Despre război

Au avut loc mult prea multe războaie în istoria omenirii încât nu există nicio scuză pentru a ridica din umeri și pentru a spune că nu există suficientă informație care să vorbească despre:
- clasificările războaielor,
- cauzele războaielor,
- duratele războaielor,
- rezultatele războaielor,
- învingătorii războaielor,
- învinșii războaielor,
- efectele războaielor,
- costurile războaielor,
- pacea cu care se finalizează războiul,
- sechelele războaielor.

Istoria arată că există:

- războaie de apărare,

- războaie de asuprire,

- războaie de cucerire,

- războaie de independență,

- războaie de pedepsire,

- războaie de agresiune,

- războaie nedrepte,

- războaie lungă durată,

- războaie fulger,

- războaie mondiale,

- războaie populare,

- războaie religioase,

- războaie ideologice,

- războaie economice,

- războaie financiare,

- războaie interne,

- războaie de autodeterminare,

- războaie de eliberare,

- războaie civile.

În istoria omenirii au fost multe războaie din fiecare categorie astfel încât să existe suficiente informații pentru a studia în detaliu cauzele, forțele implicate, luptele duse pe câmpurile de bătălie și în final modul în care s-au încheiat, adică pacea care a consfințit rezultatul, adică învingătorul, respectiv, învinsul. Consider că se cunosc suficiente detalii legate de raportulurile de forțe cantitative și calitative ale potențialilor beligeranți, pentru a se face predicții suficient de credibile legate de evoluția conflictelor și chiar asupra rezultatului final. Am avut mari mirări legate de deciziile legate de războaiele din Vietnam și din Afganistan, căci strategiile dacă erau construite pe baze științifice, ar fi dus la predicții extrem de puțin încurajatoare și ar fi găsit alte căi de golire a depozitelor de armamente, decât pe câmpurile de luptă, căci deviza să transformăm tunurile în pluguri nu este chiar lipsită de sens la o adică.

În era informațională pe care o trăim și mai ales, când există asistarea deciziilor de către inteligența artificială - AI, încât o femeie a decis să divorțeze de soțul ei căci cu AI i s-a prezis că soțul ei o înșală, deciziile politice mediocre de a începe un război sau de a-l întreține, nu-și mai au rostul, când ne gândin că maximizarea profiturilor are cu totul alte baze, decât comerțul cu armament.

(26 aprilie 2025)



(

Harta seismică a României

Deși o astfel de hartă ar fi trebuit să fie publică de acum câteva zeci de ani, după cutremurul din Turcia, așa-zișii seismologi dâmbovițeni s-au și grăbit să scoată de la naftalină o hartă colorată din care se văd diferențele de seismicitate ale teritoriului mioritic.

Este interesant de văzut care sunt probabilitățile de a se produce cutremure majore folosind date înregistrate pe perioade să le zicem, reprezentative, căci statistica este interesantă dacă seriile de timp conțin mai mult de 16 termeni. Ori, echipamentele de care se dispune la noi în teritoriu au permis construirea de serii de date cu mult mai lungi, iar cercetătorii, dacă știu statistică, au avut o materie primă de calitate cu care au efectuat tot felul de calcule și au desenat această hartă. Sunt sigur că ei au cu mult mai multe date și sunt și mai sigur că dosarele zac în niște dulapuri, căci decidenții nu au niciun chef să se aplece pe ele și să tragă concluzii practice. Mă așteptam să existe o lege a cutremurelor, o lege a pandemiei, o lege a inundațiilor, legi care să spună clar ce este de făcut, ca să nu bâjbâie nimeni în momentele când se produc cutremure,  pandemii, inundații sau alte fenomene extreme, așa cum se întâmplă de obicei, ne iau prin surprindere și noi ridicăm din umeri neputincioși. 

Harta seismică a României trebuie să fie baza de pornire în Legea construcțiilor, care să prevadă pentru fiecare zonă cum se face o temelie, ce calcule se fac, cum se amestecă betoanele, ce fier beton se folosește, care este înălțimea maximă a clădirilor, căci de la zonă seismică la zonă seismică, toți parametri diferă semnificativ. Ar mai trebui să existe clar sancțiuni pentru cei ce încalcă legea, căci nu de puține ori, un bloc s-a prăbușit la cutremur că un nene a tăiat un stâlp de rezistență al clădirii, pentru a-și face sufrageria mai mare, deși un arhitect bun nu avea de ce să pună acel stâlp în mijlocul sufrageriei, ci trebuia să proiecteze clădirea rezistentă la seism din considerente tehnice și funcțională din bun simț.

