Finala FIRST LEGO LEAGUE, București 8 martie 2025

Azi 8 martie 2025 în clădirea istorică a Academiei de Studii Economice s-a desfășurat finala de robotică  FIRST LEGO LEAGUE în colaborare cu Cyber Knowledge Club, șa care au participat următoarele 24 echipe: Acvatic Chicken, AQUAROBOT, ARRA, BRAINERY, Centaurii, Clubul Copiilor Aktivi, Cyber Spark, Gear Maniacs jr., INFITITRONICS, itSUITS RoboScool, NITRO, Quantum Bits, RObot Academy Explorer, RObot Mania, RoboTIC4AII, ROBOTRONIC, Senzor ON, Start Code Masters, Știm DC Aquavova, Știm DC DeepDive, TehnoZ Lightning Bolts, VVRobots, VVRobots Lego, WaveLink. Toate echipele ajunse în finală au venit cu proiecte deosebit de interesante, cu prezentări care au captat atenția celor 4 jurii, obținând rezultate dintre cele mai bune în urma evaluărilor după criterii foarte precise. Toate echipele au venit cu soluții foarte interesante la proiecte și au parcurs toate etapele necesare realizării unor activități de documentare, proiectare, construire, testare și verificare pentru temele alese, dovedind un nivel foarte ridicat al înțelegerii obiectivelor definite și un mod exigent de tratare.


(08 martie 2025)

FIRST LEGO LEAGUE (I)

În zilele de 22 și 23 februarie 2025 s-a desfășurat competiția FIRST LEGO LEAGUE pentru două regiuni, la care au participat numeroase echipe de elevi sub 17 ani, care au prezentat proiecte de utilizare a roboților destinate rezolvării marilor probleme cu care se confruntă oceanele lumii în ziua de azi.

Aceste două zile au scos în evidență că acolo unde sunt oameni pasionați de probleme moderne, se coagulează echipe de elevi deosebit de inteligenți, care realizează proiecte ce încorporează soluții dintre cele mai speciale în care sunt folosiți roboți.

Cele două zile au fost prilejuri de a vedea adevărate spectacole în care cei mai buni dintre cei mai buni elevi au prezentat rodul muncii lor de echipă pentru a arăta care au fost soluțiile pe care ei le-au dat le rezolvarea de probleme privind curățirea apelor din mări și oceane, privind protejarea speciilor de vietăți marine folosind roboți, dar și alte probleme legate de prezența omului pe mări și oceane cu bune și cu rele.

Competiția FIRST LEGO LEAGUE are reguli precise și are ca obiectiv creșterea eficienței lucrului în echipă pentru a rezolva probleme moderne, de complexitate ridicată, urmărind parcurgerea unor pași obligatorii precum:

- stabilirea obiectivului,

- identificarea problemei,

- realizarea documentării,

- găsirea soluțiilor posibile, 

- alegerea soluției ce se implementează, 

- stabilirea bugetului,  

- realizarea prototipului, 

- feedback de la specialiști, 

- feedback de la utilizatori.

În mod distinct au fost definite etape pentru realizarea robotului destinat atingerii obiectivului definit. Toate echipele au fost  evaluate după criterii stabilite și care le-au fost comunicate, pentru ca prezentările să fie făcute cu atingerea acelor elemente de punctaj de evaluatori.

Voi reveni cu detalii în zilele următoare.



(23 februarie 2025)

Pe cine păcăliți, nătărăilor?

Acum mulți ani, în calitatea mea de președinte de bac, a venit o păsărică și mi-a șoptit la urechiușă că la o clasă, un elev a avut media 3(trei) pe primul trimestru, media 3(trei) pe al doilea trimestru și media 9(nouă) pe al treilea trimestru, ca media anuală la limba română să fie 5(cinci). De curiozitate, profesoara de limba română, care făcuse această scamatorie, a căutat să mă convingă că chiar elevul s-a pus cu burta pe carte și a recuperat ceea ce nu învățase în primele două trimestre. Am întrebat-o pe profesoară dacă eu am față simetrică. S-a uitat mirată la mine. I-am explicat că idioții au față simetrică, așa că să nu-și mai răcească gurița ei proprietate personală cu explicațiile, căci nu le cred. Sunt sigur că profesoara era o coruptă, deși în vremurile acelea cuvântul corupție nu se vehicula ca în ziua de azi, dar așa era.
Cine are dubii de ce învățământul a luat-o rău la vale, să privească în interiorul sistemului, căci nimeni din exterior nu a distrus învățământul, ci profesorii din sistem l-au distrus, pentru că încet=încet, dar sigur, au făcut acele mișcări nefericite, care au transformat învățământul, fiecare cum a putut, într-o mică afacere, datorită lăcomiei și lipsei de moralitate în care fiecare s-a complăcut fie din cauze obiective, fie din viciu pur și simplu, căci oricine crede că este deasupra realității, contribuie la tăierea crengilor de sub propriile picioare, pentru a se rostogoli pur și simplu în mocirla unde se se simte ca în sânul lui Avram.

Datorită unei exigențe minimale, cafeaua mi-o beam de la un automat al unei bănci de peste drumul liceului din orașul al cărui nume nu-mi face plăcere să-l rostesc, la câtă mizerie am văzut acolo.


