Showing posts with label Dan SOMNEA. Show all posts
Showing posts with label Dan SOMNEA. Show all posts

Monday, October 30, 2023

LCCE ’60

 La 1 decembrie 1970 am devenit analist stagiar ca angajat în Laboratoarele Catedrei de Cibernetică Economică - LCCE și acesta a fost primul meu loc de muncă de pe poziția de absolvent de studii superioare, căci în liceu am fost salahor pe un șantier de zidărie, iar în studenție am lucrat într-o vacanță ca muncitor necalificat la o stație de sortare a cerealelor. Eu am lucrat într-un laborator pe durata a nouă luni, când am trecut asistent stagial la Catedra de Cibernetică Economică, exact așa cum scria pe foaia mea de repartiție guvernamentală, din vara anului 1970. În studenție am frecventat mult biblioteca LCCE de la etajul al VII-lea unde am primit sfaturi deosebit de importante de la bibliotecara Bella MIHNEA. Tot atunci am învățat foarte multe lucruri de programare de la Ștefan MUSTĂȚEA, Alexandru VINEA și de la Gheorghe WEISS.
În toamna aceasta s-au împlinit 60 de ani de la înființarea Laboratoarelor Catedrei de Cibernetică Economică - LCCE și cei ce au lucrat acolo s-au întâlnit în data de 8 octombrie pentru a sărbători această frumoasă aniversare.
Acum voi scrie câteva cuvinte despre cei cu care eu am lucrat direct în intervalul foarte scurt cât am stat în biroul de la etajul al III-lea, unde acum este sediul Departamentului de Informatică și Cibernetică Economică, sala 2314. Acolo am fost coleg cu Ana Maria SANDI, Doina FUSARU, Dan SOMNEA, Ioana SOARE, Georgia HERA. Am lucrat la un contract de implementare a sistemului BOMP de la IBM în cadrul unui colectiv în care lucrau Ioan CATONA, Cristian POPESCU, Margareta PENCEA. Sectorul era coordonat de matematicianul Vasile IONESCU. Am lucrat și la un contract coordonat de fostul meu profesor Valeriu PESCARU, iar în colectiv făceau parte Csaba FABIAN și Ștefan MUSTĂȚEA. Și după ce am devenit cadru didactic în catedră, tot timpul am avut un birou la sala 2320 unde am avut colegi pe Janette CUCU, Doina FUSARU și Rodica MARINESCU.
Am cuvinte de laudă pentru Emilian ABĂLUȚĂ, care într-un moment extrem de important al vieții mele, mi-a întins o mână de ajutor, pentru care îi voi fi recunoscător cât voi trăi.
Sunt sigur că acea întâlnire a fost extraordinară și mă bucur că oamenii care au lucrat în LCCE au plăcerea de a se revedea, căci acolo a fost viața lor și tinerețea lor.


(30 octombrie 2023)

Monday, March 27, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Ioan DUMITRESCU

Ioan DUMITRESCU era șef de sector în Centrul de calcul al ASE în vremea studenției mele. El era și asistent al profesorului Nicolae RACOVEANU la disciplina Sisteme de calcul și de operare. De la Ioan DUMITRESCU am învățat să folosesc corect operatorii de diferențe la dreapta și la stânga, folosiți în metode numerice și chiar și acum mă amuz de delta și de nabla, când îmi aduc aminte.
 veIoan DUMITRESCUnea la orele noastre de seminar cu temele făcute. Niciodată nu a improvizat nimic. Era extrem de riguros și avea totul planificat. La el nu exista ceva care să nu meargă ca uns. Mi-am dorit ca și eu la seminariile mele să fie tot așa, dar uneori îmi reușea, alteori, nu, pentru că vrând-nevrând, la numărul mare de seminarii ale unui asistent, există și riscul unor rateuri. Ioan DUMITRESCU ca șef de sector avea doar seminarul de la grupa mea, deci avea tot timpul din lume să facă totul perfect.
După ani și ani, Ioan DUMITRESCU a plecat din centrul de calcul al ASE și a devenit cadru didactic la Institutul de Petrol și Gaze din Ploiești. 
Am avut fericitul prilej să fiu într-o comisie de evaluare a unei teze de doctorat coordonată de profesorul Ioan ODĂGESCU, alături de fostul meu asistent din studenție Ioan DUMITRESCU. După ce s-a încheiat susținerea, am discutat cu fostul meu profesor și l-am asigurat de admirația, respectul și prețuirea mea pentru tot ce a făcut el pentru mine, căci dacă știam să fac dezvoltări în serie FOURIER a tot felul de funcții, lui îi datoram, căci derivarea numerică poartă marca Ioan DUMITRESCU, în mintea mea și acum după 54 de ani care au trecut în zbor, de la orele lui de seminarii.

