pe instituție a terminat cu media 10 facultatea, iar un altul se zicea că inventase un algoritm mai ceva decât cel al lui BELLMAN-KALABA, vai mie. Ați auzit de acesastă descoperire, care n-a durat mult, căci alegerile la partid au avut loc în toamna aceluiași an?

Concluzia: și secretarii de partid cred eronat că musai odrasla lor este lovită de aripa geniului.

(21 ianuarie 2019)