(06 octombrie 2024)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Maria LUNGA

LUNGA era un fel de poreclă, pentru că Maria era o femeie foarte înaltă și deși era foarte înaltă își făcea un coc în creștetul capului, care o mai înălța un pic și pe deasupra, purta pantofi sau galoși, cu tocuri, care o mai înălțau încă. Maria LUNGA era o femeie aspră, trecută prin nevoi. Avea grădină și ducea zi de zi legume proaspete la piață. Deși fusese cucoană la viața ei, comuniștii au redus-o la zero, cu statut de om al muncii și ea nu s-a sfiit să-și folosească mâinile și capul, pentru a traversa marasmul în care activiștii au târât-o.

Maria LUNGA avea o fată, poreclită Avuveaua, dar pe numele ei adevărat Maria, ca mamă-sa. Lumea zicea că amândouă sunt nebune și nu oricum, ci nebune de legat. Nu am înțeles de ce, probabil și pentru că eu eram copil, dar o admiram pe Maria LUNGA că dimineață de dimineață trecea prin dreptul porții noastre cu papornița sau cu coșul cu legume proaspete spre piață. Îmi aduc aminte că o dată, pe la prânz, când se întorcea de la piață, Maria LUNGA ne-a dat nouă copiilor care stădeam pe banca din dreptul porții noastre câte o turtă dulce sub formă de păpușică desenată cu ochișori, guriță, păr, baticuț și rochiță. Am mers la mama și i-am zis. Mama s-a speriat și ne-a spus să nu mâncăm turta dulce că Maria LUNGA nu e sănătoasă la cap și niciodată nu se știe ce face un om ca ea. Așa că am aruncat turta dulce. Găinile au mâncat-o și nu au avut nimic. Nici copiii ceilalți care o mâncaseră nu au avut nimic.

Pe mine m-a impresionat Maria LUNGA că nu s-a lăsat doborâtă de vremuri, ci a fost tot timpul deasupra lor, căci cu mâinile ei i-a făcut nuntă fiicei ei, care s-a măritat cu un fel de verișor de-al nostru, iar mama era supărată că nebuna a intrat în neamul nostru. Știu că ai mei au fost la nuntă. Erau lăutari, dar când s-au întors, nu ne-au adus și nouă nimic de la masă, dar ne-au zis că nici nu aveau ce să ne aducă. Nu i-am crezut, că mama niciodată nu lua de pe mesele nuntașilor  ceva să pună în geantă pentru noi. Știu doar că în fiecare zi când treceam spre școală, vedeam poarta deschisă la curtea lui Maria LUNGA și niște capre păscând iarba uscată și mă întrebam din ce dă caprele acelea lapte sau sunt sterpe și doar își duc zilele ca și stăpâna lor, care din boieroaică a devenit proletariană.

(09 aprilie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Tora lu ' MARINICĂ

MARINICĂ era o epavă. Fusese bărbat bine la viața lui, dar vârsta și excesele îl ruinaseră și pe oriunde pășea, aveai senzația că nu este un om, ci umbra cuiva. Tora era fiica lui. Luase de la tatăl ei, frumusețea, statura, dar și nenorocul, căci biata de ea era pândită la tot pasul de ghinioane. N-a avut noroc de mamă. N-a avut noroc de bărbați. 

Lumea îi spunea Tora lu ' MARINICĂ.

Tora lu ' MARINICĂ era spălătoreasă la o unitate militară din Pitești. Dacă te uitai la mâinile ei când se întorcea de la muncă te cruceai de cum arăta, după atâta frecat și stat în apă cu săpun. Dar ea își trecea zilele muncind, iar duminicile pleca la București la Talcioc să-și rochii și pantofi cu care să se mândrească pe stradă la femeile din mahala, căci nu avea pe unde altundeva să meargă cu țoalele noi și alese.

Când MARINICĂ s-a pus pe zăcut, Tora îl scotea la soare pe o pătură și-l lăsa acolo și pleca la muncă. După ce revenea de la muncă, Tora îl spăla, îi dădea de mâncare apoi în băga la somn. MARINICĂ parcă era o bucată de carne cu viață. Nu vorbea, nu se mișca, ci doar tremura din tot corpul Rar mai trecea careva pe lângă el să-i dea o atenție cât de mică.

Pe mine, copil fiind, m-a impresionat Tora lu ' MARINICĂ căci și-a dedicat viața muncii și tatălui ei, iar peste ani după ce n-a mai fost MARINICĂ, l-a preluat pe un bărbat înalt și slab rău de tot, atins de oftică, pe care l-a adunat de prin canale, l-a spălat, l-a înțolit și l-a scos la lumină, de a făcut din el un bărbat giugiuc, de întorceau toate muierile capul după el. Ca un câine credincios, bărbatul ciugulea din palma lui Tora tot felul de bunătăți și când am auzit pe mama că Tora lu ' MARINICĂ este borțoasă, căci așa se zicea la noi în mahala când o femeie era gravidă, n-am înțeles despre ce era vorba, căci eu eram prea mititel atunci. Știu că după ceva timp, a venit Nel, căci așa i se zicea fiului lui Tora și ne-am jucat cu el, dar mie nu-mi prea plăcea de Nel, că-i curgeau mucii-n gură și era  treabă scârboasă. Tora lu ' MARINICĂ îi tot ștergea nasul, dar degeaba, dacă n-o făcea el. Nici mare nu-și punea batista la nas Nel. 