(27 martie 2027)

Wednesday, March 8, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Felicia ALBESCU

Înainte de a deveni cadru didactic la catedra de Informatică de Gestiune, Felicia ALBESCU a lucrat în Centrul de calcul al ASE. Ea era absolventă a Facultății de Automatică și Calculatoare de la Institutul Politehnic București.
Când veneam în Centrul de calcul o vedeam pe Felicia pe la colegii ei și eu o apreciam din două puncte de vedere.
Primul punct de vedere era acela că numai o femeie deșteaptă termină Facultatea de Automatică.
Al doilea punct de vedere era legat de faptul că practica meseria pe care o învățase în studenție.
Treaba aceasta nu convenea multor dudui care mobilau Centrul de calcul, ajunse acolo grație unor influențe oculte și nu performanței lor și ele știau că este o prăpastie între profesionista în ale informaticii Felicia ALBESCU și ele, care erau niște tanti și nimic altceva, dar puse pe intrigi și harță.
După Revoluția din 1989, Felicia ALBESCU a trecut asistentă universitară în Catedra de Informatică de Gestiune. Ea a parcurs toate treptele academice, de la asistent universitar, la lector universitar și conferențiar universitar, până la profesor universitar, toate prin concursuri pe care le-a câștigat că era femeie deșteaptă, doar terminase Facultatea de Calculatoare!
În anul 1997, Felicia ALBESCU a susținut teza de doctorat de 254 pagini, intitulată  Modelarea si proiectarea unui sistem informatic tip expert in domeniul financiar-contabil, coordonată de profesorul universitar Ilie VĂDUVA.
Felicia ALBESCU a scris cărți precum Informatica de gestiune - 1998, Sisteme expert pentru contabilitatea financiara - 1998, Management information systems [and] decision support systems împreună cu Irina BOJAN - 2001, Sisteme informatice pentru asistarea deciziei împreună cu Dorin ZAHARIE și Irina BOJAN - 2001, Modelarea si proiectarea unui sistem informatic tip expert in domeniul financiar-contabil - 1997, Terminale pentru teleprelucrare : ghid scurt pentru utilizarea terminalelor din ASE împreună cu Vladimir DUMITRESCU, Dan SOMNEA, Ștefan MUSTĂȚEA - 1982, Sisteme expert împreună cu Dorin ZAHARIE și Pavel NĂSTASE - 1998, Sisteme expert : aplicatii împreună cu Dorin ZAHARIE și Pavel NĂSTASE - 1999,  Sisteme expert : teorie si aplicatii împreună cu Dorin ZAHARIE și Pavel NĂSTASE - 1999, dar și multe alte articole.
Felicia ALBESCU m-a impresionat pentru caracterul ei puternic, pentru verticalitatea ei, căci niciodată nu a acceptat nedreptățile, iar în Centrul de calcul, aceste nedreptăți curgeau în cascadă, datorită caracterul subiectiv al managementului de la vârf, îmbinat cu abuzuri ale incompetenței șefilor, greu de tolerat de o femeie tânără și mai ales deșteaptă cum era Felicia ALBESCU. 



