Showing posts with label Viorel CATARAMĂ. Show all posts
Showing posts with label Viorel CATARAMĂ. Show all posts

Thursday, June 15, 2023

De ce s-a prăbușit industria românească după 1989?

Așa cum ne stă bine nouă românilor, prăbușirea industriei românești, s-a produs datorită străinilor, care nu ne-au vrut pe picioarele noastre, constructori de mașini, producători de țesături, de covoare, de perdele, de îmbrăcăminte. Întotdeauna credem că alții poartă toată vina că suntem unde suntem. Așa a fost dintotdeauna, căci rămânerea noastră în urmă a avut la bază:
- plasarea noastră între imperii,
- popoarele migratoare,
- războaiele de cotropire.
Și totuși, adevărul este cu totul altul. Nimeni n-a venit să ne ia nimic cu japca. Ceea ce a fost vândut, a fost vândut pentru că noi am vândut, iar dacă am vândut prost, totul s-a întâmplat că nu am știut să vindem și ne-am lăsat păcăliți de un pumn de dolari dați pe la spate sub formă de mită.
De vină pentru prăbușirea industriei românești sunt:
- superficialitatea,
- toleranța,
- nepriceperea,
- lăcomia,
- prostia,
- aroganța,
- credulitatea,
- suficiența,
- ignoranța,
- pasivitatea.
Toate acestea la un loc au creat profilul celui care a ținut în mână destinele industriei la toate nivelurile, dar și profilul executantului care s-a  lăsat dus de val, în ideea că el va fructifica de pe margine, cum stă bine oricărui om care nu vrea să se implice în nimic, ceea ce ar obține alții prin muncă și prin luptă.
Faptul că formulările au fost neclare și responsabilitățile au fost disipate, s-a creat contextul în care toată lumea a luat ce era de luat și nimeni nu a răspuns pentru ceea ce s-a întâmplat. Dacă noi am fi avut o regulă sfântă ca orice document să aibă o singură semnătură nedelegată, cu numele în clar, cu siguranță nu s-ar fi înghesuit atâta lume aă desăvârșească jaful național din industrie. Industria românească a fost jefuită și după aceea s-a prăbușit numai prin contribuția oamenilor pământului, iar străinii au luat ceea ce li s-a oferit pe tavă, drept plocon, doar pentru că s-au ostoit să vină să constate că existăm.



(15 iunie 2023) 

Friday, July 15, 2022

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Viorel CATARAMĂ


Viorel CATARAMĂ este un bărbat de 67 de ani.
Viorel CATARAMĂ este absolvent al Faculytății de Comerț promoția 1980.
Viorel CATARAMĂ are titlul de doctor în economie obținut după susținerea tezei Achizițiile si fuziunile internaționale - forme de expansiune a societăților transnaționale, de 196 pagini, realizată sub coordonarea profesorului universitar doctor Ioan BARI, în anul 2004, când autorul tezei avea 49 de ani.
Viorel CATARAMĂ s-a remarcat prin felul în care a coordonat afacerile de la grupul ELVILA.
Viorel CATARAMĂ e om de afaceri.
Viorel CATARAMĂ a fost membru PNL.
Viorel CATARAMĂ apare des la televizor.
În două rânduri m-a dezamăgit Viorel CATARAMĂ.
Prima dată m-a dezamăgit Viorel CATARAMĂ când a venit în Aula Magna a ASE, a vorbit el ce a vorbit și a promis o bursă de excelență pentru un student care se va remarca la învățătură și la cercetarea științifică. După un timp, l-am întrebat pe rector, dacă studentul a primit bursa de la Viorel CATARAMĂ și rectorul mi-a zis că a fost doar o minciună de campanie electorală.
A doua oară, Viorel CATARAMĂ m-a dezamăgit când a mers în 7 mai 2020 în comuna Bărbulești să se infecteze cu COVID 19. În acea perioadă nu se știa mare brânză despre COVID 19, lumea era îngrozită și nici nu exista un vaccin. Se murea pe capete. În opinia mea, lumea nu avea nevoie de gestul lui Viorel CATARAMĂ, care nu era act de vitejie, ci un gest inutil, al unui viitor candidat la președinție din partea Partidului Dreptei Liberale, candidat care a obținut 0,53% din voturi, adică 48.622 voturi, în timp ce Kalus IOHANNIS a obținut 37,82% adică 3.485.292 voturi. Merita acel circ?

