Showing posts with label CARBOCHIM. Show all posts
Showing posts with label CARBOCHIM. Show all posts

Wednesday, April 5, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Ladislau NAGY

Ladislau NAGY este unul dintre foștii mei studenți din vremurile în care eu abia pășisem în meseria de asistent universitar stagiar. Eu consider că șefii mei au făcut o gravă greșeală pămându-mă asistent la o grupă de studenți de ani terminal, unde studenții erau mai mici decât mice cu un an. Să nu spun, dar în acele vremuri, unii studenți erau mai mari chiar decât mine ca vârstă și trebuie să subliniez că experiența lor de viață se vedea și era elementul cu care ei mă dominau.

Ladislau NAGY s-a remarcat ca student prin dorința de a învăța programare în limbajul COBOL, căci acest limbaj se învăța la Secția de Statistică Economică din facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică. Eu m-am bucurat să văd că am un student cu dorința de a învăța să programeze în limbajul COBOL și mai erau încă vreo doi sau trei. restul, manifestau o mare respingere față de utilizarea calculatorului, ceea ce mi-a atras mari probleme, căci eu îi tratam exact cum fusesem eu tratat în studenție, adică le ofeream studenților din acea grupă posibilitatea de a rula programe exact de câte ori doreau ei. 

Ladislau NAGY era studentul care avea idei, care rula programe și care mă făcea să mă simt și eu util, căci în rest, ceilalți orice altceva ar fi făcut în afară de a face scheme logice și de a scrie texte sursă în COBOL. Ladislau NAGY a luat repartiție la Centrul de Calcul de la Ministerul Comerțului Exterior. Era bine văzut acolo, dar a preferat să se mute la Cluj. L-am revăzut în vara anului 1972 când ne-am întâlnit la Întreprinderea CARBOCHIM. A fost o mare plăcere pentru mine să stau de vorbă cu un tânăr care era apreciat acolo în fabrică, pentru ceea ce era el ca profesionist. Am mai aflat câte una sau câte alta de la o cunoștință comună, dar dacă mi-ar face plăcere să mă întâlnesc cu un fost absolvent, din toți cei 42 de ani ai mei  de lucrat în ASE, cu Ladislau NAGY mi-ar face plăcere să mă văd și punct.


(05 aprilie 2023)



Saturday, February 11, 2023

1000 de oameni care m-au impresionat: Laur ȘERETCU

Pe Laur ȘERETCU l-am cunoscut în vara anului 1972, el fiind student în anul al IV-lea la Secția de Informatică Economică a facultății de Calcul Economic și Cibernetică Economică, iar eu fiind în al doilea an ca asistent univeristar stagiar, care însoțea un grup de 100 de studenți la bazele de practică în producție la întreprinderi din Cluj-Napoca, precum fabrica de porțelanuri IRIS, fabrica de dulcuri FELEACUL, uzinele CARBOCHIM, fabrica de încălțăminte CLUJANA, fabrica de bere URSUS, ICL ALIMENTARA, Centrul Teritorial de Calcul Cluj, Direcția Județeană de Statistică.
Am încercat să-i cunosc pe studenții din fiecare bază de practică și când am citit numele de ȘERETCU Laur, numele de Laur mi s-a părut mai deosebit. Eu știam de Laurențiu, Laurenția, Laura, dar de Laur nu știam. Știam că există o floare albă numită Laur, dar știam că este otrăvitoare, chiar dacă era o floare foarte frumoasă. Am rămas pe gânduri mult timp. Când mergeam la baza de practică unde era studentul ȘERETCU, numele de Laur îmi părea pe zi ce trecea tot mai interesant. Soția mea era gravidă. Ne gândeam ce nume să dăm copilului nostru dacă este fată și ce nume să-i dăm dacă va fi băiat. Când am revenit în București, i-am zis soției despre numele de Laur. Am zăbovit asupra lui și dacă se năștea copilul nostru ca fiind băiețel, am convenit că se va numi Laur. Dacă se va naște o fetiță, soția a ales numele. Pe 3 noiembrie 1972 s-a născut copilul nostru, un băiețel care a are numele Laur. Când l-am întâlnit pe studentul Laur ȘERETCU i-am spus. Anii au trecut. L-am mai întâlnit de vreo câteva ori pe fostul meu student ȘERETCU, dar n-am mai discutat decât probleme de informatică. Pentru mine, Laur ȘERETCU a fost unica sursă de inspirație pentru numele copilului meu dacă atunci când se va naște va fi băiat.


(11 februarie 2023)