(08 martie 2023)

Friday, February 17, 2023

1000 de oameni care m-au impresionat: Vlăduț TEODOR

Vlăduț TEODOR era absolvent al Secției de Informatică Economică de la facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică și nu un ansolvent oarecare, ci unul dintre cei mai buni și spun acest lucru, pentru că Vlăduț știa programare în limbaj de asamblare, care este cheia de boltă pentru un programator de mare clasă.
El era un bărbat frumos și femeile din Centrul de calcul al ASE discutau mult despre Vlăduț TEODOR, dar el avea drumul lui și având o prietenă nu călca în străchini, ceea ce-l făcea să fie în vizorul celor care erau în așteptarea prăzii. Toată lumea îl știa că-și vede de treabă. Din când în când, când mă întâlnea, mă provoca să facem un concurs de programare amândoi, pentru a se stabili care este cel mai bun. I-am explicat că diferența dintre mine și el este că el scrie programe 8 ore din 8, 6 zile din săptămână din 6, tot anul, în timp ce eu scriu programe doar pentru contractele pe acre le am sau pentru problemele care mă interesează și din start noi suntem inegali. Nu știu ce avea Vlăduț TEODOR în cap de insista pe această problemă. probabil era ghidonat de cineva sau probabil dorea să iasă în evidență cumva. El a publicat o carte cu Dan SOMNEA referită prin:
Dan SOMNEA, Vlăduț TEODOR -  Programarea in Assembler, Editura Tehnică, București, 1992, 328 pag, ISBN: 973-310-455-8
Cartea a fost citită de multe serii de studenți pe vremea când studenții Secției de Informatică Economică studiau disciplina Limbaje de asamblare și eu care am predat pe la această disciplină am recomandat careta cu căldură, căci era o carte bună și se vedea că autorii știau să programeze foarte bine în limbajul de asamblare, înainte de a se apuca să scrie cartea.
Vlăduț TEODOR a concurat pe un post de lector universitar la noi în catedră. Eu am fost membru al comisiei de concurs. A obținut postul. După un timp, am aflat că Vlăduț TEODOR a plecat să lucreze în străinătate. Pe când eram șef de catedră, Vlăduț TEODOR a revenit în țară și a trecut pe la ASE. L-am văzut. Nu mai era acel Vlăduț TEODOR pe care îl știam. Anii își puseseră amprenta și pe el. Dar, avea aceeași față luminoasă, aceiași ochi vioi, același zâmbet dătător de speranță.




(17 februarie 2023) 

