Există o teorie matematică a sondajelor în care ipotezele de lucru sunt extrem de importante. Se știe că un sondaj, oricare ar fi el necesită:
- o structură de chestionar,
- personal care face înregistrările,
- respondenți selectați aleator,
- specialiști care fac prelucrări,
- specialiști care interpretează rezultatele,
- o structură de chestionar,
- personal care face înregistrările,
- respondenți selectați aleator,
- specialiști care fac prelucrări,
- specialiști care interpretează rezultatele,
- pe cineva care plătește efectuarea sondajului,
- un beneficiar al sondajului.
Se știe despre sondaje că unele au oferit rezultate care s-au verificat în practică, dar au existat și sondaje care au dat erori de-a dreptul grosolane, ceea ce a dezamăgit pe toată lumea, dar în opinia mea, nu trebuia să dezamăgească pe nimeni, pentru că nicio prognoză nu este perfectă, pentru că simplifică realitatea, din moment ce folosește eșantionul despre care se zice că ar fi reprezentativ, fără să se demonstreze că așa stau lucrurile. Dacă beneficiarul sondajului este și cel care plătește efectuarea sondajului, lucrurile se schimbă radical, căci operează ideea că omului, adică beneficiarului, i se oferă exact ceea ce dorește să audă. De aceea, ipotezele de lucru sunt proiectate pe acest calapod, ca după tot felul de prelucrări, să se obțină ceea ce vrea investitorul, lucru posibil din start dacă respondenții nu prea mai sunt aleși chiar așa de aleatoriu precum ne-am imagina.
Sondajele clasice se bazează pe o serie de formule pentru stabilirea dimensiunii eșantionului, în funcție de marja de eroare. Cu cât dorim ca marja de eroare să fie mai mică, cu atât eșantionul trebuie să fie mai mare și costurile de culegere a datelor cresc, costul sondajului devenind costisitor.
Acum există Big Data Science, care împreună cu Artificial Inteligence, extrage din rețelele de socializare informații referitoare la milioane de persoane, le prelucrează și folosind vocabulare, imagini, stabilește profile de utilizatori, după care, folosind date de la alegerile anterioare, se obțin informații despre comportamentul real al deținătorilor de conturi și nu mai este nevoie să se facă nici eșantionare și nici completare de formulare, ci se trece direct la efectuarea de calcule, rezultând cu mare exactitate ceea ce un sondaj clasic ar fi dat cu marja de eroare destul de mare, să zicem 3%. Aceste sondaje nu convin, căci ele dau o imagine reală. Dacă cineva ar fi dispus să lucreze, cu siguranță ar fi utile, dar nimeni nu este dispus să muncească pentru a-și ameliora imaginea, căci necesită efort și timp, dar mai ales o strategie.
Erorile din sondajele comandate sunt erori programate de echipa care realizează sondajul, prin alegerea eșantionului. Metoda nu se schimbă, căci teoria sondajelor este una singură și nu există mod de eluf=dare a pașilor de parcurs impuși de aceasta.
Eșantionul este cel care dă totul. Cei care proiectează sondajul știu acest lucru. Una este să stai la gura metroului la ora 5 dimineața cu formularul de sondaj să ceri răspunsuri, căci la acea oră o anumită categorie de oameni răspund și cu totul altele vor fi răspunsurile dacă se discută cu persoane aflate într-un club de fițe, undeva între orele 23,00 - 02,00. Cei care proiectează un sondaj, au deja informații asupra modului în care se constituie eșantionul, chiar dacă ei spun că este aleatoriu, căci dacă iei din 10 în 10 femeile care fac piața în intervalul 8,00 - 10,00 se știe ce răspunsuri se primesc și cu totul altele vor fi răspunsurile tot în piață dacă răspunsurile sunt luate între orele 17,00 - 19,00. Erorile din sondajele de opinie comandate nu sunt erori de metodă, ci erori de eșantion și cei care realizează sondajele sunt conștienți de acest aspect, îl stăpânesc și îl controlează eficient, căci fac ceea ce orice negustor face, își laudă marfa, o lustruiește, după care o ambalează frumos, pentru a arăta cât mai bine.
(23 iulie 2023)
(23 iulie 2023)
