Comportament bolșevic

Circula legenda susținerii tezei de doctorat a Elenei CEAUȘESCU cu modificarea orei și a sălii în care se susținea teza, astfel încât teza s-a susținut fără ca persoanele curioase să fie prezente, eventual să mai pună și întrebări.
Zilele trecute, o avocată povestea cum o echipă de avocați așteptau într-o sală să se desfășoare un proces. Văzând că a trecut timpul, un nene a ieșit afară și a văzut pe ușă că era un bilet ce anunța că procesul va avea loc în altă sală. Când echipa de avocați a ajuns la sala respectivă, li s-a spus că procesul a avut loc.
De multe ori în aeroporturi se operează modificări ale porților de îmbarcare și a orelor de decolare, dar acolo există ecrane nenumărate și totul este transparent. 
În bolșevism, s-au exersat tot felul de tertipuri pentru a obține efectul scontat, dar altcineva să fie considerat vinovat și toată lumea să fie mulțumită.

(22 ianuarie 2025)

Bătrânii la GYM

La sala de forță unde merg eu vin și destul de mulți bătrâni, mai ales bărbați, căci femeile care vin, merg la bazinul de înot la ore cu instructori.
Fiecare bătrân care vine la sala de forță are programul lui. Nu i-am văzut că interacționează unii cu ceilalți. Fiecare își vede de treaba lui. 
Față de tinerii care vin la sală, bătrânii:
- nu sunt zgomotoși,
- nu stau pe telefon ocupând aparatul,
- nu organizează așa-zise circuite,
- nu lasă mizerie în urma lor.

Eu am văzut trei, cu mine patru bătrâni care frecventează sala de forță cu regularitate și o doamnă antrenoare cu care am intrat în vorbă își manifesta admirația față de ei, deși am senzația că eu aș cam fi decan de vârstă acolo. Mă așteptam ca atunci când vin la vestiar, fie să înceapă antrenamentul, fie să plece, să salute, ceea ce nu se întâmplă, comportamentul lor fiind identic cu cel al tinerilor corporatiști.

Dacă aș face un calcul și dacă aș ține seama că în București populația este una îmbătrânită rău de tot, numărul bătrânilor, bărbați și femei, care vin la sală este infim și acest lucru se datorează faptului că bătrânii sunt pensionari și pensiile sunt mizerabile, ceea ce nu le permite acestora să plătească pentru un antrenament undeva la 20 lei, iar în ipoteza că ar veni la sală de 3 ori pe săptămână costul ar fi de 60 lei ceea ce echivalează cu doi pui din supermarket, ca să fiu mai concret.


(05 octombrie 2024)

Recepția de la o sală de fitness-culturism

Recepția la o sală de fitness-culturism este oglinda acelei săli. Dacă este ordine la recepție, prima impresie pozitivă s-a definit în mintea celui ce dorește să vină să se antreneze la acea sală.

Pentru a face o treabă bună, la recepție trebuie să fie o persoană reprezentativă pentru sală, aleasă cu grijă de staff, care să știe:

- să se prezinte,

- procedurile de realizare a unui abonament,

- să lucreze cu calculatorul,

- să întrețină un dialog,

- să vorbească foarte politicos,

- să îndrume cu explicații complete,

- să știe să facă validarea de carduri de acces la sală,

- realizeze contacte cu personalul care deservește sala.

În momentul în care persoana de la recepție este scârboasă, stă doar cu ochii în telefon, se prezintă un vocabular rudimentar, are rolul de a distruge reputația sălii, exact cum mi s-a întâmplat mie zilele trecute, când respectiva persoană a vorbit obraznic, nu a dat explicații și a dat senzația că ea conduce sala și că se face accesul așa cum vrea ea, nu după proceduri riguroase. În momentul în care persoana de la recepție nu are ecuson, este clar că la sala respectivă dezordinea, lipsa de disciplină tronează și arată mari carențe de management, chiar dacă alte componente duc la o altă concluzie.



(09 noiembrie 2023)

9 semne prin care să-ți dai seama că o sală de fitness-culturism întră în faliment

La români există ideea că afacerea merge de la sine și de aceea, în loc să se ocupe zi de zi de afacere, să o îmbunătățească și să se gândească la client, patronul român, după ce a pornit afacerea, face orice altceva decât să se ocupe de afacere și:
- își cumpără câine,
- joacă table la umbră,
- se plimbă în stațiuni exclusiviste,
- chefuiește cu prietenii,
- se dă mare față de vecini.

Procedând în acest fel, afacerea o ia la vale și clienții, mai ales la sălile de fitness-culturism unde se lucrează pe bază de abonament, trebuie să fie atenți pentru a nu ieși șifonați, adică să plătească abonamente și să nu beneficieze de ele că sala se închide pe motiv de faliment. Voi da câteva semne din care se vede că afacerea o ia iremediabil la vale, ca orice client să nu pice în plasa patronilor care vor să se salveze pe pielea clienților.

Semnul nr. 1: aparate defecte stau pe holul de la intrare fără a se ocupa cineva de ele.

Semnul nr. 2: personalul dă telefoane pentru reînnoirea de abonamente când cele vechi nu au expirat.

Semnul nr. 3: benzi multe sunt nefuncționale de multe zile și nimeni nu se ocupă de ele.

Semnul nr. 4: lipsesc consumabilele din ce în ce mai frecvent.