Oricum, când ne-au demolat, am pierdut contactul cu vecinii, căci ne-au risipit pe fiecare cum a dat Dumnezeu și n-am mai știut nici de Tora lu ' MARINICĂ, nici de Nel, chiar dacă am întrebat-o pe mama, de fiecare dată când am ajuns la Pitești. Mama ridica din umeri, se adâncea în tristețe și tăcea.

(07 aprilie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Nea NETEA

Despre Nea NETEA sunt multe de spus.
Nea NETEA avea mult pământ, pe care l-a vândut bucățică cu bucățică și a împânzit un deal cu căsute de chirpici pentru oameni sărmani.

Nea NETEA era prieten cu tata. Se înțelegeau foarte bine. Nea NETEA avea șaretă și cal și am plecat cu el și cu tata, la țară la Cocum de unde era tata, căci tata dorea să-și vadă surorile și frații. M-a impresionat la Nea NETEA faptul că era un om vioi. Au fost porțiuni din drum cu urcuș, când noi am coborât din șaretă și am mers pe jos, pentru a nu-l obosi pe căluțul care trăgea de șaretă. 

Când am ajuns la Cocu și frații tatei ne-au oferit de-ale gurii, dar și fructe, Nea NETEA s-a arătat foarte încântat, deși după cum era îmbrăcat și după originile lui, ar fi trebuit să strâmbe din nas căci era așezat la o masă joasă și era așezat pe taburete cu câte trei picioare, așa cum erau obiceiurile la țară. Nici friptura nu se servea la farfurie de porțelan cu cuțit și furculiță. Era un castron și bucățile rupte, se luau din castron și se mâncau cu mâna. Sunt sigur că în ziua de azi, din 10 inși crescuți la coada vacii, care ar merge la origini, după ce au stat la oraș un an, 9 din ei ar strâmba din nas și și-ar da numai aere de boieri mari, educați la Paris și la Viena.

M-a impresionat la Nea NETEA că atunci când am ajuns la noi acasă, venind de la Cocu, el a scos o pungă de gutui și mi-a dat-o mie, spunând că mi-o dă că am fost băiat cuminte și nu m-am smiorcăit atunci când a trebuit să merg pe jos, așa cum au făcut niște nepoți de-ai lui.



(05 aprilie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Gogu a lu ' Tanța lu ' MALADIU

 Despre  Tanța lu ' MALADIU am scris. Gogu era fiul ei. era cu un an mai mic decât mine. Am fost prieteni de joacă pe câmpul din spatele casei cu Gogu a lu ' Tanța lu ' MALADIU dar și cu alții copii de la noi din mahala. Gogu a lu ' Tanța lu ' MALADIU era mai mic decât mine cu un an. După ce am plecat eu din Pitești și ne-au demolat casele, nu am mai știut nimic nici despre Gogu, cum nu am mai știut nimic despre ceilalți vecini ai noștri și nici despre prietenii copilăriei mele. Eu am avut în liceu un foarte bun prieten care timp de trei ani a fost colegul meu de bancă. Am rămas prieteni și în timpul studenției și după aceea mulți ani. Într-o seară prin 1988 am primit un telefon de la nevasta fostului meu coleg de bancă și mi-a zis că prietenul meu a murit. A doua zi, m-am urcat în mașină și am plecat spre Pitești. Am ajuns la casa mortului și când a sosit coșciugul cu mortul, am recunoscut o voce, pe care nu o mai auzisem de vreu 25 de ani. După ce mortul a fost pus pe masă și s-au mai liniștit lucrurile, m-am apropiat de bărbatul a cărui voce o recunoscusem. Am pus cap la cap, adică bărbatul era brunet cu părul creț. L-am întrebat dacă el se numește Gogu. Mi-a zis că da și atunci i-am zis cine sunt eu. Am ieșit din încăpere, ne-am îmbrățișat și am vorbit câteva minute despre vremurile de demult.
Gogu era muncitor la locul de muncă unde a lucrat defunctul. A avut numai cuvinte frumoase pentru prietenul și colegul meu de bancă, omul care trecuse în lumea celor drepți. M-a impresionat Gogu pentru că deși a avut o viață grea, a găsit cuvinte să discutăm și să ne aducem aminte de vremurile copilăriei noastre care a avut bucurii, dar și tristeți, împliniri dar și dureri.

