Showing posts with label combustibili fosili. Show all posts
Showing posts with label combustibili fosili. Show all posts

Tuesday, July 16, 2024

Îmi aduc aminte și eu de anii 1970...

În vremurile comuniste se făceau lucrurile nu foarte diferit de cum se fac acum, adică fără cap. Îmi aduc aminte că se cheltuiau 2.000.000 lei pentru a cumpăra un calculator, dar se considera foarte scump să cheltuie 20.000 lei pentru a cumpăra un stabilizator de curent, care să ferească cei 2.000.000 de lei de fluctuațiile curentului, care fluctuații nu erau deloc neglijabile și produceau mari necazuri calculatorului.

În vremurile de azi, se cheltuie foarte mulți bani cu instalațiile de producere a energiei electrice, mai ales a energiei electrice verzi, dar nu se achiziționează instalațiile pentru stocarea acestei energii, atunci când producția este cu mult mai mare decât consumul. Dacă timpul nu poate fi stocat, energia electrică are modalități sigure de stocare, dar oamenii luați cu alte chestii nu stochează energia și procedează cu aceasta exact cum oamenii neglijenți procedează cu propria inteligență, care inteligență nu se stochează, ci se manifestă sau se uzează moral cu trecerea timpului.




(16 iulie 2024)

Friday, September 29, 2023

Cine otrăvește aerul din București?

Niște prezentatoare Tv matinale vorbeau despre aerul otrăvit din București și enumerau ca poluatori esențiali mijloacele de transport care funcționează cu combustibili fosili, adică mașinile pe motorină și pe benzină. Analiza mi s-a părut:
- incompletă,
- superficială,
- subiectivă,
- falsă,
- primitivă,
- empirică,
- aberantă.
este adevărat că vehiculele poluează. este adevărat că în București parcul auto este învechit. Este adevărat că preocupările pentru modernizarea parcului auto sunt ineficiente, iar lentoarea cu care se mișcă administrația orașului în a înlocui poluatorii cu mijloace de transport în comun electrice, este proverbială, dacă nu ridicole, interesată, păguboasă sau dirijată.
Dacă s-ar dori să se cunoască cu exactitate cum stă treaba cu poluarea aerului în București, ar trebui să fie analizată compoziția aerului oră de oră zi și noapte perioade lungi de timp și se va vedea că mijloacele de transport cu combustibili fosili au o pondere neînsemnată în poluare, ci poluarea este dată de cu totul alte surse, mai ales cele care ard deșeuri noaptea, căci deșeurile vin în țară din tot feluri de locuri, iar unii câștigă sume importante importând gunoaie care sunt arse noaptea pe lângă capitală. Lumea închide ochii și așa cum avem corupție fără corupți, avem poluare fără poluatori, iar poluatorul de serviciu este transportul pe benzină sau pe motorină, că dă bine la imagine. Nu se caută unde trebuie, căci interesele sunt imense și a zgândări mușuroiul este ultimul lucru de care să se preocupe cei care ocrotesc pe cei ce fac afaceri cu gunoaiele aduse din străinătate, pe post de materiale reciclabile, dar care sunt arse aici.

(29 septembrie 2023)