Showing posts with label RCA. Show all posts
Showing posts with label RCA. Show all posts

Friday, January 12, 2024

ȘOȘOACĂ și SIMION s-au dat în stambă...

Aseară, 11 ianuarie 2024, la Chiajna unde erau staționați protestatarii din rândurile transportatorilor și agricultorilor, au apărut ȘOȘOACĂ și SIMION, ca păduchele-n frunte, cum zice românul. Și ȘOȘOACĂ și SIMION au dorit să tragă un pic de transfer de notorietate de pe urma acestui protest, dar s-a întâmplat un lucru care trebuia să se întâmple și anume, ȘOȘOACĂ și SIMION au fost respinși de protestatari și au trebuit să plece atât ȘOȘOACĂ, cât și SIMION cu coada între picioare, în ironiile celor care defineau pe protestatarii neafiliați politic, deși ȘOȘOACĂ și SIMION au avut personaje care încercau să spargă barajul jandarmilor și poliției, într-o diversiune specific bolșevică.
Au mai fost și alți politicieni care au zis că au vrut să ia pulsul de la fața locului, dar de fapt doreau și ei să intre în poză, căci transferul de notorietate nu strică nimănui în anul celor patru rânduri de alegeri.
Exagerările lui ȘOȘOACĂ și SIMION nu le fac bine deloc în primul rând lor, căci apariția lor în orice context, le demonetizează poziționarea într-o anumită ierarhie de persoane în preajma votului, ceea ce nu le va fi convenabil. Se vede treaba că ȘOȘOACĂ și SIMION nu dispun de consilieri bine informați și de înalt profesionalism, căci dacă aveau astfel de consilieri, ei nu erau prezenți la Chiajna aseară, pentru a pleca în huiduielile protestatarilor, ceea ce le afectează neplăcut imaginea.
Setea de a fi prezenți oriunde și oricând este o sabie cu două tăișuri și se pare că ȘOȘOACĂ și SIMION nu-și dau seama de acest lucru, iar anul electoral 2024 le va arăta acest lucru. dacă am considerat că e o mișcare inteligentă treaba cu caravanele AUR pentru consultații medicale, nu tot același lucru îl spun și despre folosirea Poștei Române în difuzarea de materiale propagandistice, chiar dacă e vorba de un contract comercial. Lumea are nevoie nu de pliante, ci de fapte, de măsuri concrete. Banii de pe pliante și de pe distribuirea lor de către Poșta Română dacă ar fi fost direcționați pentru niște lecții de matematică folosite în online de către toți elevii din țară sau pentru realizarea unei aplicații de simulare a unui examen național, erau de o și mai mare atractivitate și rezonanță în populație. Propaganda nu ține nici de foame, nici de instruire, ci este ca un fum care apare și se risipește și nimeni nu-și mai amintește de el.


(12 ianuarie 2024)

Friday, April 1, 2022

Un exemplu simplu de digitalizare

Toate au un început pentru fiecare dintre noi. Și digitalizarea are începutul ei și cu cât este mai rapid, cu atât este mai bine. Digitalizăm:
- fotografii,
- documente,
- mesaje de tot felul,
- filme celuloid,
- benzi cu muzică.
Să începem cu lucrurile ușoare. Primim pe poșta electronică facturi de la utilități. Facem poze cu telefonul.  Scanăm cu telefonul documente primite în plicuri cu diferite ocazii. Dispunem de un laptop sau de un calculator și definim folderul 2022, corespunzător anul în curs. Facem convenția de a construi numele fișierelor pe care le punem în acest folder cu:
- AAAA-LL-ZZ, adică an, lună zi,
- un cuvânt precum ENEL, RCA, VIGNETA, VODAFONE, ENGIE, PROFI, etc,
- 1 sau 2 sau 3 sau 4 dacă documentul are mai multe pagini.
Vom avea un folder cu toate documentele cu care am avut contact în anul 2022 dispuse în ordinea în care au fost primite sau emise sau înregistrate, depinde de decizia pe care o luăm, dar de care trebuie să ne ținem, fără a modifica decizia luată la început, căci dacă procedăm altfel, va fi dificil să regăsim ceea ce căutăm și treaba care o facem ne va enerva, căci căutăm ceva și nu găsim repede, deși știm că am stocat documentul căutat.

(01 aprilie 2022)