(02 aprilie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Ioana lu ' BARBU

Toată lumea se întreba ce a văzut Ioana la BARBU, că era un bărbat urât, mai ceva ca dracul, cum spuneau femeile care nu se opreau din a comenta orice. Ioana lu ' BARBU era femeie frumoasă, deșteaptă, muncitoare și când a venit la casa lui BARBU, nu a venit cu mâna goală. Nu știu cum s-a întâmplat, dar lui BARBU i s-au aprins călcâiele după o matracucă de muiere cu vreo douăzeci de ani mai bătrână decât el. Nu mai venea la Ioana lui. Trăgea la matracucă. Ioana suferea, dar era demnă. Nu-i făcea scandal la muncă așa cum procedau alte femei părăsite de bărbații lor. Ioana lu ' BARBU a pus ban pe ban și a cumpărat o bucățică de pământ și cu mâinile ei de femeie s-a apucat să construiască o căsuță de se minuna toată mahalaua. A ridicat casa. A văruit-o. S-a mutat în ea. BARBU a divorțat de Ioana. Ioana și-a găsit un bărbat mai tânăr decât ea și deși era trecută de patruzeci de ani a născut un băiat, apoi un alt băiat și a urmat și al treilea. Înflorea Ioana.
Când am venit eu într-o vacanță, mama mi-a zis că unul dintre flăcăii Ioanei vrea să vină la mine la facultate să fie student. L-am întâlnit, am discutat cu el și în toamna următoare era deja student. Când am revenit în altă vacanță mi-a zis mama că era tare bucuros fiul Ioanei de școală.
M-a impresionat la Ioana faptul că a avut puterea să se ridice și  să facă ceea ce trebuia să facă, fără să regrete că pierduse anii cei mai buni lângă un prost.

(01 aprilie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Gheorghe PÂRVULESCU

Deși Gheorghe PÂRVULESCU era frate cu Constantin PÂRVULESCU, destinele lor au fost cu totul diferite. Constantin era ilegalist. Gheorghe a fost legionar și a trăit clipe de groază să nu vină duba securității să-l ridice. Și Gheorghe PÂRVULESCU m-a impresionat. Avea o casă peste drum de noi cu un gard extrem de înalt și cu ulucile lipite una de alta să nu se vadă deloc în curte. Nevasta lui creștea capre. Lumea îi zicea Ana nebuna. Iar despre ei se zicea că un un nebun și cu o smintită, o pereche potrivită. Lumea nu-i băga în seamă. În timp ce Constantin era un cizmar excelent, Gheorghe nu avea un rost, deși lucra la Căprioara, dar era asemeni femeilor bune la toate.
M-a impresiona la Gheorghe PÂRVULESCU că s-a dat după femeia lui. Mergea ea cu caprele, când venea de la muncă, Gheorghe se ducea la câmp și venea și el cu caprele o dată cu femeia lui. Aducea femeia o pătură de iarbă, venea și el cu o altă pătură de iarbă. Țineau în pod tot fânul adus de pe câmpuri, M-a impresionat Gheorghe că făcea echipă cu femeia lui.

M-a impresionat Gheorghe că nu saluta pe nimeni și nu era salutat de nimeni. Trăia izolat. Nici cu fratele lui nu vorbea. Îl dușmănea și nici nea Costică nu știa de ce.

Și el și femeia lui se temeau de farmece și dacă găseau în fața porții diferite lucruri, imediat concluzionau că li s-a făcut farmece. M-a impresionat Gheorghe că s-a lăsat tras în jos de femeia lui, deși el mergea la muncă și trăia în colectivitate, dar nu s-a prins nimic de el.

(31 martie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Constantin PÂRVULESCU

 Constantin PÂRVULESCU era vecinul nostru de la numărul 20, căci noi aveam casa la numărul 18. Tata zicea că era mare ilegalist. Era cizmar ca și tata. Tata nu făcuse politică. dacă scriu aici despre vecinul nostru căruia noi îi ziceam domnul PÂRVULESCU, scriu pentru faptul că era un om cu totul special. Noi aveau un aparat de radio SERENADA, produs în Cehoslovacia și la el se prindea fie Europa Liberă, fie Vocea Americii. La noi, în 1956, în vremea contra-revoluției din Ungaria, domnul PÂRVULESCU venea să asculte la radio. Mai veneau și alți prieteni ai tatei, dar numai el era membru de partid comunist. M-a impresionat la acest om faptul că era un om de mare caracter. dacă el sau altul dintre cei acre veneau la noi să asculte la radio, ar fi turnat la securitate, tata ar fi ajuns la tăiat stuf în Delta Dunării sau la canal, ani buni sau i-ar fi putrezit oasele prin acele locuri.
Constantin PÂRVULESCU făcea parte din galeria bărbaților adevărați care nu se amestecau în treburile muierești, care vorbeau puțin, dar care aveau caracter și cuvânt, ceea ce în ziua de azi nu se mai întâlnesc, din moment ce bărbații își pensează sprâncenele, se epilează și se fardează. El avea dezamăgirile lui, căci una se spusese despre comunism înainte de 23 August 1944 și cu totul arăta comunismul în România anilor '50 sau '60.

Știu că tata l-a invitat pe domnul PÂRVULESCU la nunta mea de la restaurantul TOPOLOG din Pitești și el și-a dorit ca eu să-i torn țuica în ceașcă și să-i pun o linguriță de zahăr. Era plăcerea lui și eu m-am conformat. tata mi-a zis că domnul PÂRVULESCU n-a mai văzut un ginere ca mine care să-i satisfacă acea dorință și știa că așa fusesem eu învățat la mine acasă, să respect oamenii. Pe unii gineri i-ar fi deranjat așa ceva, dar pe mine, nu m-a deranjat deloc pentru că și eu dacă doresc ceva, voi fi încântat când obțin ceea ce doresc, mai ales când acel ceva nu presupune un efort supraomenesc.