Toate acestea nu se întâmplă, căci este mult mai ușor să vorbim vorbe și după 45 de ani se ne aflăm în același punct în care eram la 4 martie 1977, adică nepregătiți, speriați, temători și mai ales mirați.

(10 februarie 2023)

O strategie greștită

Adoptarea de către minoritatea LGBD a strategiei de a exercita niște presiuni ceva mai mari are efectul invers, adică se vor produce acele modificări ce vor diminua vizibil șansele ca în viitorii 20 de ani să se mai schimbe ceva în bine referitor la drepturile sale. Se știe că dezincriminarea articolului 200 din Codul penal s-a făcut la presiuni externe și nu din dorința de aliniere la cerințele moderne lae vieții din societare, întrucât religia ortodoxă este împotriva LGBD în mod declarat. Cred că dorința noatră arzătoare de a intra în spațiul  Schengen condiționată de către cine știm noi că se opune vehement, de acordarea de drepturi minorității LGBD, ar fi dus la rezolvarea problemei, cât de cât dacă nu 100% pentru acestă minoritate, totul probabil oprindu-se la adopțiile de copii. Un lobby inteligent făcut în Europa, la nivelul unor decidenți deschiși și flexibili, ar fi solușionat foarte elegant problema și nu s-a ajuns la acest drum pe care eu îl văd ca fiind fără întoarcere.

Mergând pe strategia greșită de azi, militanții LGBD au generat:

- semnăturile pe listele Coaliției pentru familie;

- votul din Parlament din 08 mai 2017 cu 232 pentru, 22 contra și 13 abțineri;

- declanșarea referendumului;

- înscrierea în Constituție a unui aliniat;

- aprobarea Constituției.

Nu sunt deloc optimist că poporul va vota în viitor vreo constituție care să nu mai includă acel aliniat, ceea ce va duce ca minoritatea LGBD să fie și să rămână discrimiată în drepturile ei fundamentale. Și aceasta se produce numai și numai pe fondul unei strategii eronate a celor care coordonează activitate acesteia, la nivel de lideri și de comunicatori, care au mizat pe ceva și în final sunt pe cale să piardă totul. La noi, politica de succes este aceea a pașilor mărunți și siguri. Aici n-au funcționat niciodată deciziile abrupte, rupturile fatale și revoluționarismul brutal, datorită blândeții și încetinelii noastre.

(11 mai 2017)

Managerul adevărat

Un manager adevărat își face singur programul, nu i-l face nimeni. 

El are o strategie.

El definește obiective pe baza strategiei.

El se ține de acea streategie.

Tot ce face este subordonta strategiei.

Toți subordonații lui execută ceea ce zice el.

Cetățenii  își definesc acțiuni după programul lui și nu invers.

Așa cum prostul are un miros specific, de se spune despre el că miroase a prost, nemanagerul miroase și el într-un fel și tocmai de aceea toți trag de el în toate direcțiile și el aleargă de colo până colo ca musca fără cap și la sfârșitul zile când trage linie, nu se vede nimic.

Se plângea un fraier că un mare tenor l-a refuzat pe el, X-ul cu bani, fără să știe că managerul foarte bun al tenorului îi construise respectivului un program pe trei ani înainte, iar a căuta să-l faci pe respectivul să participe la o șușe încropită, este o eroare.

Dacă privim la ce se întâmplă pe Dâmbovița-n gios, ca pe-un râu spumos și mâlăs și murdăricios, faptul că mulți manageri nu fac prea mare brânză pe mandatele lor, arată că ei fac ceea ce vor alții, ei înșiși neavând o agendă proprie, cum le-ar sta bine, dacă ar fi adevărați manageri. Niște nefericiți deplângeau că prezidentul nu și-a rupt câteva minute pentru a participa la nu știu ce eveniment nu știu pe unde. Din punctul meu de vedere, bine a făcut, dacă respectiva chestie nu a fost anunțată cu cel puțin 6 luni înainte. Un prezident are programul lui și el nu se subordonează oricui, ci merge după ceasul funcției sale, ce presupune detalieri cu 6 luni înainte, pentru a merge totul perfect, fără sincope.