(15 iulie 2022)

Monday, May 18, 2020

Cazul VC

Nu am zis WC să se înțeleagă altceva, ci VC, adică acronimul de la Viorel CATARAMĂ. De câteva zile de când s-a pupat la Bărbulești pentru a se ingecta cu COVID 19, este tot prezent prin televiziuni, căci și acestea nu au altceva de prezentat decât excentricități și fapte negative. Viorel CATARAMĂ este un ins care a fost pe la niște fonduri de investiții precum SAFI și pozează în om de afaceri, deși doar cu mobila este cunoscut sau era cunoscut.
Este un tip la 65 de ani care nu știu ce urmărește, dar urmărește el ceva din moment ce:
- a înființat un partid de lift,
- s-a pus președinte al partidului,
- a candidat la președinție,
- a obținut și el câteva voturi,
- se prezintă ca adept al unui liberalism oarecare.
Se știe că notorietatea negativă aduce și ea mari avantaje unora care își doresc poziții în lipsă de altceva mai bun.
Liviu VÂRCIU a fost cap de afiș într-un divorț și acum are nenumărate emisiuni Tv.
Oana ZĂVORANU a făcut multă paradă cu un divorț și invitațiile ei la emisiuni Tv au curs gârlă.
Bianca DRĂGUȘANU a fost implicată în scandalul de după nuntă și a devenit moderatoare Tv.
Ca să mai facă și ele un pic de rating, multe fosile folclorice vorbesc despre caftelile pe care le-au încasat de la consorții lor acum 30 de ani. Așa cred ele, dar de fapt se fac de râs.
Bătrânul Viorel CATARAMĂ crede și el în efectul benefic al notorietății negative, mai ales că probabil a ajuns la fiundul sacului și un post de parlamentar nu i-ar strica sau un post de cară-tava pe la vreo agenție guvernamentală i-ar prinde bine. Nu iese fun fără foc, adică, nu-l văd pe Viorel CATARAMĂ ca pe un tip care se gândește la cei din jur și suferă de dragul lor, cum n-a suferit nicio clipă cu cei de la SAFI, lăsați cu mâna la ficați și negri de supărare.




(18 mai 2020)

Monday, May 11, 2020

Bietul V. CATARAMĂ....

Când aud numele Viorel CATARAMĂ mă gândesc la:
- omul de afaceri Viorel CATARAMĂ, care lucra în zona mobilei,
- politicianul liberal Viorel CATARAMĂ care a făcut notă aparte tot timpul,
- candidatul la prezidențiale cu procente extrem de mici,
- invitatul în televiziuni care a expus părerile sale interesante,
- omul care a mers la Bărbulești să verifice chestia cu COVID-19.
Viorel CATARAMĂ este politicianul altor vremuri, căci pentru a avea adepți trebuie să dispună de:
- verb,
- carismă,
- idei,
toate fiindu-i lui Viorel CATARAMĂ destul de departe de a satisface grupuri țintă care sunt obișnuite cu populismul ieftin, cu manipulările și mai puțin cu ideile clare, gesturile categorice și vorba apăsată, scrâșnită parcă, rostită din durere, deziluzie și obidă.
Acum că Viorel CATARAMĂ a făcut gestul cu verificarea ipotezei de stat inutil acasă, mi s-a părut mai mult un gest disperat al celui care uneori are crize de cădere în uitare și simte neapărat nevoia de a ieși cu ceva în față. Televiziunile l-au filmat la Bărbulești, acum îl filmează când așteaptă să vadă dacă face febră. Tărășenia va dura să zicem 28 de zile, 14 de așteptare maximum și încă 14 cu vindecarea. Dacă nu va fi vreo infectare, Viorel CATARAMĂ a fi trecut pe planul al X-lea chiar înainte de a X-a zi a vizitei de la Bărbușești. Să nu uităm cazul polițaiului, fost, care a infectat 200 de persoane. S-a vorbit despre el ce s-a vorbit și acum nu mai știe nimeni. Mă aștept ca și dosarul lui să facă mucegai și peste ani și ani să se vorbească despre unul care fuse cu amanta în Israel și nu a declarat că a fost acolo, ca să nu-l caftească nevasta sau să nu-i mai dea ciorbă caldă. Și Bill CLINTON tot așa a procedat cu țigara.

