1.000 de oameni care m-au impresionat: Ulise BERAR

Înainte de decembrie 1989, de câte ori intram în biroul de la 2312 din Clădirea Centrului de calcul al ASE, unde este acum secretariatul Departamentului de Informatică și Cibernetică Economică, o găseam pe fosta mea colegă de grupă din studenție Doinița FUSARU și pe colega ei Dorina MOANȚĂ, dar și pe inginerul Dan SOMNEA. La u masă lângă de geam, era echipa celor de la ISPIF - Institutul de Proiectări Îmbunătățiri Funciare, coordonată de cercetătorul științific doctor Ulise BERAR. 
Pe mine m-a impresionat Ulise BERAR pentru faptul că era un adevărat cercetător științific, era un om care realiza proiecte de irigații ca la carte, exact ceea ce trebuia să aibă borfașii din sate care au distrus sistemele de irigații de care acum plâng cu lacrimi de crocodil când văd că s-au deșertificat nenumărate ogoare acum când seceta a bântuit spațiu nostru cel mioritic.

L-am apreciat pe Ulise BERAR că era printre puținii oameni care făceau ceea ce trebuia să facă în ziua de azi cercetătorii, adică:

- să pornească de la realitatea concretă,

- să definească o problemă,

- să caute o soluție originală,

- să meargă la fața locului,

- să verifice că soluția e bună,

- s-o implementeze,

- să exploateze obiectivul realizat.

Ulise BERAR făcea acest lucru și colegii mei din Centrul de calcul erau parte în procesul de dezvoltare a sistemului de irigații din țara noastră. Ulise BERAR și echipa lui, dar și colegii mei, au publicat articole în revista Studii și Cercetări de Calcul Economic și Cibernetică Economică, căci așa era normal, să vorbești despre lucruri care există și nu despre chestii imaginare. L-am admirat pe Ulise BERAR și pe cei din echipa lui că dezvoltau activitate de cercetare științifică autentică, cu soluții originale, palpabile.


(24 martie 2023)

Unde este sistemul de irigații al României?

Înainte de 1989 comuniștii au construit un sistem de irigații destul de performant, care satisfăcea în proporție de 70% necesarul de terenuri ce trebuiau irigate atât din ISA-uri, cât și din CAP-uri.
A venit Revoluția din Decembrie 1989.
Cu o furie nestăvilită, poporul s-a năpustit asupra a tot ceea ce reprezenta simbolurile comunismului, fără ca cineva să pună stavilă.
Așa au fost demolate clădiri ale CAP-urilor.
Așa au fost vandalizate clădirile neterminate ale unor combinate industriale.
Așa a fost distrus sistemul de irigații.
oamenii au luat tubulatura.
Oamenii au astupat șanțurile de scurgere.
Oamenii au distrus stațiile de pompare. oamenii au abandonat și au lăsat în paragină ce nu era de furat.
Din tot ce a fost, nu a mai rămas nimic. Explicația nu este greu de dat, căci tot ceea ce s-a distrus nu a fost făcut din efortul celor care au distrus. Ei doar au fost beneficiarii acelui sistem de irigații. Acum, cine vrea să-și irige pământul, trebuie să scoată banul și să plătească tot ce înseamnă aducerea apei la pământul ce trebuie udat. Cine plânge acum că terenurile nu sunt irigate, să-și amintească de ura pe care oamenii au revărsat-o asupra unui sistem de irigații existent, pe care apoi l-au distrus și au folosit fiecare cum și-a dorit componentele furate, în propria gospodărie.
Mortul de la groapă nu se mai întoarce. Statul dacă trebuie să irige ceva, o va face pentru terenurile sale, în niciun caz pentru terenurile celor care le au în proprietate privată. Dovadă stă faptul că PNRR nu cuprinde fonduri pentru irigații. Nici nu trebuie. Proprietarii să-și irige terenurile pe banii lor. Statul trebuie să creeze cadrul necesar obținerii de credite pentru a fi construite sisteme de irigații, dar în niciun caz nu trebuie să se ocupe de irigarea terenurilor aflate în proprietate privată. Cine este proprietar trebuie să investească și să se bucure de recolta obținută. recolta trebuie asigurată. Statul nu trebuie să aibă vreo treabă cu privatul, în sensul de a-l ghidona, de a-i  da pomeni. Statul trebuie să-i stimuleze pe privații din agricultură, nu să-i sufoce cu dări, cu politici aberante și cu decizii contraproductive.