Cei duși de val, crezând că devin populari dacă participă la tot felul de acțiuni organizate de tot felul de fundații și ONG-uri după cum acestora li se năzare, evident că pierd și bruma de capital de imagine pe care se străduie s-o dezvolte prin acțiuni gândite a la long. Managerul adevărat nu se lasă dus de val și nici atras de cântecele de sirenă fără valoare. Toți se învârtesc în juru-i gravitând ca semn al faptului că el urmează o strategie, cnumită uneori fir roșu conducător.

(01 mai 2017)

Strategiile în culturism

Când se lucrează fără a avea o strategie, marile obiective sunt tratate incomplet și sunt rezolvate problemele curente, fără a fi luate în considerare marile obiective care necesită mai mulți ani de lucru dedicat.

• Strategia pe termen scurt, vizează o perioadă ce nu depășește 2-3 ani, ceea ce înseamnă că se suprapune cu un mandat al unei echipe manageriale. Aici se definesc obiective cu caracter limitat ce vizează creșterea calității competiționale, înființarea de cluburi sportive, dar și mici reorganizări care să ducă la creșterea potențialului de concurenți legitimați, prin crearea de facilități sportivilor dar și cluburilor.
• Strategiile pe termen mediu se referă la perioade de 3-7 ani și includ obiective mai importante care se referă la crearea unei școli naționale de culturism care să aibă un cuvânt de spus în culturismul balcanic și în culturismul european. Se are în vedere rafinarea activității sportivilor, crearea de centre de instruire a antrenorilor și a medicilor specializați, dar și o ierarhizare a cluburilor, oferindu-le facilități și asistență. Un rol deosebit revine creșterii transparenței în tot ceea ce vizează culturismul și fondurile care sunt utilizate în dezvoltarea acestui sport.
• Strategiile pe termen lung iau în considerare perioade mai mari de 7 ani, fără a depăși să zicem 15 ani, știut fiind ritmul în care apar modificările în tot ceea ce înseamnă culturism ca sport, ca exigență, ca performanță și ca nivel de cuprindere în masa de tineri care doresc să practice un sport, iar culturismul este un sport scump.

Între cele trei tipuri de strategii nu există nicio contradicție. Strategia pe termen lung include strategii pe termen mediu, iar strategia pe termen mediu include strategii pe termen scurt. O astfel de abordare asigură continuitate în tratarea oricărei probleme din culturismul românesc, în mod eșalonat, fără a cere realizarea unor obiective ce presupun eforturi pe o perioadă lungă de timp. În niciun caz nu se va prevedea participarea la două competiții de maximă importanță care să permită acces la finala de la Mr. Olympia ca obiectv ce va fi atins în doi sau  trei ani. Un astfel de obiectib presupune o abordare științifică a problemei, studierea zestrei genetice a adolescenților care doresc să devină culturiști. Din 10.000 de tineri care s-au antrenat 2-3 ani, vor fi selectați 1.000 cu care se va lucra  3-4 ani și din aceștia se va lucra cu 50 care au potențialul cel mai bun, o perioadă de 2-3 ani și dintre aceștia vor pleca 5-10 care să intre în marile concursuri din USA. Deci rezultă că o viziune pe 10 ani este suficientă spre a atinge un astfel de obiectiv. Strategiile au câmp de acțiune. O strategie la nivelul FRCF are un anumit grad de abordare, o strategie a unui club altfel stabilește obiective, iar strategia unui sportiv are cu totul alte conotații.
Strategiile în culturism reprezintă cheia succesului. Numai că pe la noi tot ceea ce au făcut înaintașii noștri obligatoriu nu este bun și trebuie schimbat, deci luat totul de la zero. Vechea moștenire ne bântuie nemijlocit, deși cunosc cazuri când în noua echipă este doar șeful altul, dar a fost cu poziție importantă în fosta echipă. Și totuși acest șef care avea tot ce trebuie să preîntâmpine necazuri, se vaită că a găsit o grea moștenire pe care și-a lăsat-o lui însuși pentru a avea de ce se văita o țâră ca așa stă bine oricărui românaș.

Deci: trebuie definite strategii nu numai în gând ca o însăilare de idei disparate, ci ca un text închegat și structurat care să răspundă la întrebări precum: CE? DE CE? CUM? CU CE? CINE? CU CINE? UNDE? CÂND? Și tot așa.

(23 octombrie 2016)