(31 martie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Vladimir DEMETRESCU

Am avut marea șansă de a fi coleg de liceu pe durata a doi ani cu Vladimir DEMETRESCU, fiul unui arhitect și al unei doctorițe, elev bun la carte și cu un nivel de cultură cu totul special. Părinții lui Vladimir aveau o bibliotecă formată din cărți valoroase, din care și eu am avut ce citi, în măsura în care colegul meu mi-a împrumiutat pentru perioade scurte unele cărți. Erau cărți și din colecția celor 15 lei, cărți care nu mai circulau în vremurile bolșevice. Erau romane, unele bune, dar erau și unele chiar foarte slabe, dar erau pornografice și pentru mine ca puști de 17 ani însemnau un tărâm nou, chiar dacă textele erau absolut mediocre, dacă le privesc cu ochii de acum.

Mergeam la Vladimir care avea un apartament pe strada 1 Mai din Pitești, împreună cu Gheorghe MATEI care scria poezii și discutam despre cărțile pe care le citiserăm. La un moment dat, l-am întâlnit pe domnul arhitect, tatăl lui Vladimir și a venit, a discutat cu noi și după ce s-a convins că nu suntem niște pierde-vară, ne-a lăsat cu ale noastre. Eram la vârsta în care visam și căutam să ne definim. Nu prea aveam noi modele, căci nu este ca acum. Modelele noastre fie erau părinții, fie profesorii. Televiziunea era la început, internet nu exista și noi doar din cărți și din ceea ce găseam în jurul nostru ne formam modelele. Era foarte greu și bâjbâiam și noi să ne definim. Când a plecat din Pitești, Vladimir DEMETRESCU am pierdut contactul cu el. Când eram student în anul întâi, din întâmplare, l-am întâlnit prin București. Era schimbat total. Avea barbă mare. El m-a recunoscut pe mine. Cred că era student la Arhitectură, dorind să ducă mai departe tradiția familiei. Pe mine m-a impresionat Vladimir DEMETRESCU prin educația primită. Deși era singurul copil la părinți, aceștia nu-l răsfățaseră, ci căutaseră să-i ofere prin exemplul lor de oameni care munceau, toate condițiile, ca să-și creeze premisele unei evoluții pe propriile-i picioare. M-a impresionat că avea multă ambiție, avea obiective clare. De atunci am început să gândesc și eu pe obiective, nu foarte ambițoase, ci obiective realizabile, să mă autoevaluez și să caut să învăț din greșeli, pentru a merge mai departe. Așa gândea Vladimir DEMETRESCU, căci așa îl învățaseră părinții lui.

(28 martie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Ion DINESCU

Mi-am adus amninte de colegul meu din Școala Generală, Ion DINESCU, atunci când pe Antena 1 era emisiunea Mireasa sezonul 6 și acolo era o concurentă care fusese amanta unuia numit Luță, căci tot Luță îi spuneam noi lui Ion DINESCU.

Am fost impresionat de Ion DINESCU, căci el făcea exact ceea ce eu nu eram în stare să fac, adică să memorez cu ușurință nume de domnitori, nume de războaie și de localități și date ce defineau perioade de domnie și momente de luptă. Luță, adică Ion DINESCU avea această capacitate și mă uimea de fiecare dată când profesoara de istorie punea o întrebare, se lăsa liniștea în clasă și doar Luță era cel care dădea răspunsul și nu orice fel de răspuns, ci răspunsul corect, ceea ce o făcea pe profesoară să-i picteze un 10(zece) în catalog.

Rar mi s-a întâmplat să văd un om cu o abilitate remarcabilă așa cum era Luță, căci în afară de el, doar elevul Ioan IACOVIȚĂ din Târgu Mureș, pe când eram elev în clasa a VIII-a la liceul din Breaza m-a mai uimit că știa pe dinafară toate poeziile lui Mihail EMINESCU, lucru verificat de profesorul nostru de Limba română, care și el știa toate poeziile lui EMINESCU pe dinafară.

Anii au trecut și viața ne-a despărțit. Când eram în liceu, l-am întâlnit pe Luță o singură dată. După aceea nu l-am mai văzut. Când trec spre Curtea de Argeș, trec prin dreptul casei lui, care este încadrată de niște construcții monstruoase. Mă gândesc la Luță și la talentul lui deosebit.



(19 martie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: George BRATU

Lui George BRATU îi spuneam simplu: Gigel. Eu aveam 14 ani și Gigel avea 6 ani. Era copilul unor vecini de-ai noștri. Când tata a demolat casa veche, de acolo au rezultat tot felul de lemne, scânduri și grinzi, dar  și lespezi de beton din treptele de la scară. Cum noi aveam atunci cu mult mai multă imaginație decât copiii de acum, am zis că avem tot ce trebuie să facem un număr de circ. Am făcut o basculă cum am văzut la virc. Eu săream de la balcon pe un capăt al unei scânduri. La capătul celălalt era Gigel, care era aruncat în aer,. El se rotea și ateriza pe umerii clui Nicu, colegul meu de clasă. Era un număr de circ autentic, fără saltea, fără plasă, fără elemente de siguranță. Am repetat numărul de câteva ori, până a venit mama de la piață. După aceea nu l-am mai făcut căci mi-au fost luate elementele cu care construisem bascula.
Acum când stau și mă gândesc la riscurile imense ca Gigel să se accidenteze grav, mi se face pielea de găină. Eu am plecat la liceu. Familia lui Gigel s-a mutat pe o altă stradă din oraș și nu l-am mai văzut. Ori de câte ori am mai încercat să-i dau de urmă nu am reușit.
M-a impresionat la Gigel curajul de a fi zburător de la trambulină sau basculă, nici eu nu mai știu cum se zice, dar am văzut niște numere de circ pe la un festival de la Monte Carlo și ori de câte ori apare ceva asemănător cu ceea ce făceam noi în curtea casei noastre, mă emoționez și mă gândesc la faptul că nu aveam minte deloc atunci.

