Showing posts with label gazare. Show all posts
Showing posts with label gazare. Show all posts

Thursday, August 10, 2023

Opriți-vă!

Campania deșănțată pornită împotriva lui Gabriel GAVRIȘ duce spre o direcție greșită, pe care nimeni nu și-o dorește, căci de la argumentele aiuritoare aduse și de o parte, dar și de cealaltă parte, până la trecerea la o serie de exagerări care au stat cândva la fundamentarea Revoluției Culturale din China lui Mao ZEDONG, nu este decât un pas, care dacă va fi făcut, va fi regretat amarnic datorită efectelor în cascadă pe care le va genera.
Experiența de acum 60 de ani nu a fost numai tristă, imposibilă, dezastruoasă, dar și tragică, pentru că a reușit să arunce o civilizație cu sute de ani în urmă, ceva mai rău decât au făcut mineriadele din 1990 care ne-au aruncat cu 300 de ani în urmă, spre cea mai întunecată perioadă de Ev Mediu.
Nu-mi vine să cred că manelele lui GHEBOASĂ reușesc să stârnească atâtea patimi, deși nici pe departe nu sunt ceea ce se încearcă de către unii să se spună că sunt. Cred că altundeva stă buba, exact așa cum a început primul război mondial. Toată lumea îl aștepta, dar nimeni nu găsea motivul să înceapă distracția mondială. S-a găsit Gavrilo PRINCIP care a dat cu stângu-n dreptul și s-a aprins scânteia care a declanșat vâlvătaia soldată cu dispariția de imperii. Și aici mocnesc multe focuri și din când în când se mai văd flăcări precum la 19 martie 1990, 20 septembrie 1993, dar și altele, dar în contextul nenorocit de la granița de est, amplificarea lor necontrolată va fi un dezastru, așa că opriți-vă! Ce a fost, a fost. Mortul de la groapă nu se mai întoarce și pe viitor, toată lumea să caște ochii mai mult, ca lucrurile sensibile să nu fie zgândărite gratuit și mizele minore să fie abandonate pentru totdeauna.


(10 august 20230

Tuesday, July 11, 2023

Pe când literatura exterminării și torturii din azilurile voluntariene?

Imediat după război au apărut cărți despre lagărele naziste de exterminare în masă. În timpul comunismului ni s-a tot spus că scriitorii au creat opere literare dar din cauza cenzurii nu se publicau, devenind literatură de sertar. Acum nu mai este cenzură și mulți se laudă cât de talentați sunt. Aștept să apară rapid o literatură despre azilurile unde erau torturați oamenii cu dizabilități sau mai exact unde erau supuși exterminării, căci fenomenul nu este studiat încă pentru a conchide că erau doar torturați.
Imediat după Revoluția din Decembrie 1989 au circulat filme alb-negru cu imagini ale oamenilor cu dizabilități găsiți în structurile organizatorice comuniste de atunci și toată lumea vorbea despre ororile comunismului. Acum comunism nu mai este de 34 de ani, dar ororile sunt aceleași, dacă nu mult mai profunde, mai extinse, cu și mai multă cruzime încărcate, ceea ce înseamnă că esența lor stă altundeva și eu cred că stă în natura omului lacom, puturos, profitor, needucat, rău, lipsit de empatie, gata să comită atrocități, doar pentru a-i fi lui, cât de cât bine, un bine pe acre el îl înțelege în felul lui, adică:
- furând din mâncarea altora,
- schingiuindu-i pe cei aflați în nevoie,
- îmbuibându-se lângă cel ce suferă,
- distrându-se după ce au torturat.
Oamenii de talent au materie primă suficientă pentru a scrie și pentru a reflecta în toate stilurile și pentru toate domeniile literaturii, pentru a înfățișa realitatea așa cum este ea, fără fard, fără distorsiuni, căci nu numai posteritatea trebuie să ne vadă așa cum suntem noi și nu altfel.
Nu mai este acum niciun motiv pentru a crea literatură de sertar. Nu mai este nici justificarea că există costuri și editurile se sfiesc să publice cărți, căci fiecare editor are planurile lui. Acum, oricine dare ceva de spus, își crează un blog și are resurse nelimitate de a scrie. Totul este să aibă talent, să vrea să se manifeste și mediul online este generos. Literatura exterminării, torturii, violenței, dezumanizării și imoralității își așteaptă maeștrii care s-o descrie în operele lor, căci secolul al XXI-lea nu a excelat până acum în capodopere românești, deși aspiranți la premiul NOBEL se visează mulți inși.



(12 iulie 2023)