Wednesday, February 15, 2023

1000 de oameni care m-au impresionat: Georgia HERA

Doamna Georgia HERA era cercetător științific în cadrul Laboratoarelor Catedrei de Cibernetică Economică - LCCE și am stat în biroul de la sala 2303 a clădirii ASE din aleea MACEDONSKI. Erau în acea încăpere cercetătorii științifici Ana Maria BÂȘCU, Doina FUSARU, Ioana SOARE, Dan SOMNEA și cu mine.
Îmi amintesc că doamna Georgia HERA avea o carte scrisă de marele matematician Grigore MOISIL, dată cu autograf pentru ea. Eu am ajuns în acel biroul pe 1 decembrie 1970, care cădea într-o joi. M-am prezentat la șeful de sector, fostul meu asistent Vasile IONESCU și cu el am intrat în birou. M-a prezentat și mi-a arătat singurul birou liber. M-am așezat. Eram stingher. Singura persoană care m-a întrebat ceva a fost doamna Georgia HERA, restul stăteau cu nasurile în hârtii și lucrau sau se făceau că lucrează, cum am sesizat mai târziu.
Într-o zi a venit la mine cineva din Centrul de calcul pe care nu-l știam și mi-a zis direct să merg în catedră la un anumit profesor să-l rog să dea o notă de trecere pentru un student al cărui nume era scris pe o bucățică de hârtie. Țin minte că doamna Georgia se uita la persoana aceea, se uita și la mine, care eram ca picat din cer. După ce a plecat omul, doamna mi-a zis să-l las în pace și să nu intru în aceste mizerii. După aceea mi-a descris niște cazuri de profesori care au căzut în păcat și au trebuit să părăsească învățământul pe ușa din dos, pentru astfel de abordări, care erau condiționate de bani, mai ales.
Eu știam de un tip care încercase să înlocuiască o teză la examenul de admitere pentru o copilă a unui șef de service, care s-a lăsat cu excluderea respectivului din învățământul superior, dar acum vedeam că situațiile apar din senin și dacă omul e slab și se lasă antrenat, suportă și consecințele.
Am învățat multe de la doamna Georgia HERA, care avea soțul mare ștab la Institutul de la Fundulea și doi copilași, dar care se comporta ca o bună colegă, dovadă fiind faptul că a fost singura care a discutat cu mine de mai multe ori și mi-a deschis ochii asupra unor lucruri nefirești, cum ar fi încercarea unor indivizi de a mă trimite cu cutiile lor de cartele spre dispecerat, să le las să le fie rulate programele la calculator. Eu credeam că așa stau lucrurile, dar doamna Georgia le-a zis că ei singuri trebuie să-și ducă cutiile cu cartele, căci eu am alte lucruri de făcut ca sarcini trasate de șef. Îmi aduc aminte că unul s-a supărat și s-a purtat urât cu mine. Nu am uitat și la momentul potrivit, după fix 32 de ani i-am arătat că gestul lui a fost nepotrivit, disproporționat, necivilizat și abuziv și trebuia corectat fără a exista prescriere.


(15 februarie 2023)

Friday, February 10, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Dan SOMNEA

Când am ajuns printr-un abuz în Centrul de calcul al ASE la 1 decembrie 1970 pe post de analist deși eu fusesem repartizat asistent stagiar în catedra de Cibernetică Economică, am fost repartizat într-un birou la sala 2303 și ocupasem biroul ultimului venit, în partea dreaptă la geam. În fața mea, era biroul lui Dan SOMNEA, inginer, absolvent de Politehnică.  
Colegele mele făceau tot felul de glume pe seama lui Dan SOMNEA, dar el își vedea de treaba lui. Lucra la un contract de cercetare și scria programe FORTRAN. Eu fiind cel mai nou, nu discutam, căci aveam mult de lucru, fiind cooptat să fac câte ceva la niște contracte, unde trebuia să citesc documentație de la IBM, eu nefăcând limba engleză nici în liceu și nici în facultate.
După ce am plecat la catedră devenind asistent stagiar și apoi asistent titular, mai treceam pe la biroul de la sala  2303, iar Dan SOMNEA era exact la același birou, aplecat pe lucrările lui exact cum îl știam dintotdeauna. 
La un moment dat, aveam nevoie de niște documentație și un individ care monopolizase documentația IBM, când am mers să-l rog să-mi dea și mie pentru câteva ore o anumită carte, mi-a râs în nas și m-a expediat cu vorbe foarte nepotrivite, pe care nu le-am uitat niciodată și l-am sancționat de câte ori am avut ocazia mulți ani mai târziu. I-am povestit lui Dan SOMNEA despre întâmplare, iar el mi-a zis să aștept puțin. A venit cu o copie xerox a acelei documentații, pe care o deținea un coleg și prieten de-al lui. Mi-a dat-o și mi-a zis să am grijă să nu încurc foile, căci nu erau legate, ci erau file libere care dacă n-aș fi fost atent, s-ar fi împrăștiat.
Am aflat că Dan SOMNEA a susținut doctoratul și era același cercetător științific care-și vedea de ale lui. La un moment dat, am văzut că Dan SOMNEA împreună cu Vlăduț TEODOR au scris și tipărit o lucrare referită prin:
Dan SOMNEA, Vlăduț TEODOR -  Programarea in Assembler, Editura Tehnică, București, 1992, 328 pag, ISBN: 973-310-455-8
Această carte este una de referină pentru cei care doresc să învețe să programeze în limbaj de asamblare. Este o carte bine structurată, cu toate detaliile necesare. Se vede că autorii lor au scris programe în limbaj de asamblare. Am retrăit vremurile în care și eu împreună cu colegii mei Valer ROȘCA, Constantin APOSTOL și Ion Gh. ROȘCA, am scris cele două volume de programare în limbajul de programare ASSIRIS, care era limbajul de asamblare al calculatorului FELIX C-256. Se producea tărășenia undeva prin 1977 și volumele au fost publicate la litografia ASE. 
După Revoluție, Dan SOMNEA a trecut în învățământul superior, devenind lector universitar, conferențiar universitar și apoi a obținut prin concurs titlul de profesor universitar. M-a impresionat Dan SOMNEA prin modul lui de a fi, meticulozitatea cu care trata problemele și profunzimea tratărilor sale, căci se vedea că meseria de cercetător științific practicată ani în șir lăsase urme adânci și benefice pentru cel care venea la catedră să le vorbească studenților despre utilizarea de calculatoare personale la locurile lor de muncă.