(18 martie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Ion ANGHEL

Eu îi spuneam simplu: Ionel. Era un verișor primar al meu, mai mare decât mine cu vreo șase ani. M-a impresionat Ionel pentru tenacitatea și dăruirea lui de a fi cel mai bun pe meseria lui. Viața l-a încercat din greu, căci a fost lovit de o boală degenerativă care se manifesta prin scăderea posibilității de a-și folosi picioarele. la început s-a deplasat mai greu. Apoi a folosit bastonul. Apoi a mers sprijinit. După aceea nu s-a mai deplasat decât în cărucior. Eu nu am reușit să înțeleg despre ce era vorba. În mahala se vorbea de un blestem care s-a năpustit asupra lui, căci cineva de la ei a greșit cumva și cineva s-a dus la o vrăjitoare și aceasta a lansat acel blestem, care a căzut pe un nevinovat, căci așa se zice în popor. Era o explicație ușor de dat și fără a o judeca prea profund, o accepta lumea cât ai clipi, căci era mai ușor să se găsească o astfel de explicație, din moment ce medicina era neputincioasă. 

Ionel m-a impresionat căci în fiecare dimineață când plecam la liceu, îl prindeam din urmă, el plecând mult mai devreme spre autobuz, dar din cauză că mergea mai greu, îl depășeam. Prin clasa a XI-a a mea, l-am văzut pe Ionel mergând cu bastonul. Când am venit de la facultate în vacanță prin anul al III-lea, Ionel stătea pe bancă la poartă. Am trecut strada la el și am discutat, ba de una, ba de alta. Nu am discutat despre boala lui, căci nu-mi stătea în caracter. Cred că dacă el ar fi vorbit, l-aș fi ascultat, dar doar atât. 

Își petrecea timpul citind. El era însurat și avea doi băieți cuminți, de care ocupa cu mare atenție. Pe nevasta lui o vedeam cum trebăluia și se înțelegeau din priviri. Nu i-am văzut niciodată nici văitându-se, nici certându-se. Ionel ținea bine cârma corabiei și devenise foarte calm, deși pe unii suferința îi face mult mai încordați și le schimbă temperamentul făcându-i mai certăreți. La el nu era așa. L-am admirat pe Ionel pentru că era un om demn, care ținea la meseria lui, deși era pensionat, dar avea legături cu colegii lui, care treceau pe la el destul de des.

După ce le-a demolat casa, au fost mutați într-un bloc din zona străzii Negru Vodă din Pitești și pentru că socrii mei stăteau tot pe acolo, l-am reîntâlnit pe Ionel stând pe bancă la soare. Am discutat cu el. Nu-i mergea deloc bine, dar ca om era neschimbat și avea planuri mari de viitor. După Revoluție, tumultul evenimentelor a făcut să am un alt ritm de lucru și nu l-am mai văzut pe Ionel. La un moment dat mi-a zis soacra mea că a plecat dintre noi, la fel de discret și de demn cum a fost toată viața lui.


(18 martie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Marin PĂTRU

Marin PĂTRU este omul care m-a impresionat din multe puncte de vedere.
În primul rând, m-a impresionat că a acceptat să mă întâlnesc seară de seară în vara anului 1969 cu fiica sa.
În al doilea rând, m-a impresionat că a acceptat să-i fiu ginere.
În al treilea rând m-a impresionat prin dragostea pe care a arătat-o copiilor mei, pe care i-a crescut până la vârsta de 7 ani, când i-a adus la București pentru a urma clasele elementare.
În al patrulea rând, m-a impresionat pentru că a rămas un om vertical, care a refuzat colaborarea cu securitatea, drept care a fost ocolit la promovările în meseria lui, în timp ce tinerii lui colegi, urcau și tot urcau cu mare ușurință de la o categorie la alta, în schimbul unor compromisuri pe acre ei le făceau. Îmi povestea că pe când era copil, mămica lui l-a dus în Piața Mică din Pitești  unde erau spânzurați niște indivizi și i-a zis că așa pățesc toți care fac politică. El a înțeles că trebuie să stea departe de toate implicațiile de orice formă, care nu sunt legate de meseria din acre ia salariu.

Deși a avut o viață foarte grea, el a rămas demn, cinstit, ca să doarmă liniștit pe perna sa și să nu se teamă de nimic și de nimeni.