Semnul nr. 5: la vestiarul de bărbați face curat o femeie.

Semnul nr. 6: curățenia în sală și la vestiare este precară.

Semnul nr. 7: componentele uzate de la aparate nu sunt remediate.

Semnul nr. 8: personalul de la sală este rarefiat,

Semnul nr. 9: dușurile nu funcționează și nu sunt reparate.

Eu zic că sunt suficiente aceste semne să ne dăm seama că ceva este în neregulă cu sala de fitness-culturism și să fim foarte prudenți în a prelungi abonamentul, mai ales când ni se livrează niște himere drept avantaje, precum o lună în plus la abonament sau servicii care de fapt sunt de banalitate evidentă.


(01 septembrie 2023)

Bizareriile din sălile de fitness dâmbovițene

Există mari diferențe între o sală de fitness din USA și una de pe Dâmbovița.
În sala de fitness din USA n-ai să vezi niciodată un disc aruncat aiurea, în timp ce în sala de fitness de pe Dâmbovița sunt discuri pe jos peste tot și aparatele rămân încărcate.
În sala de fitness din USA n-ai să vezi niciodată un sportiv că lucrează blocând mai multe aparate, casă lucreze pe ele când are el chef.
În sala de fitness din USA nu vei vedea niciodată o bandă mergând în gol că un antrenor personal o ocupă pentru un client al său, chipurile pentru a realiza un așa-zis circuit.
În sala de fitness din USA nu vei găsi niciodată peturi goale lăsate aiurea prin sală de clienți, căci le este lene să le ducă la coșul de gunoi.
În sala de fitness din USA nimeni nu vorbește la telefon asurzindu-i pe ceilalți cu banalitățile lor, ca pe Dâmbovița.
În sala de fitness din USA, antrenorii personali se mai plimbă prin sală și corectează anumite imperfecțiuni, chiar dacă executanții nu sunt clienții lor, în sălile de pe Dâmbovița nu se întâmplă.
La vestiarele de la sălile de fitness din USA, oamenii nu-și lasă papuceii de unică folosință pe unde apucă, așa cum se întâmplă la sălile de fitness de pe Dâmbovița.
La vestiarele de la sălile de fitness din USA nimeni nu lasă ușile de la dulapuri vraiște, așa cum se întâmplă la vestiarele de la sălile de fitness de pe Dâmbovița.

La sălile de fitness din USA nimeni nu ocupă cu prosopul cu petul un aparat, fără să lucreze pe el, așa cum se întâmplă la sălile de fitness de pe Dâmbovița.

(13 martie 2023)

Cultura ca marfă oarecare

Ne-am obișnuit ca statul să subvenționeze cultura. În acest fel s-a creat o pătură de inși care sug banul de la buget, doar că există și chipurile, zic ei că sunt creatori de cultură. În realitate, acolo unde există așa-zise centre de cultură, nu sunt altceva decât locuri unde inși care au pile și relații, au găsit locuri călduțe să toace banii de la buget pe niște chestii pe care  ei le numesc proiecte, dar care sunt în realitate false acte de cultură.
În opinia mea, dacă eu vreau să public un roman, trebuie să procedez astfel:
- scriu romanul,
- merg la un editor,
- editorul respinge romanul,
- merg la bancă,
- iau credit,
- plătesc tehnoredactarea,
- plătesc tipografia,
- plătesc distribuția,
- mi se vinde cartea la prețul pus de mine,
- recuperez banii,
- plătesc creditul,
- îmi rămâne un profit substanțial.
Dacă public romanul și nu-l cumpără lumea, înseamnă că romanul meu nu este bun, am riscat, am pierdut și-mi vând casa ca să acopăr creditul, ca simbol al faptului că am vrut să-mi satisfac un moft.

În opinia mea, dacă vreau să-mi fac un concert, că mă bântuie oarece talent, procedez astfel:

- mă auto-evaluez,

- schițez structura concertului,

- fac calcule,

- merg la bancă,

- iau credit,

- plătesc orchestra, sala,

- vând bilete,

- țin concertul,

- vine lume plătitoare de bilete,

- acopăr cheltuielile,

- returnez creditul la bancă,

- îmi rămâne un profit bun.

Dacă nu s-au vândut bilete, așa cum s-a întâmplat la concertul unui nene pianist care organizase un concert pentru sinistrații din Fukushima, înseamnă că nu sunt bun și trebuie să mă apuc de spălat vase la un restaurant decât să fac eu pe solistul închipuit. Sunt dator la bancă, îmi vând acareturile, dar știu că mi-am făcut cheful.

Vedem cum cei care se cred oameni de cultură vor ca statul să le acopere costurile mediocrității, ceea ce nu este normal. În cultură, ca peste tot trebuie să răzbească numai cei mai buni. Adică să vedem spectacolul cel mai bun, cu actorii cei mai buni, iar eu să plătesc bilet cu bani grei, vreau să citesc cartea cea mai bună și s-o cumpăr cu bani adevărați din librărie, vreau să văd o expoziție de tablouri și trebuie să plătesc biletul cu un preț care să mă mire, dar să-l plătesc. Nimic nu se face gratis și nimic nu se face de dragul de a face, căci eu văd actul cultură, oricare ar fi el, ca un produs pe tarabă, unde există cerere și ofertă. Nimic nu e de pomană pe această lume. Cine crede altfel, își fură căciula.

(06 august 2022)