Înainte de anul 1989 învățământul în Facultatea de Cibernetică era organizat ca și acum pe secții. În cadrul fiecărei secții erau mai multe serii. Fiecare serie avevea mai multe grupe de studenți. Secția de Informatică Economică a avut 2 sau 3 serii la anul întâi, fiecare serie avea de regulă 4, cel mult 5 grupe de studenți. Cu trecerea anilor, numărul de serii se reducea atunci când promovabilitatea ceva mai redusă impunea ca nămărul de studenți în gruoe să rămână același, undeva la 25.
În acele vremuri se pornea de la ideia că studenții trebuie să aibă cu cine discuta dacă aveau probleme, indiferent de natură, să nu fie lăsați de izbeliște. Așa se făcea că fiecare serie de studenți avea ca îndrumător un cadru didactic care preda cursuri la ei, de regulă acesta trebuia să aibă un nivel de experiență ridicat, să se bucure de prestigiu din partea studenților și să aibă cât de cât notorietate recunoscută. Și la nivelul grupelor de studenți exista îndrumătorii de grupă, fiecare grupă având îndrumătorul ei.
Pe parcursul unui an apăreau nenumărate probleme de ordin profesional dar și de or, din social ca să nu mai amintesc de problemele de ordin personal. Cadrul didactic care era îndrumător de serie sau îndrumător de grupă, trebuia să aibă acel tact necesar, astfel încât studentul să aibă curajul să vină să discute o problemă mai simplă sau mai complicată, indiferent dacp acea problemă era profesională, studențească sau de viață.
Am fost ani în șir mai întâi îndrumător de grupă și mai apoi am fost și îndrumător de serie. M-am confruntat cu o gamă foarte variată de probleme și au fost și situații când am roșit exact pentru chestii pe care nu eu le făcusem, ci studenți îndrumați de mine și de care eu nu știam. Au fost și situații care reflectau un mod îngust de înțelegere a problemelor chiar de către unii factori de conducere, uneori din zona politicului, care în acele vremuri bântuia facultatea și încă nasol. Voi da două exemple:
a) un student avea părul lung și un secretar de partid care nu agrea acest lucru m-a chemat pe mine și mi-sa frecat ridichea că accept așa ceva în rândul studenților; trebuie spus că în acele vremuri a avea plete, barbă, mustață și perciuni era ceva intolerabil; era și studentul de față; când am ieșit din cabinetul acelui personaj odios, n-am gasit să-i spun studentului că dacă și eu aș fi la fel de înalt ca el și aș avea părul ușor cârlionțat mi-aș lăsa plete; chiar așa gândeam eu și despre perciuni și despre barbă: el s-a scuzat și a ridicat părul arătându-mi la ceafă pur și simplu carne vie; suferea de o boală teribilă de piele; am mers apoi la odios și i-am zis să-l lase pe tânăr în pace; nefericitul politruc a dat-o pe bancuri;
b) în vremurile acelea erau condici de prezență la studenți și la o grupă șefa de grupă a mers la maternitate să nască; în acest timp cel care se ocupa de condică a rupt niște foi și a ieșit scanndal; am fost chemat și am asistat cum niște doamne profesoare coapte de-a binelea, dar care nu născuseră niciodată au spus o prostie cât ele de mare, că studenta s-a dus să nască pentru a nu fi sancționată, deși aceasta a nascut la termen; m-am informat că nu știam eu ce și cum cu problemele acestea și la următoarea întâlnire am citit după dictare și le-am potolit pe distinse dar ignorante personaje.
Au fost și lucruri mult mai hazlii dar mă opresc aici.
Cred că și azi dacă ar exista ceva de genul îndrumătorilor de serie și de grupă, multe dintre necunoscute s-ar rezolva cu mult mai ușor și pe lângă rolul de instruire, facultatea ar avea și rolul educativ. Nu este vorba de o educație simplă, ci de un mod de a vedea lumea astfel încât viitorul absolvent să fie cu adevărat un specialist de succes. Dacă cineva i-ar spune tânărului că atunci când vine la o discuție să aibă un carnețel, un pix și să se asigure că dialogul are un anumit parcurs, probabil că primele lui interviuri nu ar fi ratate și învățarea nu s-ar face cu costuri foarte mari în planul reușitelor.
(14 noiembrie 2016)
