Neșansa de a fi cel mai bun

Neșansa de a fi cel mai bun se vede atunci când operează autoselecția. La Facultatea de Automatică și Calculatoare din Universitatea Politehnică București, examenul de admitere arăta că la secția de calculatoare media limită de admitere a fost în anumiți ani 9,40. Adică un candidat cu media 9,39 era admis dar nu la secția compter science.
Tot așa se întâmpla la Liceul Tudor Vianu, când au fost ani unde media de admitere în treapta a I-a era de 8,50. Un candidat cu 8,49 trebuia să aștepte redistribuirea la licee unde se intrase fix cu media 5,00 dar rămăseseră locuri libere, fiind licee fără o prea mare căutare din cauza profilului.
Era vorba de neșansa de a fi cel mai bun printre cei exceptionali.
La români există vorba: mai bine coada frunții decât fruntea cozii. Adică individul este mult mai confortabil să fie într-o companie selectă decât printre nișe indivizi banali. Dorința de a fi cât mai sus nu este laîndemâna oricui. Se vede treaba la marile teatre lirice unde se lucrează pe bază de contract ferm la nivel de număr de spectacole, pe zile și cu distribuție specificată. Este separat actul managerial de cel artistic.
Neșansa de a fi cel mai bun, este sintagma cu care fiecare dintre noi își găsește consolarea în fața unui eșec în acre parametri măsurați sunt într-un interval foarte strâns.
Neșansa de a fi cel mai bun, apare la o analiză superficială când numărul de candidați pe un loc la o competiție este foarte mare și cu siguranță nu există o bază reală și decentă de departajare. La conservator, în vremurile de demult la un instrument erau 3 locuri și 200 de candidați. Să zicem că 100 dintre aceștia erau cu performanță în execușie și talent de nivel ridicat., impecabili, fără reproș.  Să zice, că din cei 100 rămași erau 80 foarte buni. Rămâneau 20 de tineri absolut geniali. Care dintre ei devenea student? Pe ce criterii? Pentru ei clar că era acea neșansă de a fi excepționali, pentru că erau alții trei norocoși să fie cei aleși.
Poziționarea depinde de fiecare.
Faptul că la Secția de computer science se intră cu medii astronomice este cunoscută de la înființarea acesteia.
Faptul că la Conservator la pian sunt un numar foarte mic de locuri este cunoscut de zeci și zeci de ani.
Este o chestiune de șansă și de noroc. La 20 de candidați pe loc nu mai funcționează în niciun acz performanța, ci hazardul. Demonstrația vine din ce se întâmplă cu norocoșii câștigători duă câteva zeci de ani. Un tânăr admis la pian dintr-o sută de candidați pe loc, înseamnă ca este mai mult decât extraordinar. De aici concluzia care se desprinde vizează că acesta obligatoriu trebuie să fie pianist solist pe amrile scene, ceva de talia lui Radu Lupu. Nu am explicație sa văd o tânără violonistă cu Conservator cântând într-un restaurant.
Neșansa de a fi cel mai bun funcționează mai ales legată de noncalitățile celor acre fac selecții. Se zice că talentul nu se moștenește așa cum nici genialitatea nu se moștenește. Atunci nu am explicație în legătură cu disperarea unor artiști să-și vadă odraslele tot artiști, unii matematicieni să-și vadă odraslele în cercatere matematică. La doctori funcționează transmiterea de la o generație la alta pentru că abilitățile acolo sunt legate în primul rând de capacitatea de a munci, ed a învăța și de sentimentul de iubire față de oameni.
A invoca neșansa de a fi cel mai bun este o mare eroare mai ales când este vorba de carieră. Trebuie luate acele măsuri care să ducă spre succes pe un tânăr și nu spre regretul că a pierdut o competiție din cauză că deși cel mai bun fiind a fost într-o companie absolut exceptională. Un război este pierdut pur și simplu, cănd s-a încheiat pacea și învingătorul a impus capitularea, deși învinsul a câștigat și el o serie de bătălii.

(12 martie 2016)