(11 mai 2020)

Thursday, September 19, 2019

Candidații noștri cei de toate zilele

Până acum, să zicem că se văd destul de clar unii dintre candidații la prezidențialele din toamna acestui an, mulți dintre ei doar anunțați, fără șanse chiar de a strânge semnăturile pentru a se înscrie în cursă.
Văd trei categorii de candidați  și anume:
- candidații partidelor puternice, PSD, PNL, USR, cu șanse reale de a intra în turul al II-lea,
- candidații unor partide mici, fără șanse de a penetra în turul al II-lea,
- candidații independenți, care au șanse limitate chiar de a aduna semnăturile de a accede în cursă,
- candidați care doar își anunță intențiile doar-doar se va vorbi și despre ei un pic.
Cele două categorii în niciun caz nu sunt destinate a trece de primul tur, ci sunt doar pentru a ține partidele lor în atenție sau de a face doar ca numele candidaților să apară pe cele 18 milioane de buletine, chestie care nu este puțin lucru.
Ceea ce am observat se leagă în primul rând,
- puterea,
 că toți candidații din ultimele două tipologii nu au:
- forța,
- definirea,
- personalitatea
care să-i impună astfel încât să-și asigure nu intrarea în primul tur, ci trecerea de turul al doilea. Ei nu au înțeles că o candidatură de prezidențiabil:
- se construiește în cel puțin 10 ani,
- necesită o echipă foarte puternică și profesionistă,
- impune lucrul fără greșală, nu fără gafe.
Dacă dintre cei independenți era unul care în anul 2018 fusese recunoscut într-un domeniu precum medicina, fizica sau chimia și recompensat cu premiul NOBEL, cu siguranță ca independent avea șansele cele mai mari, doar dacă mișca un deget în sensul exprimării dorinței de a candida. Nimeni nu trebuie să ia în considerare că succesul fulminant al președintelui Volodymyr ZELENSKY a fost ceva întâmplător, că așa și-a dorit el și vreo câțiva din jurul lui. Totul a fost o știință a profilurilor aplicată țării sale și el a fost alesul, adică cel care a avut profilul cu cele mai multe trăsături comune cu profilul alegătorului din Ukraina.
Deja zilele acestea vor începe depunerile oficiale ale candidaturilor. Totul va fi eșalonat astfel încât cineva să ia caimacul, fără a se călca pe bătături candidații între ei, îngrămădindu-se toți pe ultima sută de metri, așa cum stă bine românului.
Voi înc erca să aplic pentru prima dată ceva din teoria profilelor să vedem dacă se va verifica în acest sezon de alegeri, căci după ce voi vedea care sunt candidații, voi pune elemente de analiză calitativă, să vedem ce merge și ce nu merge din această teorie, știută fiind apetența românului spre scandal, bârfă, zgomot și aroganțe care să șocheze, căci lumea nu prea este interesată de lucruri serioase, deși în ultimii 30 de ani parcă au fost prea obositor tot ce s-a derulat și fără efecte concrete în planul infrastructurii, dar un pic de masochism avem fiecare în noi, ceea ce ne face să ne placă să suferim puțin, dar să avem circ cât cuprinde.





(18 septembrie 2019)