#REZIST: cultura, adică noua cultură

Pe colo și pe colo au apărut manifestări în pictură, în sculptură, în balet, în muzică, în literatură care includ elemente novatoare uneori sau dezvoltă teme revoluționare alteori, iar lumea le privește nedumerită. Îmi revin în minte măgărușul roz cu zvastică, enunțul cu mama surogat, imaginile de la expoziția de pe holul parlamentului european, dar și tentativele de a scoate disciplina de istorie din programele școlare și mai ales concursul Eurovision unde a apărut femeia cu barbă și Dana International.

Lumea evoluează, dar depinde extrem de mult de direcția spre care merge. Dă iau sculptura. Omul primitiv a sculptat și el și s-au găsit opere de artă realizate de el și le înțelegem și le apreciem. Sculptura antică a însemnat un mare salt. Statuile antice i-au reprezentat pe bărbatul atlet și pe femeia frumusețe perfectă. Renașterea a adus elementele ei specifice în sculptură și nimeni nu spune că nu a fost un real progres. Sculptura modernă are caracteristicile ei. Pentru toate etapele care au definit granițe clare, au existat elemente care au șocat. Sunt sigur că atunci când MICHELANGELO a expus sculptura sa DAVID, privitorii au fost șocați, căci ea revoluționa sculptura prin ceea ce era în sine. Sunt sigur că și sculptura SĂRUTUL a lui RODIN a șocat lumea prin noutatea lui. Sculptura SĂRUTUL a lui BRÂNCUȘI a avut la rândul ei acele elemente de noutate care au șocat privitorii. Ceea ce se întâmplă cu arta #REZIST este exact elementul de șoc cu caracter repetitiv prin teme, prin soluții, dar mai ales prin efectele pe care le generează. Expozițiile realizate de cei care se consideră ca făcând parte din mișcarea progresistă, destul de multe și pe bani de la buget, căci artiștii  progresiști sunt încurajați de alți progresiști, ajunși în funcții importante cu acces la banul public, stârnesc comentarii dintre cele mai variate, dar artiștii merg pe principiul câinii latră, caravana merge. Prin emisiunile tv, se pun în corespondență unele producții artistice cu consumul de droguri, tocmai pentru a duce în derizoriu demersul artistului, astfel ca lumea să creadă că nu este vorba de nimic serios, care merită să fie luat în considerare.

Este ordinea firească a lucrurilor de a se mișca, de a nu sta pe loc. Dintr-o mie de lucrări, din zece mii de lucrări de artă, dintr-un milion de lucrări de artă, vor apare zece sau măcar trei care într-adevăr să spună ceva, să rămână în conștiința publică așa cum este Mona Lisa, așa cum este Turnul EIFFEL, așa cum este Coloana Infinitului sau cum este Burj Khalifa.

Lucrurile sunt prea la început și conservatorismul în cultură este recunoscut, peren și imobil, ceea ce face ca mișcarea să se producă lent și schimbările să fie aproape imperceptibile.

Transformările violente din cultură nu au dus la nimic bun. Cultura comunistă a fost un fiasco și obsedantul deceniu românesc spune multe despre absurdul proletcultismului în poezie, proză, dramaturgie, dar și în alte ramuri ale artei și culturii în general. După 22 Decembrie 1989 cultura comunistă a dispărut de parcă nici n-ar fi fost și arareori se mai apelează la sub-produsele ei, ca exemplifică la așa nu mai faceți, probabil, deși pentru bani, oamenii fac fix, orice, mai ales dacă în joc sunt bani mulți și ICR este dovada.

Nu am cum să mă pronunț că un oarecare Gigel este pictorul #REZIST, că un alt oarecare Ionel este compozitorul #REZIST, că alt nene Petrică este dramaturgul #REZIST și tot așa, căci nu am văzut manifestări plenare, de anvergură, să nu zic geniale ale unora care se revendică din cohorta de persoane #REZIST. Există un nene care se auto-promovează, dar s-a prăbușit de pe soclu când la la o lansare de carte s-a referit cu: la mine însuși, deși normal ar fi trebuit să știe că se zice: la mine însumi.

Este momentul ca din rândurile membrilor colectivității #REZIST să apară un nene sau o tanti, dar să fie și coerenți, care să elaboreze manifestul artei sau manifestul culturii #REZIST, ca lumea să înțeleagă care este esența artei și deci și a culturii #REZIST, pentru a nu mai vorbi nimeni aiurea-n tramvai.


(27 iunie 2023)

Eu și erotica

Din punctul meu de vedere, erotica este legată de frumos. Au apărut multe cărți în care cuvântul EROTICA apare în titlu. Ca în teoria mulțimilor, conceptul de erotică se definește prin exemple. De aceea, parcurgând o serie de cărți, m-am lămurit cu mult mai bine despre conceptul acesta. Cărțile au conținut fotografii și explicații semnificative despre erotică. Este o graniță destul de bine conturată între erotică și pornografie și datorită oamenii care nu sesizează bine diferențele, fac confuzii și dezvoltă abordări absolut eronate, care nu duc în niciun caz la concluzii corecte, complete și decente.