(13 martie 2023)

1000 de oameni care m-au impresionat: Elena MATEESCU

 Prin anul 1960 în Pitești a început să se construiască blocuri. O zonă în care s-au construit blocuri era Ceair, un loc unde erau case de chirpici ale unor familii sărace. Pentru a elibera zona Ceair, comuniștii i-au strămutat pe toți locuitorii de acolo și le-au dat teren unde fiecare să-și construiască locuințe în zona unde era halta Pitești Nord și oprea pentru un minut trenul care venea de la Curtea de Argeș. Așa s-a făcut că într-o zi când eu eram în clasa a VI-a a venit la noi în clasă o nouă elevă pe numele ei Elena MATEESCU. Dirigintele nostru a așezat-o în penultima bancă a clasei pe rândul din mijloc. Se vedea că este stânjenită, fiind nou venită. Celelalte fete din clasă nu intrau în vorbă cu ea. Își șușoteau că este fata din Ceair. Nu știam eu ce este cu acest Ceair, deși mă mai plimbasem prin oraș, nu avusesem niciodată curiozitatea să merg pe alte străzi decât pe Victoriei, pe Calea București sau pe Râurilor către Ștrand.
Elena MATEESCU învăța bine. Scria îngrijit. Își făcea temele. Nu știu de ce fetele din clasă n-o băgau în seamă. La un moment dat, dirigintele clasei mele, știind unde stau cu casa, mi-a zis să-l însoțesc la familia lui Elena MATEESCU să stea de vorbă cu părinții săi, căci așa trebuia să procedeze dirigintele. Am mers cu el și cu colega mea Elena MATEESCU să stea de vorbă dirigintele cu ai ei.
Când am intrat în zona unde fiecare din cei din Ceair își făcuse casă la Pitești Nord, parcă era o altă lume. Casele nu aveau curți împrejmuite. Copiii se plimbau de colo-colo cam despuiați. Erau și câini fără stăpân, care mi se păreau flămânzi. Am ajuns și la casa colegei mele. Era o casă cu o singură cameră. Țin minte că erau pe pereți crengi de tei cu flori ca să miroase frumos în cameră. Ne-a întâmpinat o femeie. Era mama colegei noastre. Fuma țigară și avea un țigaret cum nu mai văzusem la nimeni. Apoi a venit bărbatul, tatăl colegei. Dirigintele s-a interesat ba de una, ba de alta. A vrut să vadă dacă Elena MATEESCU are condiții să învețe, să facă lecțiile. Căuta dirigintele să afle ce mănâncă familia și multe altele. 
M-a impresionat tot timpul colega mea, care stătea cu toată familia doar într-o cameră și făcea ceea ce noi nu făceam, deși fiecare copil avea camera lui, aveam lumină electrică și curte cât cuprinde pentru joacă. Nu știu cum reușea mămica lui Elena să țină toată casă, să-și trimită fiica la școală cu haine curate, cu pachețel și să aibă grijă și de ceilalți frățiori ai ELENEI, dar și de bărbatul ei, care era pompier.

După ce am terminat școala și am plecat la liceu, nu am mai aflat nimic de la Elena MATEESCU, căci nici prietenii mei nu mai știau de ea, iar peste ani, casele acelea de chirpici au dispărut și au apărut blocuri cu apartamente foarte scumpe, căci zona era foarte bună.

(13 februarie 2023)

1000 de oameni care m-au impresionat: Elena Eugenia DUMITRESCU

Elena Eugenia DUMITRESCU sau Jeni DUMITRESCU, mi-a fost colegă de liceu și de clasă. Am rămas într-o relație bună cu Jeni de-a lungul anilor, căci ea a fost colegă de clasă și cu soția mea. ea a terminat facultatea de Automatică și Calculatoare de la Politehnica București, printre primele promoții. Ne-am vizitat căci aveam apartamente în același cartier până în 1989, dar și după ce s-a mutat la casă după 1990, ne-am vizitat. Eu îl știam pe soțul ei, căci când eram în anul întâi, el era student în ultimul an de facultate în ASE.  Jeni are doi copii, o fată și un băiat, exact cum avem și noi. Discutam de multe ori la telefon și ne bucuram de evoluția copilașilor noștri.

La un moment dat, când fiica mea a obținut o bursă la NY University, mi-am exprimat bucuria acestei reușite mai multor cunoscuți și prieteni, printre care și lui Jeni. Unii m-au felicitat, alții au comentat, alții au lăudat-o pe fiica mea pentru reușită. Am avut surpriza ca înainte de a pleca fiica mea în America, Jeni să ne facă o vizită la o cafea și să-i dea ei două sute de dolari, să aibă de buzunar în plus față de ceea ce primea de la noi. M-a copleșit gestul lui Jeni DUMITRESCU, pentru că ea era o fostă colegă de clasă de liceu, dar noi aveam rude, aveam prieteni și nu săraci, care nu au făcut gestul lui Jeni, gest care m-a impresionat foarte mult. Noi discutăm mereu la telefon și aflăm ce noutăți avem de la copiii noștri, care sunt acum ajunși să aibă la rândul lor familii, copii, să fie la casele lor.

