Se știe că orice artist are un ciclu de viață artistică definit prin perioadele:
- de început, când curba succesului urcă,
- de apogeu, când curba a atins zona mexină,
- de platou, ce corespunde rămânerii în vogă,
- de declin care arată că succesul este în declin,
- uitare, în care numele artistului nu se mai aude.
Numai unii artiști au capacitatea să se reinventeze și atunci când simt că se apropie de zona de declin, dezvoltă procesul de reinventare și își asigură în acest fel continuitatea succesului. dacă reușesc să se reinventeze de nenumărate ori, artiștii rămân în actualitate perioade foarte lungi așa cum a fost cazul marelui Gică PETRESCU.
Mulți dintre artiști nu au această capacitate și reapar pe micile ecrane nu cu producții specifice procesului de reinventare ci cu povești legate de:
- violențe suferite în copilărie,
- mariaje nereușite și divorțuri,
- căsătorii târzii,
- recăpătarea virginității,
- întâmplări din turnee,
- cheltuirea de bani imaginari,
- scandaluri de turnătorie,
- decese subite,
- trai încărcat de lipsuri,
- internări în spital,
- înmormântări televizate,
- discursuri despre morți,
- dușmănii specifice breslei.
Toate ar avea o justificare, dar pentru alte vremuri. Acum când un telefon mobil și nenumăratele negative sunt suficiente pentru a face un clip de foarte bună calitate și există și modalitatea de a-l posta și face cunoscut, orice artist în loc să se lamenteze și să identifice piedici în manifestarea uriașului talent, mai bine ar produce și ar arăta că se reinventează și acum în condiții de pandemie. În contextul tehnic de azi nu mai trebuie ca niciun artist să ne mai spună platitudini din care unele sunt invenții pentru a da bine la Tv și pentru a stârni compătimirea telespectatorilor, ci trebuie să creeze pentru că de aceea este artist, fie că are are 25 de ani sau 35 sau 50 sau 70 de ani, căci arta nu are vârstă.
(16 martie 2021)