Eu sunt de acord cu faptul că multe chestiuni legate de erotică trebuie dezbătute, dar nu prea amănunțit și nu cu prea multă pierdere de timp.

Cred că muzeele care dispun de acele opere de artă care se încadrează în zona eroticii au cu mult mai mulți vizitatori decât muzeele tematice în care apar scene cu furnaliști, cu muncitori agricoli, cu tractoriști pe câmpiile patriei sau cu femei îmbrăcate în salopete de oțelar.

Urmărind culturismul mai în detaliu, am văzut că mulți culturiști și multe femei culturiste de top, au făcut poze artistice care se încadrează în zona eroticii, dar jocul de lumini și umbre au dus acele fotografii în zona fotografiei artistice, în care liniile și contururile au menirea de a defini, nu de a sugera.

Marile case de editură au publicat fotografii alb-negru destinate eroticii, arta fiind dusă pe cele mai înalte culmi, ceea ce a făcut din fiecare artist fotograf un maestru și l-a impus în rândul clasicilor, deși tematica este una de mare sensibilitate, riscul de a aluneca spre zona subiectelor destinate adulților fiind maxim.

Nu am avut banii să cumpăr acele albume, căci erau foarte scumpe datorită dimensiunilor și tirajelor lor, dar am zăbovit mult timp să le răsfoiesc și să înțeleg prin ce se deosebește arta de fotografia obișnuită, unde apar elemente facile, lipsite de rafinament și mai ales de genialitatea artistului. Am văzut fotografii artistice din zona eroticii, pe care le-am asociat schițelor în cărbune ale unor mari graficieni, căci artistul a folosit aparatul foto exact așa cum graficianul folosește bucata de cărbune pe coala imaculată.


(30 mai 2023)

Vocația kitsch-ului

 Kitsch-ul există peste tot, Deci îl găsim în:

- costumul popular, 

- ceramică, 

- ie, 

- pictură, 

- sculptură, 

- muzică, 

- artizanat, 

- folclor, 

- literatură, 

- dramaturgie, 

- dans,

- film,

- balet,

- arhitectură,

- restaurare,

- industrie,

- servicii.

Kitsch-ul este sinonim cu urâtul,  incultura,  impostura, mediocritatea, excesele, nepriceperea, orgoliul și cu dorința de a ieși în față oricum, nu prin muncă, studiu, perseverență și multe încercări abandonate pe criterii de maximă exigență. Emisiunile tv sunt pline de kitsch-uri, de la modul în care se construiesc decorurile ostentative, îmbibate de copaci înfloriți, tăpșane de un verde prăzuliu și de garduri grosolane, sprijinite de fântâni cu roata de carton, toate imitând ceva din satul recreat de o minte primitivă și lipsită de talent. Comparând un costum popular autentic cu un kitsch se vor vedea diferențele din sobrietatea, simplitatea, armonia, economia primului și opulența, strălucirea, stridența al celui de-al doilea, care nu este altceva decât o construcție caricaturală, ostentativă, disgrațioasă și vulgară, ce nu are nimic cu spiritul fundamental, construit pe muncă și pe sentimentele înălțătoare ale omului simplu din popor, pentru care costumul populare este doar o oglindă a sufletului său frumos.

la noi, mulți au vocația kitsch-ului doar din dorința de a fi extrem de productivi și de a ieși în față repede și fără muncă, adresându-se oamenilor direct, brutal, insistent și  fără gingășie, după regula că dreptatea este a celui care urlă cel mai tare, se zbuciumă cel mai mult și doar se face că face oarece.

Vocația kitsch-ului domină pe cei care cred că se pricep fix la orice, drept care pictează, în același timp compun poezi, scriu muzică și parcă n-ar fi suficient, o mai și cântă deși cu toate stau rău sau cu indulgență, foarte modest. Să nu uităm că un geniu se naște undeva 1 la 1.000.000 de persoane, iar un EMINESCU se naște unul la 2.000 de ani cel mai devreme. În rest, oamenii ar trebui să fiemulți dintre ei, buni, mult mai puțini ar trebui să fie foarte buni, iar cei excepționali ar trebui să fie numărați pe degetele de la o mână pentru fiecare generație.

Vocația kitsch-ului o au cei obsedați să fie apreciați de către cei din jurul lor ca fiind dacă nu genii, măcar persoane excepționale, deși prin ceea ce arată că sunt în stare să facă devin modeste, mediocre sau cel mult ridicole, poleiala spălându-se după doar câțiva stropi de la o ploaie scurtă de vară.

Vocația kitsch-ului este cel mai rău lucru care se întâmplă în societate datorită penetrării mediocrității ridicate la rang de decizie și ceea ce este și mai rău, de creație în lipsă de talent, care nu se cumpără și nici nu se transmite ereditar.

(11 aprilie 2018)