(10 februarie 2023)  

1000 de oameni care m-au impresionat: Elena CĂLIN

Eram în clasa a III-a, când într-o dimineață a intrat pe ușa clasei o copilă necunoscută cu o haină măricică, cu niște șoșoni în picioare și cu o broboadă pe cap. Avea o traistă agățată pe umăr. S-a recomandat CĂLIN Elena. Învățătoarea a schimbat ordinea copiilor din bănci s-o așeze și pe ea într-o bancă mai în față căci era tare mititică. Zilele treceau și eleva străină tot străină rămăsese, căci de la țară fiind, fetele din clasă nu intrau în vorbă cu ea, căci ele se considerau orășence.
Când s-a dat o lucrare de control la matematică, spre surpriza noastră, învățătoarea a ridicat-o în picioare le Elena CĂLIN că avea lucrarea cea mai bună din clasă. Tot așa s-a întâmplat și la o lucrare de control la limba română. Tot Elena CĂLIN a avut lucrarea cea mai bună. Când era dată o problemă la matematică, vedeam cum Elena CĂLIN ridică două degete, învățătoarea o scotea la tablă și lua nota maximă. În câteva zile, Elena CĂLIN se instalase ca fiind cea mai bună elevă din clasă. Rămâneau vreo zece locuri libere și abia după acele locuri venea și următorul elev al clasei cu rezultate foarte bune și el. 
Lucrurile au mers așa câteva luni. Fetița aceea străină, tot străină a rămas, căci se crease o barieră între ea și restul elevilor din clasă, ea fiind eleva cea mai bună, incontestabil cea mai bună și nimeni nu ami îndrăznea să se apropie de ea. Era era singurică pentru că așa era felul ei. Era tăcută, cuminte și avea caiete curate. Purta aceiași șoșoni, aceeași haină largă și aceeași broboadă. Dacă noi aveam ghiozdane, ea avea o traistă făcută dintr-o țesătură mai groasă, cu o zgardă, pe acre o atârna de după gât. La un moment dat Elena CĂLIN nu a mai venit la școală. Am aflat că a plecat la țară la ea. Venise doar pe perioada cât avea grijă de copilul nou-născut al unei rude din Găvana de Pitești. Când ruda a considerat că nu mai are nevoie de ajutor, a trimis-o pe Elena CĂLIN, pe extraordinara elevă Elena CĂLIN la ea la țară.

De atunci nu am mai știut nimic despre Elena CĂLIN. Nu știu care au fost șansele acestei copile minune de a evolua la ea la țară, dar dacă nu am mai auzit nimic, înseamnă că s-a pierdut, așa cum se pierd mii și mii de oameni înzestrați la noi, căci pe nimeni nu interesează nimic.


(06 februarie 2023)

1000 de oameni care m-au impresionat: Constantin POPESCU

Constantin POPESCU mi-a fost coleg de Școală Generală timp de șapte ani. El era cel mai bun elev din clasa noastră. Era mititel. Avea loc în prima bancă dinspre peretele cu ușa clasei noastre. Constantin POPESCU avea o voce frumoasă și la clasă, la începutul orelor el dădea tonul la imnul RPR cu Te slăvim Românie pământ părintesc. Copiii, răutăcioși ca toți copiii îi puseseră și o poreclă, dar nu vreau s-o scriu aici.
Îmi amintesc cum an de an, la serbările de sfârșit de an, lui Constantin POPESCU învățătoarea îi punea coroniță pe cap, ca simbol de premiul întâi. Mai primeau și alții coroniță, dar dintre toți, coronița lui Constantin POPESCU era pe merit. Casa lui era dincolo de școală, spre Bascov, dar nu știam care era casa lui, căci chiar dacă mergeam pe jos uneori spre Bascov și treceam prin dreptul casei sale, n-am avut interes să știu care este. Nu eram prieteni, căci în vremurile acelea, prieteniile se făceau pe criteriul vecinătății, ori casa lui Constantin POPESCU era prea departe de casa mea.
După terminarea Școlii Generale nr. 6 pe care am terminat-o și eu, Constantin POPESCU a dat admitere la cel mai bun liceu. Din vorbă-n vorbă am auzit că după liceu a mers la Politehnică și a devenit inginer. Din anul 1961 vara, nu l-am mai văzut pe Constantin POPESCU, premiantul clasei noastre, cel care m-a impresionat prin liniaritatea notelor lui de 9 și de 10, prin dorința lui fierbinte de a fi cel mai bun.

(06 februarie 2023)

1000 de oameni care m-au impresionat: Ana UȚĂ

 Ana UȚĂ a fost colega mea de școală generală din clasa a I-a până în clasa a VII-a. Era o elevă cu codițe, care scria foarte frumos. Avea casa dincolo de Fabrica de încălțăminte Tudor VLADIMIRESCU, în direcția de mers spre Bascov, în Pitești. Învăța foarte bine și era tare cuminte. Ea nu alerga prin clasă ca noi ceilalți. Ea nu era gălăgioasă ca noi ceilalți. De nenumărate ori, învățătoarea, dar și profesorii o lăudau petrnu cum învăța sau pentru notele mari pe care le lua la teze. După ce am terminat școala generală, am auzit că a mers la un liceu. Chiar dacă am mai trecut spre Bascov și eram prin fața casei ei, niciodată nu s-a nimerit să o văd pe Ana UȚĂ la poartă să discut cu ea. Orașul Pitești s-a transformat mult și casa fostei mele colege de generală a fost ascunsă printre alte construcții. Nu mai știu nimic despre ea, dar faptul că am fost impresionat cum și o elevă foarte bună iese în evidență prin ceea ce face, mi-a rămas în memorie și anul trecut, când aveam 75 de ani, deci după 60 de ani de la terminarea celor 7 clase, când veneam dinspre Curtea de Argeș, i-am zis soției, atunci când am trecut pe lângă casa ei:
- aici, stătea cu casa o colegă a mea de clasă cu numele Ana.

(06 februarie 2023)