(10 februarie 2023)

Wednesday, February 1, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Ioana SOARE

Când am ajuns eu analist în Centrul de calcul al ASE, am avut un birou, biroul ultimului venit, la sala 2303, lângă fereastră din partea dreaptă a camerei. În fața mea era biroul lui Dan SOMNEA, inginer, viitor profesor universitar, iar la peretele opus ferestrelor erau birourile lui Doina FUSARU, Georgia HERA și Ioana SOARE. Biroul lui Ioana SOARE era cel mai aproape de ușa prin care se intra în birou. Ioana SOARE era la bază matematician. Fusese campioană națională de tir. Era o femeie extraordinară. Știa programare în limbajul FORTRAN și avea și documentație de la IBM. Când aveam nevoie, doamna Ioana SOARE mă împrumuta cu oricare din manualele de care aveam nevoie, fără să schițeze gesturi cum că ar face un efort, cum că mi-ar face o favoare sau că îmi dă documentația deși ar avea mare nevoie de ea. 

În anul 1971, de Sfântul Ion, eu împreună cu  Ioana SOARE am organizat ceva acolo în birou și la propunerea cuiva am zis să fie ceva pe bază de mămăligă, fasole bătură, ceapă spartă și zeamă de varză. Ioana SOARE a adus multe din acele preparate, eu am adus niște slănină, țuică de Pitești și ceapă. Am avut musafiri care au fost plăcut impresionați de idee. Nu intrase în vigoare legea 400, care interzicea manifestări de orice fel în care apăreau și tăriile.

La un moment dat, într-o zi, Ioana SOARE mi-a zis să-i fac o vizită mai spre seară Avea apartamentul în zona Circului de Stat. M-am înființat la ușa sa, m-a poftit înăuntru. Mi-a zis șoptit că pleacă definitiv în Germania și m-a chemat să-mi dea ceva. Mi-a arătat cu clasor cu timbre extrem de valoroase. Eu am văzut acolo un timbru care la preț de catalog era de 3.000 lei, când eu aveam salariu 1.480 lei. Am răsfoit clasorul și m-am minunat, cât de multe timbre extrem de valoroase sunt acolo. I-am spus că nu am bani să cumpăr acele timbre valoroase. Mi-a spus că m-a chemat să-mi dăruiască acel clasor. I-am mulțumit, dar nu am primit. Cred că am dezamăgit-o pe Ioana SOARE pentru gestul meu. Peste ani, vizitând pe cineva, aducând vorba de faptul că eu sunt și filatelist, respectiva persoană a scos dintr-un sertar acel clasor de timbre, mi l-a arătat și nu a uitat să precizeze că este un suvenir de familie. Mințea, dar am tăcut. Ioana SOARE m-a impresionat prin tăcerea ei, prin curajul de a pleca cu doi copii în necunoscut și pentru faptul că s-a gândit la mine, un tip străin să-i dăruiască un clasor cu timbre extrem de valoroase.


(01 ianuarie 2023)