(10 iulie 2022)

Câștiguri imense fără muncă

Tot omul este tentat să câștige foarte mulți bani cu cât mai puțină muncă și dacă este posibil, chiar fără muncă. Există rețete sigure de a face bani nemunciți și în continuare voi enumera doar câteva, care sunt cele mai des folosite și care chiar au dat rezultate spectaculoase:

• defrișarea pădurilor astfel încât munții să fie complet bărbieriți, de către mari companii, dar și de persoane private, în compmlicitate tocmai cu cei care ar trebui să vegheze la dezvoltarea, păstrarea și conservarea patrimoniului forestier al țării;
• vânzarea drepturilor litigioase obținute în urma retrocedărilor, ceea ce duce la transferuri de proprietăți pe prețuri de nimic, iar cu modalități oculte se produc despăgubiri fabuloase prin ANRP, ceea ce duce la amplificarea unui anumit tip de corupție, la nivel foarte înalt:
• devalizarea băncilor prin inginerii sofisticate, exact de cei care au fost puși să gestioneze banul stocat acolo; se dau credite preferențiale, exact celor care nu le vor returna niciodată sau se efectuează transferuri spre conturi ai căror noi proprietari nu sunt identificați și rămân pe vecie cu banii, păgubiții fiind cei care au fost deponenți de bună credință;
• obținerea de mari avantaje prin crearea de facilități legate de utilizarea de software licențiat, prin crearea necesității de licențe și dezvoltarea unei oferte exact de cei care au pus bazele cererii în mod artificial și dirijat;
• dezmembrarea de linii de producție din întreprinderi privatizate și o dată cu schimbarea obiectului de activitate, în numele unor retehnologizări, ceea ce se obține se vinde ca fier vechi, retehnologizarea nemaiavând niciodată loc;
• vânzarea de ternenuri obținute din retrocedări sau transferuri din agricol în intravilan, după ce s-au produs procese de comasare, vânzări mai ales către străini la prețuri foarte generoase la metru pătrat; ușurința cu care au loc aceste vânzări arată cu maximă claritate că nimeni nu mai este dispus să lucreze direct acele pământuri, ci să-i lase pe străini s-o facă, chiar dacă forța de muncă primară și brută este autohtonă;
• vânzarea la fier vechi a tuturor materialelor rezultate din dezmembrarea sistemului de irigații în toate componentele lui, inclusiv prin dezgroparea conductelor metalice; sistemul de irigații a fost privit întotdeauna ca un ceva oferit gratis de stat și poporul necontribuind la realizarea lui, s-a simțit îndreptățit să-l distrugă pentru a beneficia de o părticică oricât de mică din el;
• umflarea de zeci de ori a unor proiecte sau produse în licitații, pentru a se obține acele câștiguri din care să fie plătite șpăgile de 10% care să reprezinte peste 80% din prețul real al proiectului; atât timp cât cel care este beneficiarul se numește stat, evident, nu mai contează nimic, adică cine plătește; așa se explică de ce o băncuță costă cât un autoturism de lux, o panseluță costă cât o garsonieră sau un produs software banal revândut costă cât un sistem de operare nou-nouț, la cheie cum se spune în folclor;
• vânzarea la negru a piselor de tezaur descoperite și nedeclarate, din poment de statul oferă sume modice celui care s-ar prezenta cu ele la un muzeu, iar încasarea banilor este deja dijmuită chiar de cei care sunt puși să facă evaluarea, întrucât costurile lor sunt așa de umflate încât cu siguranță oricărui om de bună credință îi piere cheful de a mai urma o cale legală;
• transferul spre mediul privat a unor activități cu lăsarea la stat a celor costisitoare; debalansarea costurilor este spre cele derulate de mediul privat și unitatea de stat va rămâne tot timpul datoare, întrucât ea trebuie să onoreze plățile spre privat; așa se întâmplă cu toate căpușele care apar pe lângă spitale sau policlinici sau institute de medicină.

Toată legislația este făcută să favorizeze aceste modalități de operare și numai așa se explică dispariția librăriilor de pe marile bulevarde ale orașelor importante și a fabricilor de mobilă de unde lemnul ieșea cu un înalt nivel de prelucrare. Oameni care ar vrea să muncească în acestă țară mai sunt încă, numai că între cei ce au resursa ușor valorificabilă și aceștia, noii proprietari, preferă banul obținut rapid, munca nefiind o prioritate pentru ei.
Câștigurile imense, rapide și  fără muncă au rețete de succes care se aplică o singură dată. Cine crede că banul obținut în acest fel este durabil se înșeală. Un ban luat pe nimic, tot pe nimic se duce. Un ban luat rapid și mai rapid se evaporă. În plus, dacă resursele sunt limitate, vaca de mult nu va mai da lapte și sărăcia arată jalnic după zile de opulență nemuncită și scandaloasă.

(03 mai 2017)